La Minerva... oarecum ca acasă

TIPĂREȘTE

E toamnă deja.

A trecut vara, a trecut și sezonul de concedii obișnuit, dar încă nu am reușit să ne luăm o mică vacanță, cum făceam până acum de câteva ori chiar în acest timp. Și mai trebuie să mergem și la recuperare / tratamente. Așadar, ce ne rămâne de făcut? Să căutăm o zonă unde te poți relaxa făcând excursii în locuri mai puțin „populate” , dar și să aibă o bază de tratament cu facilități de bună calitate. Neavând multe opțiuni la dispoziție, din cauza multiplelor restricții, limitări și „filtre” autoimpuse am decis să ne oprim de data asta la hotelul Minerva din Băile Herculane.

Și cum călătorului îi șade bine cu drumul… am purces. Am ales să merg de data asta prin Târgu Jiu, Motru, Drobeta, Orșova (la întoarcere am mers direct spre Baia de Aramă, apoi Târgu Jiu, (pauză la Măldărești) Râmnicu Vâlcea… Drumul bun, liber (față de varianta mai scurtă prin Craiova, Slatina, Strehaia, Severin, Orșova), și cu peisaje încântătoare în culorile deja mai calde de mijloc de toamnă.

Ajungem pe seară, obosiți și cam înfometați, și intrăm. La recepție, o fată ne pune să completăm fișele de cazare, plus acum nelipsitele formulare COVID19, după care ne oferă „cheile” (2 cartele) și ne oferă câteva informații despre programul de masă și de tratamente.

Deși era duminică seara (probabil pentru că se așteaptă intrarea unei noi serii?), doctorița complexului era la cabinet și ne-a recomandat rapid fiecăruia câte patru proceduri ce aveau să ne umple 8 din cele 9 zile de sejur și de asemenea, să ne mai întremeze puțin oasele și mușchii spinărilor.

Dar să revin la partea de cazare: camera (spre stațiune, orientată cam pe nord-vest - oferită după ce ni s-a cerut să spunem ce am prefera din acest p. d. v.) mică. La fel cu cea în care am stat acum un an jumate (dar despre care atunci nu am apucat să povestesc). Cam de două stele, după mărimea ei, dar măcar mobilată frumos și cu majoritatea „componentelor” în stare bună. Deși… ar mai fi unele de remediat, nu de alta, dar dacă nu se iau la timp măsuri, oamenii vor strica mai rău ceea ce deja nu e ok. Baia… la fel de mică, norocul meu că nu-s claustrofob.

Curățenia - bună, iar „actualizarea” se face doar la cerere. La fel și dacă e nevoie de schimbat ceva - prosoape, halate, lenjeria de pat…

În ceea ce privește totuși confortul cazării… ar fi ceva de spus: în hotel, la etajele superioare se execută ceva lucrări de reparații, izolare etc. Și lucrul începe cam după ora 8 și se termină cam după vreo cel puțin zece ore. De aia am spus că e aproape ca acasă, că și aici am vreo doi prin bloc care de vreo trei luni deja nu mai contenesc cu rotopercutoarele…

Baza de tratament - foarte modernă, cu facilități diverse și utile, cu personal amabil și priceput, dar… din păcate depășit numeric de numărul pacienților care aveau nevoie de atenția lor. Iar calculatorul care face programările ignoră acest fapt și adesea suprapune proceduri pe care în mod normal le-ar face mai multe persoane calificate, dar care acum trebuie să le facă doar una singură din cele două care se zbat să ne ofere servicii de calitate.

Așadar - servicii nota zece, organizare… cam de patru (nu stele!).

Pachetul de care am beneficiat mai oferea și servicii de masă în regim demipensiune. Ce să spun? Nu am murit de foame, dar cu siguranță nici micul dejun, și cu atât mai puțin cina nu se ridică la nivelul stelelor afișate.

Dacă seara era de bine, de rău o oarecare diversitate de la o zi la alta, în schimb la micul dejun a fost ceva de genul: o zi e compot de piersici, vreo două a lipsit; sau „azi nu avem decât unt sărat” ori alte astfel de „glume” . Și timp de nouă zile a trebuit să încercăm să „compunem” fiecare pe farfurie un mic dejun din următoarele chestii (care au fost permanent aceleași, cum ziceam): patru feluri de mezeluri, ochiuri (cu gălbenușul uscat de proaspete ce erau), omletă, bacon prăjit, crenvurști, măsline, roșii necoapte, ardei, castraveți, brânză de două feluri - astea toate aflate pe mese calde, respectiv reci de unde erau oferite de către un ospătar (ăștia erau cam toți din import - Nepal). Apoi erau mesele cu pâine (veche mereu, să nu cumva să mâncăm prea multă), fructe (prune, struguri, mere), compot de două sau trei feluri, zacuscă și uneori icre (și o singură dată o salată de vinete), cutiuțe cu pateu de pui și ceva brânză topită, patru dispozitive gen dozator cu dulceață, miere, cremă gen Fineti, un minifrigider cu iaurturi, lapte cald cu tot felul de „boabe” de pus în el și… cam atât. Plus zona de cafea, ceai și apă plată. Pe toate astea trebuia să le luăm singuri, folosind clești sau aparatele pe care punea mâna toată lumea… Cam ciudat, având în vedere necesitatea protecției sporite față de germeni de care ar trebui să se dea dovadă acum. Zău, într-una din ultimele zile nu am mai rezistat și am venit cu ceva cumpărat de la „Alimentara” ca să mai variez nițel meniul…

Ce să spun? A fost o experiență la fel ca prima (de anul trecut): amestecată. Are și bune, și rele. Dacă și prețul ar fi pe măsura a ceea ce primești, ar fi perfect. Din păcate, mă tem că e cam exagerat, mai ales în condițiile în care multe dintre facilități nu sunt disponibile acum.

Așadar, chiar nu știu ce să spun, să recomand sau nu? În principiu, cam nu, dacă e să țin cont că pentru prețul cerut clienții vor veni cu așteptări destul de mari. Totuși… personalul ar merita o șansă să mai aibă un loc de muncă.

Nu are cine să care bagajele - se practică și aici autoservirea. Eu mai pot, dar alții care vin cu afecțiuni locomotorii, cum se descurcă?!?

Încălzirea centrală - pauză. Bine că mergea a. c. -ul. Asta în condițiile în care NU se recomandă să-l folosim, lăsând la o parte alte neajunsuri ale acestuia. Și noaptea afară au fost mereu sub 10 grade C.

Prea mică pentru numărul de stele... noroc cu dotările, care o mai „ridică” puțin.

Felurile de mâncare de la cină erau destul de gustoase, dar varietatea și numărul lor nu este la nivelul celor patru stele.

Stațiunea - varză, dar vor s-o facă să înflorească (deci devine mai „conopidă” ); sunt în derulare ceva lucrări de restaurare. Din fericire, munții și traseele din jur sunt de nota douăzeci.

Dar numai datorită asistentelor și procedurilor de la tratamente; altfel...

---

VIZUALIZĂRI: 3568 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI