ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.12.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: UM01065
ÎNSCRIS: 18.11.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2024
DURATA: 12 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 312
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 1050 THB
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 11 MIN

Lemon House - o lămâie dulce la care m-aș întoarce oricând

TIPĂREȘTE URM de aici

Pe 01.03.2024, după o călătorie de vreo cinci ore cu avionul de la Saigon, la Phuket, care a inclus și o escală la Bangkok, am ajuns pe plaja Patong din Phuket, la Lemon House. Este locul unde am fost cazați pentru 12 nopți, adică atât cât a durat sejurul nostru la Phuket, după 19 zile de circuit intens în Vietnam, 19 zile în care am dat kilometrajul peste cap, am urcat și am coborât mii de trepte, dar am și văzut locuri extraordinar de frumoase.

Lemon House este locul în care am petrecut alte 14 nopți în 2023, tot la început de martie, după alt circuit de excepție în Malaezia, Cambodgia și Thailanda. De ce am ales din nou același loc de cazare? Pentru că ne-a plăcut foarte mult. Este a doua oară în” viața” noastră turistică când alegem același loc de cazare pentru două vacanțe diferite.  

Am ajuns la Lemon House pe la șase seara. Am coborât din mașina care ne-a asigurat transferul de la aeroport și ne-am trezit îmbrățișați cu putere de cele două doamne care asigură bunul mers al treburilor acolo. Noră și soacră, emigrante din Myanmar, venite împreună cu familia pentru o viață mai bună, în Thailanda. Ne-au recunoscut din primul moment și atât de mult s-au bucurat de revedere, de parcă le veniseră rudele din țara lor natală. Eram puțin obosiți după acea zi, avuseserăm și ceva evenimente neplăcute în Bangkok cu visa-on arrival, era să pierdem avionul spre Phuket, în fine... vroiam un duș și apoi să mergem să mâncăm ceva, dar n-am putut să” refuzăm” bucuria sinceră (chiar era sinceră) a celor două și am stat aproape o jumătate de oră la” bârfe” cu ele. Ne-au arătat ce s-a renovat pe-acolo, ne-au spus că s-au reparat acoperișurile bungalourilor, că s-au schimbat aparatele de aer condiționat. Apoi ne-au adus limonade făcute proaspăt, apă rece de la frigider, că au aplicat pentru cetățenie în Thailanda, câte și mai câte.  

Am primit același bungalow ca în 2023 și n-am putut să nu observ de la primul contact schimbările. Într-adevăr se schimbase aparatul de aer condiționat, s-a zugrăvit camera și a apărut alt televizor, cu o diagonală ceva mai mare. După câteva minute am constatat că avem aceiași vecini ca în 2023, o familie de francezi, pensionari, care vin de cinci ani aici și stau trei luni, din ianuarie până la sfârșitul lui martie. Prima întrebare pe care am primit-o de la tip a fost... ai mai adus palincă? 😊. Păi cum? Stai numai să despachetez și bem una mică. Bun, zice el, am rom franțuzesc. Hi, hi, hi... hai că ne facem” cui” în seara asta.

Lemon House este o proprietate care oferă celor ce doresc o vacanță în Phuket, nouă bungalouri. Sunt șapte bungalouri cu un dormitor și două bungalouri cu două dormitoare. Adresa la care figurează proprietatea este nesemnificativă, așa că pentru identificare mi se pare mult mai sănătos să dau coordonatele GPS: 7.88688,98.30355. Bungalourile cu un dormitor au o suprafață totală de vreo 50 de metri pătrați sau pe-acolo. Dormitorul și baia au cam 30 de metri pătrați, bucătăria, care este cameră separată de dormitor are vreo 4-5 metri pătrați și terasa vreo 15 metri pătrați. De la început vreau să spun că nu este lux și nu există fițe în dotările acestui bunalow. Însă totul este de calitate, conceput ergonomic și este gândit să ai un maximum de confort cu un minimum de cost. Dormitorul are un pat matrimonial simplu, însă salteaua este excelentă, fermă, nu prea tare, ideală din punctul meu de vedere. Există o canapea de piele ecologică, o măsuță pe care se află televizorul, un dulap foarte încăpător, cu umerașe, sertare și rafturi. Lângă dulap mai este altă masă, care poate fi folosită ca birou fără probleme dar și ca masă de machiaj, de exemplu, pentru că are deasupra ei o oglindă destul de mare. Aparatul de aer condiționat este poziționat astfel încât să nu bată în zona patului, ceea ce este important, pentru că ar cam trebui să funcționeze toată noaptea, în condițiile în care în martie sunt 25-26 de grade noaptea, la Phuket cu o umiditate relativă de vreo 80%.  

Baia este destul de mare, cu obiecte sanitare simple însă foarte bine întreținute, curate și funcționale. Cabina de duș are perete despărțitor de sticlă și este puțin mai jos decât nivelul băii, scurgerea funcționează foarte bine, iar apa caldă vine instantaneu. Nu lipsesc săpunul lichid la chiuvetă și gelul de duș și șamponul în cabina de duș.  

Anul acesta am găsit un altfel de seif, l-au schimbat. Mi-am prins urechile încercând să văd cum funcționează. Sunt obișnuit cu cele care au patru digiți la cod, ăsta are cinci digiți și după vreo două încercări, am renunțat la a-l mai utiliza. Mi-au explicat fetele alea de vreo trei ori cum funcționează, au venit și l-au deblocat atunci când am” reușit” eu să-l blochez de tot... nimic, nu s-a prins de mine modul de funcționare. Am mers pe încredere, am ținut banii și pașapoartele în valiza încuiată cu un lăcățel și nu m-am înșelat. Însă cred c-ar trebui totuși să pună ceva instrucțiuni de folosire la seif.  

Așa cum spuneam, bucătăria este separat de dormitor și are și ea dotări basic, însă găsești aici tot ce-ți trebuie ca să poți pregăti chiar și un prânz sau o cină dacă vrei. Există o plită cu un ochi legată la butelia de gaz. Frigiderul este mediu ca dimensiuni, important este că răcește foarte bine și are și un mic compartiment care funcționează pe post de congelator, ideal pentru a face cuburi de gheață. Găsești aici tigaie, wok, cratiță, ibric, farfurii de trei feluri, pahare și căni. Tacâmuri și alte ustensile de bucătărie, detergent de vase, burete, chiar și o rolă de hârtie. Ideea e că nu ne-a lipsit nimic pentru a putea pregăti micul dejun, singura masă pe care ne-am pregătit-o în toată perioada sejului de-aici.  

Terasa... face toți banii. Cred că are undeva la patru pe patru metri, mă rog... pe-acolo. Are o masă mare de lemn masiv și două scaune tot de lemn, extrem de confortabile. Pe terasă există un uscător pe care poți pune lejer două prosoape și costumele de baie. Am găsit pe masă spirale de-alea contra țânțarilor, cârlige de rufe și evident, scrumieră 😊. Că veni vorba de țânțari. Seara și dimineața... puzderie, cam 30 de minute. Dar doar pe terasă, pentru că dormitorul are ușa dublată de plasă împotriva insectelor. Spiralele alea și pastilele de țânțari cu aparatele de băgat în priză, n-au niciun efect. La fel și Autanul. În 2023 am avut Autan la mine. Frate, parcă mai mult îi stimula. M-au făcut ciur. Le-am întrebat pe fetele de-acolo dacă ei au altceva pentru” fiarele” astea nesuferite și mi-au recomandat o sticluță cu o soluție rozalie pe care o găsești prin magazinele de-acolo. Foarte bună. Anul ăsta, chiar din prima seară, am mers la magazin și le-am epuizat stocul. Am scăpat de bestiile alea tot sejurul, ba am adus și-acasă ce mi-a mai rămas.  

Ce mai găsim la Lemon House? Păi găsim o piscină. Nu mare. Vreo opt metri pe patru. Cu două zone, una cu adâncime de vreo 70 de centimetri și cealaltă cu adâncimea de 1,40 metri. Ce mare chestie, piscina asta când ai Marea Andaman acolo, cu apă limpede și caldă? Eh... seara, să stai în piscina aia cu un pahar de... ce-o fi, sau cu o bere care a tremurat vreo două ore în frigider... să vezi cerul senin și plin de stele... pffff, o minunăție. Nici măcar rușii de care nici aici n-am scăpat nu te mai deranjează. Acum, pe bune, aici am” avut parte” de niște ruși civilizați. Erau patru familii care ocupaseră bungalourile cu două dormitoare. Ne-am întreținut la ceva discuții cu ei, lucrau” de-acasă” de vreo 10 luni, aici la Lemon House și erau super încântați și ei de locație.  

Ai rufe murdare și vrei să le speli? Nu-i o problemă. Costă 50 de bahți să speli un kilogram de rufe. Cam 7 lei. Nu le și calcă în banii ăștia, dar dacă vrei poți plăti încă 50 de bahți pe kilogram sau le poți călca singur cu fierul de călcat pe care ți-l pun ei la dispoziție, gratuit.  

Cred că n-am spus nimic despre prețul cazării până acum. În 2023 prețul a fost de 23 de euro pe noapte. Anul acesta a fost de 26 de euro pe noapte. Nu, n-am greșit. Am plătit 312 euro pentru 12 nopți de cazare. Am mai plătit de două ori câte 700 de bahți (cam 20 de euro) pentru cele două transferuri aeroport-hotel, la venire și la plecare. Asta, în condițiile în care un taxi îți ia 1,000-1,100 de bahți. Am întrebat-o pe Beau, simpatica thailandeză care administrează această locație, cum se face că asigură transferul aeroport-locație la un preț mai mic decât taxiul, în condițiile în care, de obicei, e invers. A ridicat din umeri și mi-a spus că 700 de bahți e un preț corect. No comment. Pentru că tot vorbesc de prețuri, cei 26 de euro despre care spuneam că i-am plătit, reprezintă ce-am plătit pentru c-am rezervat prin Booking.com. Lemon House oferă posibilitatea închirierii unui bungalow pe perioadă lungă, asta însemnând minimum o lună. În aceste condiții prețul în 2024 a fost de 18 euro pe noapte, plus 7 bahți pentru fiecare kilowatt/oră, fiecare bungalow având contorizare proprie. Cu o medie de 10 kilowați pe zi, asta înseamnă cam 20 de euro pe noapte. Cam 600 de euro pe lună, cât un apartament cu două camere în București, fără plata utilităților 😊. Mâine m-aș muta acolo, dac-aș putea. Ca o paranteză, francezii despre care spuneam că ne-au fost vecini de bungalow doi ani la rând spuneau că pentru ei este mult mai ieftin să stea acolo  decât în Franța, pe prioada iernii, pentru că numai încălzirea locuinței i-ar costa 700-800 de euro pe lună.  

Câteva cuvinte și despre împrejurimi. Sunt 150 de metri până ajungi într-una din principalele străzi ale stațiunii. Pe această stradă, Nanai Road se cheamă, găsești tot ce-ți trebuie. Casă de schimb valutar non-stop. Pentru că în timp ce scriam acest articol am schimbat niște ecouri cu @iulianic la un articol de-al ei, o să spun și aici că pentru bancnotele de 100 și cele de 50 de dolari primeam 35 de bahți pentru un dolar, iar pentru bancnotele de 20 și de 10 dolari, schimbul valutar se făcea la cursul de 31 de bahți pentru un dolar. Nu știu care e logica, chestia e c-am observat în toate țările pe care le-am vizitat în Asia această practică. Bancomate, magazine alimentare non-stop, restaurante, baruri de noapte, saloane de masaj thailandez și desigur, vestitele saloane de” masaj” 😊, mici magazine, dar multe, cu canabis, toate astea le poți găsi pe o rază de 200-300 de metri de Lemon House. La vreo 700-800 de metri se află un hipermarket, Big-C se numește, ceva de genul Carrefour de la noi și tot pe-acolo este și Baanzan Market, o piață de legume și de pește, cu produse proaspete, peștii și fructele de mare fiind chiar vii, în acvarii. Ți-alegi ce vrei și se gătesc tot acolo, pentru alți câțiva dolari în plus.  

Până la plajă distanța e o distanță pe care eu o apreciez undeva la un kilometru. Dacă anul trecut am tot folosit tuk-tuk-ul pentru dus-întors la plajă, anul acesta am mers exclusiv pe jos. Pe lângă cei 12-13 dolari economisiți zilnic, am putut explora toate restaurantele și cafenelele din drum. Recomand cu căldură, în special domnilor, o pauză de cafea la Hooters. Cafeaua ca cafeaua 😊, ca să zic așa, dar cine ți-o aduce la masă... mai vrei una și-ncă una și tot așa. Of, de-aș mai avea din nou 20 de ani... câte cafele aș bea acolo 😊.

Râdem, glumim, dar trebuie și o concluzie la articolul ăsta. Concluzia mea e scurtă. După ce m-am gândit și-am întors-o pe față și pe dos de mai multe ori pot să spun cu toți dinții că Lemon House reprezintă pentru noi cea mai bună cazare în ceea ce privește raportul calitate-preț pe care am avut-o prin vacanțele noastre. Dacă vreodată, voi mai merge la Phuket, nici măcar o secundă nu voi sta să mă gândesc să caut altă cazare.  

Și pentru că trăim zilele pe care le trăim, închei cu o” știre” pe care am auzit-o acum câteva minute. Domnul Erdogan a contestat la Curtea Constituțională rezultatul bătăliei dintre Ștefan cel Mare și turci, de la Podul Înalt și vrea să se reia bătălia. Mda.

Vă doresc zile liniștite și nopți romantice. Sper să nu conteste nimeni asta 😊.  


[fb]
---
Trimis de Pușcașu Marin in 02.12.24 09:43:14
Validat / Publicat: 02.12.24 12:41:55

VIZUALIZĂRI: 341 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Pușcașu Marin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P27 Amintiri din vacanță
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29300 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 1050.00 THB pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [02.12.24 12:40:39]
    »

    Mutat în rubrica "Lemon House Phuket [Patong Beach], PHUKET insula" (nou-creată pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    elenaadinaPHONE
    [02.12.24 12:58:08]
    »

    Asta da vacanță!

    Trebuie să iau exemplu!

    Totuși noi nu ne putem permite să fim plecați atât de mult timp continuu, deși ne-am dori!

    Din nou, Felicitări!

    webmasterPHONE
    [02.12.24 13:39:29]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 14:07:11]
    »

    @webmaster: Mulțumesc.

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 14:10:56]
    »

    @elenaadina: Avantaje și dezavantaje. Nici eu nu știu cum e mai bine. O vacanță lungă ca noi sau patru-cinci vacanțe ca voi . Știu... ideal ar fi patru-cinci vacanțe lungi

    Sănătoși să fim cu toții și să mergem în vacanțe lungi, scurte, departe, aproape... vacanțe să fie.

    Mulțumesc pentru ecou

    elenaadinaPHONE
    [02.12.24 14:43:45]
    »

    @Pușcașu Marin: 👍🥳

    Zoazore
    [02.12.24 15:58:55]
    »

    @Pușcașu Marin:

    Am coborât din mașina care ne-a asigurat transferul de la aeroport și ne-am trezit îmbrățișați cu putere de cele două doamne care asigură bunul mers al treburilor acolo. Noră și soacră, emigrante din Myanmar, venite împreună cu familia pentru o viață mai bună, în Thailanda. Ne-au recunoscut din primul moment și atât de mult s-au bucurat de revedere, de parcă le veniseră rudele din țara lor natală

    Ooo, ce frumos! Ce primire calduroasa! Doar pentru bucuria lor sincera si tot as reveni acolo! Asa ospitalitate mai rar intalnesti. Noi am "patit asta in Albena, la hotel Boriana.

    După câteva minute am constatat că avem aceiași vecini ca în 2023, o familie de francezi, pensionari, care vin de cinci ani aici și stau trei luni, din ianuarie până la sfârșitul lui martie. [... ] Ca o paranteză, francezii despre care spuneam că ne-au fost vecini de bungalow doi ani la rând spuneau că pentru ei este mult mai ieftin să stea acolo  decât în Franța, pe prioada iernii, pentru că numai încălzirea locuinței i-ar costa 700-800 de euro pe lună.  [... ] Acum, pe bune, aici am” avut parte” de niște ruși civilizați. Erau patru familii care ocupaseră bungalourile cu două dormitoare. Ne-am întreținut la ceva discuții cu ei, lucrau” de-acasă” de vreo 10 luni, aici la Lemon House și erau super încântați și ei de locație.

    Daca ei pot, pe voi ce va impiedica? Nici macar nu mai trebuie sa "lucrati de acasa". Si faceti si economie! Ai putea lua in calcul asta pentru anii viitori!

    De la început vreau să spun că nu este lux și nu există fițe în dotările acestui bunalow

    Lamaia asta a voastra chiar arata bine. Asa cum ai spus, nu este nici lux, nici fita, ci functionala, practica si foarte bine amplasata.

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 17:12:26]
    »

    @Zoazore: Să știi că ne-a impresionat primirea. Mai ales că am simțit-o ca fiind sinceră, nu bucuria aia comercială, știi tu... cu zâmbete” profesionale” căpătate pe la tot felul de cursuri de perfecționare.

    Pentru că anul trecut ne-am simțit foarte bine acolo, anul ăsta le-am dus ceva suveniruri din România, chestii simple, o cană cu Dracula, un breloc, nimicuri de-astea. Cea bătrână, soacra, a-nceput să plângă. Zicea că în viața ei nu i s-a-ntâmplat așa ceva. Cât de simplă poate fi viața uneori. Unii se bucură pentru orice, alții se încrâncenează pentru nimicuri.

    Pfoai, ce mi-ar place mie să lucrez” de-acasă” de la Lemon House Una la mână, nu mă pot loga pe laptop decât de pe wi-fi cu IP de România. Doi la mână, citez...” ca să nu pierzi legătura cu cultura organizațională, e musai măcar două zile pe săptămână la locul de muncă” . Așa că... mă mulțumesc cu ce se poate

    Mulțumesc pentru vizită și pentru ecou.

    ANILU
    [02.12.24 17:54:31]
    »

    @Pușcașu Marin: Wow... ce zile liniștite și nopți romantice trebuie să fi petrecut în 2023 dacă ați revenit pentru alte zile liniștite și nopți romantice... că tare bine trebuie să fi fost!!!

    Arată bine bine Lămâia asta și știe să-și primească oaspeții!

    Mi-a plăcut gluma de final cu Erdogan... No coment!

    Cât privește afirmația finală, chiar avem nevoie de zile liniștite la ce vremuri trăim... în rest numai de bine și să auzim de bine!

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 18:28:03]
    »

    @ANILU: Eu nu-s politician, așa că nu mă feresc să răspund la o” întrebare” , chiar dacă ea e pusă mai cu manta și nu pare întrebare . Da, am avut o grămadă de zile liniștite acolo. Și... nopți .

    Te-ajută și locurile și un cocktail bun și chiar și fructele de mare. Cică-s bune pentru nopți romantice . Sunt bune pentru femei dacă le mănâncă bărbații. Cam ca vinul roșu.

    Și iar sunt perfect de acord cu tine. La ce timpuri trăim, chiar avem nevoie de zile liniștite.

    Mulțumesc mult pentru vizită și pentru ecou.

    AZE
    [02.12.24 18:47:52]
    »

    Ai ales o cazare bună și convenabilă, și așa cum scrii te-ai întoarce acolo. Mulțumim pentru relatări inclusiv pentru glumițele strecurate printre rânduri în stilul tău haios

    mprofeanuPHONE
    [02.12.24 19:27:49]
    »

    @Pușcașu Marin: Arată foarte bine cazarea, spațiu excedentar, mobilier plăcut, cât despre preț ce să mai adaug, nemaipomenit! Ați petrecut două sejururi plăcute, atâtea zile, ..., cine știe poate mai ajungeți în Indochina și poate reveniți ca acei francezi ce s-au fidelizat acolo de cinci ani.

    k-latorPHONE
    [02.12.24 19:53:48]
    »

    @Pușcașu Marin: Clar că a fost fain la Lemon House de prima dată, dar tu... batman-batman, hai din nou să ne convingem! . Pun pariu că anul trecut ai uitat cadoul acasă pentru a bătrână și trebuia să te revanșezi cumva.

    Când știm că ne rezervăm cazări prin locuri în care este posibil să ne întâlnim cu gazdele, luăm cu noi ceva mici suvenire sau albume cu România... Ce se mai bucură oamenii când văd pozele cu munții sau cu Delta noastră, nu le vine să creadă ce țară avem... Dar cred că dacă m-as duce să stau ca tine, o lună de zile pe undeva și aș mai avea și cazări în 6-7 locuri, ar trebui să trimit cel puțin un colet prin poștă, să-l găsesc acolo, când ajung... În fine, acum se poartă self check-in ul (vorbesc de Europa, că prin Asia n-am ajuns), așa că nu prea te mai întâlnești cu nimeni. PlaNdemia ne-a învățat multe.

    O singură întrebare as avea: anul viitor mergi tot în Phuket? Că vreau să-ți recomand o cazare bună - Se numește Lemon House 😜

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 19:56:24]
    »

    @AZE: Mulțumesc pentru ecou. Da, așa cum am scris și în articol, m-aș întoarce oricând acolo. Hotelașul ăsta are un raport preț calitate excelent.

    Nu știu tu cum ești, dar la ce văd de vreo zece zile încoace, dacă n-aș trata ușor în glumă viața de zi cu zi, cred că m-aș sui în primul avion și m-aș duce învârtindu-mă, nici nu mai contează unde. Sper să se termine tot balamucul ăsta și s-avem cu toții Sărbători liniștite alături de cei pe care-i iubim.

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 20:01:45]
    »

    @mprofeanu: Vai ce mi-ar mai place să-mi petrec iernile acolo când voi fi pensionar. Probleme ar fi... vreo două, la cum îmi vin în minte acum.

    Una ar fi cuantumul pensiei . Nu cred c-am fost suficient de” sârguincios” ca să primesc o pensie ce mi-ar permite să stau trei luni pe an acolo.

    Și doi... ce fac cu cățeii și cu motanul? O lună treacă-meargă. Încă mai e mama, mai vine fiul meu pe-aici. Trei luni? Greu.

    Mulțumesc frumos pentru ecou.

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [02.12.24 20:08:05]
    »

    @k-lator: Să știi că noi luăm mici suveniruri cu noi. Nimicuri de-astea, magneți cu harta României, brelocuri, căni. La plecare oricum avem 12-13 kilograme de bagaje în trolerele de cală. Nu mai zic de palincă, care e de mare succes .

    Anul viitor mi-am propus să scriu zece articole pe AFA. De ce zece? Pentru că atâtea îmi dă voie regulamentul să scriu despre locurile din localitatea de domiciliu . Nu cred c-o să ne depărtăm prea mult de casă.

    Oricum, mulțumesc pentru recomandare . E de ținut minte, dacă mai ajung pe la Phuket.

    doinafil
    [03.12.24 11:34:08]
    »

    ... în fine... vroiam un duș și apoi să mergem să mâncăm ceva, dar n-am putut să” refuzăm” bucuria sinceră (chiar era sinceră) a celor două și am stat aproape o jumătate de oră la” bârfe” cu ele. Ne-au arătat ce s-a renovat pe-acolo, ne-au spus că s-au reparat acoperișurile bungalourilor, că s-au schimbat aparatele de aer condiționat. Apoi ne-au adus limonade făcute proaspăt, apă rece de la frigider, că au aplicat pentru cetățenie în Thailanda, câte și mai câte

    Ce bucurie să te reîntâlnești cu oameni în preajma cărora te-ai simțit bine!... mai ales când vezi că ei s-au străduit să aducă un plus de confort la cazare!

    Într-un așa bungalou mi-ar plăcea și mie să mă cazez , este un adevărat răsfăț de care, sunt sigură, v-ați bucurat, că doar nu de-aia ai scris - din start - că te-ai întoarce oricând!

    Mă bucur că am văzut și eu cum arată interiorul unei asemenea cazări, mai ales că n-am mai văzut o alta!

    Felicitări și... mulți

    P. S. Doamna ta arată tare bine cu pălăriuța tipic thailandeză  

    Pușcașu MarinAUTOR REVIEW
    [03.12.24 14:25:15]
    »

    @doinafil: Pălăriuța aia e vietnameză Și-a cumpărat-o chiar din Vietnam, iar în avion, pe timpul transferului de la Saigon la Phuket chiar a purtat-o pe cap, pentru că nu încăpea în niciun troler. Hi, hi, hi, dac-aș fi luat câte un dolar de la toată lumea care a vrut să se fotografieze cu soția mea, mă-mbogățeam. A venit cu drăcia aia pe cap până acasă. Am avut escală la Istanbul și la fel, multă lume a vrut să se fotografieze cu ea.

    Acum o folosește prin curte, că, nah, e proaspăt pensionară și a descoperit pasiunea pentru grădinărit.

    Mulțumesc mult pentru vizită și pentru ecou

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, AZE, doinafil, elenaadina, k-lator, mprofeanu, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066816091537476 sec
    ecranul dvs: 1 x 1