GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Poate că unii dintre voi sunteţi familiarizaţi cu numele „Pandelică”. Eu una sunt nevoită să-mi pun cenuşă în cap şi să recunosc că până în urmă cu vreo două săptămâni habar n-aveam cine e.
De ce spun că mă simt ruşinată pentru lipsa mea de informare? Pentru că „cetăţeanul” cu pricina locuieşte la vreo 50 de metri de apartamentul meu şi „moaca” lui îmi este cunoscută de peste 30 de ani, mai precis de când m-am mutat în cartier. Fiul meu era în căruciorul deschis, avea vreo doi ani când, trecând cu el într-o după-amiază pe lângă Primăria Sectorului 1 în drum spre Parcul Delavrancea, l-am auzit cum exclamă: „Uite, mami, soldatu’ bălbatu’! ” Şi aşa avea să-i rămână numele în antologia familiei. Recent, tot într-o plimbare, dar de data aceasta cu soţul, ca doi tineri pensionari ce ne aflăm (he-he), nu ştiu cum s-a făcut dar am ridicat la un moment dat privirea şi am remarcat: „Bine că l-au reamplasat acolo, sus, păcat că nu au reparat şi ceasul”. La care jumătatea mea mai bună mi-a răspuns: „Să ştii că mai există unul, pe un acoperiş de pe Strada Episcopul Radu, la câteva case de unde stătea mătuşa mea. ” Ca să vezi! După mai bine de treizeci de ani, tocmai acum şi-a găsit să-mi spună asta! Cum clădirile având drept „moţ” o statuie nu se găsesc în Bucureşti la tot pasul, intrigată, de cum ne-am întors acasă m-am apucat să mă documentez pe net.
Bun, cred că de acum aţi ghicit cine e personajul despre care fac vorbire: cavalerul în armură, cu mâna dreaptă ţinând scutul şi în stânga o suliţă, care încununează turnul Primăriei Sectorului 1 al capitalei, situată pe Bulevardul Banu Manta nr. 7-9. Mulţi dintre voi l-aţi zărit, sunt sigură, dar poate că nu prea numeroşi sunt cei care s-au întrebat ce-i cu statuia aceea din aramă.
Să începem cu începutul: sfârşitul de secol al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea au însemnat pentru România o perioadă de avânt economic, concretizat în domeniul construcţiilor prin ridicarea a numeroase clădiri monumentale într-un stil eclectic, permisiv în privinţa decoraţiunilor. Acest fapt explică proliferarea cupolelor impozante, a lucarnelor, ca şi a finisajelor elaborate. Execuţia acoperişurilor, fie ele din tablă ciocănită, fie din piese turnate şi asamblate ulterior, era considerată o adevărată artă, fiind încredinţată de către arhitecţi unor meşteri pricepuţi. Unul dintre aceştia a fost Alexandru Dimitriu (1871-1955).
Acest „tinichigiu ornamentist” s-a născut la Iaşi şi a studiat la Şcoala de meserii, după care a lucrat la Viena, Dresda, Düsseldorf şi Paris, specializându-se în confecţionarea de elemente metalice pentru acoperişuri. S-a întors în ţară 1896 şi a colaborat cu arhitectul Ioan Berindei la ridicarea Palatului Culturii din Iaşi. Aici şi-a încercat pentru întâia oară forţele cu o statuie de cavaler medieval, amplasată pe o cornişă a impozantului edificiu. Specialiştii au remarcat însă postura sa rigidă şi poziţia nefirească a braţelor, stângăcii inerente totuşi unui meşter de numai 25 de ani. Recunosc că în vizitele mele la Iaşi nu am observat-o: n-am avut ochi decât pentru statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare.
Dimitriu a „recidivat” după mutarea în Bucureşti, când a ridicat o statuie de 3,5 m înălţime, cunoscută drept „Omul de aramă”, pe acoperişul casei sale din Strada Episcopul Radu (fostă Birjarilor) nr. 29. Strada este situată în perimetrul dintre Calea Moşilor, Şoseaua Ştefan cel Mare şi Str. Eminescu, o zonă rezidenţială care a scăpat demolărilor ceauşiste. Am decis să mă documentez la faţa locului, aşa că m-am suit în tramvaiul 1, am coborât la Obor, am luat-o pe Calea Moşilor şi în cinci minute eram pe Strada Episcopul Radu. Ce am văzut? Case vechi, multe lăsate în paragină sau abandonate, altele renovate, precum cele de pe Intrarea Monahului, iar printre ele s-a strecurat şi o clădire nou-nouţă a Bisericii Evanghelice. Şi după intersecţia cu Strada Ardeleni am ajuns la numărul 29.
Da, „omul de aramă” era la locul lui, cocoţat pe acoperişul casei, şi de această dată postura lui nu e rigidă iar detaliile armurii au fost atent lucrate. Ţine în braţul drept ridicat un ciocan, nu o sabie, simbol preluat din tradiţia germană a breslei fierarilor. Casa este locuită dar arată jalnic: neîngrijită, cu tencuiala crăpată, dând la iveală cărămizile, şi cu acoperişul perforat. Logiile de la cele două etaje au cunoscut şi ele vremuri mai bune, după cum se vede în poze. Deşi este declarată „monument istoric”, casa pare să fi fost pur şi simplu uitată, iar fişa sa a rămas probabil îngropată într-un birou al cine ştie cărui funcţionar de la Ministerul Culturii.
Bun, deci „cavalerul înzăuat” din vârful clădirii de pe Bulevardul Banu Manta are doi „fraţi” mai mari. Dar care e povestea lui? Construcţia Primăriei „de Verde” a început în 1927, după împărţirea Bucureştiului în patru sectoare şi achiziţionarea de către municipalitate a unui teren de circa 20.000 mp pe care se intenţiona ridicarea mai multor clădiri publice: primăria de sector, o şcoală, un cămin de bătrâni, o ospătărie, un teatru comunal, o piaţă etc. Din toate acestea s-au finalizat până în anul 1936, când lucrările au fost sistate din cauza unor litigii, doar primăria şi liceul (fost „Voievodul Mihai”, devenit „Regele Mihai” şi actualmente „Ion Neculce”), inaugurat în 1928, unde a învăţat şi fiul meu. În 1929 primăria i-a comandat lui Dimitriu statuia, care a fost amplasată în 1936 în vârful turnului, deasupra ceasului. Şi acolo a stat până în 2009, când, în urma unui incendiu, a fost coborâtă şi restaurată, fiind reamplasată în 2014 pe locul ce i-a fost destinat. Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei Sectorului 1 continuă şi azi (până când, nu se ştie), însă silueta cavalerului în armură se profilează din nou pe cerul capitalei, dominând trufaşă bustul modest (şi nu foarte inspirat) al lui Nicoale Titulescu aflat în micul scuar de vizavi, la intersecţia dintre strada care poartă numele politicianului şi Bulevardul Banu Manta.
Şi totuşi, de unde până unde porecla „Pandelică”? În perioada interbelică, pompierii supravegheau zona din turnul primăriei, care era cea mai înaltă clădire din împrejurimi (56 m), iar funcţionarii primăriei au decis să boteze statuia cu numele şefului pompierilor. Nu se ştie dacă „Pandelică” era diminutivul de la „Pandele” sau aşa îl chema într-adevăr pe pompier, cert este că în memoria colectivă numele s-a perpetuat până în ziua de azi.
Din păcate, nu s-a păstrat o arhivă cu toate lucrările de feronerie ale lui Alexandru Dimitriu şi oricum o parte din clădiri au fost demolate sau distruse de cutremurul din 1940. Se ştie totuşi că a participat la realizarea cupolei Ateneului Român, ca şi a celei a Palatului Patriarhiei, împodobită cu statuia unui vultur cu aripile desfacute, că a lucrat la acoperişul sediului Ministerului Lucrărilor Publice, care adăposteşte în prezent clădirea Primăria capitalei (şi ea aflată într-un prelungit proces de reabilitare), dar şi la acoperişurile bisericilor Sf. Voievozi, Precupeţii Vechi, Popa Tatu şi Silvestru.
Statuile metalice ale lui Dimitriu nu sunt nişte capodopere iar feroneriile de tipul celor executate de el nu mai sunt la modă, însă ornamentaţiile arhitecturale adaugă frumuseţe şi nobleţe clădirilor şi fac diferenţa. Faptul este cu atât mai valabil în oraşele României, şi în special în capitala cotropită de cartiere cu blocuri de locuinţe din perioada comunistă iar mai nou de clădiri impersonale de birouri, din sticlă şi aluminiu.
Şi ca să vedeţi că scrierea unui articol poate scoate uneori la iveală lucruri de mult vârâte la „odihnă” într-un sertăraş din creier, „Pandelică” mi-a amintit că am în bibliotecă un frumos album de schiţe publicat în 1988 de arhitectul Gh. Leahu sub titlul „Bucureşti – arhitectură şi culoare”. Iremediabil îndrăgostit de oraşul de adopţie, arhitectul, acum în vârstă de 83 de ani, este un reputat specialist în istoria urbanistică a Bucureştiului şi acuarelele sale sunt, fără îndoială, mai ilustrative decât orice fotografie de-a mea. Prin urmare, am ataşat reviewului trei poze pe care le-am făcut după schiţele domnului Leahu. Ele înfăţişează clădiri la a căror construcţie a contribuit şi Alexandru Dimitriu: Palatul Primăriei Bucureştiului, Ateneul Român şi Palatul Mitropoliei.
Şi pentru că la Iaşi nu am ajuns, am preluat de pe un site o fotografie a statuii lui Dimitriu de pe Palatul Culturii pe care îl rog pe Webmaster să o accepte, pentru a-l putea „examina”, spre comparaţie, şi pe fratele cel mai mare al lui Pandelică.
Trimis de Carmen Ion in 17.04.15 10:57:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Carmen Ion - Ce multe comori are Bucureştiul şi cum zac ele neştiute, uitate, prăfuite!
@iulianic - Da, Bucureştiul ascunde multe comori sau măcar ciudăţenii care ar putea fi mai bine cunoscute şi - de ce nu? - exploatate în scop turistic.
Un amănunt pe care nu l-am amintit decât în trecere în review - pentru că era în afara topicului - se referă la Intrarea Monahului (ce alăturare de cuvinte cel puţin stranie în denumirea străzii, nu-i aşa?). Aleea aceasta cuprinde case bogat ornamentate, cu tencuială roşiatică şi cu arhitectură vag neo-românească, dar ceea ce m-a frapat este omogenitatea stilului: nu ştiu dacă a existat un singur arhitect sau proprietarii s-au înţeles între ei, dar întreg ansamblul, în bizareria lui, pare descins dintr-o altă piesă şi contrastează puternic cu blocurile banale de pe Calea Moşilor, în spatele cărora se află aleea.
Nu am făcut decât o poză, cu casa aflată la intersecţia cu Episcopul Radu, însă pe net am găsit un filmuleţ care ilustrează mult mai bine zona, care merită, oricum, vizitată.
@Carmen Ion - Felicitări pentru temă - povești mai puțin știute chiar de bucureșteni, nu mai vorbim de vizitatori. Elemente inedited puțin prezentate în ghidurile turistice. Știam de existența acestor statui metalice ale tinichigiului Dimitriu, pe cea din Calea Moșilor doresc de multă vreme să merg să o admir - cine știe cât va mai rezista.
Meseriașul adoptat de orașul București a fost răsplătit chiar cu o medalie de aur la Expoziția Generală din 1906.
Primăria sectorului 1 este o clădire impresionantă - ce bine că a supraviețuit tuturor evenimentelor neplăcute.
@Carmen Ion: Iată că au trecut 5 ani de când am scris ecoul de mai sus și în sfârșit am reușit să ajung săptămâna aceasta pe str. Episcopul Radu pentru a vedea casa celebrului tinichigiu cu diplomă: Alexandru Dimitriu. Statuia de metal se află la locul ei - ce minune! - casa se prezintă destul de bine, dar cu urme vizibile de degradare. Cred că imobilul este „de vânzare”, conform unui banner. Am putut observa pe fațadă și alte detalii arhitecturale inedite.
Bucureștiul ascunde lucruri și povești frumoase!
Numai bine!
@tata123: Mă bucur că nu ți-ai uitat promisiunea și că ai ajuns in zona aceea plăcută din București
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ