ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.10.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 23.09.20
STATUS: SENATOR
TIMP CITIRE: 6 MIN

O mini-întâlnire AFA la Mediaș, dar prețioasă!

TIPĂREȘTE

Acum nu-mi vine în minte decât un slogan extrem de inspirat, care era atât de prezent pe toate posturile de televiziune prin anii 2000, încât nu cred că nu vi-l amintiți și voi, mai ales că era al unei mari corporații (finlandeze) care aducea și românilor cel mai râvnit obiect ce ușura legătura dintre oameni - telefonul mobil, Nokia. De ce această paralelă? Pentru că weekend-ul ce a trecut am fost într-o poveste frumoasă, din care m-am desprins fizic, dar care continuă să ruleze în buclă în mintea și în sufletul meu, cu o conotație similară: AFA Connecting People 

Nu cred că exagerez cu nimic atunci când spun acest lucru, ci relatez doar ceea ce am constatat și simțit când am experimentat astfel de întâlniri (prea puține pentru mine – adică două), dar care – sunt convinsă -  pot fi confirmate și de alții care au avut parte cel puțin odată de o întâlnire AFA maxi, midi sau mini. 😊 

Povestea de la Mediaș a început din dorința sinceră și altruistă a unui om care nu s-a mulțumit cu întâlnirea anuală din 2024, ci a dorit mai mult, așa că  ”și-a suflecat mânecile” și s-a pus pe treabă, adică să pregătească și să organizeze (că doar sunt o grămadă de pregătit și organizat)... ca să-și primească prietenii așa cum se cuvine!  

Deși @Marius 72 a lansat această invitație - provocatoare de bucurie - tuturor participanților la AFA-Păltiniș din martie a. c., în final ne-am strâns doar o mână de oameni – douăzeci și trei de toți (useri și ne-useri) – care au avut obligația de a aduce cu ei buna dispoziție, optimismul și energia necesară pentru a petrece timp împreună, toate izvorâte din dorința lor de revedere.

N-am să vă descriu aici în detaliu cele aproape două zile pline (de vineri seara până duminică la prânz) în care ne-am întâlnit și bucurat unii de alții, ci doar încerc să vă transmit – și sper să reușesc - câte ceva din atmosfera creată, din momentele de efuziune, de încântare, de nostalgie sau de surpriză... pentru că le-am trăit pe toate.

Nu este cazul să mă/ne invidiați 😋 pentru că am făcut posibil să se întâmple toate astea, vreau să înțelegeți că vă îndemn să faceți la fel, să nu ratați astfel de oportunități și să nu vă gândiți niciodată că nu vă veți simți bine în astfel de ocazii... sau mai rău - că n-aveți ce căuta la asemenea întâlniri. Dragilor, să vă iasă din cap unele ca astea!

Așadar, vineri spre amurg, când cerul Mediașului era băzdat de nori cu margini aurii, pe după care soarele stătea să se culce pe-o parte, am trecut pragul unui loc frumos, unde în jurul barului de la piscină deja se închina câte un pahar de bun-venit.  

Pe rând, ne-am strâns cu toții și de fiecare dată când mai apărea cineva se isca un nou val de veselie, începea o altă serie de pupături, strângeri în brațe, râsete și voie bună. Iar locul... ne asigura un cadru fantastic. Și toate astea s-au prelungit până la ultimul venit - mai târziu în noapte, căci unii au avut de furcă cu meșteritul unei pene de cauciuc (@icata24) sau plecatul la drum cu întârziere (@zoazore)... dar tot au prins cina apetisantă și delicioasă, garnisită cu tot felul de delicatese și licori savuroase care ne-au adus sclipirile de entuziasm în priviri și elocință în” discursuri” 😊.

Am fi prelungit mult și bine aceste clipe, dar ne-am lăsat duși la locurile de odihnă – de asemenea confortabile, elegante și de-a dreptul inedite – căci a doua zi ne aștepta o drumeție pe dealurile din jurul orașului. (Voi lăsa pe alții să vă dea detalii despre minunata pensiune Hunting Club care ne-a găzduit – nu ăsta este acum scopul meu).

Cum a fost drumeția? Imaginați-vă dealurile de pe marginea cărora se zărește orașul răspândit în vale, poteca prin pădurea care începe să-și schimbe culoarea, ghindele căzute pe jos care pocnesc sub pașii noștri, păsările care se ascund printre frunze să-și transmită una alteia vești de departe, două căprioare sărind pieptiș pe coastă, murmurul surd al pădurii, mirosul umed al aerului... și noi, hălăduid când în șir indian, când în grupuri mici sau așteptându-ne unii pe alții... și povestind, povestind, povestind, cântând, zâmbind, mergând, râzând și iar povestind, cu sufletul plin de natură, de verde, de galben, de portocaliu!

Am ținut-o astfel timp de patru ore trecute și nu am resimțit oboseală sau plictis, niciunul nu s-a văitat și niciunul n-a dorit să se termine mai repede. Cerul s-a îndurat de noi și ne-a trimis ploaia abia la sfârșit, când drumeția noastră s-a încheiat în aceeași parcare din care am pornit (unde ne-am lăsat și mașinile).

N-am avut decât să ne odihnim puțin înainte de un alt moment mult așteptat, cel al petrecerii cu muzică și dans, care a început evident cu o altă cină fantastică, pregătită de gazde ca pentru prieteni dragi și udată din belșug cu alte licori, după preferința fiecăruia. Pentru un moment, ne-am lăsat pradă emoției și bucuriei de a-l sărbători pe cel care a făcut posibil ca noi ceilalți să ne cunoaștem, să ne întâlnim și să creem legături peste timp (@cornel) apoi am continuat cu distracția și dansul... cât ne-au ținut puterile – pe unii i-au ținut până după miezul nopții!  

Duminica s-a arătat pe negândite... dar nu... n-o așteptam, căci toți știam ce urmează – momentul despărțirii. Însă l-am prelungit cât am putut. Plecarea noastră a fost parcă mai ușoară după mai bine de 3 ore în care ne-am plimbat prin Mediaș, ne-am cocoțat în turnuri sau am vizitat vechea cetate, alături de niște oameni minunați, iubitori de orașul lor natal, care ne-au împărtășit din istoria locului, ne-au vorbit cu dedicare, bucurie și încântare, ne-au transmis din dragostea lor pentru fiecare colțișor și ne-au făcut să ne simțim privilegiați că am avut parte de astfel de atenție. N-am cuvinte să le mulțumesc pentru modul în care s-au pregătit să ne primească și să ne răsfețe!

A venit și despărțirea, da... inevitabil! Cerul simțea și el tristețea noastră, așa că a lăsat nori peste noi, dar a evitat să verse picurii cenușii. Ne-am promis să ne revedem sănătoși, să rămânem în legătură și să răspundem din nou, cu acelasi entuziasm, unei următoare convocări, oriunde ar fi ea.

Dragii mei, oricând se ivește ocazia, faceți tot posibilul să participați la întâlniri pentru că acestea, dincolo de ce găsiți aici pe site, aduc multă încărcătură emoțională pozitivă și bucurie sufletească.

AFA Connecting People!

P. S. 1 – Nu ratați pozele, ele fac toți... (era să zic Banii) Fanii! 😊

P. S. 2 – Ajutați-mă și voi ceilalți cu ceea ce mai aveți, căci eu am încercat să le încarc de pe telefon (nu am avut timp să le transfer pe laptop/desktop)


[fb]
---
Trimis de k-lator in 08.10.24 17:37:03
Validat / Publicat: 08.10.24 18:39:39

VIZUALIZĂRI: 1026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Oameni frumoși - la borna de pe Via Transilvanica
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 37 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

crismisPHONE
[08.10.24 20:25:45]
»

@k-lator: Offf... Trebuia să fiu și eu acolo, adică eu am propus, dar Sorții au dispus... Și au dispus să nu fiu. Când am aflat că nu va fi să fie, l-am rugat pe Marius să nu se supere că n-o să mă retrag din grupul virtual, să mă lase deci să-mi desăvârșesc latura... voyeristică (nu cred că am scris bine, dar nu contează). Și da, m-am autoflagelat și v-am urmărit. Poate mi-au mai scăpat din discuțiile anterioare, dar pe parcursul celor 2 zile n-am ratat nimic! Offfff, din nou of-of, măi-măi - vorba poetului...

Ai mare dreptate, AFA unește și creează legături de nezdruncinat. Este, cu siguranță, unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat în viață.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
k-latorPHONEAUTOR REVIEW
[08.10.24 20:32:02]
»

@crismis: Ți-am simțit lipsa, să știi... dar înțeleg că ai avut scutire 😀.

Data viitoare, poate se aliniază toate planetele, că desigur, va/vor mai exista data viitoare × n!... Eu așa sper!

Până atunci... 🤗😘

irinad
[08.10.24 21:44:16]
»

@k-lator: Felicitări pentru articol, pentru reuşita întâlnirii, aici trebuie felicitat în special organizatorul! Şi eu, ca şi @crismis, regret că nu am putut veni, dar mă bucur pentru voi!

Pușcașu Marin
[08.10.24 21:52:50]
»

@k-lator & 22 de useri și ne-useri : Morituri te (vă) salutant!

Așteptam ceva scris despre întâlnirea asta. Așa sunt eu, masochist . Mă râcâie rău pe mațe că n-am putut fi și noi acolo, dar nu le poți avea pe toate în viață. Măcar de nu atașai poze, căci privindu-le, mă oftic și mai tare .

Acu', pe bune vorbind, mă bucur pentru voi. Sincer. Și sper ca pe viitor, dacă vor mai fi ocazii, să pice la zar sau în zațul de la cafea, sau în ce-o fi, dar să pice în așa fel să putem participa și noi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[08.10.24 22:22:03]
»

@irinad: Și ție și-am simțit lipsa!... dar știm cu toții cum se întâmplă în viață și că uneori sunt alte priorități decât cele pe care ți le-ai dori. Sper că și tu ai avut motive întemeiate, căci data viitoare nu te mai iertăm.

Chiar a fost o întâlnire minunată, gazdele s-au străduit peste măsură, iar noi am profitat din plin de ospitalitatea lor!

Seară plăcută, toate cele bune

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[08.10.24 22:26:49]
»

@Pușcașu Marin: He-he-he... iată cine a apărut aici cu ”regrete postume”! Iaca d-aia am scris, să te râcâie (pe unde s-o putea) și să te înveți minte, să nu mai absentezi cu nemiluita... (socotesc aici și Păltinișul).

Pozele fac parte din meniu, meniul din întâlnire și întâlnirea din viața noastră, na! că am zis-o...

Hai să fim sănătoși, ca să ne vedem data viitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
adsoPHONE
[08.10.24 22:33:45]
»

@k-lator: Multumiri pentru ca ai lasat aici o marturie a frumoasei intalniri de la Medias. Sa avem ce ne aminti cei care am participat, sa aiba motive de pareri de rau cei care nu . Plus ca mi-ai facut asa niste poze frumoase!

Multumiri lui Marius si Adrianei, cei care au organizat impecabil totul, de la alegerea cazarii - grozava, de recomandat -, la excursia prin padure si turul frumosului Medias. Si, nu in ultimul rand, pentru ca au intretinut atmosfera pe durata intregii noastre sederi acolo. Bine, si pentru ca am avut sofer personal pana in Tg. Mures la intoarcere .

Multumiri Danei si lui Dan, care ne-au ajutat la venire; am avut ocazia sa cunoastem mai bine doua persoane cu totul deosebite.

Multumiri tuturor celor pe care i-am intalnit acolo, oameni extrem de placuti, in compania carora am petrecut trei zile de neuitat.

Si... La multi ani celui care ne gazduieste, aici, toate minunile pe care le debitam (chiar si atunci cand ar fi mai bine, poate, sa ne abtinem). Sanatate si putere de a continua aceasta munca!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[08.10.24 22:39:55]
»

@adso: Bine, acum după atâtea mulțumiri să pui și o poză cu Premiul acela pe care l-ai primit... că numai la Oscar am mai pomenit așa o listă lungă de mulțumiri

Eu n-am avut în arhiva mea personală decât poza cu” Borna T”

Să ne fie de bine și să fim sănătoși ca să recidivăm de mai multe ori!@

adsoPHONE
[08.10.24 22:46:46]
»

@k-lator: Eram dator inca de la Paltinis. Am fost printre putinii care nu au povestit nimic atunci - nu mi-am gasit cuvintele, desi aveam ce spune.

Iar aici - Marius m-a anuntat de la bun inceput, pe grupul WApp, sa nu ma straduiesc prea mult, ca nu imi da niciun premiu.

Dar mi-a dat: trei zile minunate.

Carmen IonPHONE
[08.10.24 23:14:17]
»

@k-lator: Bravo vouă și felicitări pentru inițiativă lui Marius și Florinei pentru review.

Mă bucur pentru voi și sunt convinsă că v-ați simțit minunat împreună.

Da, AFA educă, adună și unește, e un lucru pe care l-am aflat demult. Și nicio ocazie de întâlnire nu trebuie ratată.

Ada încât la urmatoarea, poate voi fi și eu prezentă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[08.10.24 23:30:42]
»

@Carmen Ion: Mulțumesc pentru vorbele frumoase și pentru ecou. Așa este, ne-am simțit minunat, ne-am relaxat în natură, ne-am distrat, am râs, am glumit... doar știi și tu cum se întâmplă când se întâlnesc oamenii frumoși la suflet! Nu poate să iasă decât ceva bun.

Motivul absenței tale de la Păltiniș m-a întristat, dar sper că momentul greu din viața ta este aproape depășit, că ai făcut față cu brio destinului și dovada este tocmai faptul că ai revenit aici, cu dorință de a ne împărtăși poveștile din vacanțe. Iată, AFA vindecă și răni sufletești.

Toate cele bune îți doresc și să ne revedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
iulianic
[09.10.24 09:09:40]
»

@All: Mă bucur pentru voi. Felicitări organizatorilor și tuturor acelora care ați luat parte la întâlnire! Eu - recunosc - abia acum am aflat despre acest eveniment, dar trebuie să spun că și dacă aș fi știut mi-ar fi fost foarte greu să mă alătur vouă. Singurătatea trage către singurătate. Chiar dacă plec într-un circuit în grup, tot singură sunt.

Din nou, felicitări pentru inițiativă și gânduri bune tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[09.10.24 09:20:00]
»

@iulianic: Mulțumesc pentru ecou și gîndurile bune!

Cred că trebuie să mai citești încă o dată articolul , pentru că nu ai prins chiar esența. La întâlnirea aceasta n-a fost nimeni singur, nici măcar n-a avut timp să se gândească la singurătate. Sper că ceilalți (care au fost la Mediaș) sunt în asentimentul meu. De fapt sunt convinsă!

Toate bune și călătorii minunate, dar și speranță pentru o întâlnire viitoare.🤗🤗

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Zoazore
[09.10.24 09:23:10]
»

@iulianic:

Singurătatea trage către singurătate. Chiar dacă plec într-un circuit în grup, tot singură sunt.

Nu-mi place cum gandesti! Noi doua am mai discutat asta! Scutura-te, aduna-te si traieste viata in societate. Nu te lasa prada singuratatii, ca nu este deloc benefica! Nici pentru trup, nici pentru minte, nici pentru suflet!

Iesi, intalneste oameni, vorbeste, vezi, simte! Uite, cand ai scris despre drumetiile tale, m-am bucurat pentru tine!

Scuze, @k-lator, pentru deviere! Ma revansez cu un ecou imediat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Michi
[09.10.24 09:55:18]
»

@k-lator: Citindu-ţi reviewul, virtual am fost alături de voi şi am simţit bucuria revederii familiei AFA. Sa vă mai întâlniţi si să ne povestiţi şi nouă sedentarilor. Toate la timpul lor. Încă mă simt legată de AFA, mai vă citesc ,mai scriu un ecou sau un review de pe unde am fost. Doamne, ce regret că N-amfostacolo dar toate la timpul lor şi bine că am participat citindu-ţi reviewul. Felicitări tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[09.10.24 10:02:14]
»

@Michi: Mama Michi, mă bucur că ați fost cu sufletul alături de noi! Ar fi și păcat să nu mai repetăm astfel de întâlniri, întrucât sunt dădătoare de energie pozitivă și multă-multă bucurie și - în plus - creatoare de amintiri minunate, pentru tot restul vieții!

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou. Toate cele bune și multă sănătate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
Marius 72
[09.10.24 10:35:56]
»

Mulţumesc tuturor celor prezenţi la Mediaş pentru "supunerea" de care aţi dat dovadă!

Pentru că nu aţi "cârâit" împotriva programului impus ce necesita un oarecare efort mai puţin obişnuit unora dintre voi .

Nu e de colea să umbli 12,82 km sâmbătă la prânz, să te bâţâi 6 ore seara la petrecere iar dimineaţa următoare la 10 să pleci într-un tur al oraşului de 3 ore jumătate şi vreo 3 km.

Doar nu era să ne îndeletnicim la mine acasă cu jocuri de societate, deşi @dana2008 le adusese

Şi doar dacă veţi rămâne cu amintirea oboselii, tot e ceva!!

PS Fredutza, ai scăpat de febra musculară?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
k-latorAUTOR REVIEW
[09.10.24 10:49:53]
»

@Marius 72: Noi îți mulțumim că ai fost atât de perseverent și ai insistat cu întâlnirea... altfel, n-am fi ajuns nici să ”ne rupem picioarele” , nici să ne bâțâim, distrăm, înduioșăm, emoționăm, culturalizăm și toate celelalte.

Eu cred că toți sunt de acord cu mine - că Mai Vrem!🤗

Zoazore
[09.10.24 11:06:45]
»

@k-lator:

Nu cred că exagerez cu nimic atunci când spun acest lucru, ci relatez doar ceea ce am constatat și simțit când am experimentat astfel de întâlniri (prea puține pentru mine – adică două), dar care – sunt convinsă -  pot fi confirmate și de alții care au avut parte cel puțin odată de o întâlnire AFA mare, midi sau mini. 😊 

Aici te contrazic putin! TREI! Pe cea de la Gara de Nord cu @pepsi ai uitat-o? Atunci ai cunoscut tu AFA live. Apoi a fost Paltinisul.

sau plecatul la drum cu întârziere (@zoazore)... dar tot au prins cina apetisantă și delicioasă, garnisită cu tot felul de delicatese și licori savuroase care ne-au adus sclipirile de entuziasm în priviri și elocință în” discursuri” 😊.

Noi nu, din pacate! Am ajuns la 22 la pensiune. Dar mancasem pe drum. N-am ratat palinca cu bulion a lu Valer, dar am ratat cozonacii. Nici nu i-am vazut macar Dar am mancat ceva super-prajituri.

Eu cred că toți sunt de acord cu mine - că Mai Vrem! 🤗

Nu doar crede! Fii sigura de asta.

@ALL : Dragilor, oricare dintre noi poate organiza o mini-midi-maxi Intalnire AFA. Eu insami am organizat, cand locuiam in Bucuresti una.

Nu va sfiiti s-o faceti! Nu locul in clasament sau in ierarhie conteaza, ci doar apartenenta la "sectaAFA" si la spiritul AFA. @Marius 72 va poate confirma asta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
Michi
[09.10.24 11:26:12]
»

@Zoazore: @ALL : Dragilor, oricare dintre noi poate organiza o mini-midi-maxi Intalnire AFA. Eu insami am organizat, cand locuiam in Bucuresti una.

Dacă mai faceţi o miniîntâlnire în Buc., vin şi eu. Iau un taxi şi ˝martie în post˝ Poate mai organizează Carmen ceva.

k-latorAUTOR REVIEW
[09.10.24 11:27:47]
»

@Zoazore: Offf... Doamne!... cum am putut uita de întâlnirea de la București!? Shame on me! Așa este, ai dreptate! Și iată, aceasta a fost a treia, deci cu noroc și ea, pentru că TREI este cifră magică.

Mulțumesc Zoazore pentru completări și confirmări! Toate gândurile bune și mult spor în toate. Să ai săptămână minunată!

@all: Am adăugat ceva poze și cu orașul Mediaș... vă rog să mă iertați că am făcut chestiile astea (încărcare poze și filmulețe) așa fragmentat... dar au fost și altele” pi capul meu”

Gânduri bune tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Michi
[09.10.24 11:33:58]
»

@k-lator: Pozele spun totul. Din păcate nu i-am recunoscut pe mulţi pentru că ultima întâlnire la care am fost e cea de la Slănic în 2017, ori de atunci a curs multă apă pe Dunăre. Eram hotarata sa vin la Paltinis dar am avut un eveniment trist in familie si am renuntat.Sper să se mai organizeze intalniri si in Buc si atunci vin cu siguranță, sănătoși să fim, Doamne Ajută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
doinafil
[09.10.24 14:59:21]
»

Cât mă bucur pentru voi, dragilor!

Aș mai adăuga la ce-a spus @k-lător: AFA Connecting People și good and beautiful, pentru că DA, se pare că toți membrii ei sunt așa, altfel nu-mi explic cum se face că ne bucurăm atât de tare când ne adunăm, în număr mai mare, sau mai mic?

Felicitări atât ție, care ai descris așa de bine și în amănunt mini întâlnirea voastră, cât și lui @Marius 72 și soției lui, Adriana, pentru organizarea fără cusur a acestui eveniment! Să adune atâția oameni din diferite locuri: @icata - Germania, @zoazore - Brăila, @Cornel - Timișoara, @adso - Iași și, ... să mă ierte cei al căror domiciliu nu știu unde este - este un lucru nu ușor de făcut!

Ce-am observat aici e că - parcă- sunt mai multe ecouri decât lungimea articolului! Asta înseamnă că a plăcut articolul și pozele!... și ... să nu uit de

P. S. Cine este simpatica mămăiță din filmulețul V2?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Zoazore
[09.10.24 15:07:49]
»

@doinafil:

@icata - Germania

Catalin Frandes, alias @icata si Camelia (Cami), sotia lui, locuiesc in Anglia si sunt tineri bunici.

Cine este simpatica mămăiță din filmulețul V2

Este mamica lui Cornel. O femeie buna ca painea calda!

doinafil
[09.10.24 15:34:33]
»

@Zoazore:

Așa este, Cătălin și Camelia sunt din Anglia! Am văzut, pe grup, că sunt proaspeți bunicuți! Să se bucure de nepot/ă!

Am intuit că este mama lui Cornel, dar nu eram sigură! Mă bucur c-a adus-o și pe ea să vadă ce-a reușit să facă fecioru-i cu noi, AFA-iștii!

k-latorAUTOR REVIEW
[09.10.24 15:37:31]
»

@doinafil:

Așa este, site-ul acesta a adunat nu numai oameni care au afinități în ceea ce privește călătoriile, ci și buni și frumoși, cu suflete mari și cu multă iubire de alți oameni. S-a demonstrat asta cu fiecare ocazie!

Mulțumesc pentru lectură și ecou, pentru vorbe frumoase și... nu în ultimul rând, pentru :😘😘 cu care ne-ați obișnuit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Zoazore
[09.10.24 15:55:03]
»

@k-lator:

Așa este, site-ul acesta a adunat nu numai oameni care au afinități în ceea ce privește călătoriile, ci și buni și frumoși, cu suflete mari și cu multă iubire de alți oameni. S-a demonstrat asta cu fiecare ocazie!

Eu pot confirma asta! Am trait-o din plin si inca traiesc asta! Si nu sunt singura! Si tu te incadrezi in aceasta categorie si nu numai tu! Respect!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, doinafil, irinad, iulianic, Marius 72, Michi, Pușcașu Marin, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂMini-întâlniri zonale/ocazionale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.094419002532959 sec
    ecranul dvs: 1 x 1