EVIA - my love for ever

TIPĂREȘTE

In sfarsit, iarna a trecut, soarele straluceste din ce in ce mai tare, iar gandul ne zboara tot mai des spre diferite posibile destinatii de vacanta. In cele ce urmeaza va voi povesti si eu despre o asfel de destinatie, un loc la care ma gandesc tot timpul cu nostalgie si pe care

l-as revedea de fiecare data cu acceas emotie si placere

Daca as fi avut sansa sa ma nasc sau macar sa locuiesc in Evia sigur as fi avut sentimentul ca voi trai vesnic. E atat de liniste si atata tihna incat ai senzatia ca timpul sta in loc si oamenii aia de acolo nu stiu ce-s alea necazuri sau suparari. Traiesc simplu si frumos intr-o armonie perfecta cu muntele si marea. Asa simt eu si asa am simtit de prima data cand am pasit pe aceasta insula

Evia este putin promovata de agentiile de la noi (si poate ca este mai bine asa). Este o destinatie care nu place oricui. Trebuie sa fi prea indragostit de natura incat sa-ti pese prea putin de celelalte “ingrediente” ale unui concediu. (numarul de stele al hotelului, piscine, mese copioase in regim ALL, etc.) In general turistii acestei insule sunt familiile de greci veniti din partea continentala. Asa ca spiritul traditional grecesc este la el acasa. Noi am vizitat partea de nord, deci informatiile mele sunt limitate la acesta zona. Nu veti gasi statiuni in adevaratul sens al cuvantului (singura "statiune" din partea de nord este Pefki) ci mai degraba mici orasele sau sate pescaresti. Am uitat sa va spun ca nu ai ce cauta in Evia fara masina personala pt. ca ai multe de vazut si ar fi pacat sa nu poti face asta.

Am descoperit acesta insula in 2007 (revenind apoi in 2008 si 2009) facand o croaziera in Skiathos. Cand am ajuns in dreptul carierei de marmura (cei care au fost in acesta croaziera stiu despre ce vorbesc) iar ghidul ne-a aratat undeva in zare un tarm care deabia se zarea spunandu-ne ca “aceea este Evia, cea de-a doua insula ca marime a Greciei”, am ramas cu privirea lipita de petecul acela de pamant minute in sir. cu toate ca nu se distimgea mare lucru. Asta se intampla undeva in luna mai. Am venit acasa, dar gandul imi era tot la acea insula misterioasa despre care nu auzisem nimic pana atunci insa. spre surprinderea mea am gasit oferte la agentiile romanesti in statiunea Pefki. Nu prea am avut de unde sa-mi iau informatii-inca nu descoperisem forumurile si blogurile de turism-asa ca am riscat si in iulie am plecat din nou spre Grecia cu destinatia Evia-Pefki-Vila Sousana. Am plecat cu masina personala, iar drumul l-am facut dintr-o bucata Rm Valcea-Giurgiu-Sofia-Salonic-Glifa (ferry) -Agiokampos-Pefki (aproximativ 1200 km). Emotiile care ne-au napadit atunci cand am coborat de pe ferry-neavand nici cea mai mica idée despre locul unde trebuia sa-mi petrec urmatoarele 7 zile-s-au risipit in monmentul cand am intrat in statiune. A fost dragoste la prima vedere.

Pefki e o localitate mica, cu doar 2-3 "hoteluri "mai maricute, in rest numai pensiuni, multe taverne de-a lungul plajei, multa verdeata si vreo 3 supermarketuri. Aici totul se rezuma la- ziua- plaja si seara-taverne (iar pt. amatori poate o partida de pescuit). Plaja este lunga si lata, in mare parte pietroasa, iar in centrul statiunii este amenajata cu sejlonguri si umbrelute. Nu este o statiune din acelea care-ti taie respiratia, nu are plajele sau peisajele din alte insule, dar este un loc cu un farmec aparte unde oamenii si felul lor de a-si duce viata te fac sa-ti doresti sa revii sau sa nu mai pleci. E atita liniste si pace, atita armonie intre mare si munte, intre padurea de pin si livezile de maslini, atita simplitate si atit de multa amabilitate incit m-au facut sa ma indragostesc pe veci de acest loc.

Am stat la o vila cu self catering asa ca a trebuit din cand in cand sa mai pregatesc cate ceva in bucataria din dotare. Astfel am descoperit piata de fructe si legume care functiona in fiecare zi pana la ora 9-9.30 in fata portului, cumparam peste proaspat din port de la pescari, iar restul cumparaturilor le faceam in cele dou magazine-LIDL si ALDIS- aflate la cca 10 km de Pefki, la intrare in Istia. Chiar daca pentru cei mai multi dintre voi notiunea de concediu nu este compatibila cu cea de a sta prin bucatarie, pe mine nu ma deranjeaja sa fac lucrul asta uneori, pentru preparate usoare si rapide. Si chiar incepuse sa-mi placa sa ma duc dimineata in piata, sa ma salut cu vecinii si sa cumpar pepeni de la aceeasi tanti cu care ma intelegeam nunai prin semene, dar ne intelegeam…...

Am petrecut in acel an cel mai frumos si cel mai activ concediu de pana atunci. Am vizitat toata costa de nord si cate 70-80 km pe partea estica si vestica a insulei. Plecam dimineata si ne mai intorceam seara, rupti de oboseala dar cu sufletul incarcat de atata frumusete. Pe partea vestica am vizitat orasul Edipsos-un fel de statiune balneara-si apoi am mers pana la Rovies trecand prin Ilia. Drumul este bun, destul de usor iar peisajul superb. La intoarcere am oprit la Orei, Neos Pirgos si IstiaPlaja din Orei mi-a ramas in sulflet datorita palmierilor care ii dadeau o nota exotica si smochinului imens din care se infruptau toti cei ce treceau pe acoloPe partea estica am fost pana la Kotsikia-o plaja micuta cu nisip caramiziu, apoi la Vasilica-o plaja mare, cu pietre, dar apa limpede ca un rau de munte, apoi la Elinika-plaja” emblema” a accestei parti de insula. Drumul strabate in mare parte o padure de pini printre crengile carora zaresti din cand in cand marea. Privelistea este mareata, ca peste tot in insule, iar de multe ori ne prindea seara pe drum nesatui de atata frumusete. Din drumul principal am incercat sa nu ratam niciun indicator cu “to beach” si astfel am descoperit plaje mai mari si mai amenajate sau din contra, plaje micute ascunse intre stanci unde nu incapea mai mult de o umbrela si o rogojina de plaja. In Evia a fost pentru prima data cand am avut plaja mea si numai a mea.

Tihna, linistea si oamenii acestor locuri ne-au facut sa ne indragostim iremediabil de Evia. In anii ce au urmat am descoperit si alte locuri mult mai frumoase prin insulele grecesti, peisaje de-ti taie respiratia, plaje faimoase pe care le gasesti prin pliantele de publicitate, dar…... pentru mine Evia a fost si va ramane unica. In niciuna din vacantele petrecute acolo nu m-am sintit “turist”, ci mai degraba reintoarsa acasa dupa mult timp.

V-am spus la inceput ca aici ai impresia ca totul pare vesnic, iar acum am sa va povestesc ceva ce imi intareste aceasta convingere.

Noi faceam plaja undeva la capatul statiunii intr-un loc neamenajat, dar unde veneau la plaja de regula localnicii. In cei trei ani petrecuti pe plaja din Pefki am avut surpriza sa reintilnim oameni (in general virstnici) langa care am stat la plaje si cu un an sau doi in urma si am inteles din privirea si din zimbetul lor ca ne-au recunoscut. In primul an, ne -am luat ca reper o umbrela verde de care era legat un scaunel de plaja si o sticala cu apa. Aceasi umbrela, in acelas loc am regasit-o si anul urmator si peste doi ani infipta acolo parca pt. eternitate. Era a unei familii de greci (localnici) foarte. invirsta si m-am bucurat s-o vad din nou pe plaja, asta insemnind ca inca mai traiesc. Imaginea acelei umbrele regasita an de an in acelas loc imi da senzatia ca acolo timpul sta in loc, ca nimic nu s-a schimbat si mai ales ca nu imbatrinim...

Urmatorul an am venit in Pefki pe cont propriu, fara rezervare prealabila si toul

s-a rezolvat la fata locului. De data asta am cutreierat mai putin, rezumandu-ne la locurile care ne-au placut cel mai mult in anul trecut adica: plaja din Orei, plaja de la Elinika, inca o vizita pt. cumparaturi si amintiri in Edipsos. Ca noutati, am dat ocol limbei de pamant aflata deasupra orasului Edipsos-o zona mai putin spectaculoasa, dar nu regret ca am sacrificat o zi pt a o vizita. Din Pefki se fac croaziere la Skiathos, Skopelos si Alonisos, dar spre ghinionul nostrum, in acea perioada nu s-a facut decat croaziera in Skiathos, pe care l-am vizitat si noi pentru a treia oara.

Ultima data, am fost in Evia in 2009. A fost mai mult “o fuga” de patru zile. Ne era dor de sentimental acela de tihna si baterii incarcate la maxim, chiar daca in acelas an avusesem un concediu minunat in Sithonia. In Pefki, totul era la fel cum lasasem cu un an in urma, aceiasi vecini de plaja, aceeasi fata care vindea bilete pt. croaziere si aceeas tanti care ne indemna in fiecare seara sa cumparam maslinele, dulceturile si gemurile facute de ea. Singura diferenta a fost ca de data aceasta am reusita sa ajungem pana in Skopelos unde am petrecut o zi la plaja si ne-am simtit minunat.

Nu stiu ce sa va mai povestesc despre aceasta statiune. Daca ati avut rabdarea sa cititi tot si credeti ca va incadrati in tiparul “turistului de Pefki”, adica fara fite, fara pretentii de ALL si piscine, daca va place natura, linistea si agitatie cat mai putina nu ezitati sa –mi cereti pareri.

Nu-mi ramane decat sa va arat cateva poze (din pacate cele din primul an-atunci cand am vizitat cel mai mult-sunt pe hartie fotografica). din care sa trageti voi concluziile.

In ultimii doi ani, vacantele noastre au avut alte destinatii: Thassos, Parga, Lefkada, Kefalonia-destinatii de vis, locuri de neuitat-dar parca ceva ma cheama din nou acolo. Pana atunci visez si ma intreb: oare voi mai gasi umbrela verde in acelas loc?

---

VIZUALIZĂRI: 18535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI