Dor de Eminescu

TIPĂREȘTE

Candva, in urma cu mult timp, cand eu eram de-o schioapa, inainte de culcare ceream sa mi se spuna o poveste. Rareori o si auzeam, pentru ca tata imi citea poezii si imi amintesc cum ii spuneam: "Aia cu copacul, pe aia, mai citeste-o! ". Si apoi vocea tatei relua pentru a nu stiu cata oara "Codrule, codrutule, / Ce mai faci, dragutule, /Ca de cand nu ne-am vazut/ Multa vreme a trecut /Si de cand m-am departat, / Multa lume am imblat". Asa am umblat si eu pe drumurile Romaniei pana ce intr-un final am ajuns la Ipotesti, acolo unde s-a nascut si a crescut Eminescu. Tot tata imi citise si despre el, iar mai tarziu aflasem ca Eminescu fusese bun prieten cu "sturlubaticul" Ion Creanga, cel cu pupaza din tei.

La asta m-am gandit pe drumul spre Ipotesti, pornind de undeva de pe la Gura Humorului. Am intrat in judetul Botosani, iar un indicator ne anunta ca suntem in judetul care i-a dat pe Eminescu, Enescu, Iorga si Luchian. Niciodata nu ma gandisem la asta, ca in judetul Botosani se nascusera patru oameni atat de importanti ai culturii romanesti. Cum timpul nu permitea, am ales sa vad doar Ipotestiul, dorind de prea multa vreme sa calc in casa in care s-a nascut si a crescut Mihai Eminescu. Primele semne ca am intrat pe taramul badiei Mihai au fost placutele de pe niste carute ale unor sateni pe care era scris numele poetului.

Am ajuns in micul sat si am vazut undeva in fata "Memorialul Ipotesti - Centru National de Studii Mihai Eminescu". Am tras pe dreapta cu gandul ca avem destule de vizitat. Am intrat pe poarta deschisa si am mers undeva in stanga spre o cladire moderna, care in mintea mea parea a fi un muzeu, probabil cu manuscrise, dar nu a fost chiar asa. Un domn ne-a scos imediat afara: "Aici se tin colocvii, nu se viziteaza! ". Ne-a facut semn spre casa alba de vis-a-vis si am pornit spre ea. Am ajuns langa si in geam scria ceva de genul ca intrarea e de partea cealalta. Am ocolit casa si am urcat treptele, am intrat intr-un hol cu iz istoric. O lada de zestre neagra era pusa pe un perete, o pendula veche undeva la intrare, cateva tablouri si in fata casa de bilete.

Am platit si am pasit in lumea ce o credeam a lui Eminescu, cea a copilului poet. Vitrine cu portelanuri, covoare vechi, un dormitor cu un pat de o persoana si cu toate cele trebuincioase, apoi un birou la care eu credeam ca a stat candva badia lui Creanga. Am privit cu atentie, insotita fiind de vocea lui Ion Caramitru care ii recita poeziile lui Eminescu, apoi am iesit si am privit copacii din fata casei, ascultand aceiasi voce.

Apoi am urcat spre bisericuta familiei, care era inchisa, spre supararea mea. Am privit cat am putut printr-un ochi de geam si am mers spre mormintele familiei Eminovici. Acolo strajuia un tei, plantat de Eminescu la moartea mamei sale. In curtea casei mai este si un teatru de vara, ale carui scaune au fost decolorate de soare si unde se jucau niste copii.

Am mers inapoi la doamna ce vindea bilete si am cumparat o carte despre casa pe care tocmai o vizitasem. Aveam sa o citesc pe la Targul Neamt si aveam sa aflu ca de fapt casa pe care o vizitasem fusese reconstruita de vreo doua ori, ca mobilierul apartinea epocii, dar nu si lui Eminescu, de la el ramanand o caseta de machiaj de cand colinda tara cu teatrul Tardini. Am parcurs paginile cartii strangand din dinti la propriu, afland ca locuinta familiei fusese lasata sa se darame, ca la prima reconstructie se facuse o casa care nici macar nu o copia pe cea originala, schimband arhitectural totul. Mai apoi ea a fost daramata si facuta din nou, pe planul original, s-au adunat cateva piese de mobilier care au recompus aerul epocii si uite asa avem casa memoriala Mihai Eminescu.

De aici am plecat spre lacul pomenit de poet in poezii. Asteptari mari, dar deja ne spusese doamna de la bilete ca acesta a fost retrocedat si ca e in paragina, deoarece de vreo doi ani nu s-a mai ocupat nimeni de el. Am mers printr-o padure si am ajuns la locul cu pricina. Prin stufarisul des se vedeau zeci de nuferi, pe margine noroiul domnea, iar paragina spusa de doamna era la ea acasa.

Cu toate ca e trist sa aflam ca de fapt vizitam o copie, eu as mai merge la Ipotesti, fie doar si pentru teiul acela plantat de poet la moartea mamei sale sau poate ca intre timp s-a deschis bisericuta.

---

VIZUALIZĂRI: 1783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI