În vizită la mănăstirea Viforâta

TIPĂREȘTE

În urmă cu ceva vreme am citit pe AFA impresii despre mănăstirea Viforâta. Am aflat că acest lăcaș de cult se află în apropierea orașului Târgoviște și ne-am propus să vizităm obiectivul când vom ajunge în zonă. Și prilejul s-a ivit în luna august, atunci când am ales să trecem prin Târgoviște înainte de a ne întoarce acasă după câteva zile petrecute pe Valea Prahovei.

Ca localizare, mănăstirea Viforâta este situată la aproximativ șapte kilometri de Târgoviște, pe raza comunei Aninoasa. Deplasându-ne pe DN 71, ne-a fost ușor să ajungem la acest lăcaș de cult: am observat un indicator spre stânga și am mai parcurs circa doi kilometri până la intrarea în curtea mănăstirii. Drumul secundar este asfaltat, așa că în puține minute aveam să parcăm la umbra generoasă a câtorva copaci aflați în vecinătatea aleii de acces.

Noi am ajuns la mănăstirea Viforâta puțin după orele prânzului și prin curtea mănăstirii erau și alți oameni care participaseră la slujbă; am pornit la pas pe aleea principală, printre brazi falnici și tufe de trandafiri multicolori. În această zonă a așezământului monahal am observat câteva ateliere mănăstirești aflate în partea dreaptă a aleii de acces.

Pas cu pas, ne-am apropiat agale de intrarea în curtea interioară a lăcașului de cult. Accesul se realizează prin gangul de sub turnul clopotniță, iar icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (unul dintre hramurile mănăstirii) veghează de deasupra pașii celor care vizitează acest lăcaș de cult cu o istorie întinsă pe mai multe secole. De altfel, o plăcuță amplasată pe zidul de incintă ne-a arătat că mănăstirea este declarată monument istoric, fiind datată în secolele XVI – XVIII.

În apropiere am observat afișat un scurt istoric, din care am reținut faptul că ”prima atestare documentară a mănăstirii Viforâta datează din anul 1530, iar primul ctitor este voievodul Vlad Vodă al V-lea care înalță o biserică înconjurată de un zid înalt. În tradiția orală circulă și ipoteza conform căreia pe locul mănăstirii a existat o ctitorie și mai veche (secolul al XV-lea) aparținând domnitorului Vladislav Basarab.

Cel de-al treilea ctitor, voievodul Constantin Brâncoveanu alături de soția sa (Marica Doamna), renovează în anul 1713 acest lăcaș de cult ridicând chilii noi și efectuând ample lucrări de restaurare a bisericii, inclusiv prin adăugarea unui pridvor deschis încadrat de arce largi, susținute de stâlpi specifici stilului brâncovenesc.”

Cam atât cu istoria... poate că ar mai trebui precizat faptul că unele cutremure au provocat stricăciuni serioase, însă de fiecare dată obiectivul a avut puterea de a se regenera, mănăstirea Viforâta fiind în zilele noastre unul dintre cele mai importante lăcașe de cult aparținând de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Ajunși în curtea interioară, am dorit să vizităm pentru început biserica mare a mănăstirii, amplasată în partea centrală a curții. Prevăzută cu două turle și învelită cu tablă, biserica nu este pictată la exterior. Pășind în pridvorul deschis, am avut ocazia să admirăm scena biblică ”Înfricoșata Judecată”. Toți cei care păcătuiesc în această lume sub o formă sau alta sunt reprezentați zbătându-se prin râul de lavă, înconjurați de numeroși diavoli: zgârcitul, clevetitoarele, bețivul, vrăjitoarea, lacomul, morarul înșelător, bârfitoarea, cei care dorm în timpul slujbei și mulți alții. Scenele impresionează prin faptul că sunt reprezentări simple, dar care transmit un mesaj puternic.

Înainte de a intra în pronaos, privirea ne-a fost reținută de pisanie; aceasta este mai mare decât în cazul altor lăcașe de cult și este realizată pe trei coloane, fiind structurată asemenea unui scurt istoric pentru mănăstirea Viforâta. Pisania este datată în 6 iulie 1914.

În interiorul bisericii, compartimentarea dintre pronaos și naos este realizată cu ajutorul unor stâlpi masivi de susținere împodobiți cu icoane, unele fiind pictate iar altele fiind doar fixate acolo. Pe pereți sunt realizate numeroase scene biblice, dar și portrete ale unor sfinți; am remarcat fresce precum Botezul Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Schimbarea la Față.

Însă ceea ce ne-a reținut cu adevărat atenția a fost catapeteasma; lucrare realizată de către sculptorul Karl Stork în anul 1864 din lemn de tei în foiță de aur, catapeteasma evidențiază grija meșterului pentru detalii și priceperea de a îmbina armonios motivele religioase cu cele vegetale.

Dintre icoanele foarte valoroase expuse în această biserică este de reținut icoana ”făcătoare de minuni” a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Această icoană a fost dăruită mănăstirii de către Leon Vodă Tomșa cu doamna sa Victoria în anul 1631 (în pisania bisericii apar mențiuni referitoare la icoană). O legendă referitoare la această icoană a fost transmisă prin viu grai de către măicuțe – se zice că odată niște tâlhari au intrat noaptea în mănăstire cu gândul de a fura icoanele, însă nu au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit deoarece le-a apărut în față Sfântul Gheorghe care i-a înfricoșat și i-a pus pe fugă. După mai mulți ani, acei tâlhari și-au dat seama de greșelile lor și au venit înapoi la această mănăstire pentru a se căi și a mărturisi; au intrat în biserică și -văzând icoana- s-au speriat foarte tare, zicând: ”Acesta este paznicul care ne-a înfricoșat pe noi!...”

După minute bune petrecute în interior, am ieșit din biserica mănăstirii și ne-am îndreptat spre fântâna din curte. Apa cristalină ne-a potolit setea și ne-a oferit o nouă doză de energie, ajutându-ne parcă să suportăm puțin mai bine soarele de august care strălucea cu putere. Referitor la această fântână, o inscripție în partea sa superioară ne-a informat că este ”fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei Primat al României, 1904”.

Tot pe această latură a curții interioare se află un mormânt care ne-a atras atenția; pe piatra funerară există câteva inscripții din care aflăm că în acel loc își doarme somnul de veci ieromonahul Macarie, dascăl de muzică, cel considerat a fi întemeietorul muzicii psaltice bisericești.

Am realizat un ocol complet al bisericii, remarcând ordinea care domnește în orice colțișor, dar și arbuștii și ghivecele cu flori multicolore așezate de jur-împrejur. Linia chiliilor este întreruptă la un moment dat pe latura nordică de un turn fără turlă, iar o plăcuță de marmură ne-a informat că acolo este paraclisul mănăstirii, cu hramul ”Sfântul Prooroc Ilie”. Nu am intrat în acest paraclis, însă am mai lecturat faptul că a fost sfințit în anul 1994.

Încetul cu încetul, vizita noastră la mănăstirea Viforâta se apropia de final. Am ieșit încet din curtea lăcașului de cult, propunându-ne însă să mai venim aici atunci când vom ajunge iar prin apropierea orașului Târgoviște. Până atunci, vă recomandăm să vizitați această frumoasă mănăstire, un loc în care religia, istoria și arta se împletesc armonios pentru a oferi vizitatorului câteva clipe de relaxare sufletească atât de necesare uneori într-o lume tot mai zbuciumată!

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI