La Mănăstirea Nucet - Comuna Nucet, Dambovita

TIPĂREȘTE

Dacă Ansamblul brâncovenesc de la Potlogi a fost alegerea mea, privind harta cu traseul pe care trebuia să-l urmăm în continuare până la Pucioasa, soţul meu a mai propus un popas, de fapt o mică abatere de la drumul principal, la Mănăstirea Nucet pe care nici unul dintre noi nu o văzuse încă.

Din DN71, în localitatea Mircea Vodă, la un moment dat, un indicator informează că pe primul drum la stânga, după 6 km, ajungi la Nucet. Trebuie să spun însă că acest indicator este atât de bine ascuns de frunzişul copacilor încât ai toate şansele să treci fără a-l observa. Cu toate că asta urmăream, eu fiind cu ochii numai în căutarea lui, l-am remarcat prea târziu aşa încât am fost nevoiţi să întoarcem, apoi să virăm la dreapta. Drumul îngust este bun doar la început, apoi devine tot mai gropos până când - în plin câmp - se termină în T. Acolo, nici un indicator. Pe unde s-o luăm? La stânga sau la dreapta? Soţul meu coboră de la volan şi - cu mâinile streaşină la ochi - priveşte când într-o parte, când în cealaltă, decretând în cele din urmă: "Mergem spre dreapta! Drumul pare mai bun, mai umblat! " Am pornit deci într-acolo şi curând au apărut case şi - bineînţeles - oameni pe care i-am putut apela pentru informaţii. Nu greşiserăm. Eram în Nucet, satul în care se află sfântul lăcaş pe care îl căutam noi.

Mai trebuie să spun că dacă aţi ratat indicatorul din Mircea Vodă, puţin mai înainte, tot din DN71, mai există o deviaţie spre Nucet. Am remarcat DJ711C şi indicatorul aferent abia duminică, întorcându-ne spre Bucureşti. Nu ştiu dacă acesta este un drum mai bun, în orice caz pe hartă pare mai drept şi duce chiar în centrul satului, iar de la primărie se poate ajunge foarte simplu la mănăstire.

Migălos sculptată în lemn, poarta Mănăstirii Nucet întâmpină larg deschisă pentru oricine. Dincolo de ea, deasupra intrării arcuite tăiată în zidul din dreapta, veghează Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, ocrotitorul sfântului lăcaş.

Mai înainte de a intra în biserică am remarcat frumuseţea curţii care o înconjoară, un adevărat parc cu flori, cu mulţi arbuşti ornamentali, cu o fântâniţă şi cu câteva bănci pentru odihna celor obosiţi sau mai greu deplasabili. Vopsite în verde, aceste bănci se încadrează perfect în peisaj. Când am fost noi, doi căţeluşi care păreau a aparţine mănăstirii pentru că prea erau familiarizaţi cu locul, alergau vesel pe aleea dintre poartă şi chilii întâmpinând sau conducând spre ieşire pe orice vizitator.

Despre Mănăstirea Nucet nu ştiam mare lucru. Aflasem că între lăcaşurile de rugăciune ale Dâmboviţei este a doua ca importanţă după Mănăstirea Dealu şi că a făcut parte din lanţul de aşezăminte monastice care constituia în Evul Mediu fortificaţia Cetăţii de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte. Până în anul 1831 când în ţinut a apărut schitul Bâldana, Mănăstirea Nucet a fost cel mai sudic aşezământ monastic al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Numele Nucet - desemnând un loc cu mulţi nuci - îmi amintea de o altă veche ctitorie monastică numită cândva, din acelaşi motiv, tot Nucet. Este vorba despre Mănăstirea Cozia, ctitoria de pe Olt a voievodului Mircea cel Bătrân.

Ca simpli vizitatori, cred că n-ar trebui să fim interesaţi de originile aşezământului de la Nucet pentru că ele sunt nu doar foarte îndepărtate, dar şi foarte controversate, istoricii nereuşind încă să se pună de acord în privinţa vechimii sale. Lăsându-i să scormonească în continuare adâncurile incerte ale sfântului lăcaş, amintesc doar că unii cercetători cred că mănăstirea a fost ctitorită de bătrânul jupân Gherghina Pârcălab (unchiul domnitorului Ţării Româneşti, Radu cel Mare) împreună cu Neaga, soţia sa, un document emis în 1501 făcând cunoscute daniile lui Gherghina Mare Pârcălab noii sale ctitorii de la Nucet.

Sunt şi voci care afirmă că Gherghina Pârcălab nu a făcut decât să construiască un nou lăcaş cu hramul Sfântul Gheorghe pe locul unde deja existase o biserică de lemn înălţată de ucenici ai Sf. Nicodim de la Tismana. Se consideră aşadar că Mănăstirea Nucet s-a ctitorit cu un secol şi ceva mai înainte, săpăturile arheologice de dată mai recentă demonstrând faptul că sub actuala biserică a existat o alta datată sec. XIV.

Dacă sunteţi interesaţi de istoricul Mănăstirii Nucet, cu siguranţă veţi găsi mai multe amănunte pe internet. De asemenea, pe toate construcţiile din incintă veţi putea citi de când datează şi când a beneficiat de refaceri mai importante. La Mănăstirea Nucet veţi vedea ruinele unor chilii vechi din sec. XV refăcute ulterior şi ziduri de incintă din sec. XVI-XVII năruite până în temelie. Actualmente ansamblul mănăstiresc este în curs de restaurare, de aceea nu trebuie să vă surprindă schelele, panourile şi - dacă veţi merge într-o zi de lucru - prezenţa meşterilor restauratori.

Când am fost noi, sâmbătă, după ora amiezei, în biserică nu era nimeni. O măicuţă care spăla scările ne-a invitat să intrăm. Interiorul este larg, luminos, pictat şi împodobit cu o catapeteasmă aurită, impresionantă. Un frumos candelabru te face să-ţi înalţi privirea către bolta din care - înconjurat de sfinţi - Iisus Hristos ne binecuvântează pe toţi. Icoana "Izvorul Tămăduirii" aflată în pronaos, în stânga intrării, aminteşte faptul că Mănăstirea Nucet este cunoscută şi atrage mulţi credincioşi datorită izvorului izbăvitor de boli sufleteşti şi trupeşti situat în pădurea din apropiere. Urmând a ajunge la Pucioasa la Pensiunea Turistică Parc unde aveam rezervarea, pentru că timpul înaintase foarte mult, noi nu am fost şi la izvorul din pădure. În schimb am intrat pentru câteva clipe în paraclisul de lemn aflat în partea de sud a bisericii, lângă aleea principală, iar la plecare am admirat şi fotografiat căţeii prietenoşi care se jucau în curte.

---

VIZUALIZĂRI: 7480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI