Lacul Sfânta Ana - apă din lacrimi şi nori

TIPĂREȘTE

Pentru cei care vor doar câteva informaţii sumare despre lacul Sfânta Ana citiţi doar următorul paragraf.

Astfel, accesul la lac se plăteşte, se poate ajunge cu maşina sau pe jos - din Tuşnad sau Bixad, lacul este amplasat într-un cadru natural deosebit, cu aer curat şi multă linişte, se poate face baie şi sunt locuri amenajate pentru grătar astfel că puteţi petrece o zi minunată pe malul lui. Să vă luaţi apă şi nu în ultimul rând, dar foarte important, toaletele sunt insalubre.

Cei care doresc informaţii detaliate despre obiectiv precum şi câteva lucruri de luat aminte, îi invit să citească despre experienţa noastră în timpul vizitării lacului.

Lacul Sfânta Ana este singurul lac de origine vulcanică din România, amplasat în masivul Ciomatu. Este o chestie foarte tare, zic, şi în plus faptul că suntem la Tuşnad pare un motiv destul de bun să tragem o fugă să-l vizităm. Deoarece nu am auzit ca masivul vulcanic Puciosul - din care face parte - să mai erupă în ultimi 32.000 de ani am considerat că nu e cazul să ne mai facem probleme şi de faptul că lacul este exact pe craterul unui vulcan stins - Ciomatu Mare.

Privită pe harta pe care o avem, distanţa de la Tuşnad până la lacul Sfânta Ana pare foarte mică dar cum distanţa reală este şi funcţie de scara hărţii reconsiderăm opţiunea de a merge pe jos - destul de temerară pentru noi, opţiunea utilizării autovehicolului din dotare fiind cea câştigătoare.

De la Tuşnad se poate ajunge la obiectiv în trei moduri: fie cu maşina pe şosea, fie pe jos urmând un traseu turistic - cruce roşie, sau cu maşina Ranger, prin pădure, peste munte. Noi am optat să mergem pe şosea, cu maşina aşa că despre ultimele două variante pot să vă spun că traseele turistice sunt cel puţin două şi încep, unul din spatele hotelului Tuşnad, de lângă izvoarele 3 şi 4 iar altul începe de pe strada Kovacs Miklos, cam la 200 de metri cum mergi spre centru dinspre hotelul Fortuna Eco Boutique. Cei care vor să meargă prin pădure cu maşina Ranger trebuie să se intereseze la recepţia hotelului mai sus amintit sau la centrul de informare turistică din faţa hotelului Tuşnad.

Cu părere de rău că nu vă pot încânta imaginaţia cu poveşti despre brazi falnici, triluri de păsărele şi urme de urs, am pornit cu maşina spre lac, drumul trecând prin Bixad. Undeva la mijlocul localităţii Bixad se vede un indicator care te îndrumă spre lac dar şi spre staţiunea Balvanyos. Încă din Bixad drumul asfaltat este rău dar este peticit şi se circulă relativ bine cu viteză redusă. După ce se iese din localitate, lăsând cimitirul pe partea stângă, peisajul se schimbă predominând pajiştile întinse, copaci văzându-se doar în depărtare acoperind masivul Ciomatu.

Înainte ca drumul să intre în pădure, pe partea dreaptă am zărit o stână şi deoarece am văzut pe câmp un câine foarte mare şi care de la distanţă am crezut că e un urs, am redus viteza maşinii să facem câteva fotografii şi..., şi s-a întâmplat un fenomen foarte ciudat! Rulam cu 10 - 15 km pe oră şi am scos motorul maşinii din viteză. Drumul era în coborâre, spre intrarea în pădure şi mă aşteptam ca maşina să prindă viteză sau măcar să continue cu aceeaşi viteză (de oprit nici vorbă - lângă urs!!!), dar.....

Maşina s-a oprit şi a început să ruleze cu spatele!!! Am frânat brusc neştiind ce se întâmplă şi am oprit motorul. Vedeam drumul în coborâre şi nu înţelegeam de ce maşina, având motorul oprit, urcă panta cu spatele. Am privit cu atenţie relieful înspre îndepărtare şi atunci am înţeles. Acelaşi fenomen l-am mai întâlnit şi când am fost în Maramureş şi probabil că aţi auzit şi voi de el: privit de aproape drumul pare că este în coborâre dar privit per ansamblu, funcţie de întreg peisajul înconjurător, drumul este de fapt în urcare. M-am jucat câteva minute cu fenomenul şi m-am bucurat ca un copil care-şi primeşte jucăria preferată. Super-tare!

La câteva sute de metri mai în faţă şoseaua se continuă prin pădure şi devine, pe alocuri, de la foarte rea la inexistentă. Singurul lucru bun este că pe ambele părţi este flancată de tufe de zmeuriş iar dacă treceţi pe-acolo, în perioada în care zmeura dă-n pârg, puteţi zăbovi preţ de câteva minute sau zeci de minute pentru a vă îndulci papilele gustative. Noi am oprit deoarece pofta a fost mai mare decât frica de urs. Iar dacă nu doriţi să vă agresaţi degeţelele cu ţepi de zmeuriş puteţi cumpăra, contra unei sume de 5 lei păhărelul, zmeură culeasă de localnici care stau pe marginea drumului oferind trecătorilor deliciosul fruct. Noi am şi cules dar am şi cumpărat!

Continuăm cu maşina prin pădure, drumul urcând si coborând şi fiind plin de viraje strânse gen ac de păr, amintindu-mi de drumul dintre Nucet şi Arieşeni sau dintre Izvorul Rece şi Râşnov. Când mai sunt doar 8 km până la Balvanyos, drumul spre lac se desparte spre stânga iar, lucru bun, partea carosabilă este proaspăt refăcută fiind impecabilă. Mai mergem preţ de câţiva kilometri, în urcare, prin pădure, până ce ajungem pe un vârf de deal unde brazii lipsesc pe partea stângă a drumului oferind o panoramă superbă.

Tot acolo, în vârf, s-au aciuit mai mulţi vânzători ambulanţi, localnici, de zmeură şi care te îmbie să cumperi întinzând paharele cu zmeura înspre tine. Ne dăm seama că este mare concurenţa la vânzare deoarece, dorind să ne re-împrospătăm gustul de zmeură, "ochim" un vânzător mai curăţel şi dăm să ne oprim când, îl zărim pe vecinul "competitor" agitându-şi mâinile amândouă înspre noi, îndemnându-ne să cumpărăm de la el şi strigând că ne dă mai ieftin. Nu ne lăsăm intimidaţi şi luăm de la cel "curăţel". Atenţie, am spus "curăţel" nu curat!

Savurăm zmeura cumpărată şi citim pe nişte panouri amplasate pe marginea drumului că dacă dorim să mergem mai departe trebuie să plătim o taxă. În regulă, o plătim, dar la cine? Ne uităm de jur împrejur dar nu vedem pe nimeni care să se ocupe cu o astfel de îndeletnicire. Din vale mai vin trei maşini care se opresc şi ele pe dreapta după panourile cu informaţia despre taxa de plătit. Sunt patru maşini care stau pe dreapta cu şoferii nedumeriţi! Mai vin două maşini care trec pe lângă noi ca rapidul printr-o haltă de câmpie. Aha! îmi zic. După ei!

Pornesc eu şi pornesc şi ceilalţi trei. Mai merg câţiva kilometri, în coborâre, prin pădure, gândindu-mă cum am "scăpat" de o taxă, bucuros evident, când..... La un moment dat drumul iese din pădure, pe ambele părţi ale lui "răsărind" câteva căsuţe şi gherete. Un miros de Kurtos Colacs mă face să reduc viteza şi să opresc - am glumit: mă opresc pentru că pe dreapta am un indicator STOP iar de pe o bancă de la umbra unei gherete se ridică un tinerel cu o legitimaţie atârnându-i de gât dar şi cu un chitanţier în mână. "Este o taxă de 5 lei de persoană, dacă doriţi să mergeţi pe jos până la lac, puteţi lăsa maşina în parcare acolo, şi-mi arată un loc îngrădit şi cu câţiva copaci unde şoferi "iscusiţi, pricepuţi şi cu bun simţ" şi-au parcat haotic caii putere la umbră, sau dacă doriţi să mergeţi cu maşina mai trebuie să plătiţi o taxă de 10 lei. Sunt cam un kilometru şi jumătate până jos, la lac" mă informează tinerelul.

Dacă eram un "zgârie-brânză" optam să merg pe jos şi să plătesc doar cei 10 lei, pentru mine şi soţia, motivând mucalit că "să facem mişcare, bla, bla, bla", Dar în tot discursul tinerelului a fost un cuvânt care mi-a atras atenţia: "jos". Şi dacă mergând încolo înseamnă în jos atunci venind înapoi înseamnă în sus - evident. Întotdeauna sunt atent la astfel de detalii dar nu pentru că aşa este firea mea ci pentru că odată, în Malta, era "s-o muşc" urât de tot în urma sugestiilor unui agent de turism: "Hotelul este la doar 200 de metri de plajă, pe un deal, sunteţi foarte aproape de plajă" - a spus agentul şi a continuat: "Luaţi-l cu încredere! ". Am optat desigur pentru un alt hotel, instinctiv, dar când am văzut "live" hotelul recomandat ne-am felicitat pentru renunţare şi ne distram zilnic de cei care urcau, gâfâind şi înjurând, aşa zisul deal, o pantă pe care toate maşinile o urcau cu viteza întâia iar autobuzele scoteau un fum de nedescris.

În fine, dau cei 20 de lei şi pornim cu maşina. Mă laud cât de deştept am fost. Panta este foarte, foarte abruptă şi în mod sigur de procedam altfel mă întorceam după maşină şi primeam şi o săpuneală de la doamna. Ajungem într-o parcare nu prea mare, să tot încapă vreo 50 de maşini, în capătul căreia se văd trei toalete vopsite în verde, din lemn de brad - cu uşi. Un alt tinerel ne îndrumă spre locul unde să parcăm maşina. "Puteţi să puneţi la umbră, pe iarbă, lângă WC" "Mulţumin frumos! ". Uite îmi zic, un lucru inteligent făcut: cineva care să dirijeze parcarea maşinilor pentru a utiliza cât mai judicios locul, relativ mic, de parcare. Bravo!

Parcarea este înconjurată de copaci, în stânga este un versant iar lacul nu se vede dar se aud voci şi râsete de oameni precum şi zgomote de copii clipocind apa, semn că lumea este la scăldat şi se distrează. Dacă tot am parcat lângă ele, vrem să dăm o tură pe la toalete, nu că ar fi strict necesar, dar aşa pentru orice eventualitate şi conform legii numărul doi, din cele trei legi care trebuie să le respect datorită vârstei mele, şi care lege spune: "Nu rata nici o toaletă care-ţi iese în cale". Ajung cam la 3 metri de ele şi..., sunt "atacat" de două muşte mari, verzi strălucitoare, lucioase, adevărate "bombardiere" pe care le întâlneşti de obicei la ţară, în fundul grădinii, pe lângă closet. Mă apropii, sceptic, de el şi sunt oprit ca de un zid, de un miros pestilenţiat, foarte puternic. De unde sunt nu văd înăuntru aşa că-i dau un ocol, foarte atent pe unde calc şi arunc un ochi prin uşa întredeschisă iar de acolo mai departe nici n-am mai fost curios. Să rămână acolo unde este! Mi-a trecut pofta.

Pornim spre lac, pe jos, pe un drum umbrit de copaci şi a cărui acces este blocat de o barieră. Într-o parte a barierei sunt înfipte în pământ mai multe bucăţi mari de metal, printr-un loc pe unde se văd urme de cauciucuri de maşini, ceea ce înseamnă că, în ciuda barierei şi a indicatorului de acces interzis, cineva, mai "jmeher" totuşi a încercat să ajungă la lac ocolind bariera printre copaci!

Ajungem, în sfârşit la lac. Pe mal, la umbră, pe câteva bănci cu mese tocmai bune de luat masa poporul vizitator îşi potolea foamea cu fel de fel de merinde, trei familii luptându-se din greu cu bunătăţile de pe mese, aduse în mod sigur de acasă pentru că nu este nici un restaurant sau alimentară pe o rază de 10 kilometri, cel puţin. Puţin mai în spate, o mică gheretă cu băuturi răcoritoare, bere şi mici gustări, puţine ca ofertă, încerca cu greu să satisfacă pretenţiilor câtorva puşti care se tot plimbau între mesele unde stăteau părinţii şi gheretă cu răspunsul: "Nu are! ".

Între copaci, la vreo 25 de metri de gheretă, un generator pe benzină tulbura liniştea care se scurgea dintre copaci, poluând în acelaşi timp valurile de aer rece şi proaspăt de munte aduse de adieri uşoare de vânt. Câteva păsărele încercau, fără succes să acopere "trilurile" generatorului dar poporului vizitator nu pare să-i fi păsat de ele, nici de triluri şi nici de păsărele, pentru că era cu mic cu mare îngrămădit la plajă, pe pături sau şezlonguri, expunându-şi pieile albicioase la soare. Apa lacului era călduţă şi curată fapt care justifica numărul mare de turişti care se bălăceau şi înnotau în ea alături de animalele lor de companie - deh!

Vedem un ponton, din lemn, la care erau ancorate mai multe bărcuţe de culoare albă. Îl străbatem şi ne aşezăm cu picioarele atârnând spre luciul apei. Bărcuţele sunt din ceva fibră de sticlă şi au apă în ele semn că nu au fost utilizate cel puţin de la ultima ploaie şi zac abandonate. Dinspre luciul apei bate o briză călduţă. Lacul este destul de întins, cam 500 de metri, apa este curată iar în ea se văd înnotând bancuri de peşti. De jur împrejur, lacul este înconjurat de pădure, mai puţin în locul unde stă poporul la soare şi unde este amenajată o plajă care se întinde pe o distanţă de vreo 100 de metri. Undeva, în lateral, pe partea dreaptă mai este o porţiune de mal fără copaci care este mai întinsă decât plaja. Şi acolo se văd oameni care stau la plajă şi câţiva care înoată în lac.

La vreo 200 de metri de ponton este şi o biserică - Sfânta Ana - evident. Aici se spune că au loc minuni sau miracole cum doriţi - ştiinţa modernă numindu-le fenomene paranormale. Devenim curioşi, întrebăm şi aflăm o explicaţie mai raţională. Poveştile cu "bau-bau" nu ne încântă şi nici nu ne lămuresc. Aşa că acceptăm explicaţia cea mai ştiinţific posibilă: erupţia vulcanului a adus la suprafaţă multă rocă magnetică iar în timpul furtunilor, mai ales dacă au loc multe descărcări electrice, aerul se ionizează puternic şi este afectat de magnetismul rocilor generând fenomene vizuale spectaculoase de scurtă durată. Evident că poporul cu mai puţină ştiinţă de carte şi "flămând" de "senzaţional" a croit în jurul fenomenelor ce au loc acolo o întreagă pleiadă de poveşti, care mai de care mai înfricoşătoare şi mai senzaţionale, rolul lor fiind de a şoca ascultătorul. Asta este!

La fel şi cu prezicerea timpului probabil în zona lacului: dacă aerul te "înţeapă" în nas atunci va ploua iar dacă nu te "înţeapă" va fi vreme frumoasă. Nu este fraţilor nici un spiriduş invizibil cu o furcă şi nici vreun balaur care scoate fum pe nări! Explicaţia constă în gazele emanate din adâncurile pământului prin crăpăturile care mai există în scoarţa terestră. Astfel, dacă presiunea stmosferică scade, ceea ce înseamnă că se apropie nori de ploaie, o cantitate destul de mare de gaze cu sulf şi dioxid de carbon va ieşi la suprafaţă iar dacă presiunea atmosferică va creşte, gazele nu pot ieşi fiind ţinute în subteran de presiunea mare de afară. La fel ca povestea cu biserica - asta este!

Formarea lacului are şi ea mai multe legende dar de departe cea preferată de localnici este cea cu cei doi fraţi bogaţi din care unul avea castelul în vârful muntelui şi celălalt avea castelul la poalele muntelui Ciomatu. Cel din vârf, fiind mare amator de jocuri de noroc (harnic omul, nevoie mare) a câştigat o caleaşcă foarte frumoasă jucând la zaruri. Celălalt frate, invidios până-n măduva oaselor, vrând să fie mai cu "moţ" a ordonat supuşilor să înhame la caleaşca lui şase fete (?!!), cele mai frumoase din ţinut şi aşa să meargă la fratele lui în vizită pentru a demonstra, vezi Doamne, că el e "cel mai cel" (un idiot - zic eu - dar aşa e povestea). Fetele n-au reuşit nici măcar să urnească din loc caleaşca, în ciuda loviturilor de bici primite de la stăpân, una din ele, pe numele ei Ana, murind în urma loviturilor şi a chinurilor. Pe locul unde a murit Ana pământul s-a deschis şi l-a înghiţit pe stăpân (nemernic - zic eu) iar după aceea din lacrimile ei, care cu atâta durere au fost plânse încât nici pământul nu le-a primit, a apărut lacul care-i poartă numele.

Apa lacului este foarte curată şi foarte pură. Lacul nu are izvor de unde să se alimenteze, nivelul apei fluctuând în funcţie de precipitaţiile care cad astfel că apa acestuia este formată doar din apă de ploaie. Astfel orice sursă de poluare care ar ajunge în apa lacului ar fi catastrofală pentru tot ecosistemul adăpostit de acesta. Am specificat acest fapt deoarece există intenţia, unor indivizi - asociaţi cu influenţă din zonă, de a construi o vilă pe malul lacului iar ca soluţie pentru reziduurile menajere, a celor care vor locui acolo, este să le deverseze în lac - no comment!

Deoarece afară era cald şi vremea era frumoasă am pornit să dăm un tur al lacului. Am trecut pe lângă biserică, şi am ajuns la al doilea loc de relaxare amenajat unde erau mai multe locuri de făcut grătare, cu mese şi băncuţe şi chiar cu grătar în care să faci focul. Lume multă, la plajă, copii gălăgioşi, aer curat, soare şi multă, foarte multă verdeaţă. Tot mergând am lăsat în urmă gălăgia, şi am intrat printre copaci, pe un drum acoperit cu un strat gros de frunze moarte din toamnele trecute. Ici colo, ne mai întâlneam cu câte o familie care, vrând să fugă de zgomotul mulţimii s-a retras departe de ea, aproape de apă, încercând să-şi aşeze pătura cât mai la soare, copacii fiind foarte generoşi cu umbrele.

La un moment dat am rămas doar noi pe potecă, singurele sunete ce se auzeau fiind ecourile estompate ale mulţimii de pe plajă şi a celor care să scăldau. Am mai mers preţ de vreo 10 minute şi am ajuns iar la plajă şi la drumul care duce înapoi la maşină. Acolo, mult zmeuriş. Normal că am mai cules o tură!

Am urcat în maşină şi în drumul spre locul unde am plătit taxa de vizitare, cam la 200 de metri de acesta, după o curbă strînsă la dreapta, am văzut un indicator: "Panorama". Am oprit undeva pe dreapta şi am urcat pe nişte scări încropite din lemne sprijinite de ţăruşi de lemn - 68 de trepte - pe numărate. Sus, printre copaci era amenajat un punct de observare, foarte ingenios, primul lucru ce mi-a venit în minte fiind filmele cu Tarzan.

Panorama este superbă, lacul se vede în toată splendoarea lui şi mă gândeam că ar fi fost păcat să pierd o asmenea ocazie. Am stat şi aici vreme, mi-am încărcat spiritul şi sufletul cu frumuseţe, am făcut câteva foto şi am plecat mai departe până în parcarea de la locul de taxare. Ajunşi acolo mirosul de Kurtos Colacs ne-a învins!

Lucruri de luat aminte:

- Dacă timpul este frumos vă recomand să mergeţi pregătiţi pentru baie şi picnic cu grătar. Aveţi tot ce vă trebuie acolo, doar să luaţi cărbuni pentru foc;

- Apă de băut se găseşte doar la ghereta de lângă lac. Dacă aceasta este închisă... ;

- Singurele toalete sunt de nefolosit. Vă daţi seama ce este printre copacii din pădure;

- Dacă aveţi bagaj sau nu sunteţi în formă fizică foarte bună mergeţi cu maşina până în parcarea de lângă lac. Drumul este foarte abrupt.

Vă doresc concediu liniştit, relaxare plăcută şi distracţie maximă.

---

VIZUALIZĂRI: 3452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI