Te gândești la o vacanță în Tirol? Valea Ziller poate fi o opțiune (II)

TIPĂREȘTE

Încerc să trec în revistă toate locurile în care am ajuns în vacanța din Austria și o să continui să o fac pe zile pentru că mi-e mai ușor. Nu uitați însă că tot ce am făcut, cu o singură excepție, s-a întâmplat pe o rază de 50 de km de locul în care ne-am cazat.

Ziua 3 – Mina de Argint de la Schwaz + Vomperbach (pentru casa cu fundul în sus) + Termele de la Fügen

Pentru Mina de Argint din Schwaz a trebuit să ieșim din vale și la Jenbach am luat-o la stânga spre Innsbruck, preț de aprox 10 km. La mină am găsit o coadă destul de mare dar care a mers repede și intrarea a fost 17 EUR de persoană. Turul a durat 90 de minute.

Un grup de engleză s-a format repede și după ce ne-am echipat cu cască și halat ne-am urcat într-un trenuleț, care ne-a purtat prin galerii înguste timp de 7 minute până am ajuns la o adâncime de 800 de m. Mina nu este atât de spectaculoasă ca altele pe care le-am văzut, dar dacă nu mă duceam stăteam cu gândul la ea. Ne-au fost prezentate mai multe filmulețe și am auzit multe povești despre viața minerilor din Evul Mediu.

Câteva lucruri care mi s-au părut interesante: Mina este funcțională din sec 14 iar în perioada de apogeu extrăgea circa 80% din tot argintul din lume. Se spune că au deținut secretul compoziției bronzului și au turnat tunuri ușoare, un secret care a fost vândut englezilor, care așa au reușit să câștige o bătălie cu Franța.

Argintul de la Schwaz a contribuit la măreția și puterea familiei de Habsburg iar un taler de Ag, moneda proprie pe care au bătut-o era cea mai puternică monedă din zonă.

Minerii se considerau o castă. A fi miner nu însemna a avea o meserie, ci a avea un statut. Erau încrezuți și inclusiv la biserică erau separați de ceilalți credincioși cu un perete de lemn de 3 metri. Dar cel mai deosebit lucru pentru vremea aceea era că minerii de la Schwaz au fost precursorii sistemului de asigurări sociale. Cotizau 1 kreițar de argint pe lună și în caz de boală sau accident erau tratați.

În sec 18 mina a decăzut pentru că s-a adus argint ieftin din America, iar din 1957 nu mai funcționează deloc. Lângă Mina de Argint de la Schwaz este Planetarium-ul dar pe noi nu ne-a tentat.

La recomandarea lui Mishu, cu care m-am tot auzit ca să-mi mai spună una-alta, dar cu care nu reușeam deloc să mă văd, am mers la Vomperbach, o suburbie a lui Vomp, pentru că era destul de aproape de Schwaz și voiam să vedem și noi Haus Steht Kopf, o casă complet echipată și mobilată, dar unde toate sunt cu fundul în sus.

În casă ne-am distrat copios, după ce ne-a trecut amețeala de la intrare, dar nu e chiar de joacă cu fundul în sus ăsta, pentru că una din perechi nu a putut să treacă de holul de la intrare din cauza amețelii. Dar a fost o distracție pe cinste și avem niște poze demențiale de acolo.

Alături de casă era o expoziție de fluturi și o zonă cu papagali în libertate. Pentru ele am stat la coadă o oră, ceea ce nu ne-a plăcut deloc și dacă știam că atâta va dura nu mai stăteam. Dar până la urmă a fost frumos cu papagalii. Pentru că le-am cumpărat mâncare și ne-au mâncat din palmă, ni s-au suit pe umeri, pe cap, pe spate, ne-am plimbat cu ei de ici-colo și au chirăit permanent, făcând o hărmălaie de nedescris. Când se cumințeau și se așezau pe crengile copacilor să se odihnească, un angajat punea un jet de vapori pe ei și îi balamucea din nou. A fost o altfel de experiență, dar ne-am mai și speriat de ciocul ăla mare al unora.

Cu toate că nu te cronometrează nimeni sunt câteva reguli, iar una spune că nu ai voie să stai mai mult de 45 de minute la papagali pentru că sunt oameni mulți care așteaptă să intre iar spațiul este destul de mic. Pentru cele 3: casa, expoziția de fluturi plus papagalii, am luat un bilet combinat care a costat 13 EUR de persoană.

Ne-am întors la Schwaz ca să mâncăm, dar în loc de un restaurant cum voiam, am mâncat la un mall pentru că austriecii servesc masa la orele de masă, nu așa când li se năzare turiștilor.

Ziua s-a terminat la termele de la Fügen care erau în drum spre casa noastră. 3 ore ne-am bălăcit în piscina interioară cu extensie în cea exterioară, în piscina cu apă sărată, ne-am dat pe tobogane, ne-am distrat în piscina cu valuri, am făcut masaj la tălpi, la spate, ne-am cățărat pe plase…. termele astea sunt numai bune de relaxat.

Ziua 4 – Highline179 + Lacul Fischer + Berwang și Berăria Stadl Brau Hausbrauerei + Zugspizblick + Sommerrodelbahn (din Biberwier) + Castelul Fernsteinsee

Această zi a fost cea cu obiectivul cel mai îndepărtat de cazarea noastră dar țineam neapărat să ajungem la Highline179 pentru că cine știe cât va mai trece până când ajungem din nou în zonă. Aveam de făcut 150 de km pe autostrada A12 dar la Telfs ne-am abătut pe un drum cu view și apoi am ieșit din nou în autostradă. Cu câțiva km înainte de Highline179 am trecut printr-un tunel de aproape 3,5 km.

Highline179 este o pasarelă suspendată, construită în 2014. Are 400 de m lungime, 113 înălțime și o capacitate de 1000 de persoane. Ca să vă faceți o idee, seamănă cu punțile noastre peste râuri, lungi, care se bălăbăne când merg oamenii pe ele. Spre deosebire de ele însă această pasarelă este suspendată și leagă două forturi, așezate pe doi colți de munte: Fortul Claudia și Fortul Ehrenberg, la o înălțime considerabilă.

Chiar la baza muntelui este parcarea unde ne-am lăsat mașinile pentru 4 EUR/zi și puțin mai departe este un complex unde sunt casele de bilete, restaurante, toalete... Am luat bilete de jos, 8 EUR/persoană, dar ulterior am remarcat că se pot lua și de sus. Urmează o plimbare plăcută prin pădure de 20-30 de minute de urcuș lent.

Nu prea știu ce să zic de pasarela asta. Aș vrea să vă uitați la poze și să considerați fiecare dacă vi se potrivește sau nu. Este destul de palpitant dar cam nu pentru cei cu rău de înălțime sau cu fobii. La capătul experienței însă veți fi foarte încântați, face parte din experiențele deosebite.

Pentru că pasarela nu ne ocupa toată ziua am încercat să găsim și altceva de făcut în zonă dacă tot bătusem drumul până acolo. Așa că am căutat câteva obiective în jur și ni s-a umplut lista de n-am știut unde să ne mai împărțim. Foarte aproape de pasarelă este lacul Fischer Im See unde voiam să mâncăm dar să facem și o plimbare cu vaporașul.

Dar ce să te faci cu austriecii ăștia. Iar trecusem de prânz și iarăși ei nu mai serveau de mâncare decât prostioare. Până la urmă unii au mâncat câte o supă clară și niște clătite cu pui dar nu am fost chiar mulțumiți. La restaurantul de acolo am găsit o româncă, care nu ne-a recomandat să mâncăm supa aia. Ne-a spus că seara urmau să aibă mâncare foarte bună și ne-a lămurit că după orele prânzului nu găsim nicăieri să mâncăm ceva ca lumea. N-am mai vrut nici plimbarea cu vaporașul, așa că după ce ne-am descălțat și ne-am bălăcit puțin în apa rece ca gheața am plecat.

Berwang a fost următoarea localitate pe care o pusesem pe listă de acasă pentru că voiam să găsim acolo cea mai înaltă berărie (e vorba de altitudine), cu o bere foarte lăudată, așa cum am citit în niște pliante. Mi se pare că fac abuz de demențial, spectaculos, extraordinar... și nu-mi place deloc asta. Dar trebuie să vedeți Berwang și zona înconjurătoare. Neapărat!

Berăria Stadl Brau Hausbrauerei, se află în primul sat după Berwag iar berăria este prima clădire pe dreapta. Am intrat printr-un hotel cu un parter ca de palat și am urcat la etaj unde era terasa berăriei. Ne-am așezat la una din mesele de pe terasă și am băut o bere atât de bună că ne-am luat și la pachet. Și pentru că decorul și peisajul ne-a ținut pe loc, ne-am mai întins la vorbă și chiar dacă nu mergea cu bere am mâncat și o banana split pentru că arăta prea frumos în poze.

La întoarcere spre casă ne-am abătut la Sommerrodelbahn-ul din Biberwier, unde am făcut cu părere de rău doar câte o tură (7,80 EUR/persoană), pentru că am ajuns aproape de ora de închidere. Pentru cei care nu știu ce e sommerrodelbahn. Cam pe toți munții Austriei unde se schiază există și câte un sommerrodelbahn pentru distracția de vară. Te urci cu telescaunul până la o altitudine mai mică sau mai mare și de acolo cobori pe o pistă îngustă, cu o sanie care are o viteză și o frână. Traseul pistei poate să fie undeva între 700 de m și 2,5-3 km. Cel mai mult nouă ne place cel de la Saalfelden dar nu contează în general lungimea, ci doar că nu trecem niciodată pe lângă vreunul să nu ne oprim pentru o tură.

Ne-am mai oprit la un punct de view pe care îl ochisem de la dus și anume Zugspitzblick, ca să admirăm peisajul uluitor către renumitul vârf Zugspitze, alături de o cafea și un almdudler. Terasa este mare și se poate mânca acolo, farfuriile erau apetisante.

Și o ultimă oprire în ziua aceea lungă și frumoasă am avut-o la Hotelul Schloss Fernsteinsee cu propriul său castel, un loc deosebit, aflat chiar într-o curbă, la care am ținut să ne oprim ca să facem câteva poze pentru că, de asemenea, îl ochisem de la dus. Dar n-a fost numai atât, pentru că una din perechi care ajunsese înainte, s-a așezat la terasă și a mâncat un ștrudel cu caise, înghețată și frișcă și ne-a sugerat să nu plecăm de acolo fără să îl încercăm. Ceea ce am făcut și noi pentru că ne-a plăcut și decorul și nu toată ziua am ocazia să mănânc la un castel un ștrudel cu 12 EUR.

Cât am așteptat comanda am fost în inspecție prin restaurant, am fost la toaletă și am crezut că nu-i adevărat și că n-am nimerit bine și am făcut o plimbare prin curtea castelului până la insulița din lacul cu același nume, Fernsteinsee.

Ne-am mai oprit la o capelă micuță, așezată foarte frumos pe un dâmb, apoi am trecut de Innsbruck și direcția Ziller. Dar 9 seara nu-i o oră de dormit așa că ne-am dus în centru, în Aschau, pentru că văzusem un afiș cu un concert de fanfară care avea loc în fiecare miercuri în piața din Aschau (în zona bisericii). Am băut o bere și am asistat la concert, iar soțul s-a entuziasmat foarte mult la cântecele patriotice cu „hai Tirol” și le-a fredonat toată vacanța, iar la celelalte concerte la care am mai ajuns a cântat cot la cot cu austriecii.

Ziua 5 – Lacul Achensee

Am fost pe malul multor lacuri din Austria și din cauza peisajului, chiar dacă n-am ales mereu în jurul lor căutăm măcar unul în fiecare sejur. Acum eram cel mai aproape de lacul Achensee, despre care se spune că are apa atât de pură că poate fi considerată potabilă.

Pentru Achensee erau niște facilități dar nu ne-am potrivit. Duminica au reducere 10% seniorii dar nu eram nici unul peste 60 de ani, luni au femeile 10%, iar vineri bărbații, tot 10%. Pentru noi a fost să fie joi pentru că am avut un plan general dar l-am tot sucit în funcție de vreme. Pentru că la un castel puteam să mergem și pe soare cu nori, dar să ne plimbăm cu vaporașul pe un lac, nu prea. Așa că dacă am văzut că ziua de joi este extrem de frumoasă am dedicat-o lacului.

Pentru ziua asta am luat cea mai proastă decizie din vacanța asta și am hotărât să lăsăm mașinile acasă ca să mergem cu trenul. Mai respirau și șoferii noștri, aveam și legături bune, ne mai aduceam și noi aminte de tinerețe...

Până la gara din Aschau am ajuns în câteva minute de la casa noastră și cum luasem informații despre mersul trenurilor în una din seri când trecusem pe lângă gară, bilete luam din tren, nu am avut timpi morți. Trenul merge doar pe vale, pînă la Jenbach, așa că acolo urma să luăm primul trenuleț cu aburi din zi, lucru pe care îl făceam și dacă veneam cu mașina noastră pentru că mocănița asta era unul dintre obiective.

Mocănița este foarte scumpă (31 EUR de persoană) și mie mi s-a părut că nu merită. A făcut 50 de minute la dus, am avut senzația că mai mult stăm decât mergem, la Eben a schimbat locomotiva, iar peisajul a fost așa și așa, nu spectaculos. Valea Vaserului a noastră este net superioară. Am mers prin pădure și practic nu aveai orizont și peisaj decât foarte rar. La întoarcere, mergând la vale, mocănița a făcut în jur de 40 de minute.

Cu mașina noastră ajungeam la Achensee într-o jumătate de oră și cred că benzina ne-ar fi costat în jur de 10 EUR. Cu trenul am cheltuit 84 de EUR, mocănița cu aburi nu mi s-a părut nimic spectaculos și am pierdut mult timp, fiind condiționați de orarul trenului și al mocăniței. În plus chiar a fost un stres pentru noi, pentru că nu are locuri prea multe, la dus abia le-am prins pe ultimile 6 iar la întors am stat cu morcovul că dacă nu mai găseam locuri la ultima cursă trebuia să vedem cu ce ajungem din zonă până la Jenbach. Așa că pentru noi nu a fost o idee bună să luăm trenurile. Am făcut-o doar pentru mocăniță dar dacă azi aș mai merge acolo, n-aș mai alege așa.

Vaporașul, tip hop on hop off, a costat 21 EUR de persoana, circulă la fiecare oră și ajunge pînă la celălalt capăt, traversând lacul când în stînga, când în dreapta, ca să oprească în cele 4 stații (ele sunt 5, dacă punem la socoteală și stația de îmbarcare). Este foarte bine corelat cu mocănița dar din cauza aglomerației și a faptului că mocănița nu are foarte multe locuri, nu prea știi cum să-ți faci planurile.

Chiar dacă am crezut că o să facem doar o plimbare cu vaporașul, după ce am văzut că pe lângă lac se plimbă o grămadă de oameni, am hotărât să mergem pînă în capătul lacului, acolo să coborâm și să ne întoarcem pe jos, pe potecile din jurul lacului până la stația Gaisalm. Cea mai importantă stație din jurul lacului este Pertisau dar nici o localitate nu este prea mare. În fiecare stație sunt plaje, hoteluri, restaurante, divertisment, locuri de joacă pentru copii și multe potecuțe pentru drumeții.

După o plimbare de vreo 2 ore, extrem, extrem de plăcută, pe o vreme excelentă, am ajuns la Gaisalm pe jos. Acolo am găsit o autoservire cu feluri bune și apetisante și până a venit următorul vapor am avut timp să și mâncăm.

Ne-am îmbarcat din nou cu emoții că nu prindem ultima mocăniță, dar n-a fost cazul. Probabil că multă lume a fost la fel de îngrijorată și a plecat din zonă cu trenurile anterioare.

Am avut legătură imediat și de la Jenbach spre casă, ne-am luat echipamentele de bălăceală și am petrecut din nou seara la termele din Fügen, până la închiderea lor, din fericire 11 noaptea, pe care vi le recomand dacă sunteți prin zonă vreodată.

Ziua 6 – Innsbruck + Konzert la Ried (pe valea Ziller)

Ne propusesem 2 zile pentru capitala landului Tirol, Innsbruck, dar la fața locului ne-am răzgândit. Zilele ar fi trebuit să fie consecutive ca să putem beneficia de cardul de 2 zile, dar parcă nu ne place să mergem chiar pe același drum, fie el și scurt, fără să punem o pauză între momente (de la Aschau au fost puțin peste 50 de km). Apoi Innsbruck va mai fi în drumurile noastre.

Am făcut în așa fel încât să fim în Innsbruck la ora când puteam să intrăm la prima atracție pentru că din păcate cardul de 24 de ore are o valabilitate de 6-7 ore, așa că voiam să apucăm să facem cât mai multe în acest răstimp.

Este bine să știți că parcarea nu este gratuită în Innsbruck. Puțin înainte de ora 9 parcam la Congress, o parcare pe care am ales-o din cauză de cost, dar și pentru că acolo era intrarea pentru Nordkette, una din principalele atracții la care voiam să ajungem.

Cardul Innsbruck se ia de la orice atracție inclusă și costa 43 de EUR pentru o zi. Dacă nu aveam Nordkette pe listă, care însemna mare parte din valoarea cardului (31,50 EUR de persoană), cardul nu merita d. p. m. d. v pentru că în 6-7 ore nu ai timp să ajungi la mai mult de 3, puțin alergate, 4 atracții. Noi am făcut un tur de forță, dar nu ne-a plăcut deloc ritmul.

Nordkette este muntele care face parte din Parcul Natural Karwendel, în vârful căruia este un punct de panoramă. Am ajuns sus, la 2256 de m cu o cremalieră și 2 telecabine, dar drumul se poate face și pe jos după multele poteci care se vedeau din telecabină. Cu toate că am prins o zi frumoasă și la Innsbruck, acolo sus bătea puțin vântul.

La coborâre, în stația intermediară, am văzut din telecabină un muflon în apropierea unui petec de zăpadă, care ne-a așteptat și a stat cuminte la o ședință foto.

La primul nivel spre Nordkette, imediat cum te dai jos din cremalieră este grădina zoo, numai că nu aveam atâta timp la dispoziție și cred că este destul de mică dacă mă gândesc la timpul pe care l-a petrecut acolo una din perechi care a ales și zoo.

Noi am coborât din cremalieră cu o stație mai devreme decât urcasem (la parcarea Congress) pentru că am identificat pe hartă o stație de autobuz turistic, care era inclus în cardul de o zi pe care voiam să îl luăm până la Castelul Ambras.

Autobuzul turistic din Innsbruck este unul obișnuit, nu ca cele pe care le știam. Fără etaj, are traseu de 1,20 ore, vine la fiecare 40 de minute, are stații la principalele obiective, incluzând și Castelul Ambras care este mai departe de Innsbruck.

Pentru că aveam 10 minute de așteptat am intrat în Spar-ul din apropiere ca să ne luăm o înghețată. Și ce ne atrage nouă atenția la ieșirea din magazin? Un anunț care spunea că Spar oferă parcare pentru toată ziua pentru 9 EUR pe zi. La Congress am dat 14 și era la doi pași, dar de unde să știm noi?

Am ținut mult să ajungem la Castelul Ambras, a cărei istorie este legată de viața arhiducelui Ferdinand II, care a primit castelul Ambras de la tatăl său, împăratul Ferdinand I, pentru că citisem frumos despre el. Are două corpuri de clădire și grădini, iar după ce am lăsat bagajele la intrare, pentru 1 EUR, ne-am început vizita în cele 2 săli cu armurărie, apoi Antiquarim-ul și ce ne-a plăcut cel mai mult a fost camera arhiducelui de artă și curiozități.

Curiozitățile sunt adunate din toată lumea și sunt deosebite prin ele însele. Mobilier, marmură, alabastru, sculpturi fine, un portret al lui Vlad Țepeș al nostru dar și scaunul pentru bețivi. Ăsta era un scaun metalic, pliabil, pe care îl foloseau la chefuri. Te așezai pe el, te prindeau cu niște bare metalice și ca să scapi de acolo trebuia să bei o anumită cantitate de vin.

Am mai văzut niște coarne de cerb crescute într-un copac. De fapt copacul a crescut printre ele. Printr-o gaură de ciocănitoare se vedea creasta cerbului și noi am presupus că cerbul s-a prins în gaură, a murit și a crescut pomul pe lângă el.

Aici ne-ar fi plăcut să zăbovim mai mult așa că dacă ajungeți la Ambras țineți seamă de această sală care s-ar putea să vă acapapeze și să fie nevoie de mai mult timp.

Apoi am intrat în palat. Ne-a plăcut mult camera împăraților și sala spaniolă, sala mare cu picturi (personalități, împărați, ducese...) pe pereții din stâga/dreapta. Am trecut apoi prin mai multe camere cu galerii de portrete ale familiei Habsburg, mobilier, colecții de ceramică sau colecții de sculpturi.

La întoarcere autobuzul turistic are o oprire de 15 minute la Panorama Das Tirol și tot de acolo poți să ajungi pe jos la celebra trambulină de schi de pe dealul Bergisel. Noi am preferat să mergem doar la Panoramă, după ce am lăsat bagajele, inclusiv poșetele mici la casetuță, tot pentru 1 EUR ca și la Castelul Ambras, pentru că trambuline de schi am mai văzut.

Das Tirol Panorama este o pictură gigantică. Eroul local al Tirol-ului, simplul țăran Andreas Hofer, cu care ne-am întâlnit peste tot în oraș, a câștigat 3 bătălii în timpul războaielor, cea mai importantă fiind cea de la Bergisel. În amintirea acelor bătălii s-a ridicat acest muzeu chiar pe locul pe care a avut loc marea bătălie și s-a creat această pictură gigantică, panoramică, la 360 de grade, care pare foarte realistă și pentru care s-au folosit peste 4 tone de vopsea.

Dacă ajungeți acolo să identificați un soldat cu o pușcă care se mișcă când te plimbi prin fața lui, pare că te urmărește. Avem nevoie de o confirmare ca să nu credem că am dat în paranoia.

Am coborât din autobuzul turistic în centru, la Marktplatz, și cu toate că nu voiam să mâncăm atunci, ne-a mutat nasul din loc bunătățile de acolo și n-am putut să plecăm mai departe.

De aici din piață vezi cel mai bine casele vechi, colorate, de pe celălalt mal al râului Inn, case care reprezinta imaginea orașului din toate ghidurile de promovare. Oamenii s-au așezat pe aceste meleaguri de-o parte și de alta a râului, formând localitățile Inn și Brũcke. Când au început să se dezvolte, s-a făcut un pod peste rău, care le-a unit și așa a căpătat denumirea de Innsbruck (Podul Innului).

De acolo am alergat în continuare pe jos pentru că din fericire aproape toate obiectivele importante sunt grupate în centrul orașului. Așa că am ajuns în Piața Primăriei, la Acoperișul de Aur, care este de fapt din cupru aurit și ne-am grăbit spre Palatul Imperial care din păcate era închis de la ora 12 pentru un concert care avea loc la ora 17. Am avut voie în curtea interioară unde am făcut câteva poze.

După palat ne-am îndreptat către Biserica Hofkirche (Biserica Regală) , care este în apropiere. Maximilian I a fost un mare umanist și un iubitor de artă care și-a pregătit din timp locul de veci în centrul acestei biserici, un monument măreț cu plăci de marmură și 28 de statui cu rudele lui pe laterale. Din păcate a murit de cancer în apropiere de Viena și acolo a fost îngropat, iar în biserică se află eroul-țăran Andreas Hofer.

N-am mai avut răbdare să așteptăm un grup de engleză așa că am intrat cu grupul de italiană care tocmai se formase mizând pe faptul că italiana este muzicală și vom înțelege și noi câte ceva. Turul începe în 3 camere semiîntunecate unde afli povești și abia apoi am intrat în biserică, una cu totul altfel decât eram obișnuiți. Am urcat puțin și sus la Capela de Argint, comandată de Arhiducele Ferdinand al II-lea, care i-a cerut meșterului să construiască o capelă mortuară pentru el și soția sa.

Într-o goană nebună am alergat apoi către Audioversum - Muzeul simțurilor care închidea la 17. Era ultimul obiectiv inclus în card la care ne gândisem. Am ajuns acolo la 16,35 dar la ora 16,30 era ultima intrare. Cu toate rugămințile și gâfâielile noastre n-am reușit s-o înduplecăm pe puștoaica de la bilete, care n-a putut să treacă peste cele 5 minute de întârziere.

Începând cu ora aceea toate erau închise și asta m-a cam enervat la cardul Innsbruck. Zi de vară până-n seară și tu închizi toate la 16 sau la 16,30. În fine, abia atunci ne-am relaxat pentru că ne-am oprit din alergătura disperată de a vedea cât mai mult într-un timp destul de scurt și am luat din nou la pas orașul, care nu este mare deloc. Am reușit să mai trecem o dată prin mai toate locurile, acum mult mai relaxați și până spre seară am mai avut timp să ne întoarcem în orașul vechi și ne-am urcat în turnul primăriei pentru panoramă, am mai văzut casa în care a stat Mozart cu fiul său de 12-13 ani când au dat niște concerte în Innsbruck, Coloana Sfintei Ana și ne-am plimbat pe principala stradă pietonală, Maria Theresien Strasse, plină de terase și restaurante îmbietoare.

Pe plăcuța de la Primăria veche am citit că datează din sec 14 și a funcționat ca primărie până în anii 1800. Impresionant a fost să aflăm că la etajul 2 era o mare sală de consiliu care și acum este folosită uneori de primărie.

Pentru că nu mai aveam alte planuri pentru ziua aceea am hotărât să ne întoarcem acasă prin sate (DN171) și nu pe autostradă și să ne abatem acolo unde ceva ni s-ar fi părut interesant.

Ne-a prins noaptea pe drum cu abaterile noastre iar înainte de Aschau, la Ried, am văzut un afiș cu un spectacol de fanfară care avea loc chiar atunci. Ne-am îndreptat spre cortul unde avea loc evenimentul și am petrecut o seară excelentă printre austrieci patrioți, cu bere și gogoși krapfen (gogoși tiroleze umplute cu cartofi zdrobiți, brânză și verdețuri). Soțul meu își făcuse debutul la concertul de la Aschau cu câteva seri în urmă, dar aici a cântat din toți rărunchii „hai Tirol”, după spatele foilor de meniu, unde erau versurile celui mai popular cântec, pe care l-am auzit în toate zilele, la toate spectacolele la care am ajuns.

Și pentru că l-a văzut așa de înfocat dirijorul fanfarei a coborât la un moment dat după scenă m-a întrebat dacă accept să mă sui cu el pe masă și acolo el a făcut un solo de trompetă pe care lumea l-a aplaudat în neștire. Mi-a mulțumit, i-am mulțumit și ne-am bucurat de spectacol până undeva la 11 noaptea.

Mai erau multe de făcut în Innsbruck, dar sper că ne va mai ieși în cale vreodată. Acum aveam alte planuri și ce am mai făcut în ultimile 3 zile în Tirol o să vă povestesc într-un ultim articol.

---

VIZUALIZĂRI: 1410 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI