Manastirea Brancoveni-judetul Olt

TIPĂREȘTE

Dacă în articolul de săptămâna trecută vă spuneam despre cea mai mare ctitorie a sa (mănăstirea Hurezi), astăzi o să vă povestesc de locul unde s-a nascut, copilărit şi trait marele domnitor Constantin Brâncoveanu, despre Mănăstirea Brâncoveni din judeţul Olt.

Cum v-am mai spus, am avut ceva treabă la Drăgăneşti-Olt, şi orientându-mă pe hartă, am văzut obiectivele turistice din zonă, aşa am descoperit şi această mănăstire. Mănăstirea Brâncoveni se află în satul cu acelaşi nume şi este la distanţă relativ mică faţă de principalele oraşe ale judeţului Olt, la 20 kilometri de Slatina şi 23 kilometri de Caracal. La mănăstirea Brâncoveni se ajunge destul de uşor, urmând drumul naţional DN 64 ce leagă Slatina de Caracal, la ieşirea din satul Brâncoveni se vireaza la stânga în dreptul panoului ce te îndrumă spre mănăstire. O poartă uriaşă din lemn sculptat te întâmpină la intrarea pe domeniul mănăstirii, apoi urmând un drum asfaltat, care are câteva serpentine se ajunge într-o parcare aflată la 50 metri de poarta mănăstirii. Coordonatele GPS pentru această parcare sunt: N – 44.30165 şi E – 24.301433.

Am parcat maşina şi ne-am îndreptat spre poarta mănăstirii, deasupra căreia se află turnul clopotniţă. Am trecut de poartă, am citit pe coridorul creat pe lungimea turnului clopotniţă istoria familiei Brâncoveanu apoi am admirat biserica şi ne-am îndreptat spre ea. Inainte de a intra în biserică se află mormântul revoluţionarului din 1848, Popa Sapcă. Am trecut de uşile masive din lemn frumos sculptate şi am pătruns în biserică. Biserica mare, reconstruită în anul 1700 în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, compartimentată în altar, naos şi pronaos. Pridvorul este deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru. Catapeteasma este cea originală - din lemn, cu o sculptură bogat ornamentată, aurită; are o turlă pe naos. Pictura actuală a mănăstirii datează din 1837.

Istoria acestui lăcaş de cult începe în anul 1570 când Doamna Celea, bunica lui Matei Basarab, construieşte o bisericuţă din lemn la care slujeau călugării. Începând cu anul 1634, Matei Basarab începe un amplu proiect de fortificare a aşezământului monahal, pe care vroia să îl transforme şi într-un bastion de apărare, construind, în acest sens, turnul-clopotniţă, pivniţele boltite şi zidurile înconjurătoare. Din acea epocă se păstreză încă turnul, clopotniţa, spaţioasele pivniţe boltite, stăreţia şi o parte din zidul de apărare prevăzut cu creneluri, inclusiv vechea poartă din lemn masiv de la intrarea în mănăstire. Adevăratul ctitor al mănăstirii avea să fie însă Constantin Brâncoveanu, care a construit biserica din piatră peste cea veche la 1699 într-un timp record de numai câteva luni. Pictura este terminată şi ea câţiva ani mai târziu, adică în 1702. In biserică se păstrează unul din puţinele portrete ale lui Constantin Brâncoveanu realizate în timpul vieţii lui. In interiorul bisericii se găsesc mai multe morminte: în pronaos sunt înmormântaţi Papa Brancoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, mama şi bunica lui, iar în pridvor este înmormântată jupâniţa Celea.

Istoria acestei mănăstiri a fost foarte zbuciumată, după moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu, mănăstirea întră într-o perioadă de decădere fiind, tranformată chiar în garnizoană austriacă pentru o periodă. Un cutremur care a avut loc în anul 1838 distruge mănăstirea aproape complet. In total, de-a lungul timpului, lacaşul a fost de şapte ori distrus şi reconstruit tot de atâtea ori. Este reconstruită o dată cu unirea Principatelor Române, când Alexandru Ioan Cuza îl pune stareţ la mănăstire pe revoluţionarul Popa Sapcă, acesta fiind motivul pentru care se află aici mormântul acestuia. Urmează o perioadă de linişte, până în anul 1959 când comunişti transformă mănăstirea în azil de bătrăni, având această utilizare până 1989 (înainte de Revoluţie) când la rugăminţile surorii dictatorului, Elena Bărbulescu, acesta retransformă lăcaşul din azil în mănăstire de maici.

Am ieşit din biserică şi am admirat celelalte clădiri de pe domeniul mănăstiri, precum şi florile frumoase din curtea acesteia. Intr-una din aceste clădiri se află muzeul mănăstirii. In muzeu se pot admira, icoane, cărţi bisericeşti, manuscrise vechi, haine bisericeşti, covoare realizate la razboi de către locuitorii mănăstirii, etc. Tot în muzeu este şi o frescă ce redă pe un întreg perete, momentul condamnării la moarte prin tăierea capului, a domnitorului Constantin Brâncoveanu alături de fii săi, la Constantinopol în 1714.

În incinta Mănăstirii Brâncoveni mai este şi „Biserica Mică”, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ridicată în anul 1700 de Matei Basarab şi reclădită de Constantin Brâncoveanu. Aşezată oarecum lăturalnic în perimetrul mănăstirii, aceasta a devenit ulterior bolniţa mănăstirii, aici fiind săvârşite slujbele pentru monahii bolnavi. Pictura din bolniţă, lucrată în frescă într-un deosebit stil bizantin, este de o valoare inestimabilă şi încă se păstrează, aceasta fiind lucrată de meşterii Şcolii de la Hurezi, conduşi de grecul Constantinos. În prezent, aici au loc importante lucrări de reabilitare la interior şi nu este deschisă publicului. La doar câţiva metri de Biserica Mică poate fi văzut Izvorul Tămăduirii, numit astfel după ce voievodul Matei Basarab ar fi scăpat de o cumplită boală de piele, ce-l măcina de ani buni, după ce s-a spălat în apa acestui izvor. După ce s-a însănătoşit în acest mod, voievodul a poruncit amenajarea corespunzătoare a locului pentru ca şi alţi credincioşi să se vindece. Nu am fost la acest izvor neştiind de existenţa lui.

Am trecum pe la magazinul de suveniruri de unde am cumpărat lumănări şi o carte cu istoricul acestui lăcaş de cult de unde m-am inspirit în realizarea acestui articol. Lumânările le-am aprins în locul special amenajat.

Dacă aveţi drum prin acestă zonă a ţării vizitaţi această mănăstire, pentru că este un loc unde găsiţi multă linişte.

Vă doresc concedii plăcute.

---

VIZUALIZĂRI: 4477 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI