Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse

TIPĂREȘTE

„Bucureștiul este un chip cu expresie schimbătoare, un surâs care strălucește o clipă, se șterge, dispare într-o privire de cenușă și plumb, ca apoi să apară iarăși în altă parte, după care se întunecă din nou.” Andrei Pippidi 

În ciuda demolărilor care au schimbat din temelii (la propriu) fața capitalei în perioadă comunistă, cu precădere după cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul încă mai deține clădiri frumoase, vechi și valoroase din punct de vedere arhitectonic.

Și despre una dintre acestea - probabil mai puțin cunoscută - vreau să vă vorbesc.

Este situată în zona centrală a orașului, în sectorul 2, pe strada Sfinților la numărul 7, imediat în spatele unei artere comerciale cu tradiție, întinsă cale de peste 2,5 km - Calea Moșilor, fostă Podul Târgului de Afară. Dacă pe porțiunea situată între magazinul Bucur Obor și Bulevardul Carol I casele de pe Moșilor au fost înlocuite între 1978-1983 cu blocuri de 8-10 etaje, în schimb, de la intersecția cu bulevardul Carol până în strada Bărăției ochiul cât de cât antrenat descoperă cu surprindere și uneori cu încântare un amestec de clădiri interbelice scunde, cu maxim 4 etaje, o parte aflate într-o stare avansată de descompunere, altele recent restaurate, printre care s-au „strecurat” și câteva imobile mai noi.

Așa se face că în apropiere de strada Hristo Botev multe case stau să se prăbușească, în timp ce la numărul 134, Hanul Solacolu, construit între 1859-1890, lăsat mult timp în paragină, se află acum într-un proces de consolidare și refacere (chiar sunt curioasă cum va fi reabilitat), iar clădirea monument istoric în stil Belle Epoque de la numărul 46 își etalează și acum fațada originală, înfrumusețată de arcade trilobate, un balcon din fier forjat și o cupolă.

Cele mai multe construcții de pe această porțiune din Calea Moșilor sunt însă case modeste de negustori, cu prăvălii la parter și camere de locuit la etaj, dar împodobite cu stucaturi, frontoane, cariatide, grifoni sau îngerași, în spatele cărora se ascund curți interioare înecate în verdeață.

Să revin însă după această digresiune lungă la oile noastre, adică la Palatul Noblesse, „înghesuit” între două blocuri destul de banale, cu patru etaje. O precizare cred că se impune totuși înainte de descrierea sa. Numele străzii pe care se găsește provine de la Biserica cu Sfinți (sau cu Sibile) din colțul cu Calea Moșilor, situată aproximativ vizavi de Noblesse. A fost zidită în 1728 pe locul uneia mai vechi cu jumătate de secol și e un unicat în peisajul arhitectonic bucureștean, având pictate la exterior nouă sibile (preotese și prezicătoare, slujitoare ale oracolelor greco-romane, „cele prin care vorbeau zeii” ) și zece filozofi antici pe care localnicii, neștiutori de Platon și Aristotel😁, i-au denumit sfinți.  

Denumirea „Noblesse” poate trimite cu gândul la multe lucruri, dar explicația e în fapt foarte simplă: așa se cheamă firma care a cumpărat clădirea în 2012. Povestea acestei construcții a început însă în urmă cu aproape un secol și jumătate, mai precis în 1881. A fost prima lucrare din București a cunoscutului arhitect Alexandru Săvulescu (1847-1910) la întoarcerea de la Paris, unde își completase studiile, și totodată cea dintâi clădire în stil eclectic din capitală. Ulterior, acesta avea să-și pună semnătura și pe proiectele realizate pentru Muzeul Național de Istorie a României, Colegiul Nicolae Bălcescu din Brăila și Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu Severin ori pentru sediul primăriei din Buzău.

Bancherul Ioan Pascu a fost cel care a comandat această casă elegantă, în ton cu stilul locuințelor burgheziei bucureștene. Ea avea să intre în 1903 în posesia lui Leonid Berkowitz, fondatorul băncilor Berkowitz. Retras din afaceri în acel an, el a reamenajat clădirea după gustul său drept reședință luxoasă, dar discretă și retrasă de privirile curioșilor.

Afacerea a fost preluată de fiii săi, Max, Elly și Adolf, care aveau să o dezvolte, contribuind timp de cinci decenii la propășirea instituțiilor de credit din țară și la consolidarea situației economice a României înainte de Primul Război Mondial și în perioada interbelică. În acest răstimp, clădirea de pe strada Sfinților a fost folosită drept sediu de protocol al băncii.

Ei au achiziționat și numeroase alte clădiri și terenuri din București, printre care cele de pe strada Batiştei nr. 9-11 şi nr. 14 bis; şoseaua Kiseleff nr. 43 (în care funcționează Ambasada Suediei); Calea Călăraşilor nr. 22-24; Strada Lipscani nr. 24 (sediul Băncii Berkowitz înainte de moartea lui Leonid), 26,28 şi 110-114; Calea Moşilor nr. 48,128 şi 130; strada Paris nr. 5; strada Smârdan nr. 17; strada Sf. Vineri nr. 9 şi 11; Calea Victoriei nr. 32,49,88,90,218, dar şi imobilele din pasajul Villacrose cu nr. 16-18-20. Au deținut, de asemenea, clădiri în Sinaia și moșii în Buzău și Constanța iar în 1926 au înființat o filială la Paris care a rezistat până la falimentul din 1931.

Marea criză economică a afectat grav banca. Primul sechestru pe proprietăți a fost pus în vara lui 1931, dar i s-a acordat un termen de grație care a expirat în 1939, când s-a declarat falimentul. Suma totală datorată creditorilor era de 354.557.247 lei! 😮

Cei trei fii Berkowitz au murit pe rând în 1933,1936 și Adolf în aprilie 1939, cu cinci zile înainte de pronunțarea oficială a falimentului. Moștenitorii lor au luat imediat calea exilului, plecând în SUA.

În perioada comunistă, clădirea naționalizată a îndeplinit rolul de Casă a Pionierilor și Șoimilor Patriei din sectorul 2, fiind abandonată după 1989. Revendicată, a fost obținută în instanță și vândută de către moștenitori în anul 2000, dar proprietarul nu a reușit să obțină fondurile necesare restaurării, așa încât a vândut-o la rândul său. Așa cum spuneam, în 2012 a fost cumpărată de o familie care deține firmele din Group Noblesse, cu afaceri în domeniul arhitecturii și amenajărilor interioare.

Să ne înțelegem: chiar dacă este declarat monument istoric, Palatul Noblesse nu e Versailles😉, ci o reședință urbană. Împrejurimile nu sunt spectaculoase, chiar dimpotrivă, aș zice (calcanurile blocurilor care îl flanchează sunt scorojite) și nu beneficiază de spații imense. Are totuși o grădină de 600 mp închisă în față de un frumos gard din fier, amenajată în stil boem parizian, în care s-a păstrat aleea semicirculară din față pe unde pătrundeau și ieșeau trăsurile și mai apoi automobilele. Răsadurile cu trandafiri și hortensii nu prea m-au convins, florile se veștejiseră deja din cauza caniculei😒. Am apreciat însă umbra și relativa răcoare oferită de cei câțiva copaci bătrâni.

Cât privește casa în sine, exteriorul în stil eclectic cu influențe franceze din Nouveau Art e sobru, chiar auster, deși poate că tocmai asta îi conferă un anumit farmec. O marchiză adăpostește scara cu câteva trepte, străjuită de felinare de epocă foarte romantice, parterul este înalt, cu ferestre mari și ornamentat cu câteva muluri, iar la al doilea nivel, un soi de mansardă, se află cu un mic balcon. În total, ocupă o suprafață de cca. 1.200 mp.

Interiorul este cel care frapează cu adevărat prin bun gust și rafinament. La parter sunt șase încăperi de dimensiuni destul de modeste: Gallery, Luxury, Regent, Florence, Baroque și Opera, fiecare decorată altfel, dar toate cu mobilier din lemn masiv extrem de elegant, oglinzi, candelabre spectaculoase, perdele grele din catifea, vaze chinezești, statuete și tablouri ale unor artiști contemporani.

Recunosc: m-a impresionat atenția și calitatea renovării, executată de meșteri cu metode tradiționale, care au dus la transformarea clădirii în centru de evenimente, design, artă și cultură. S-au folosit planurile originale și s-au păstrat o parte din elementele inițiale, precum structura din cărămidă și tâmplăria interioară. Stucaturile au fost refăcute, două sobe din 1881 au fost salvate, au fost adăugate plăci de marmură în pardoseală și fresce baroce pe tavane.

Este momentul să vă mărturisesc că am ajuns la Palatul Noblesse, despre care nu știam înainte absolut nimic, cu ocazia unui eveniment aniversar organizat de o editură cu care colaborez de mulți ani. Lume multă și bună: scriitori și oameni de cultură, personalități cu apariții dese în presă.  

Era în miezul zilei și foarte cald, așa că după ce am băut o sticlă cu apă plată rece în grădină și m-am întreținut cu câțiva cunoscuți, am intrat în clădirea prevăzută - slavă Domnului! 😅 - cu aer condiționat. Mulți avuseseră însă aceeași idee, așa că înăuntru era o îmbulzeală de nedescris, motiv pentru care nu am reușit să fac decât foarte puține poze. Am completat cu alte fotografii luate de pe site-ul www.palatulnoblesse.ro, care sper să vă ajute să vă faceți o idee despre rafinamentul decorului.

De pe același site am aflat că la etaj se află un spațiu mai modern destinat expozițiilor și cursurilor de design interior iar la subsol o bibliotecă cu profil de arhitectură și design.

Palatul Noblesse găzduiește evenimente corporatiste și private (în special botezuri, biserica fiind convenabil de aproape), workshopuri, expoziții, conferințe și simpozioane, lansări de carte și de produse, ședințe foto, filmări de videoclipuri muzicale și publicitare etc. N-am idee de prețuri, dar bănuiesc că sunt mari, dacă nu foarte mari... Dar ce să-i faci, obrazul subțire cu cheltuială se ține... 😁

Accesul la evenimentul la care am participat era restricționat la parterul clădirii, și acolo m-am cantonat și eu ca să asist la discursurile proprietarilor editurii, după care am plecat, disperată să mă adăpostesc în aerul condiționat de acasă. Am mai făcut o oprire scurtă la Biserica cu Sfinți și ca să arunc o privire în susul și în josul străzii, ocazie cu care am remarcat acel amestec de sărăcie/degradare și eleganță/lux despre care am făcut vorbire în debutul reviewului.

A fost o experiență interesantă: am văzut un „lifestyle palace” restaurat cu mare atenție la detalii, fapt care mă încurajează să sper că și alte construcții vechi din București, lăsate acum de izbeliște, îi vor împărtăși soarta, iar ulterior aveam să citesc și despre familia Berkowitz, o altă necunoscută pentru mine.

În drumurile voastre, oricât de grăbiți ați fi, opriți-vă pe Calea Moșilor și faceți un mic ocol pe strada Sfinților ca să admirați Palatul Noblesse și să gustați măcar pentru o clipă din atmosfera burgheză a sfârșitului de secol al XIX-lea și început de veac XX. Sau să deplângeți soarta maghernițelor de azi, pe vremuri mândre prăvălii negustorești.

Bucureștiul rămâne „un chip cu expresie schimbătoare” și aparține în egală măsură edificiilor impozante și caselor micuțe, imobilelor interbelice și blocurilor ce proclamau în urmă cu câteva decenii victoria socialismului. Fiecare cu propria poveste, a clădirii și a celor ce au viețuit în ea. Nu trebuie decât să o descoperim.

---

VIZUALIZĂRI: 168 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI