GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
E deja a treia oară când îmi petrec vacanţa la acest hotel şi mi-a plăcut de la bun început. Cred că se încadrează destul de bine în categoria de trei stele.
În ceea ce priveşte camera de hotel, e destul de spaţioasă. Baia e cam mică, dar merge. Balconul oferă o privelişte frumoasă, se vede foarte bine marea. Curăţenia se face în fiecare dimineaţă, spre deosebire de alte hoteluri, ceea ce e de lăudat!
Lifturile sunt în număr de trei şi cred că fac faţă bine aglomeraţiei.
Personalul hotelului nu mi s-a părut chiar foarte amabil, dar pentru mine nu a fost o problemă.
Semnalul WiFi e destul de bun, chiar mai bun decât anul trecut, când nu se prindea decât la recepţie. Acum funcţionează şi în camere, cel puţin în cea în care am fost eu cazată.
Cât despre plaja din spatele hotelului, nu e prea curată, de aceea am preferat să merg la plaja principală, dincolo de hotelurile Olimpic şi Hercules. Acolo e destul de ok, deşi mai găseşti alge în apă.
Despre restaurant nu aş avea ce zice fiindcă anul acesta nu am avut mic dejun inclus, am preferat să nu mănânc la ore fixe.
În legătură cu staţiunea Jupiter, am o părere foarte bună despre ea. Nu degeaba am ales-o trei ani la rând. Nu e foarte mare, dar are multe magazine, restaurante, terase, câteva supermarketuri şi farmacii. Plus frumosul lac Tismana. Am ajuns să o cunosc foarte bine şi chiar mă simt ca acasă!
Dintre localuri, recomand în primul rând terasa Barina Activ, care se află doar la câţiva paşi de hotelul Meteor. Deşi adesea este complet plină, servirea e întotdeauna rapidă, mâncarea de calitate şi preţurile destul de mici.
Alt restaurant care mi-a lăsat o impresie foarte bună este Margarita's Cafe, care serveşte mâncare mexicană. Într-adevăr, este cam scump, dar garantez că merită banii. Încercaţi quesadillas, chimichangas, enchiladas şi supa cremă de porumb, toate sunt delicioase! Plus muzică mexicană care destinde atmosfera.
Am mai mers şi la restaurantul Antik, dar nu mi-a plăcut în mod deosebit. Preţuri mari, servirea cam lentă. Dar mâncarea e ok.
Revenind la hotelul Meteor, deşi nu pot spune că e un hotel perfect, îl recomand cu plăcere. Nu veţi fi dezamăgiţi dacă nu sunteţi extrem de pretenţioşi!
Trimis de MonicaDg in 30.08.15 14:35:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în JUPITER / AURORA. A mai fost în/la: În aproape toate regiunile ţării, cu excepţia Olteniei şi a Crişanei.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (MonicaDg); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.85591000 N, 28.60621400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@MonicaDg: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
= = =
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=5878
@MonicaDg - Bun venit in AFA! Pentru că este review-ul de debut, e foarte corect scris, cu diacritice, cu dragă inimă ţi-am dat un vot maxim! Te felicit pentru că scrii corect româneşte! Şi informaţiile au fost bine structurate, suficiente, atinse toate capitolele de interes - cazare, plajă, masă... Dacă puneai şi nişte fotografii care să ilustreze cele spuse, era perfect! Dar voi, tinerii, aveţi o problemă cu pozele, zău aşa!...
Acum, o curiozitate de părinte: ai fost cu părinţii, sau cu colegi/prieteni?! Pe la 18-20 de ani, nici băiatul nostru nu a mai conceput să meargă cu noi în vacanţă, iar eu şi acum, după 11 ani, încă îmi doresc să fim împreună măcar în aceeaşi staţiune...
Îţi doresc o tinereţe frumoasă şi... vacanţe de vis!
@Lyssys - Mulțumesc pentru apreciere! Am adăugat ulterior și niște fotografii, probabil au avut nevoie de mai mult timp ca să fie aprobate de moderatori.
Și ca să vă răspund la întrebare, am mers cu sora și cu tatăl meu. Nu văd nicio problemă în a merge cu familia în vacanță, așa am făcut întotdeauna. Nu înțeleg de ce unii tineri nu vor să călătorească împreună cu părinții. În familie e mai frumos, cred eu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 De evitat — scris în 23.08.24 de ux135499 din BUCUREșTI
- Dec.2021 Cazare bună, masă dubla la preț — scris în 04.08.22 de ux126447 din BACăU - RECOMANDĂ
- Dec.2021 O vacanta frumoasa si tihnita — scris în 15.07.22 de ux125947 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Sejur reusit, raport calitate-pret bun — scris în 27.08.20 de dnprd din SLATINA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Horror — scris în 11.09.19 de Stefania Emilia din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2019 Nu recomand!!! — scris în 03.09.19 de florin100 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2019 Un hotel de 3 stele - o gluma proasta — scris în 02.08.19 de virtineanu din BALS - nu recomandă