Cheile Oltetului – cel mai ingust canion din Romania si din Europa

TIPĂREȘTE

Dupa ce am vizitat Manastirea Polovragi, despre care am povestit aici, unde se poate ajunge de pe DN 67, soseaua ce desparte Ramnicu-Valcea de Targu-Jiu, dinspre Horezu mergand spre Polovragi, ne-am indreptat catre Pestera Polovragi, una dintre cele mai lungi pesteri din Romania, descoperita chiar de pe vremea dacilor, aflata la circa 500 de metri de manastire, chiar acolo unde incep Cheile Oltetului.

De altfel, chiar din curtea Manastirii Polovragi se vede imaginea splendida a Cheilor, ce se afla chiar in spatele acesteia, acolo unde Oltetul desparte Muntii Parang (la vest) de Muntii Capatanii (la est). Mergand pe drumul forestier ce se afla in dreapta manastirii, am lasat masina intr-o parcare aflata la cca 250 de metri de intrarea in chei si de pestera. Mergand spre Pestera Polovragi, pe care nu ai fi putut-o rata nicicum, chiar daca ar fi lipsit indicatoarele, pentru ca este o gaura uriasa ce se casca in Muntele Capatanii, am intalnt pe alocuri si alte scobituri de dimensiuni mai mici, sapate in stanca.

Pe versantul sub care se afla pestera, se gaseste Crucea lui Ursache, ridicata cu peste doua sute de ani in urma de catre un capitan de husari din Ardeal, pe care sper sa o vedem intr-o zi cand vom ajunge aici pentru un urcus pe traseul marcat ce duce spre ruinele unei cetati geto-dacice.

Din pacate, nu am putut intra in pestera, deoarece tocmai se arsese un bec si nu se putea vizita. Ne-a parut tare rau, insa acest fapt ne-a dat posibilitatea sa ne bucuram mai mult de peisajul superb si sa facem o mica excursie prin chei.

Ca sa poti vedea Oltetul dinspre pestera, trebuie sa te apleci foarte mult pe marginea « prapastiei », deoarece cheile sunt adanci aici si din cauza vegetatiei abundente de fagi si carpeni nu se poate vedea raul, dar se poate auzi... Apa Oltetului si-a croit drum lin printre versanti, uneori nedepasind un metru intre ei, sau poate chiar mai putin.

Peisajul este mirific si in acelasi timp inspaimantator. Muntii sunt atat de apropiati, parca ar fi fost taiati in doua parti, incat ai senzatia ca te pot strivi.

O plimbare pe drumul de macadam de cca 2 kilometri ce serpuieste printre chei si care pe alocuri este sapat in stanca iti confera senzatia ca muntele se pravaleste peste tine si trebuie sa te dai spre margine atunci cand se iveste o masina, ca sa poata trece.

Peste 400 de plante au fost identificate ca existand aici, dintre care unele sunt chiar rare, iar in Oltet si-au gasit habitatul sute de pastravi.

Plimbarea este una revigoranta, temperatura nedepasind 10 grade indiferent de anotimp. Desi afara erau cca 17 grade, imediat ce am intrat in chei s-a racorit brusc, avand in vedere ca razele soarelui patrund cu greu printre versanti, dar senzatia a fost una tare placuta.

La un moment dat ne-am asezat fiecare pe cate o margine de munte, acolo unde numai natura este suverana si am privit in nestire masivul calcaros al Pietrei Polovragilor. Te intorci in timp, departe de civilizatie, departe de « lumea dezlantuita ». Te identifici cu lumina, cu apa, cu norii, cu vantul... Acolo toate lucrurile sunt egale si noi devenim parte din natura.

Strapungand stancile, mereu acolo, lovit de crepuscul sau mangaiat de razele soarelui dimineata, Oltetul impleteste visuri, ganduri si ascunde legende. Se spune ca in albia lui au fost ascunse obiectele de valoare ale Manastirii Polovragi atunci cand aceasta a fost pradata de talhari.

Raul este « vinovat » si de formarea Pesterii Polovragi, schimbandu-si traseul atunci cand cheile erau in formare, prin patrunderea acestuia intr-o fisura a peretelui de calcar a masivului Capatanii, pe care a reusit sa o largeasca de-alungul timpului. Timpul, care trece nestingherit, cu bune si rele, care ne bucura sau ne doare uneori, dar care nu se opreste niciodata!

Privind maretia naturii in superba zi de toamna care ne-a adus aici, am ascultat frunzele cazand usor, temandu-se parca de apropierea iernii, contopindu-se cu alte frunze asezate pe pamantul ce le-a zamislit. Insa, peste alte clipe urmau sa fie supte de arbori, ca seva, perpetuandu-se la nesfarsit. Pentru ca dupa un apogeu nu poate exista decat un nou inceput. Iar frumusetea acestor locuri indeamna la noi inceputuri...

---

VIZUALIZĂRI: 12960 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI