Mănăstirea Vărzărești din Vrancea

TIPĂREȘTE

V-am scris, ieri, despre mănăstirile Bucovinei, așa că astăzi, în contrapartidă, ca un bun și iubitor de locuri vrâncene ce mă aflu, o să vă descriu o mănăstire din frumosul județ de domiciliu.

Acuma, să fiu bine înțeles, nu fac vreun clasament, care mănăstire e mai frumoasă, care e mai plină de istorie, sau, mai știu eu ce criteriu... normal, cele din Vrancea sunt cele mai frumoase, măcar pentru faptul că le descriu eu , chiar dacă o fac după Crazy Mouse (buei, omul ăsta a bântuit prin Vrancea, tot timpul, opriți-l)!!! :D

Acuma, pe bune, specificul mănăstirilor vrâncenești este că sunt destul de vechi, ca dată a construirii lor, ceea ce atestă că vrâncenii nu-s, neaparat, așa cum sunt descriși în ”Miorița”, hapsâni și răi, ci, au fost oameni cu credință și frică de Dumnezeu. De aceea, profund indignat de felul în care ei, vrâncenii, au fost devoalați în ”Miorița”, spun doar atât : ”Să-ți fie rușine, Alecu Russo! ” Cuuum, nu sunt original?! Așa, și? :)

Ca să ajungi la Mănăstirea Vărzărești, pe lângă voință, îți trebuie și-un mijloc de transport, altul decât teleportarea, care, încă nu e inventată: auto, atelaj sau, cei mai săraci, picioare. Pleci așa, de capul tău, din Focșani, spre comuna Urechești, din sudul județului Vrancea. Asta este opțiunea mea, dacă ești Crazy Muse, vii dinspre Rm. Sărat, dar, ce să vezi, tot pe DN 2 sau, după cum mai este cunoscut, E 85.

Chiar când ajungi, pe șosea, în dreptul comunei Urechești, ai să vezi cum cade pe tine un mare indicator care-ți spune, arătându-ți cu o săgeată, direcția în care tre' să mergi ca să ajungi la Mănăstire.

Vă sfătuiesc să nu fiți încăpățânați, să mergeți pe unde v-arată indicatorul, nu veți păți ni'ca!

Drumul este lunguț și, din păcate, după ce se iese din sat, nu atât de ușor ! Este drum de pământ, urcă destul de abrupt. Se merge printr-o mare și frumoasă pădure de stejar. Când am ajuns eu acolo, ploua mocănește, o ploaie de toamnă, rece, cu multă ceață... ce mai, era chiar frumos, v-am mai spus că eu-s ciudățel în materie de apreciat frumosul, mai ales în materie de meteo!

Cât mergem până la Mănăstire, hai să vă spun ce se zice despre acest lăcaș, asta cu ajutorul unor saituri de pe net :

Mănăstirea Vărzărești are o istorie cumva apropiată de cea a Mănăstirii Soveja, despre care v-am scris pe undeva, pe-aici - dacă vă interesează, găsiţi articolul aici.

După războiul dintre Vasile Lupu, domnitor al Moldovei, albanez la origini și Matei Basarab, domnitor al Țării Românești, cei doi domnitori se hotărăsc să încheie o pace, pe care s-o pecetluiască prin zidirea ,pe cheltuiala lui, de către fiecare domnitor, pe teritoriul celeilalte țări, a câte unei mănăstiri. Vasile Lupu, care era extrem de bogat (se spune că numai un nasture de la mantia sa domnească valora 800 de galbeni, sumă uriașă pentru acea vreme) a construit, la Târgoviște, Mănăstirea Stela, iar Matei Basarab, unul dintre cei mai erudiți oameni ai vremilor sale, voievod care a construit, se spune, mai multe mănăstiri și biserici decât Ștefan cel Mare, a construit, la Soveja, Mănăstirea Dobromirna.

Ca să se bage-n seamă, armașul lui Matei Basarb, Radu Vărzaru, construiește și el, la hotarul dintre cele două țări, Mănăstirea Vărzărești, pe lângă cursul apei Milcovului, locul unde se dăduseră cele mai multe lupte între cei doi domnitori.

La început, lăcașul s-a numit Schitul de la Urechești și este pomenit, pentru prima dată, pe la 1681, în ”Cartea patriarhului Țarigradului, Dionisie”, dar, ulterior, devine Mănăstirea Vărzărești, așa cum este cunoscut în prezent.

Un moment de mare cumpănă l-a reprezentat cel în care domniile fanariote au impus și închinarea mănăstirilor către greci, practic Mănăstirea având aceeași soartă ca și cea de la Soveja. Probabil că și de aici este vorba să nu te încrezi în darurile grecilor. Cert este faptul că, pe la 1726, în scrierile vremii se spune despre Schitul Vărzărești că : “fugind călugării de la acest schit, şezut-au schitul acesta mulţi ani pustiu şi necăutat de nimeni. ”

După 1826, deci la cinci ani după încheierea domniilor fanariote, și o sută de ani sub lăcustele grecești, odată cu înscăunarea lui Chesarie, ca episcop de Buzău, schitul cunoaște o nouă etapă de dezvoltare.

Culmea degradării este cunoscută după 1959, când schitul este desființat și trecut în proprietatea CAP Urechești. A fost redeschis în 1990, iar din 2006 este obște de maici. La data când l-am vizitat, obștea număra 5 maici și un preot.

În incinta mănăstirii se află două biserici, după cum o să și vedeți, în pozele de m-a lăsat părintele să le fac: una, a fost construită la 1644, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Are ziduri groase, de un metru dar, din păcate, pictura este grav deteriorată, iar bani pentru repararea ei nu prea sunt, BOR fiind preocupată, mai ales, cu construirea unor minunate terenuri de tenis de câmp la noua Patriarhie, cea pentru construcția căreia s-a distrus un parc, în București, capitala europeană cu cel mai puțin spațiu verde.

Cea de-a doua biserică este mult mai nouă, adică de pe la 1898, cu hramul Sf. Gheorghe. A fost pictată de către pictorul D. Nicoleanu din Buzău în anul 1901. În prezent, se reface pictura dar, din varii motive, această activitate a fost oprită, în prezent, printre altele și pentru că nu s-au respectat anumite reguli ce țin de tehnica ortodoxă de reprezentare a sfinților, după cum ne-a spus preotul paroh.

Important pentru această zonă este faptul că, lângă această mănăstire este și Paraclisul Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, cea despre care vă spuneam în review-ul despre Bucovina. Se crede că aceasta și-a început viața monahală pe aceste locuri. Eu, care am fost la Peștera Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, am rămas plăcut impresionat. Legenda despre această sfântă este extrem de frumoasă, dacă vreți, căutați-o pe net și o veți afla.

Impresia generală când vizitezi Mănăstirea, este aceea de sărăcie. Sărăcia nu este generată de lene, Doamne-ferește, ci de neputința comunității de a mai aduna bani pentru refacerea monumentelor ba chiar de întreținere a lor, așa cum sunt ele, astăzi.

Nu este treaba mea, știu că mulți dintre voi o să spuneți că sunt obraznic sau ireverențios față de instituția BOR, dar, eu cred că, decât să înghită bani cu nemiluita pentru o clopotniță opulentă, numită, emfatic, Patriarhie, banii trebuiau direcționați către aceste monumente istorice, care atestă că, pe vremuri, călugării și preoții făceau adevăratul apostolat și nu astăzi, când principala preocupare a anumitor capi ai BOR este să-și ascundă dosarele de colaboratori, între cele sfinte, off course, cu anumite instituții ale fostului stat comunist.

Din păcate, pentru poporul acesta, păstrarea și întreținerea unor mănăstiri - muzee, cade doar în sarcina oamenilor simpli și a celor câtorva care au har în păstrarea credinței strămoșești și nu în sarcina celei care are obligația morală și instituțională de face asta: BOR!

După ce a avut răbdare cu noi și ne-a explicat multe din cele ce v-am scris eu aicea, cu excepția părerilor despre BOR, care sunt absolut personale și pe care mi le asum, preotul ne-a invitat la masa de prânz, cu acea omenie a românului care-și invită oaspetele la masă, din toată inima. Sper ca părintele să-mi ierte refuzul.

Dacă sunteți prin zonă și vreți să vizitați mănăstirea, faceți-o, nu veți regreta! Merită chinul acelui sfert de oră în care drumul de acces vă va murdări mașina.

Pentru păstrarea adevărului, parte din datele pe care vi le-am expus aicea au fost luate, în afara poveștilor preotului paroh, și din manastiri-vrancene.ro/man ... esti-prezentare. Este normal să precizez asta, este munca unor oameni, pe care o respect!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 6761 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI