A dat ninsoarea peste parcuri...

TIPĂREȘTE

Iată că această mărturie documentară din trecut, dar și multe altele din timpuri mai apropiate, ne arată puterea anotimpului rece asupra teritoriului românesc. Dar climatul temperat continental cu cele patru anotimpuri ce guvernează România este pe cale să se schimbe. Și se observă acest lucru cu precădere în ultimul deceniu. Și nu numai în România!

După o „iarnă” cu doar câțiva fulgi răzleți la sfârșit de an și o vreme oarecum caldă și fără precipitații până la jumătatea lunii februarie bucureștenii nu mai sperau să vadă zăpadă. Totuși, chiar dacă o parte dintre noi nu iubim iarna/zăpada, altă parte își dorea să ningă. Eu mă număr printre cei care se bucură atunci când stratul de nea se așterne pe pământ și creează imagini fantastice.

În orice caz situația din 2024/2025 nu este singulară, un an foarte călduros fiind consemnat în 1934. Cotidianul Dimineața din 2 ianuarie 1935 făcea o sinteză a „Anului meteorologic 1934” : De 1934 se va vorbi în viitor ca de un an minune. În anul 2000 se vor face cu siguranță comunicări la Academia română de Științe asupra vremii excepționale de care s-au bucurat străbunicii de la 1934. Pentru generația de la 2000 noi vom fi „străbunicii” vremii fericite de altă dată când la București înfloreau trandafirii în Noiembrie iar în Decembrie s-a cules a doua recoltă de fructe, ba în Banat și a treia recoltă. [… ] La expoziția din Parcul Carol s-a putut vedea astă toamnă un strugure uriaș, în greutate de 14 kilograme. [… ] La București au fost de la 1-31 Decembrie 1934 numai cinci zile de iarnă, după definiția strictă a anotimpurilor. Celelalte s-au clasat ca zile de toamnă și chiar de primăvară. Conform ciclurilor meteorologice anul 1934 se va mai repeta la 1988.

Parcul Cișmigiu. În perioada interbelică, dar și în epoca de început a comunismului, presa se întrecea în fiecare an să publice fotografii de iarnă din parcul Cișmigiu. Peisajele cu brazi încărcați de nea, copii cu sănii, oameni plimbându-se pe alei pline de omăt, lacul parțial înghețat (uneori cu lebede rămase peste iarnă), patinatori de toate vârstele – toate erau ilustrate în imagini alb-negru în pagini de ziar ori revistă.

Odată ce zăpada s-a depus într-un strat consistent am pornit spre parcul Cișmigiu pentru a mă bucura de peisaje. Am intrat în parc dinspre str. Știrbei Vodă, pe lângă Palatul Crețulescu, un superb exemplu de arhitectură neogotică proiectat de arhitectul Petre Antonescu la începutul anilor 1900. Flori surprinse de sărutarea rece a fulgilor de nea colorează mantia albă. Copii cu sănii de tot felul se dau la vale pe panta dealului de „La Cetate” . Fulgi mari cad continuu din cer, oameni grăbiți traversează parcul, vizitatori și fotografi se plimbă alene prin stratul consistent de zăpadă.  

Admir brazii împovărați de greutatea zăpezii ce înconjoară Rotonda Scriitorilor și mesele cu scaunele acoperite de nea din zona „La șahiști” ; emblema Sturdzeștilor e acoperită de o căciulă albă. Apoi descopăr cu părere de rău statuia „Izvorul Sissi Stefanidi” deteriorată parțial, mâna care susținea ulciorul de apă a dispărut – o fi din cauza vremii (poate a căzut o creangă) sau o vandalizare? Ajung la Debarcader, loc unde mai supraviețuiește un cântar cu fise; în albia lacului este amenajat patinoarul necurățat de zăpada depusă.

Traversez Podul Mare, refăcut în ultimii ani, și ies pe Bulevardul Regina Elisabeta pe lângă replica unui chioșc de altădată. Plimbarea a fost relaxantă, plină de bucurie, aducătoare de energie pozitivă și amintiri frumoase.

Dar, în parcurile unde piciorul omului gonit din urmă de atâtea dureri, nu ajunge, decât ca pas domol și rar de preumblare molcomă, acum, după ce și-a potolit furiile, iarna a lăsat o poezie suavă... Brațele copacilor, rămase goale, sunt încălzite acum în manșoane albe și stejarii și-au îmbrăcat corpul lor butucănos, în cămăși albe, descusute din loc în loc... În Cișmigiu, lacul a prins caimac lucios de ghiață și de pe pod, trecători cosmopoliți, bogătași ce-și plimbă absența grijilor, prin aleile Cișmigiului și oameni nevoiași ce-și omoară un timp pe care vor, dar n-au posibilitatea să-l întrebuințeze, privesc în cămăruțele de apă, ce-s presărate, ici și colo, în imensul latifundiu al gheței, la excursiile marine ale peștilor înfometați... (Cuvântul, decembrie 1931)

Parcurile Ioanid și Grădina Icoanei. A doua zi am „exploatat” potențialul imagistic hibernal din două parcuri apropiate situate într-un cartier rezidențial cu vile deosebite. Fosta Grădină Ioanid (azi se pare că poartă numele „Parcul Ion Voicu” ) este înconjurată de clădiri, practic e ascunsă privirii, dar ușor accesibilă din trei puncte cardinale. Copacii și felinarele sunt acoperite de pătura de zăpadă, câțiva copii au ocupat albia micului lac construind cazemate și confecționând proiectile inofensive, bustul violonistului Ion Voicu (operă a sculptorului Ion Irimescu) e încărcat de zăpadă.

Traversăm Piața Gheorghe Cantacuzino și pătrundem în celălalt parc, pe lângă monumentul lui George C. Cantacuzino, om politic și de presă. Și acest parc ne oferă imagini feerice de iarnă, cu alei pline de zăpadă, copaci înveșmântați în alb, locuri de joacă cuprinse de albul iernii. Ieșim prin strada Pictor Artur Verona, pe lângă biserica anglicană, edificiu roșu străjuit de statuia „Maternitate” .

Parcul Drumul Taberei. După-amiază târziu ajung și în acest important parc de cartier, parc cuprins în aceleași mreje hibernale. Aici hărmălaia este și mai intensă, pe toate pantele fiind înființate ad-hoc derdelușuri pline de copii mai mari sau mai mici. În presa comunistă din anii '70 se publicau anunțuri privind „concursuri de patinaj și săniuțe în parcul Moghioroș” .

Urc pe podul hobanat pentru a privi de la înălțime parcul. Peste albul zăpezii se interpun pete de culoare: fântâna arteziană albastră, podul mic galben, pilonul central roșu, steagul tricolor.

Aerul a fost mai curat în acele zile geroase!

Și iarna e frumoasă...

Dar, azi a sosit primăvara...

P. S. Cât de bine se potrivește:

Anul acesta, însă, cu o grabă de tâlhar pus pe rele, cu o furie de babă înăcrită, iarna a năvălit năprasnică, ne-a turmentat cu sirene înfiorătoare de vânt cinic, a dat buzna, val-vârtej și, cu o frenezie drăcească, în trei zile de strașnică revoltă, a transformat un București viciu, într-o cetate a zăpezii. Trei zile încheiate, printre biciuiri de ger groaznic, și-a spus necazul, aruncând, pe străzi, pe case, pe născioare feminine, pe blănuri masive, și pe fleacuri multe, furtună de urări albe... A căzut zăpada din abundență. Mii și zeci de mii de tone de descărcătură cerească au acoperit pământul cu un covor moale care, la început, ca orice lucru nou, a fost alb, curat și apoi a căpătat pete disgrațioase... (Cuvântul, decembrie 1931)

---

VIZUALIZĂRI: 61 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI