ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2008
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 12 şi 18

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Ziua primului meci în Elveţia

TIPĂREȘTE URM de aici

După ce ne-am instalat la hotel Eden au Lac din Brunnen pe 8.06.2008, imediat a sosit şi ziua primului meci al României de la Campionatul European, cel cu Franţa de pe 9.06.2008 disputat pe stadionul Ledzigrund din Zurich de la ora 19.00.

Ne informasem din ţară despre modul de organizare al elveţienilor şi astfel am aflat că au pregătit două parcări pentru cei care vin cu maşinile personale, una în sudul oraşului cu o capacitate de circa 2000 de locuri şi alta în nordul Zurich-ului, în zona aeroportului, mult mai mare, cu o capacitate de aproximativ 8000 de maşini, în această zonă fiind parcate şi autocarele care preluau turiştii veniţi cu avioanele.

Deoarece veneam din cantonul Schwyz, trecând prin cantonul Zug pe malul lacului cu acelaşi nume, am parcat maşina în parcarea din sud a oraşului amenajată pe un câmp cu suprafaţă pietruită de curând şi unde am fost preluaţi de tineri voluntari care ne-au ,,dotat” cu hărţi şi pliante şi ne-au ,,instruit” cum să ajungem în zonele noastre de interes din Zurich şi anume ,,Fan Zone” şi stadionul ,,Ledzigrund”.

Astfel am luat primul tren rapid de la staţia din apropiere şi în circa 15 minute eram deja în Zurich Hauptbahnof, cea mai mare gară a Elveţiei, situată în partea veche a oraşului la confluenţa râurilor Limmat şi Sihl, fără să cumpărăm bilete, regulă valabilă pentru toate mijloacele de transport în comun din oraş în ziua meciului-era suficient să arăţi biletul la meci!

Aşa am ajuns în Zurich, cel mai mare oraş al Elveţiei cu circa 400 000 de locuitori şi peste un milion în zona metropolitană (după unii chiar două milioane!), inima comercială a ţării, capitala cantonului cu acelaşi nume, unul dintre cele mai sigure şi civilizate oraşe din lume, nu ştiu dacă cel mai bogat aşa cum afirmă mulţi dar cu siguranţă cel mai scump pe care l-am vizitat!

Vizitat este un fel de a spune pentru că pe noi nu ne-a preocupat obiectivele de interes general (pentru asta vă invit să citiţi impresiile recente ale @iulianic şi cele mai vechi ale @ileanaexperta,@roth!) ci să facem joncţiunea cu suporterii români care îşi anunţaseră prezenţa în număr foarte mare la meci.

O mare parte dintre suporteri i-am găsit în ,,Fan Zone”, situată la vărsarea râului Limmat în lacul Zurich, o zonă cu o capacitate de circa 45 000 de oameni, cu trei ecrane gigant şi unde am avut surpriza să găsesc (deh, cultura fotbalistică românească e de vină!) pe lângă suporteri români şi francezi foarte mulţi suporteri ai altor ţări care nu participau la acel Campionat European, unii veniţi chiar de peste ocean-brazilieni, argentinieni, columbieni, mexicani etc.

Majoritatea acestor suporteri au rămas să vizioneze meciul în Fan Zone (printre aceştia am remarcat nişte bărbaţi scoţieni cu kilt-uri şi tricouri româneşti- ,,Tartan Army"-foarte prietenoşi şi care ţineau cu noi deoarece fuseseră eliminaţi de italieni şi francezi în grupe!) iar cei care aveam bilete la meci am plecat spre stadion, unii pe jos iar alţii cu mijloacele de transport în comun pe principalul bulevard care duce către acesta-Badenerstrasse.

Noi am preferat varianta mersului pe jos alături de un grup de români, pe un traseu prestabilit de organizatori şi pe care n-am întâlnit francezi (nu ştiu dacă au prevăzut altă rută specială pentru aceştia sau a fost o pură întâmplare!), deplasare în timpul căreia am cântat şi scandat mai tot timpul, în mod civilizat şi în aplauzele celor de la balcoanele clădirilor pe lângă care treceam.

Ne-am întâlnit cu suporterii francezi în apropierea stadionului într-o atmosferă extraordinară, destinsă şi prietenoasă (doar era înainte de primul meci şi toţi eram plini de speranţe fără să facem calcule!), am cântat şi dansat chiar la întrecere acompaniaţi de tobele din dotare după care o parte dintre noi am mers într-un mare pub din apropiere unde ne-am răcorit cu bere şi sucuri iar fiecare ţară şi-a intonat imnul, pe muzica pregătită de gazde, într-un deplin spirit de fair-play şi respect reciproc.

A fost ceva incredibil, o senzaţie pe care n-am mai trăit-o până atunci şi nu aveam s-o mai întâlnesc la acel campionat- nu mai vroiam să se termine deşi se apropia ora de începere a meciului!

Stadionul Ledzigrund, arena pe care s-a desfăşurat meciurile României cu Franţa şi Italia, o bijuterie arhitectonică construită în 1925 şi renovată în 2007 cu ocazia acestui eveniment, are o capacitate de 31 500 locuri, găzduieşte meciurile de fotbal ale cluburilor Grasshopper şi F. C. Zurich, este dotat cu pistă de atletism şi organizează deasemenea importante concursuri de atletism internaţionale.

La meciul cu Franţa, de pe 9.06.2008, România a avut parte de cea mai numeroasă şi frumoasă galerie de la turneele finale de fotbal, o galerie cifrată la circa 8-10 000 de suporteri în galben (spre comparaţie la C. M. de Fotbal din 1998 din Franţa am fost cam pe sfert şi am stat dispersaţi în tribune!) galerie în care am întâlnit figuri cunoscute ale fotbalului românesc şi care s-a comportat exemplar pe toată durata jocului.

Dealtfel atmosfera creată de suporterii români şi francezi a fost una de excepţie dar din păcate jocul din teren a fost unul plictisitor, anost, cu puţine faze de poartă, încheiat cu un echitabil 0-0, scor care păstra totuşi şansele de calificare mai departe intacte pentru ambele echipe.

M-am luat cu detalii tehnice, care probabil nu vă interesează şi am uitat să vă spun că la stadion ne-am reîntâlnit cu prietenii noştrii din Alba Iulia, care erau cazaţi în Germania şi care la trecerea graniţei au fost controlaţi foarte riguros, amendaţi pentru deţinerea de aparat antiradar (în Elveţia este interzis!), au pierdut mult timp pentru demontarea acestuia şi formalităţile de trimis în ţară dar acolo au uitat de acest incident şi nu numai!

După meci nu am mai mers în ,,Fan Zone” pentru vizionarea celuilalt meci din grupă (Olanda-Italia scor 3-0) preferând un centru comercial din zona de sud a oraşului (unde am şi mâncat în timp ce priveam meciul pe un ecran gigant!) pentru a fi mai aproape de parcare unde dealtfel am ajuns pe jos, cu oarece emoţii fiind noapte şi încurcând puţin drumul!

Aşa a decurs prima zi plină pe tărâm elveţian!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 22.05.13 11:24:04
Validat / Publicat: 22.05.13 16:11:57
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1886 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 în staţie aşteptând trenul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

abancor
[22.05.13 18:21:17]
»

M-am uitat la poze, să văd dacă apar! Nu apar!

Frumoase amintiri, şi eu am fost la acel meci. Într-adevăr, o atmosferă extraordinară şi a fost prima dată cînd s-a resimţit pe un stadion de turneu final şi prezenţa românilor (doar era primul turneu, şi singurul pînă acum, de cînd circulam liberi prin Europa şi Elveţia).

Şi în centrul oraşului era o nebunie. Am văzut un meci în FanZone, iar Olanda - Italia, cel din seara meciului nostru, cînd olandezii i-au zăpăcit pe italieni, l-am văzut într-o piaţă din centrul vechi, printre mulţi turişti şi multe halbe de bere.

Într-adevăr, pentru mulţi conta atmosfera, unii nici măcar nu aveau bilet la meci, dar îşi petreceau vremea cu plăcere pe străzile pline ale oraşului.

Organizarea în oraş -transport, trasee, zone cu ecrane etc. era la superlativ.

Fani pe toate străzile, ba chiar şi nişte copii americani, care teoretic nu prea sînt pasionaţi de "soccer", au recunoscut, după steaguri, care erau suporterii români şi ştiau ce meci urmează.

Oraşul, atît cît l-am văzut în 2 zile, e frumos, verde, relaxant.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michaell
[22.05.13 19:28:33]
»

@marocanu21: aparat anti radar este interzis si in germania nu doar in elvetia. organele de control sunt indreptatite chiar si sa-ti controleze smartphone-ul si sa-ti stearga app-uri corespunzatoare. bineinteles dupa sau inainte sa-ti mai draga si o amenda.

in rest felicitari pentru review. ma tot mir cum de voi mai stiti atitea detali din concediu vostru care a avut loc in 2008. daca mai intreba, eu n-as mai sti nici daca sau unde am fost plecat in acel an... -

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianic
[22.05.13 21:35:25]
»

@marocanu21: Da, era normal să nu vă intereseze obiectivele turistice în acele zile deosebite pentru fotbalul românesc şi pentru suporterii lui. Obiectivele turistice sunt acolo de câteva sute de ani şi vor mai fi cel puţin încă pe atât, au timp să aştepte să reveniţi, dar un meci atât de important şi o atmosferă atât de deosebită nu se întâlnesc în fiecare zi.

Mi-a făcut plăcere să citesc şi să privesc pozele care sunt cu adevărat molipsitoare de optimism şi voie bună. Căutam prin mulţime o anumită suporteriţă şi am găsit-o în poza P18.

Felicitări pentru această relatare cu totul specială de la Zurich!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[22.05.13 23:36:52]
»

@abancor: Nu mi-am permis să dau (şi) pozele cu tine pentru că nu aveam acordul!

Atunci am înţeles ce înseamnă FanZone cu adevărat dar mi-a fost frică totuşi să merg cu soţia şi copiii seara să vizionez meciuri-pe undeva mi-a părut rău!

Organizarea-fără cuvinte!

În 1998, în Franţa unii suporteri japonezi au fost ,,păcăliţi" de agenţie să cumpere pachete turistice până la sfârşitul turneului chir dacă echipa lor a fost eliminată din grupe-asta nu i-a împiedicat să-şi aleagă favoriţii la fiecare meci şi să-i încurajeze decent iar la plecare ultimul strângea gunoiul de pe rândul unde stătuse-lecţie de civilizaţie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[22.05.13 23:55:55]
»

@Michaell: Eu oricum nu am antiradar dar de Elveţia mă documentasem atunci şi am uitat să le spun şi lor.

Eu am ales să merg prin Liechtenstein şi am tranzitat Germania o scurtă bucată de drum aşa că nu ştiam mai ales că pe la ei sunt mai rare restricţiile de viteză.

În privinţa amintirilor de la turneele finale de fotbal îţi spun pe nerăsuflate ce am făcut acum 15 ani în Franţa zi de zi timp de 3 săptămâni dar de-acum 2 ani nu-mi amintesc ce-am vizitat decât dacă mă uit la poze!

Sunt anumite lucruri pe care le reţin fără efort iar cele legate de fotbal sunt pe primul loc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[23.05.13 00:16:52]
»

@iulianic: Mersi! Ai identificat corect dar să ştii că am postat cea mai ,,cuminte" poză a ei din turneu!

În '98 au plecat celebrii ,,hooligans" englezi de pe lângă noi la golul victoriei datorită ,,suporteriţei"! Iar eu nu ştiam cum s-o ,,potolesc"!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, iulianic, marocanu21, Michaell
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Zurich:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046814918518066 sec
    ecranul dvs: 1 x 1