ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.12.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2018
DURATA: 8 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 93 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

E iarnă? hai la băi! La Băile Felix...

TIPĂREȘTE

Așa mi-am zis când am văzut că se apropie deja Revelionul și eu mai am încă juma' de concediu de luat.

Am avut de ales din câteva oferte ale unei agenții - ne-am oprit la Lotus Therm SPA care ni s-a părut cel mai bun dintre cele pe care le primisem să le studiez.

Colaborarea cu agenția - super OK (chit că au uitat să ne spună că la decazare vom avea de achitat separat o taxă de stațiune).

Drumul... ehei - aici a fost altă poveste. La dus a mai fost cum a fost, că am plecat sâmbătă dis de dimineață din București și nu mi-a venit să cred că am ajuns pe A1 în mai puțin de juma' de oră! Pe urmă am mers prin Sebeș / Alba Iulia / Turda / Cluj pentru că erau mai multe drumuri rapide (mă rog, unii le spun „autostrăzi”).

La întoarcere am plecat din hotel pe la 11 și am mers pe același drum, doar că la Sebeș am făcut dreapta și am poposit peste noapte la Hunedoara. Mult mai greu, în special din cauza vremii nefavorabile și a bizonilor care cred că mașinile lor nu pot derapa și efectiv „ți se urcă în spate”...

===

Să revenim: am ajuns la hotel pe la ora 18, formalitățile de cazare au fost foarte rapide, un bell-boy ne-a ajutat cu bagajele până în cameră.

Odată intrați aici, am despachetat repede, ne-am echipat în costume de baie și am mers să ne programăm la proceduri, apoi la piscine.

Pachetul cumpărat de mine cuprindea o procedură pe zi de fiecare și acces nelimitat la Felixarium - complexul lor SPA, plus demipensiune (MD + cină).

Încerc să le iau pe rând:

Camera

Nu foarte mare, dar suficientă cât să nu faci vânătăi la picioare lovindu-te de mobile. Mobilă care consta într-un pat mare matrimonial cu o saltea confortabilă, perne, pernuțe, pilotă... totul curat și aranjat frumos. Mai erau o măsuță și două fotolii la fereastră, un scaun la „biroul” de sub TV (mare, cu ecran plat, dar cu toate meniurile blocate - „hotel style”). Desigur, totul completat de un minibar și de un șifonier (ce includea un seif) foarte încăpător. Am avut în dotare două halate de baie și papuci de casă (înlocuite la 4 zile).

Pe holișorul de la intrare - un suport pentru valize și un cuier.

Iluminarea, deși relativ puternică, era proiectată să fie doar difuză.

Internet era disponibil și pe cablu, și wifi.

Lenjeria se schimbă la fiecare două zile. Sincer, mi se pare exagerat, dar mna...

Baia

Nici asta nu era extrem de mare, dar în schimb avea de toate: un set de „consumabile”, cabină de duș bine etanșată, feon, WC, calorifer-uscător pentru halate, prosoape (câte 3 de fiecare) și costumele de baie.

Totul se completa zilnic, prosoapele se schimbau și ele.

Părți comune, Recepție

Totul mereu curat perfect, strălucind la propriu.

Personalul foarte amabil, mereu zâmbitori, mereu salutând pe toată lumea, mereu la dispoziție.

Holul de tranzit către „Nelumbo” (partea unde se fac tratamentele), Funlandia (zona de jocuri) și vreo două săli de conferințe este și acesta foarte curat, luminos, și mai ales bine încălzit. Din el se poate vedea interiorul aquaparcului Felixarium.

Scările, lifturile (cam puține - doar 2! în opinia mea), de asemenea foarte curate.

Peste tot erau afișate programele ce urmau să se desfășoare (cu dată, oră și loc).

Un amănunt interesant - peste tot aveau uși anti-incendiu cum doar în Anglia am mai întâlnit - menite să separe zonele unde în caz de ghinion ar fi izbucnit un foc de restul clădirii, astfel încât acesta să nu se poată răspândi.

Restaurantul principal

Foarte mare, aranjat frumos, cu personal amabil și mereu gata să ajute.

Mâncarea se servea în regim de bufet suedez și nu mă pot plânge că în vreuna din zile nu am avut ce mânca, dimpotrivă! Atât la micul dejun, cât și la cină erau destule feluri de mâncare, produse proaspete, fructe, salate... chiar și de post (semnalate corespunzător) pentru cei mai credincioși. De asemenea, era mereu un colț cu produse tradiționale (gen „pomana porcului”).

Seara, de câteva ori, am avut și program de muzică live. Cam prea tare, după părerea mea, pentru un restaurant unde nu era organizată vreo petrecere, ci lumea venea doar la masă...

Salonul Onix

Folosit ca sală de mese „de back-up”, pentru vreo două seri când au avut cazat un grup mare al unei firme care a ocupat sala de mese principală.

Ceva mai mic, dar tot bine organizat în ciuda faptului că nu asta e destinația sa de bază.

Felixarium

Centrul SPA, cu câteva bazine cu apă caldă până pe la 40 grade Celsius chiar. Majoritatea însă au apa doar caldă, suportabilă. Câteva jacuzzi, două tobogane (cu program), bazin exterior cu acces din interior, saune, masaj, acvariu cu pești ciupitori de bătături...

Există și un bar (Cascada bar) și un fel de bufet (Tiki lounge) de unde se pot cumpăra băuturi și ceva de mâncare.

Mai e nevoie să spun că totul e foarte curat? Se primesc prosoape pentru accesul la SPA în schimbul unor cartonașe primite la cazare. Verzi, destul de mari și pufoase. ;)

Nelumbo

Centrul de tratamente medicale. Să nu uit: e foarte curat!!! Dotat cu aparatură modernă, cu oameni care o deservesc bine pregătiți. Și, desigur - extrem de amabili!

Eu am ales în fiecare zi o baie de relaxare cu săruri. Soața s-a mai alintat și cu alte chestii, dar mie alea mi s-au părut cam de fete (peeling, masaj cu miere etc.)

Persoanl, am fost chiar încântat.

Funlandia

Zona de jocuri (dar nu numai - au și o cameră de relaxare!) - doatată cu de toate: table (gratis), biliard, air-hockey, fotbal de masă, ping-pong (10 lei /oră). Toate în stare foarte bună.

E și o cameră pentru pitici (cu o animatoare inclusă).

Barul de la parter

Un bar hai să spunem normal, doar că e dotat și cu o pianină unde în unele seri cântă cineva și se transformă în piano-bar. Barmanul - un simpatic. Și îndemânatic pe deasupra.

Și, la urmă dar nu în ultimul rând,

Parcarea

Enormă, dar comună cu cea destinată și aquaparc-ului. În week-end (și probabil vara) devine cam aglomerată. Are totuși intrare separată.

===

Sper că n-am uitat nimic...

Vacanțe frumoase vă doresc, oriunde vor fi ele!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 21.12.18 17:06:22
Validat / Publicat: 21.12.18 18:53:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE FELIX / '1 MAI'.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Lotus Therm Hotel - camera
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37550 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 93.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    ungureanica
    [21.12.18 19:20:22]
    »

    Frumos. Am fost anul trecut prin Felix dar ni s-a părut cam scumpă locația asta și chiar și intrarea la ștrand. Crăciun fericit!

    Dragoș_MDAUTOR REVIEW
    [21.12.18 20:56:45]
    »

    @ungureanica: Crăciun fericit tuturor cititorilor!

    Știi cum se spune: scump, da' face. Chiar ne gândeam dacă să mai prelungim o zi, poate scăpăm de codurile colorate de pe drumuri...

    Până la urmă am mers la noroc. Prima zi (Oradea - Hunedoara, prin Turda, Sebeș) a mai fost cum a fost; a doua... nașpa rău (HD, SB, tentativă de V. Oltului, dar fiind blocată până în VL, am întors și am venit prin BV, V. Ph.)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sache
    [20.11.19 19:44:33]
    »

    @Dragos: multumesc, Dragos! pe noi ne-ai convins. am ales acest hotel pentru februarie 2020. sper sa vin cu noutati bune! seara faina!

    Dragoș_MDAUTOR REVIEW
    [20.11.19 22:28:48]
    »

    @Sache: mă bucur și sper să vă placă măcar cât mi-a plăcut mie.

    Asta nu înseamnă că nu poți găsi și chestii ce pot fi înbunătățite, dar nu merită să îți strici vacanța din cauza lor. Dacă e musai, poți apela la recepție și te vor ajuta.

    Da' văd că mă cam "urmărești"... Și la Siviri, și aici...

    Sache
    [21.11.19 05:57:00]
    »

    @Dragos: pai daca scrieti bine si la obiect

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Sache, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂLotus Therm Hotel [Băile Felix]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061311960220337 sec
    ecranul dvs: 1 x 1