ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
NOV-2016
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Cum am ars calorii la Covasna

TIPĂREȘTE URM de aici

Păi cum altfel? am mers o grămadă pe jos, în afara hotelului unde eram cazați! Bine, ceva, ceva, am mai ars și prin interior, că doar aveau piscină și era tare plăcut să faci câteva bazine după tratamente (sau între ele, că aveam și o pauză de vreo oră jumate), ori seara înainte de culcare.

Ce se poate așadar vizita în Covasna, vestita stațiune balneo-climaterică din Ardeal? nu mare lucru, dar se poate plimba omul pe la:

- planul înclinat (șiclăul) Covasna;

- cascada de sub Șiclău;

- o privire peste gard la fosta vilă a lui ceaușescu;

- o tură prin pădure în jurul dealului din spatele hotelului;

- o tură prin centrul orașului unde se pot vedea, în parcul central, un izvor mocirlos cu emanații gazoase (Balta Dracului), un pavilion cu izvoare de ape minerale (la care vine lumea să-și umple bidoane cu apă), câteva biserici, dintre care cea cu hramul Sf. Nicolae este și pe lista monumentelor istorice (actuala clădire datează din 1800).

- o excursie sus spre cetatea dacică de pe Valea Zânelor;

- o mini-călătorie cu mocănița, pe traseul hotelurile Bradul / Clermont - planul înclinat, cca 2 km/sens;

și… cam atât. Sau, iarna, mai e și o pârtie de schi, relativ mică, dar bună de distracție, mai ales pentru copii.

Acum ar fi cred, în primul rând, cazul să lămuresc ce e cu acest șiclău. Este foarte simplu: la fel cu multe alte cuvinte preluate din limba maghiară, este echivalentul substativului comun sikló, care înseamnă „funicular”. :)

Am mers spre planul înclinat de mai multe ori, dar numai odată am stat să-l admirăm. Mă rog… ce-a mai rămas din el, nu mare lucuru. :(

Podul din care mai existau câțiva bușteni când a fost ancamariagâdea acolo (vezi impresii), acum e doar un gol între doi pereți de beton. Multe din elementele fostei gări unde se făcea trecerea de la planul înclinat la mocăniță a vagoanelor au fost furate și duse la fier vechi, probabil. În afara unui panou cu o copie a unei ilustrate vechi, mai nimic nu amintește de ingenioasa lucrare industrială care a funcționat mai bine de un secol, asigurând locuitorilor zonei locuri de muncă. Ce-i drept, cu prețul exploatării pădurilor - dar acest neajuns persistă și acum, zilnic pe drumul dinspre Comandău coborând o mulțime de camioane pline cu bușteni. Și chiar și pe pantele împădurite din zona apropiată hotelurilor Clermont și Bradul și a Sanatoriului de Cardiologie, precum și pe partea cu Campingul Valea Zânelor se taie și se scot într-una copaci din pădure. Nici nu e de mirare că au început bieții urși să vină ziua în amiaza mare să caute prin gunoaie la marginea orașului. (Nu, noi n-am avut vreo astfel de întâlnire, dar localnicii ne-au avertizat că există pericolul precum și panouri mari prezintă tuturor celor ce intră pe drumurile forestiere de prezența urșilor periculoși).

Dacă mergeți acolo pe jos, cel mai bine e să urmați o bucată de drum (până la uzina de apă a orașului) poteca de promenadă de la baza dealului din stânga șoselei și c. f. înguste (dotată din loc în loc și cu bănci, chiar și un foișor pentru popasuri).

Pe același drum, pe partea dreaptă de această dată, după ce treceți de uzina de apă, începe să se audă un sunet specific unei cascade. Nu se vede din stradă, dar, dacă o luați încet pe urma sunetului, veți ajunge și la cascadă (GPS: N 45.836715, E 26.223679). Și aici e amenajat un mic loc de popas, cu o bancă, iar jos, la poala cascadei e „amenajată” o scăldătoare - probabil mai populată vara.

După un popas aici, mergând încă puțin, după trecerea la nivel peste șosea a căii ferate, se desprind câteva linii secundare pe care sunt trase spre „veșnica pomenire” câteva vagoane, unele de marfă (lemne), altele ale fostei mocănițe pentru călători. Din păcate, o parte a schimbătoarelor de cale au fost „reciclate” (probabil) și mocănița turistică nu mai are cum să mai „întoarcă” locomotiva, astfel încât, atunci când o veți folosi pentru a vă plimba cu ea până aici (pe noi ne-a costat 7 lei de persoană, cu pauză de 10 minute la „cap de linie”), veți reveni cam „în marșarier”.

Pe marginea șoselei am mai întâlnit și o conductă de apă care, la traversarea pârâului (Covasna), avea o „răsuflătoare” pentru a mai elibera din pungile de aer foarte periculoase din lichidul transportat. Jetul de stropi creează formațiuni de gheață deosebit de frumoase și interesante. Și ceva mai jos (spre oraș) - chiar în dreptul fostei gări de la șiclău - un izvor cu eliberare de gaze (CO2), doar că mult mai mic față de cel din centrul stațiunii.

Un alt traseu a fost cu plecare de la hotel, trecând pe lângă fosta vilă a lui ceaușescu, ocolind apoi colina din spatele hotelului (pe care se află ceva antene radio), cu revenire prin „rezervația naturală provizorie Valea Hankó” și marginea satului (cartier) cu populație preponderent românească Voinești.

Sunt și câteva izvoare cu apă minerală pe acest traseu - de fapt, nu degeaba e supranumită stațiunea drept „orașul celor 1000 de izvoare” - e adevărat, oriunde te uiți, iese din pământ sau dintre pietre un firicel de apă. La fel am mai găsit și pe celelalte cărări pe care le-am bătut aici.

Un alt traseu turistic este cel spre „Cetatea Zânelor”, de fapt o cetate dacică așezată pe vârful unei coline ce străjuiește valea Zânelor (de unde și numele). Traseul e de dificultate ușoară spre medie (pe final), se poate merge cu mașina o bucată (dar care e farmecul?!?) pe drumul forestier. Există marcaj turistic „punct galben”. Din păcate, când am ajuns noi pe la jumătatea drumului, niște localnici care coborau dintr-acolo ne-au avertizat că au găsit urme proaspete de urs prin zăpadă. Evident, iubi a preferat să revenim spre „civilizație” în siguranță.

E drept, excursiile pe jos în zonă ar fi recomandabil să se facă în grup mare și gălăgios pentru a „avertiza” fauna că e bine să stea la adăpost, mai ales că prin pădurile astea sunt și urși, și mistreți, ca să pomenim doar două dintre speciile cele mai potențial periculoase.

Bun… Cetatea - cum spuneam, nu am ajuns la ea și din ce am citit și auzit, nu e nicio pierdere. În schimb, peisajele sunt splendide.

În altă zi am făcut și o scurtă plimbare prin centru, unde am putut vedea hotelurile (vechi și noi) ale stațiunii, Balta Dracului din parcul central - un alt izvor cu eliberare de CO2, dar de dimensiuni foarte mari, folosit în trecut ca baie terapeutică, în prezent închis cu un grilaj. Tot în parcul central e și un pavilion cu câteva țevi cu apă minerală de unde multă lume vine să umple varii recipiente pentru tratament.

Ca repere spirituale, în oraș pot fi vizitate sau doar admirate (adică ce am făcut noi) bisericile: Sfântul Nicolae (monument istoric, împreună cu casa parohială alăturată, datând de pe la 1800), sau cea nouă aflată în apropiere (Biserica Înălţarea Domnului, cu monumentul eroilor Voineșteni din cele două războaie din fața sa), sau cea de rit vechi (tot din Voinești) - ortodoxe, sau mai în centru - Biserica Reformată.

Și… mda. Cam asta a fost. Priviți câteva poze, poate vor spune mai mult ca vorbele mele.

Zona e superbă, binefăcătoare pentru cei cu probleme cardiologice și circulatorii și merită vizitată, dacă nu cumva reușiți să programați chiar un sejur întreg aici.

Vacanțe plăcute, oriunde vor fi ele!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 27.11.16 15:26:33
Validat / Publicat: 27.11.16 17:25:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în COVASNA.

VIZUALIZĂRI: 4552 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Covasna - peisaje de iarnă, în jurul hotelului Clermont; tot acolo, pe vârf, e și un loc de popas
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[28.11.16 09:47:11]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[28.11.16 15:28:21]
»

@webmaster: Mulțumesc, deși nu cred că e chiar atât de complet și complex pentru acest titlu.

Mitica49
[28.11.16 17:03:48]
»

@Dragos: Vin în zona asta de mai bine de 25 ani, anual, ultima dată în sept. 2016.

Am prins planul înclinat în stare de funcționare, am stat și m-am uitat ore-n șir cum erau coborâți buștenii de pe munte, cum se făcea trecerea vagoanelor (cel ce urca gol și cel ce cobora plin) la macazul amplasat cam la jumătatea drumului dintre coamă și vale, locul unde se descărcau platformele de bușteni.

Atunci, până în 1995, când a fost o mare furtună (prin noiembrie parcă) ce a doborât brazii pe o arie de câteva mii de ha, până în Harghita, și nu mișunau urșii prin zonă, făceam trasee prin pădure lungi de peste 10 - 20 km (unul dintre ele, deosebit de spectaculos, era de la intersecția cu drumul ce duce spre Comandău, aflată cam la 6 km. de Hotel Clermont, tot înainte, încă 5-6 km, pe malul râului Covasna până aproape de izvorul său, spre ceea ce se numea, dacă-mi aduc bine aminte "vârful vulturilor"), apoi pe muntele din spatele Spitalului de cardiologie până la Hotel Montana, sau prin zona adiacentă drumului ce duce spre Comandău pentru a culege ciuperci, ori pe dealul ce înconjoară vila lui Ceaușescu etc.

Azi pot compara felul în care se prezintă zona aceasta și ceea ce era atunci în perioada despre care fac vorbire.

Este trist să văd ce a mai rămas din frumusețea de odinioară a acestei zone.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mitica49
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin (orașul) Covasna:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076126098632812 sec
    ecranul dvs: 1 x 1