GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bisericile rupestre de la Basarabovo și Ivanovo
Doream foarte mult sa ajung sa vizitez Manastirea Dimitrie Basarabov, dupa mai multe tentative esuate din diverse motive gasim libera o racoroasa sambata de Iunie pentru o miniexcursie de o zi initial la Manastirea Dimitrie Basarabov dar din cauza indicatoarelor auto am reusit sa vizitam si Biserica de piatra de la Ivanovo, profitand de valabilitatea vignetei pentru Bulgaria, cumparata cu ocazia concediului petrecut in statiunea Obzor.
Din punct de vedere al traficului si calitatii drumului am de facut unele precizari:
- speram odata cu finalizarea lucrarilor la podul Prieteniei (o portiune foarte mica a mai ramas de reparat) circulatia sa se fluidizeze, dar din pacate am stat la o coada de circa o ora jumatate la vama, vamesii bulgari avand o oboseala greu de explicat, am observat in zilele de lucru sunt mai operativi in weekend dezastru, nu este prima oara cand trec atat in weekend cat si in cursul saptamanii sa nu observ acest lucru.
- calitatea drumului de la iesirea din Ruse pana in satul Basarabovo circa 10 km plin de gropi, praf si denivelari, deasemenea din sat pana la Manastirea Dimitrie Basarabov circa 2 km nu foarte bun, din satul Basarabovo pana in satul Ivanovo circa 5 km destul de bun, din satul Ivanovo pana la Manastirea din piatra circa 4 km destul de bun.
- atentie mare la indicatoarele catre cele doua manastiri atat in Basarabovo cat si in Ivanovo sunt foarte mici si ruginite, greu de observat. Din aceasta cauza pe langa cel din Basarabovo am trecut fara sa-l observ ajungand in Ivanovo si de aici la Manastirea din piatra de aici.
- concluzia este ca, doua obiective incarcate de istorie sunt prea putin luate in seama de autoritatile locale.
Sa fac acum o mica descriere al acestor asezaminte monahale foarte frumoase si pline de istorie, voi incepe cu cel de la Ivanovo, Manastirea din piatra este un asamblu monahal compus din mai multe biserici si chilii, nu se poate ajunge decat la una dintre ele la cea cu hranul Sf. Arhanghel Mihail urcand o scara destul de abrupta si anevoioasa dar cu putin efort (pustoaica mea de numai trei anisori si opt luni a urcat singurica toate treptele) veti ajunge la intrarea in mica bisericuta sapata in piatra frumos decorata si pictata cu fresce din secolele 13-14. Manastirea a fost locuita din anii 1200 pana la sfarsitul secolului 17 si este patrimoniu Unesco. Este amenajat un mic balcon de unde poate fi observat intregul canion al raului Lom, privelistea este incantatoare si salbatica.
Un drum mai accesibil ar fi o potecuta ce pleaca chiar din parcare si urca pana la bisericuta, pe acesta noi am coborat, peisajul fiind mirific.
Fiind patrimoniu Unesco este foarte vizitata atat de bulgari cat mai ales de turistii straini, in timpul vizitei noastre fiind asaltati de trei autocare cu turisti japonezi.
Taxa de intrare 4 leva de persoana.
Revenind acum la obiectivul principal al excursiei noastre, Manastirea Dimitrie Basarabov, obiectiv ratat la prima incercare, la intoarcerea spre Ruse cu chiu cu vai zarim indicatorul spre manastire ajungand la ea.
Daca la Ivanovo afluenta turistilor era maxima aici o liniste pe care o doream ne intimpina impreuna cu un catelus si vreo trei pisoiasi spre amuzamentul fetitei.
Manastirea este asezata pe malul raului Lom si este singura manastire sapata in piatra din Bulgaria care este inca locuita. Atat biserica cat si chiliile sunt sapate in piatra, intr-una din chilii vietuind si Sf. Dimitrie Basarabov, in fata manastirii este amplasata statuia Sfantului Dimitrie Basarabov pe locul unde au fost descoperite moastele sfantului.
Curtea manastirii este plina de flori si foarte ingrijita in partea de jos se afla pangarul cu obiecte bisericesti ce pot fi cumparate atat in leva cat si in lei, staretia, chiliile monahilor ce vietuiesc acum, iar in spate se construieste o noua biserica destul de mare si impunatoare.
La chiliile si bisericuta sapate in piatra se poate ajunge urcand o scara sapata in piatra destul de ingusta dar mult mai scurta si mult mai usor accesibila decat cea de la Manastirea din piatra de la Ivanovo.
Manastirea a fost ctitorita de Basarab I intemeietorul Tarii Romanesti fiind distrusa si refacuta de mai multe ori, actualele asezaminte locuite si azi fiind construite la inceputul anilor 1940.
In curtea manastirii sunt cateva bancute si trei izvoare unde va puteti odihni si potoli setea admirand maretia locului.
Cu siguranta vom reveni pe aceste frumoase si nu foarte indepartate locuri pline de istorie si jertfa.
Drumul spre casa a fost mult mai usor trecand foarte repede atat podul cat si cele doua vami, iesirea din tara este mereu anevoioasa cu cozi si nervi, intrarea fiind mult mai rapida, un plus pentru vamesii romani mult mai expeditivi.
Trimis de ceasornicarul in 06.06.16 15:04:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ceasornicarul); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.76661075 N, 25.96494198 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
Bun review.
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 00&ridAnt=69051
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - Sincer impresiile postate anterior sunt mult mai complete si detaliate, am zis sa dau curs rugamintii d-voastra pentru a veni cat de cat la zi cu amanunte legate macar de starea drumurilor, toate cele bune.
Coordonatele gps sunt ok, eu am mers fara gps si am ratat prima data indicatorul.
Am uitat sa spun, vigneta este mai scumpa cu 5 leva, respectiv 15 leva pentru o saptamana.
Buna!
Acum doi ani am vizitat si noi manastirea Sf. Dimitrie Basarabov, sincer am reusit destul de repede sa ne ghidam dupa semnalistica probabil ca am fost mai vigilenti.
Impresia care mi-a lasat-o lacasul de cult din stanca a fost una de liniste profunda, in micuta bisericuta se tinea slujba de duminica cu un singur preot.
Recomand si eu vizita caci Sf. Dimitrie Basarabov este ocrotitorul Bucurestiului.
Review-ul este unul foarte util, felicitari!
Web. daca crezi ca este oportun pot atasa eu cateva poze.
Vacante frumoase!
Deci o ctitorie romaneasca peste Dunare. Cam putine informatii pana acum, noroc cu turistii mai interesati si mai informati decat agentii de turism De aceea citesc mai mult AFA decat site-urile agentiilor.
Vacante frumoase in continuare.
@adrianbogdan -
”Web. daca crezi ca este oportun pot atasa eu cateva poze.
Sigur că este oportun, dar ar fi și mai bine dacă ai scrie propriile impresii despre acest loc, la care să atașezi pozele. Le așteptăm cu drag!
Poze sper sa reusesc sa atasez, vor trebui descarcate din telefon, rar fac poze cu telefonul dar pe langa bajbaiala legata de semnele rutiere bineinteles s-a adaugat si uitatul aparatului foto acasa.
@ceasornicarul: le poti incarca si direct din telefon (accesand AFA cu browserul de pe telefon)
@webmasterX - Buna!
promit ca atunci cand am starea necesara o sa scriu cateceva despre o biserica saseasca, multumesc de invitatie.
Am atasat cateva poze pentru acest lacas de cult.
cu bine!
Noi am fost in zona cam cu vreo 4-5 ani in urma si atunci nu prea faceam poze, insa locul era (cel putin asa cred) la fel de frumos, linistit si intr-adevar destul de solicitant ca si atentie sa nu-l ratezi.
Merita insa din plin o evadare mai ales pentru bucuresteni, chiar si cu "loteria" asteptarii sau nu din vama.
Felicitari, votat cu placere.
@mishu - Multumesc pentru aprecieri, voi incerca cat mai curand sa adaug si cateva poze.
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2013 Manastirea Rupestra Basarabov — scris în 27.04.13 de fregata din GIURGIU - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Manastirea Dimitrie cel Nou [Dimitrov] — scris în 26.10.12 de nicoletass din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Manastirea rupestra “Sfantul Dimitrie de Basarbov” — scris în 31.08.10 de alba.ca.zapada din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Manastirea Sf. Dumitru din Dimitrov — scris în 12.04.10 de kmy din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2009 O manastire sapata in stanca la doi pasi de Bucuresti — scris în 16.08.11 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ