Opulenta si decadere: Pasajele Macca - Villacrosse

TIPĂREȘTE

Luna trecuta, aflandu-ma la Milano (vezi impresii) si admirand Galeria Vittorio Emanuele, mi-am amintit de Pasajul Macca-Villacrosse din Bucuresti, loc prin care am trecut de-atatea ori, insa fara sa ma documentez vreodata serios asupra istoricului acestuia. Astazi am vizitat din nu pasajele Macca-Villacrosse, asta dupa ce m-am informat, in prealabil, de pe internet.

Pasajul nostru se află între str. Eugeniu Carada (Banca Naţională) şi Calea Victoriei. Întregul pasaj este nominalizat în Lista Monumentelor Istorice, şi face parte din Situl de arhitectură „Centrul istoric”.

Centrul comercial al Bucureştiului în a doua jumătate a secolului XIX, începutul secolului XX, se concentra pe străzile comerciale înghesuite în jurul fostei Curţi Domneşti, numit pe scurt, “Lipscănia”.

Lipscănia, la sfârşitul secolului XIX, începe să se modifice ca aspect, şi funcţiuni comerciale. Parcelele mari ale vechilor hanuri domneşti căzute în ruină, devin primele ţinte ale amplasării marilor construcţii publice. Astfel, o reţea comercial-bancară puternic dezvoltată se va ridica în jurul clădirii Băncii Naţionale. Marile bănci ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Chrissoveloni, Banca de Scont a României şi-au ridicat sedii luxoase, alături de spaţii comerciale importante ca Pasajul Villacrosse, amplasat tot peste locul unui fost han, a lui Serafim.

Acest pasaj a fost construit între 1890- 1891, în ideea de a lega sediul Băncii Naţionale a României de Calea Victoriei, de aceea s-a şi numit pentru o perioadă Pasajul Băncii Naţionale. In timpul comunismului, acest pasaj era cunoscut cu numele de „Pasajul Bijuteria”, denumit astfel dupa numele magazinului „Bijuteria”.

Fraţii Serafim (Petrache dragoman şi Ioan doctor) cumpără în urma licitaţiei în 1832 de la Ion Câmpineanu, fiul lui Scarlat, hanul (zis al Câmpinencei) şi lotul care se întinde de la Podul Mogoşoaiei până la zidurile hanului Şerban Vodă. Petrache Serafim o căsătoreşte pe fiica sa cea mare, Polixenia, cu Xavier Villacrosse, arhitectul şef al oraşului Bucureşti şi pe Anastasia, cu Mihalache Macca, un neguţător de blănuri grec.

Prin foaia de zestre, dragomanul Serafim îi dă Polixeniei pe lângă bani "şi prăvălia ce au clădit cu două caturi, pe locul moştenesc numit al Câmpineanului, după Podu Mogoşoaiei, unde a fost cafenea, ce l-am de moştenire de la răposatul frati-mieu doftorul Ioan Serafim, dată cu toată împrejmuirea lor, însă din colţul prăvălii îi mai dau încă un stânjen şi jumătate pentru intrarea trăsurii în lumină. Şi de la faţa Podului să trag tocmai după poartă, de la un stânjen şi jumătate până la 19 stânjeni, să mergă fundu, ca să aibă curticică casa.

"În 1836 Petrache Serafim vinde locul dintre braţele pasajului, Societăţii Filarmonica, care intenţiona să construiască aici Palatul Filarmonicii. În 1840 se plănuieşte ridicarea pe acest loc a unui monument dedicat generalului Kiseleff, deoarece casele baronului Meitani, care îl găzduise în timpul şederii sale la Bucureşti se aflau vis-a-vis. Kiseleff refuză şi locul a fost vândut unui anticar evreu ungur care a construit aici un hotel : Stadt Pesth, cu nouă camere la etaj şi o cafenea cu şantan la parter.

"Aici, timp de treizeci de ani a fost locul de întâlnire a tot ce era femei de viaţă şi” jeunesse dorée” în Bucureşti. Iarna într-o sală lungă şi joasă, vara într-o grădină care ţinea cam locul între pasagiile de azi, cântau şi jucau artistele ungare şi germane". În 1846 Maria, văduva lui Petrache Serafim reînoieşte actul de donaţie al locului hanului prin care ginerii săi Macca şi Villacrosse primeau fiecare căte o jumătat de construcție.

Din 1849, hanul va purta numele de Villacrosse. După moartea lui Xavier Villacrosse în 1855, casele şi terenul sunt moştenite de fiica sa Paulina şi, mai târziu de fratele acestuia Jean Fernand Villacrosse care, la 3 mai 1890 cere Primăriei o autorizaţie de construcţie "pe locul meu din Calea Victoriei nr. 28, din faţa Poliţiei, pentru a construi o casă de raport conform planurilor aici alăturate în două exemplare… Proiectele sunt întocmite de D. arhitect F. Xenopol şi tot d-sa este însărcinată cu direcţiunea lucrărilor. La începutul secolului Jean (Ion) Villacrosse vinde o parte a imobilului lui B. Spaheim şi lui Alfred Hirschhorn de la care comerciantul Ignatz Roller, proprietar al unor ateliere de ceasornicărie şi bijuterie, îl cumpără în 1920.

La moartea acestuia în 1927 imobilul rămâne moştenitorilor săi care înstrăinează părţi din el. După naţionalizare, în anii 1950 pasajul îşi schimbă numele în Bijuteria. În urma cutremurului din 1977 a fost restaurat de arhitectul P. E. Miclescu, având ca model Galeria Vittorio Emanuele II din Milano. Casa J. Villacrosse a fost restaurată între anii 1979-1980. În pasaj au avut sediu : Bursa Română, ziare şi reviste (Ţara, Curierul Comercial, Anuarul General al României); casa de schimb Gherghiu; Banca Benevisch et Almaleh, etc. şi de asemenea numeroase magazine de lux.

Gh. Crutzescu descrie magazinele şi amploarea lor pe fiecare dintre braţele Pasajului Macca-Villacrosse : În pasajul Villacrosse, zis Central – pe locul dragomanului Serafim şi Hanul Câmpinencei : Cecil, încălţăminte; Original (Elena Filimon) rochii şi mantouri; Mariana, încălţăminte; Nicolae Gherghe, Ion Iliescu, mezeluri; Fintext, stofe. În Pasajul Macca construit pe locul Hanului Castrişoarei : Porţelanul Rosenthal; Marie-Claire, mode; Cişmaş, ghete şi mănuşi; Apostoleanu, galanterie; Neumann, articole bărbăteşti; Ebonitul, tocuri rezervoare; Filipescu, încălţaminte; Tutungerie; postăvărie; fabrica de cămăşi 100 000 chemises.

Astazi, cand am intrat in pasaj, venind pe Calea Victoriei, impresia generala a fost de delasare. Atmosfera era rece si la propriu si la figurat, Dupa cum ati citit mai sus, nu m-a inselat flerul, atunci cand ma aflam la Milano.

Pasajul a fost restaurat avand ca model „Vittorio Emanuele”, insa cata diferenta intre eleganta acelor restaurante, luxul magazinelor din Milano si kitch-ul retsurantelor si barurilor din pasajul bucurestean.

Cred ca de la restaurarea din 1980, pasajul nu a mai trecut prin lucrari de renovare. Am vazut acolo cateva baruri, 2 restaurante chinezesti, niste magazine de Optica, cateva Croitorii si Ateliere de bijuterie care serveau si de Case de amanet. Nu am putut sa ma transpun in epoca de aur a locului, datorita tristetii si a „delasarii” generale din ziua de azi…

---

VIZUALIZĂRI: 1304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI