Toamna Brancovenilor

TIPĂREȘTE

O evadare din Bucurestiul aglomerat, pe timp de toamna la palatul Mogosoaia.

Au fost scrise rewiew-uri despre acest loc. Am a va mai arta si eu cate ceva de pe mosia Brancovenilor si a urmasilor acestora, Familia Bibescu.

Un loc care se confunda cu istoria romanilor; de cand a fost construit in 1702 si pana in zilele noastre a facut si el parte din evenimentele vremurilor. Razboaie, aliante, cumparari si donari ale mosiei, restaurari si nationalizari, un palat care a facut parte din disputele vremii, un palat si o mosie a Brancovenilor, un palat al istoriei romanilor.

Astazi, un loc de promenada si un loc care iti ofera liniste, acea liniste de care am dus lipsa de-a lungul anilor zbuciumati si a perioadelor agitate. Cu totii stim si am citit despre Turnul Portii, Serele, Ghetaria, Casa de oaspeti, Bucatariile, Gradinile si despre Palatul Mogosoaia. Nu am sa mai le descriu, le stim, le cunoastem, o parte dintre noi si de pe timpul scolii, acum le gasim si pe Wikipedia.

In toamna lui 2010 am fost la o plimbare pe mosia Brancovenilor, o toamna calda si linistita. Un loc pe malul lacului, departe de lume, o liniste care te relaxeaza, te patrunde si care te face sa uiti de toate probleme cotidiene. Curtea palatului este mare, lacul este si el aproape, cateva luminisuri intre copacii crescuti pe mosie. Dupa moartea Marthei Bibescu palatul a mai fost renovat de statul roman prin 1977 spun scrierile.

In curtea imensa si plina de copaci ingalbeniti de vremea toamnei, mai departe de palat, langa lac, este mormantul urmasilor Brancovenilor si a Bibestilor. Intr-o padurice, cu aleile batatorite si acoperite de frunze uscate se vede o constructie, gri la culoare si care la prima vedere nu stii ce este in acel loc, vizitatori nu sunt pe acolo. La prima vedere crezi ca este o magazie sau cine stie ce cladire care facea parte din administratie. Ajunsi mai aproape de acel loc, intre copaci, se distinge a fi cavoul descendentilor lui Brancovenu si a Prinipesei Martha Bibescu.

Un loc uitat, nume uitate si ele odata cu trecrea anilor. O toamna calda, lasata peste mosia Brancovenilor si care pentru cateva ore ne aduce aminte de cei care au scris cateva cronici ale istoriei noastre. In acea toamna trecuta, in acel loc trecut si cazut in uitare si nebagat in seama este linistite, nu se mai aud barfele vremurilor, nu se mai aude zgomotul sabiilor sau al cailor in fuga pe aleile mosiei. In curtea palatului nu mai este zarva. Langa bucatarie nu mai este galagie si nu mai vine miros de berbecut la protap sau servitorii nu mai alearga ca nebunii pe scarile laturalnice sau pe acele alei ascunse ochiului. Parca staruie si acum in aer miros de placinte osandite in untura multa. Din tumultul demult trecut al targului din Bucuresti si al deciziilor politice ale acelor vremurilor, acum pe malul lacului, intr-un colt al gradinii lui Brancoveanu, in linistea acelui loc, vrei sa ramai pentru cat mai mult timp. Aveam senzatia ca fac parte din acel loc. Plecat din orasul agitat, lume multe adunata din toate partile, ajuns in curtea mosiei eram ganditor. Oare cum erau oamenii acelor vremuri? Orasul lasat in urma, in vremea Brancovenilor cum era? Intrebare care ma macina tot drumul. Eu il vad dupa povestirile bunicilor si a scrierilor. Pe strazi, negustorii de maruntisuri, toate neamurile venite in tara noastra, greci, armeni, bulgari, evrei, toti isi striga marfurile. Trecatorii se opreau langa dughene unde isi satifaceau pofta, sa se tocmeasca asupra pretului si a marfii.

Oamenii locului, aveau si alte nume, erau numiti dupa locul in care isi aveau asezarea. La palat se fac si nunti. In incinta fostei case de oaspeti acum este un restaurant, cu mese scoase pe veranda, vara si toamna. Se fac nunti la palat si in ziua de azi, dar oare cum erau nuntile in vremurile de mult apuse?

In linistea de acum as fi vrut sa ma plimb printre mesenii acelor vremuri. Nuntile la palat nu tineau mai putin de o spatamana. Bautura era scursa din butoaiele mari cat o incapere cu galetile. Muzica si voia buna se auzea pana inspre hanul Doi Cocosi. In acele vremuri de razboi cu otomanii era o lege nescrisa, pana si turcii o respectau: hanurile nu erau atacate si jefuite. Daca o faceau se intampla foarte rar, stiau ca in acele hanuri pelerinul de orice religie, credinta sau neam primeste hrana si odihna.

In camarile bucatariilor suncile afumate atarnau de grinzi. Carnatii lungi cat hamurile cailor te ademneau. Acum, linistea locului, soarele care se incapatineaza sa plece, linistea te indeamna la odihna si meditatie. In acea toamna calda, cand am fost pe pamantul Brancovenilor eram linistit la privelistea acelui loc uitat. Plecat dintre blocurile orasului si mizeria strazilor, am ajuns pe o alee acoperita cu frunze uscate, ma gandeam la povestile romanilor, imi aduceam aminte de orele de istorie cand invatam despre voievozii si principesele romanilor. Eu ramasesem in spate, mai faceam cate o fotografie, as fi vrut in acele momente sa fac parte din acele vremuri, sa vad cum se traia. Pe o poteca nu prea larga, strajuita pe dreapta si pe stanga de arbori inalti, soarele era pe duca. La un moment dat, in linistea Mogosoaiei, mi se paruse ca aud un tropot de cai, ce se furisa prin padurea de langa mosia Brancovenilor. Aveam senzatia ca se aud in repetate ecouri, care, in loc sa tulbure linistea Mogosoaiei, o intarea si mai adanc. In jur, nici tipenie de om, ceva mai departe cei cu care am venit. La un moment dat as fi vrut sa aud in linistea aleii tropotul placut al cailor Brancovenilor sau a targovetilor veniti la palat.

Ajuns langa lac, tainica blandete al acestuia, secretul Brancovenilor, ma idemna sa fiu si mai ganditor. Ajuns pe timp de toamna la Barncoveni vedeam cum copacii se descarca de frunze. Zilele de sfarsit de toamna erau calme, placute cu soarele in asfintit. La Mogosoaia, pe aleile ascunse privirilor frunzele sunt ingalbenite, parca de vremea trecuta. In toamna prinsa la Brancoveni frunzele cazute, roscate, aramii, galbene aveau o stralucire, dar nu era acea stralucire cunoscuta. Acum erau batoase, in vantul toamnei ele cantau alta melodie. Unde aleile erau mai labartate vantul ridica in rotocoale frunza cazuta.

Aleile mosiei sunt batute in liniste, la pas, de cei cativa rataciti veniti in vizita. Spre iesire o scena frumoasa, tot locul cuprins de lasarea serii. La casa de oaspeti, mesele sunt pline de vizitatori, se aprind lumanarile si facliile care sunt infipte in pamant. Ne oprim la biserica veche, ridicata in vremuri de demult, aprindem lumanari pentru sufletele celor care odihnesc pe pamantul Brancovenilor si pentru sufletul nostru. Soarele nu se mai vede, noaptea isi ia stapanirea peste locul ramas din timpuri trecute. Intreaga natura parca isi tinea respiratia, vremuri trecute, vremuri apuse, vremuri care fac parte din istoria romanilor.

Pe aleile lungi dintre copacii inalti nu se mai vede tipenie de om. Odata cu lasarea serii si cu apusul soarelui se lasa racoare, cu lasarea noptii vine si vremea sa plecam de la Brancoveni spre casele noastre.

Daca ajungeti la Mogosoaia, ce veti gasi acasa la Brancovenii nostrii…o toamna calda, tarzie si amintirea vremurilor demult apuse.

Rugaminte pentru webmasterul raspunzator cu atasarea melodiilor,

Se poate atasa un videoclip si o melodie? draga prietenilor mei '' Fara Nume"

Multumesc

http://www.youtube.com/watch? v=kVRbCQc8I5E&feature=related

---

VIZUALIZĂRI: 2519 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI