Biserici salvate de urgia demolărilor (III)

TIPĂREȘTE

Biserica Sf. Nicolae Udricani se află ascunsă în spatele blocului construit pe locul în care a fost cândva biserica Sf. Vineri. Numai o minune a salvat-o pentru că se află la cca 50m de frontul de demolare şi construcţii noi din noul bulevard Mircea Vodă şi de pe strada Sf. Vineri.

Cartierul plin de blocuri noi nu mai poate fi recunoscut nici de specialişti fără a avea hărţi în mână cu topografia de dinainte de 1986 şi cea de după. Este una din cele mai vechi biserici de zid din Bucureşti, construită de Clucerul Udrican în 1735 în timpul domnitorului Grigore Ghica. Clucer era un fel de ministru administrativ care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti şi păstra cheile de la cămări.

Biserica Udricani a avut un important rol cultural şi social. Pe lângă ea încă de la sfârşitul sec. XVII au funcţionat Aşezămintele Udricani care cuprindeau o şcoală românească, alta de copişti şi caligrafi şi un azil de bătrâni. La şcoală au învăţat Ienăchiţă Văcărescu, Anton Pann, Petre Ispirescu.

Ca şi întregul cartier, biserica a fost afectată de incendiul din 1847 provocat de un copil în ziua de Paşte. Iată cum s-a întâmplat: fiul cluceresei Zinca Drăgănescu s-a jucat cu un pistol în podul cu fân. Bătea vântul şi scânteia s-a transformat în pălălaie care a cuprins 2000 de case, 12 biserici şi 10 hanuri. Focul s-a extins din zona hanului lui Manuc spre Colţea, Sf. Vineri, calea Văcăreşti, mahalaua Lucaci. Biserica Sf. Nicolae Udricani a fost refăcută cu ajutorul enoriaşilor la fel ca şi în cazul deselor cutremure care i-au produs pagube.

În 1937 Nicolae Iorga care era preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice impresionat de degradarea în care ajunsese biserica a dispus consolidarea ei. Lucrările s-au desfăşurat anevoios între 1937-1945 din lipsa fondurilor din timpul războiului. Între 2005 şi 2010 s-au făcut ample modificări constructive, architect şef fiind dna Constanţa Carp. S-au ridicat alte turle mai uşoare, s-a executat acoperiş din tablă de cupru, s-a deblocat pridvorul care fusese închis şi două ferestre zidite, s-au refăcut stâlpii din interior care erau fisuraţi s-au extras fresce care vor fi expuse în viitorul muzeu al bisericii, s-a înlocuit catapeteasma şi mobilierul cariat, au fost aduse candelabre noi, s-a introdus un sistem de încălzire prin podea. La ora actuală preotul paroh prof. dr. Pătuleanu se luptă în instanţă pentru recuperarea de la stat şi de la fundaţia evreiască Lauder a terenului pe care au existat Asezămintele Udricani.

Biserica Sf. Mina- Vergu. Încă o biserică scăpată miraculos de urgie la nici 100m de blocurile din bul. Corneliu Coposu şi Mircea Vodă. În tinereţe o numeam biserica Robescu datorită amplasării ei la capătul aceastei strazi care face legătura dintre Calea Călăraşilor şi str. Domniţei (Hristo Botev) spre Rosetti.

Spre deosebire de celelalte biserici despre care am scris, ea nu este încorsetată de blocuri şi poate fi văzută în toată splendoarea ei de la depărtare, datorită locului liber din piaţa Corneliu Coposu.

În această piaţă este şi bustul seniorului executat de sculptorul Bogdan Lefter şi inaugurat în Oct. 2017. Mi se pare sărăcuţ. Pe spatele lui este ruga scrisă în închisoare (de ce pe spate?) ˝ Cerne Doamne liniştea uitării/ peste nesfârşita suferinţă/ seamănă întinderi de credinţă/şi sporeşte roua îndurării/Răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/ în ogorul năpădit de ură/ şi aşterne peste munţi de zgură/liniştea, uitarea şi seninul˝.

Prima biserică Vergu după numele paharnicului care locuia în mahalaua cu acest nume a fost zidită în 1724-25. Alt ctitor important a fost Ancuţa fiica lui Constantin Brâncoveanu. În cronica Fotino apare ca şi ctitorie brâncovenească alături de biserica Domniţa Bălaşa. Biserica a fost avariată de cutremure şi a ars în catastrofalul incendiu din noaptea de Paste din 1847. Cu ocazia resfiinţirii a căpătat hramul Sf. Mina, ocrotitorul celor păgubiţi. Hramul a fost stabilit după ce icoana Sf. Mina a rămas intactă în incendiul care a distrus totul în jurul ei. Mitropolia a hotărât ca icoana dovedită a fi făcătoare de minuni să rămână în biserica Stelea. Ulterior au fost aduse de la muntele Athos, de la mănăstirea Prodromu câteva bucăţele din moaştele Sf. Mina (contra sumei de 2000 galbeni- aur).

În anii 1900-1902 biserica a fost refăcută din cărămidă în stil brâncovenesc cu două turle şi acoperiş din solzi din tablă. Robescu primarul Bucureştiului a fost un adevărat ctitor al bisericii alocându-i importante fonduri.

În urma cutremurelor din 1940 şi 1977 au mai avut loc alte reparaţii. Prin grija părintelui paroh Gh. Ispas o dotare importantă a avut loc în perioada 1996-2002 când s-a înlocuit altarul, s-a realizat un nou baldachin sub care este aşezată racla cu moaştele Sf. Mina, s-a refăcut zugrăveala şi repictat interiorul. Unicat în România este achiziţionarea a 23 de clopote austriece turnate într-un renumit atelier. Ele sunt acţionate electronic şi bat sau cântă melodia înregistrată în calculator. S-au comandat şi două ceasuri elveţiene reglate prin sateliţi. Ele cântă zilnic la orele 12 un imn religios şi la orele18, Imnul Europei, ambele melodii putând fi auzite de la depărtare. A fost înfiinţată o trapeză pentru nevoiaşi şi s-a înălţat o clopotniţă mare la poarta de intrare.

Biserica cu o singură navă este de dimensiuni medii 24x8 m. Are o turlă impozantă peste naos şi un alt turn clopotniţă peste pronaos. La intrare pridvorul este sprijinit pe doi stâlpi. Turlele au faţete octogonale iar ferestrele sunt încadrate de arcade. Faţadele în stil neoromânesc sunt decorate cu un brâu dealungul întregii biserici, intrerupt în dreptul ferestrelor. Frize delicate pun în evidenţă conturul ferestrelor ogivale ale corpului bisericii şi turlelor. Am păşit în biserică înaintea unui botez care urma să fie oficiat de doi preoţi. Cu toate că era multă lume am putut observa bogăţia de picturi şi icoane. Moastele Sf. Mina se găseşte într-o raclă de argint deasupra căreia tronează superba icoană a sfântului. Deşi nu am asistat la slujbă am ieşit din biserică împăcată că printre atâtea distrugeri şi ştergeri de urme mai există oaze în care se păstrează neştirbită credinţa.

Călătoria mea în timp se apropia de sfârşit. Mai aveam de vizitat Mântuleasa cartier cu parfum de tei rămas neştirbit de urgia vremurilor. Acolo i-am întâlnit pe Mihail Eminescu, pe Mircea Eliade şi pe Petre Ţuţea dar ăsta va fi ultimul review din serialul privind un cartier din vechiul Bucureşti

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1655 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI