Catunele de pe Valea Cernei

TIPĂREȘTE

Daca aveti un weekend liber, va place explorarea naturii si descoperirea unei noi lumi, atunci va propun un ''catun break'' pe Valea Cernei. Cea mai usoara cale de acces spre Inelet si Scarisoara porneste de langa o baraca de lemn (statie de autobuz), la sfarsitul km 18 din Herculane spre Baia de Arama. Acolo va lasati masina si o sa vedeti o punte peste Cerna pe care trebuie sa o treceti.

Noi am vrut neaparat sa ajungem la scarile de lemn prinse de stanci pe care urca si coboara localnicii din catune, pentru ca nu exista cale de acces rutiera. Dupa vreo 15-20 min de la punte ajungeti la aceste scari. Ma uitam in sus si aveam impresia ca duc in Rai. Pentru noi, o plimbare pe munte de weekend, pentru altii o necesitate. Sunt verticale, de lemn, patru la numar si in ciuda aparentelor chiar sunt rezistente. Mie mi s-a parut ceva inedit sa ajungi la catune pe aceste scari. Nu am mai vazut niciodata asa ceva. Se urca destul de usor doar sa fiti atenti la vipere, noi am vazut una pe stanci, acolo le place sa stea. De regula nu sunt periculoase, insa trebuie sa va uitati mereu unde va sprijiniti cu mana sa nu cumva sa o atingeti pentru ca atunci ataca. Dupa ce am urcat scarile ne-am continuat drumul pe o carare (fara marcaj) cam 40 min. Aceasta a fost cea mai solicitanta parte a traseului pentru ca era ingusta cararea.Intrand in padure am avut norocul sa vedem si cateva veverite haioase care ne priveau din copaci. Dupa ce am trecut de o poarta de lemn, care am banuit ca era intrarea in catun am mai mers putin si am inceput sa auzim latratul unui caine. El ne-a simtit de departe. Putin tematori am inaintat pana am dat de casuta lui Nea Avramut, care ne-a asigurat ca era legat, si ne-a invitat la o gura de palinca.Curtea lui era plina de flori, mica si draguta, modesta dar cu o priveliste incantatoare din curte. Ma intrebam cum sa te trezesti dimineata intr-un asemenea loc si sa nu fii fericit? A fost foarte amabil si vorbaret si ne-a spus cate ceva despre catunele din munti, despre cat de usor i se pare lui drumul acesta, care noua ne-a luat cam 1 ora si pe care am urcat continuu. El primeste multi oaspeti din tara si din strainatate, asa ca ne-a lasat nr lui de tel pentru cand o sa ne intoarcem. Avea putina treaba si noi aveam multe de vazut, pentru ca de abia de acolo incepe adevarata frumusete, asa ca o luam din loc, multumindu-i pentru ospitalitate... Ne-am continuat drumul spre Scoala din Inelet care am inteles ca are 4 elevi si tot mergand am descoperit o alta lume.Nu demult au fost instalate panouri solare in catun pentru ca pana atunci oamenii inca mai stateau la lumina lampilor de gaz si a lumanarilor.Parca nici macar timpul nu este acelasi. Pajisti intinse cat vezi cu ochii, pline de flori de camp in o mie de culori, fluturasi si alte gamboaze, garduletele lor de lemn rustice si in final verdele acela crud care ne-a incantat privirile. Cararea mai urca putin si ajungem la Biserica din Inelet, in curtea careia am zarit si cimitirul, dar a carei poarta din pacate era inchisa. Ne-am oprit putin nu neaparat pentru a ne odihni ci pentru a ne bucura de peisaj, de linistea care era strapunsa doar de cantecul pasarelelor. In vale se zareau livezi, casute din alte catune si in departare varfuri de munti impaduriti.

Ne ridicam sa ne continuam drumul si vedem un catel pe care l-am numit Azorel ca se tot tine dupa noi si da din coada. L-am rasplatit cu un sandwich si am vazut ca in momentul cand am intrat pe poarta de lemn spre alt catun, s-a intors inapoi. Din loc in loc am gasit bancute de lemn cu mese, pentru odihna, pentru batrani si pentru copii care vin din Scarisoara la scoala.

Nefiind obisnuiti sa o luam pe carari fara marcaj, dar fiind in acelasi timp incantati ca avem libertatea de a ne plimba fara a avea o anumita destinatie la care trebuie sa ajungem, am uitat de avertismentul lui Nea Avramut care ne-a spus ca trebuie sa o luam de la Biserica in jos ca sa ajungem inapoi la scarile pe care urcasem. Am luat-o tot inainte, am deschis si inchis multe porti in urma noastra si singura noastra grija a fost latratul cainilor care erau dezlegati si pe langa care eram nevoiti sa trecem, dar la multi doar latratul erau de ei si era normal sa isi apere teritoriul. Am trecut pe langa inca doua catune nestiind cum se numesc, si intr-un final am ajuns la o moara frumoasa de apa,unde un om lucra de zor si incerca sa produca curent electric.Am schimbat doua-trei vorbe cu el si am plecat,cararea tot purtandu-ne spre locuri deosebite, spre tarcuri ingradite cu niste superbi cai care pasteau in liniste, spre vite care mestecau lenese iarba verde. La un moment dat am vazut chiar si niste purcelusi care stateau intinsi la soare pe carare.

Dupa ce ne-am uitat la ceas si am vazut ca rataceam deja de vreo 2 ore jumatate am inceput sa ne intrebam oare cat mai dureaza pana ajungem inapoi la sosea. Problema era ca la un moment dat cararile se desparteau si noi nu stiam pe care sa o apucam, stiam doar ca era ok atata timp cat auzeam susurand Cerna, care stiam ca se afla langa sosea. Am trecut de cateva ori pe portiuni scurte si prin paduri, apoi din nou livezi si pajisti vesele, un tablou superb romanesc.

Cararea noastra a inceput sa coboare si atunci am stiut ca ne indreptam spre drumul cel bun, sau cel putin asa am sperat. Curand am inceput sa zarim Cerna si stiam ca acusi acusi gasim noi puntea sa o trecem si suntem din nou la sosea. Am ajuns in cele din urma la sosea si tocmai venind un baiat in calea noastra, l-am intrebat unde ne aflam si acesta ne-a raspuns ca la km 21. Ooo ce bucurie mare sa mai mergem inca aproape 3 km pe jos pe sosea, pana la masina la km 18 unde ne lasasem masina. Dar am luat-o incet si am ajuns la baraca de lemn, in statia de autobuz unde se afla un batranel cu o desaga mare, traditionala cu un colorit frumos. I-am dat buna ziua si l-am intrebat unde merge. Zicand ca la Herculane, l-am luat cu noi, pentru ca si noi ne indreptam spre pensiunea unde eram cazati. Ne-a povestit lucruri pe care nu le stiam, ne-a lamurit ca Tatu si Prisacina se numeau catunele pe care le-am vizitat fara sa vrem, dar din cand in cand mai mi-as dori sa ma ratacesc daca e sa vad asemenea locuri minunate. Ne-a spus unde am gresit traseul si de cate ori, pentru ca cunostea la perfectie cararile descrise de noi. De la Inelet a facut pe scari 30 min pana la statie, asa batran cum era si cu o desaga foarte grea in spate. Noi, intr-o ora, tineri si fara bagaje.

Ne-a multumit frumos si ne-a urat numai de bine cand l-am lasat in Herculane, ba mai mult, a vrut dragul de el sa ne si plateasca, cand nu stia de fapt ca noi trebuia sa il platim pe el, pentru exemplul pe care ni l-a dat, pentru modestia si bunul lui simt.

Daca doriti o drumetie mai scurta atunci cand ajungeti la biserica din Inelet, o luati pe carare drept in jos si ajungeti inapoi la scari imediat. Ar trebui sa dureze aproximativ 2 ore, dus-intors. Noi am facut aproape 5 ore dus-intors cu ratacirile noastre, dar nu am regretat nici o secunda. Cand am pornit spre catune eram sigura de greutatea vietii de acolo din varf de munte, izolati si fara conditii de viata. Simteam compasiune pentru oamenii de acolo si pentru felul in care traiesc. Dar m-am inselat foarte tare. Simt, acum ca am fost acolo, ca e o bucurie sa traiesti acolo. Sa ai o casuta si o gradina mica cum au ei, cu 1-2 cai si 1-2 vite, un catel si sanatate multa. Sa ai o conditie fizica buna la o varsta inaintata cum avea batranelul pe care l-am luat cu masina. Cu fata bronzata, brazdata de riduri, cu desaga in spate si cu zambetul pe buze dar cu blandete in privire.

Oamenii care traiesc in acest loc apreciaza altfel toate lucrurile care pentru noi sunt normale, banale. Sunt un exemplu pentru noi, pentru ca nu si-au parasit casele si au ramas sa isi duca anii in acel loc care pentru ei inseamna acasa. Daca vreti sa descoperiti o bucatica din adevarata Romanie pitoreasca si sa savurati aerul curat de munte, urcati scarile spre catune. Si lasati-va purtati pe carari, doar cu un rucsac in spate, pentru ca ve-ti veni cu un bagaj mult mai mare inapoi...

---

VIZUALIZĂRI: 1992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI