Pe urmele ursilor in Cheile Cheitei

TIPĂREȘTE

8 turisti dornici sa respire aer curat de munte si chiar racoros s-au intalnit la ora 10 pe Platoul de la Cabana Muntele Rosu, acum inchisa si in curs de paraginire. Scopul comun era sa parcurgem o drumetie pe carari din zona de padure a Muntilor Ciucas si Muntilor Grohotis.

Suna pompos asa un drum prin doi masivi, dar nu a fost decat o drumetie de dificultate medie care s-a derulat la granita celor doua formatiuni muntoase despartite de soseaua DN1A, de o parte si de alta a acesteia.

Sa nu credeti ca ne-am deplasat doua ore departare din Bucuresti ca sa mergem pe asfalt si sa vajaie tirurile pe langa noi.

Inainte de Cabana Muntele Rosu cum am urcat cu masinile, este un indicator chiar langa drumul asfaltat care ghideaza catre Valea Paraului Rosu si mai apoi in Valea Paraului Berii pana la Fabrica de Apa Keia.

Durata pe indicator: 1 ora, marcaj: Punct rosu. Segment usor in coborire.

Vremea era inchisa si rece, batea si vantul in poiana, de care insa am scapat de indata ce am intrat in padure. Copaci rasturnati, scosi cu totul din radacina, erau dovada puternicei furtuni care a fost aici in luna martie. Dupa putin timp intram pe firul paraului Rosu. In padure, umezeala fiind, am putut admira si comenta despre palariile gasite, da, sigur, ale ciupercilor.

La 11 ajungeam la confluenta paraului Rosu cu Valea Berii intr-o poiana care ne-a deschis primele perspective catre Culmea Bratocea din Masivul Ciucas si in amonte pe Valea Berii care intra din nou in padure. Poteca noastra punct rosu se inteapa in Valea Berii in dreptul unei case parasite putin mai sus de bariera de pe Valea Berii, acum indepartata. Precizarea sper sa fie utila celor care parcurg acest prim segment de drum in sens invers pentru ca jos in luminis nu este o sageata indicatoare unde incepe poteca punct rosu in padure.

In poiana de aici am gasit zeci de masini parcate, ca niciodata de multe in acest punct, semn ca multi oameni erau pe munte. Punctul de intersectie de aici se numeste Podul Berii. Pe Valea Berii porneste in urcus in lungul drumului forestier o poteca cruce albastra pana la cabana Varful Ciucas despre care v-am povestit alta data.

Noi coborim pe forestier cateva minute pe langa Fabrica de Apa unde intalnim DN1A si pe care il urmam in aval (spre Cheia) cateva sute de metri pana cand ochim un drum forestier si marcajul banda albastra.

Aici intram in al doilea segment al excursiei noastre:

Fabrica de Apa Keia (DN1A) – drumul forestier Babes – Cheile Cheitei – Cheia (Hotel Zaganu).

Durata: ca. 1 ora +, dificultate medie. Marcaj: banda albastra, apoi cruce albastra.

Urmam drumul forestier Babes in urcus usor pentru cateva sute de metri si stam cu privirea catre stanga sa identificam de unde incepe poteca de pe Valea Cheitei. Uite-o ceva mai jos! Asta presupune sa coborim pe o ruptura de panta de 10 metri sa intram in noua poteca. Suntem la umbra copacilor care ne protejeaza de vantul care probabil sufla in creasta. Un traseu inspirat ales pentru aceasta zi!

Poteca, drumul nostru, coboara lin si urmeaza la inceput pe malul stang paraul. Alegem un loc de gustare si odihna unde poposim ceva timp.

Ne ridicam din amorteala si urmam poteca care trece chiar pe langa cele 2 izvoare sulfuroase pe care le identificam usor cu nasul dupa miros dar si cu ochii dupa culoarea lasata de firul de apa minerala. Putin mai jos ajungem la Cascada Mare, loc in care poteca traverseaza pe malul celalalt al raului. Poteca ofera doua perspective frumoase si diferite, una de deasupra ei, alta de la baza ei. Bineinteles cateva poze nu strica.

De acum incep Cheile Cheitei. Nu sunt asa mari si spectaculoase, am vazut si comentarii pe bloguri sau in alte articole care intrebau unde sunt cheile? Aici, in chei, intalnim si primul pasaj mai dificil, dar scurt. Poteca se cocoata pe o stanca si e sapata in stanca la vreo 3 metri deasupra firului apei, care spala la baza aceasta stanca. Pentru cei cu emotii la inaltimi, iata aici pot bifa acest sentiment. Pentru cei de-a dreptul speriati de putin hau, se poate depasi pasajul mergand prin apa, care nu este deloc adanca si nici furioasa.

De acum ar fi trebuit ca drumul sa fie unul usor de tot si banal pana in Cheia, dar… ce sa vezi, ce sa vezi…. O urma foarte proaspata de urs lasata de frumoasa sabaticiune in noroi, numai buna de a studia, pernutele talpii, ghearele si … numarul de la “” incaltarile ursului”” . Eu sunt dotat pentru asemenea situatii si pentru evitarea unei nedorite intalniri, am tot suflat in fluierul de la gat. Nu dupa mult timp gasim o alta urma de urs, alt numar la picior. Desi aveam si un al doilea fluier, am continuat sa suflu in cel deja agatat de gat. Ce era misto, era ca de fapt noi eram pe urmele ursilor, nu invers! . Pe blanosii maronii nu aveam sa ii zarim, si iata pe simtite am ajuns in poiana cu bancute din apropierea Hotelului Zaganu din Cheia, unde am mai luat o pauza mica.

Trecem pe podul metalic si vechi peste Valea Cheitei si traversam curtea Hotelui Zaganu, unde si aici am fost candva cazati, astazi inchis.

Am parcurs tronsonul 2 in 2 ore, dar incluzand pauzele.

Tronsonul 3: Cheia (Zaganu, DN1A) – Muntele Balaban – Cab. Muntele Rosu

Timp: 1,5 – 2 ore, marcaj: banda galbena, dificultate medie.

La iesirea din curtea hotelului, nu o luam inainte la dreapta catre statiune, ci in stanga pe un drum care in curand devine forestier, candva o scurtatura posibil de parcurs cu atentie si de masini cu garda la sol mai inalta, o scurtatura de a iesi in DN1A.

Urmam acest drum, de fapt ii taiem serpentinele pana la soseaua DN1A. Cred ca este frumos sa va divulge ca pe acest drum poti culege mure coapte in aceasta perioada….

Ajungem in DN1A exact in locul unde cand traversam ne si angajam pe ramificatai marcata vizibil si asfaltata catre Cab. Muntele Rosu. Drumul nu prezinta dificultati, este insa un urcus continuu, care poate fi mai molcom daca urmati curbele soselei sau mai accentuat dar nu de speriat pe scurtaturile marcate din padure, unde insa am intalnit din nou multi copaci doboriti.

Ultima constatare remarcabila a fost o salamandra galben neagra sclipitoare, parca era data cu ceara. La 14:30 putin depasite am ajuns la destinatie. Vantul se domolise in poina de la Cabana Muntele Rosu, norii se raspandisera, dar nu de tot, facand rotocoale pe cer. Am admirat in dreapta inconfundabila creasta Gropsoarele – Zaganu, batuta si ea cu alte ocazii. Mult mai multe masini s-au strand peste zi in poiana. Pentru interesati se posteaza pe aici si tonete cu d-ale gurii sau vanzatori de branzeturi naturale. Ba si o clatitarie pe roti era in zona.

Ne-am permis inca o pauza, la orizontala pe iarba, de data asta, dar cu geaca de vant pe noi, ca totusi era cazul.

Multe nu prea mai sunt de spus despre aceasta tura lejera, maxim medie. Ne-a priit, ne-a placut si vom mai colinda muntii nostri dragi.

Numai bine! Pana data viitoare!

drumetie perfecta prin padure, pe un traseu lejer, in care am admirat poalele muntilor Ciucas si Grohotis

am incarcat bateriile, suntem pe urmele ursilor, mai bine ca nu i-am deranjta si nici ei pe noi

---

VIZUALIZĂRI: 1542 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI