Borsec

TIPĂREȘTE

Make Borsec great again!

La Borsec am fost în miezul verii, în iulie. Aveam ceva colaborări acolo.

De cum am pătruns în Transilvania, după Băile Tușnad, ne însoțea imperturbabil câmpul cu florile și plaiurile mioritice cu pante line, domoale și încântătoare. Peisaje idilice îmi furau privirile când se lăsa expusă câte o vale înierbată cu clădiri rurale sau nu. Dacă vrei să faci un calendar foto de succes cu peisaje încântătoare, aici e locul potrivit.

Pe după-amiază, în Toplița ne-am văzut cu Tamara care chiar locuiește în Borsec fie vară, fie iarnă deși ea este din Satu Mare.

Din Toplița se ajunge în Borsec pe DN15, prin pădure, pe ceva serpentine, din loc în loc. Sunt 20 de kilometri și este un peisaj fantastic. De la Pasul Creangă șoseaua se tot îngână cu pârâul Mesteacănul care în Borsec face confluență cu pârâul Hancker, cu pârâul Vinului și cu pârâul Malnaș.

Am ajuns în Borsec și am făcut popas pentru cină la restaurant Falo care este prietenul lor. Peste drum este restaurant Roua și tot acolo, în intersecție, este și centrul de informare turistică, o clădire din aia rotundă, ca peste tot.

La Falo ne aștepta Sanyi de la Old Kitchen (București) și Papa la Șoni din Vamă. Avea un prunc de vreun an pe umeri și ne-a spus ceva pe ungurește din care n-am înțeles nimic. Mi-am băgat echipa la înaintare că n-aveam discurs. Sanyi e de origine de prin zonă dar soția lui este chiar din Borsec astfel că, spre promovarea turismului românesc și din simț civic, patriotic a hotărât să facă ceva valuri ca să aducă atenție spre bijuteria asta de stațiune. În colaborarea cu primăria a făcut un festival pentru că Sanyi se pricepe la chestii din astea.

Pe Sanyi îl știu de mulți ani de zile. Într-o vreme mergeam prin Lăptăria lui Enache de pe TNB. Nu știam că-i a lui Sanyi dar îmi plăcea atmosfera de acolo cu artiști nonconformiști și studenți zglobii. În week-end venea Johny Răducanu și improviza la pian. Abia după ce-am găsit Papa la Șoni din Vamă am aflat că Lăptăria tot a lui a fost.

La Falo am găsit tot felul de slane fripte pe lângă mbs și pită unsă – tradiții, nah - și mi-am umplut masa (îmi plac de numa’) când a venit directorul de festival să ne ureze bun venit. Mă uitam ciudat la el. Eu vroiam slană.

De cazare nu scriu separat că nu știu nici cum îi zice, nici ce regim are, nici dacă este în circuitul turistic sau e pe circuit închis. Eu n-am văzut nici un nume nicăieri. Era o casă lungă cu câteva camere, pe lângă biserică și ceva mai sus, peste drum de parc, unde face drumul o buclă stânga – dreapta și urcă în pantă, un drum îngust, o alee de fapt. Clădirea în care am locuit 6 nopți avea două nivele spre biserică și spre parc, simultan din care parterul era o magazie, ceva iar în partea opusă doar un nivel, se intra direct de pe pământ, fără trepte. Avea doar câteva camere. Pe o ușă scria „parapantă, 4 locuri” dar n-am văzut pe nimeni niciodată pe acolo. De fapt, din ce știu, băieții cu parapantă de la Sibiu au stat doar o zi, nici nu știu dacă au rămas peste noapte.

În fața clădirii era un foișor dreptunghiular și lung unde mâncam uneori și fix în spatele foișorului era aleea asta care, după două vile, ieșea în altă zonă a parcului cu multe indicatoare apoi cotea stânga și ducea glonț spre pârtia de schi care e vreun kilometru mai încolo, după ce trece peste un pod. De fapt este chiar „bulevardul” 7 Izvoare și spre dreapta duce fix spre centrul Borsec. E o stradă mai largă dar cea de lângă cazarea mea e foarte îngustă însă cu acces auto.

Evident, vara nu faci schi. Tăpșanul de la baza pârtiilor de schi este, însă, o frumoasă zonă de belvedere, aproape de stațiune însă aerisită iar în amonte era tăpșan înierbat cu miliarde de flori, un veritabil câmp cu flori cum nu mai văzusem demult. Pe dreapta e pârtia de schi Prichindel pentru copii iar pe stânga pârtia Speranța pentru adulți. Aveam acolo diverse amenajări și hamace în pădure, la margine. Este și un restaurant la baza celor două pârtii dar nu era deschis publicului larg deși erau acolo și aveau activități. Sincer, mi-e dor de acțiuni din astea comunitare, jumate oficiale, jumate liber alese unde aveam activități comune cu mulți participanți. Mi-e și greu să explic cum funcționează astea pentru că se formează așa, o atmosferă aparte pe care nu o pot descrie.

Pe tăpșanul de la schi se întâmplau multe, aveau de toate, au fost concerte și multe minorități și-au prezentat specificul.

De la pârtia de schi, coborând spre Borsec, la mică distanță, poate 100 de metri, poate 200, pe dreapta, este o cabană din lemn cu cerdac larg, închis, pe care nu am găsit-o nicăieri pe net. Nu are restaurant dar are un living larg și bucătărie unde se poate găti. Sincer, este o enigmă pentru mine despre cum funcționează turismul în Borsec sau, mai bine spus, despre cum nu funcționează.

La cabana asta erau copii ce păreau în tabără că erau mulți copii și puțini adulți iar la noi natalitatea nu este așa sporită. Făceau mereu, spre după-amiază, ceva jocuri în grup în curtea cabanei.

În față, tot pe partea cu cabana este Camping Irimescu, după o intersecție cu o altă stradă ce face ușor dreapta. Luând această stradă, tot pe dreapta, este Vila Borsec (are o grămadă de reclame peste tot) și mai în față, la intersecția cu Strada Carpați, Camping Hóvirág și Camping Eti.

Revenind la Bulevardul 7 Izvoare, mai jos, spre stânga este vila Kamenitzky ce mi-a atras atenția. Nu pare de închiriat dar definește arhitectura veche din Borsec: cu balcoane dantelate din lemn, cu scări cu balustrade din lemn, cu un turnuleț cilindric încorporat pe jumătate în corpul clădirii, scrijelită și cam mâhnită, are, totuși, măreția ei. De fapt Borsecul are două stiluri arhitecturale: ăsta cu dantelării în lemn și turnulețe, tot din lemn și cel clasic contemporan, amestecate, care – cum. Chiar peste drum, tot prin zonă există și o vilă nouă.

Multe vile din Borsec au intrarea pe podeț, direct la etajul întâi adică în cei câțiva metri de la stradă până la clădire terenul coboară atât de mult încât ajunge la clădire cu un etaj mai jos. Asta m-a amuzat. Vila Kamenitzky nu este așa dar cea nouă de peste drum este.

Următoarea vilă după Kamenitzky, pe aceeași parte, este, totuși, de închiriat și am văzut turiști venind.

Mai departe, la parc, pe dreapta și aproape de cazarea noastră sunt vilele 31 și 32 dintre care 31 este o paragină totală din care au rămas doar pereții – o casă doar cu parter – și prin a cărei deschidere ce era cândva o fereastră, țâșnește spre cer un arbore falnic cu rădăcină în interiorul casei sau ce a mai rămas din ea. Mai corect este să spun că are rădăcina în interiorul perimetrului pereților. Peste alee, vila 32 pare pregătită să primească oaspeți și două persoane ce par personal stau la taclale în pridvor.

Cam ăsta e specificul în Borsec. Din loc în loc dai peste câte o dărăpănătură la care te uiți siderat: doar pereți spre prăbușire, tavan aproximativ și camere goale cu ferestre vraiște cu tocuri din lemn scorojit. Tot la fel este și clădirea clinicii din parc, o clădire lungă, cu un etaj, în parcul plin de flori, cu bazin și arteziană, cu alei splendide și cu o clădire nouă din lemn, futuristă și frumoasă ce adăpostește o expoziție despre Borsec, pe niște scări în sus, de cealaltă parte a parcului. Am participat la o prezentare a Borsecului aici, înainte de a vedea expoziția și am ascultat diverse informații despre izvoarele minerale din zonă, ce conțin ele deosebit și la ce sunt folositoare. Astfel am aflat, printre altele, că Izvorul 11 de lângă Poiana Zânelor are apă cu litiu și tratează depresia. Am mai aflat că la Borsec nu există medic balneolog care să facă recomandări dar începând de anul următor, respectiv 2019, va veni un medic deoarece medicul de familie nu face astfel de recomandări neavând cum să cunoască specificul tuturor stațiunilor din țară în timp ce un medic localizat în stațiune poate cunoaște specificul zonei.

Între clinică și expoziție, de altă latură a parcului, e un fel de cazemată de piatră cu scări din piatră în cele două laterale pe care urci și ajungi la stradă. Astea sunt, de fapt, rămășițe din centrul balnear vechi. Așa e terenul în Borsec: tot denivelat. Din strada aia, nu departe este biserica. De la biserică spre stânga e o alee asfaltată care urcă și duce la un castelaș, o vilă tot pe același stil ca celelalte vechi din Borsec doar că mai mare, mai largă și tot la fel, cu turn semi-încorporat în clădire și pe-o parte intrarea la un etaj și pe altă parte, în spate, accesul cu un etaj mai jos. Întregul aspect era insalubru și dărăpănat doar că avea haine întinse la uscat ba chiar părea că se aude ceva zumzăială de copilași. Chiar aveam impresia că sunt ceva homleși care au venit să folosească spațiul abandonat. Destul de deprimant...

Pe partea cealaltă a parcului, spre restaurante, pe strada 7 Izvoare, e un rond spre stânga și magazine după rond iar în rond un grup de statui înalte din lemn, relativ stilizate, reprezentând diverse personaje aproximativ folclorice românești dar neidentificate. Sunt și bănci pe care să te așezi.

De partea cealaltă de stradă, altă belea: două clădiri de vreo două etaje fiecare, cu stilul arhitectonic specific în zonă și la fel de dărăpănate ca și vila cu copac prin fereastră. Nici la Herculane nu sunt așa dezastre. Clădirile erau acoperite cu plase de construcții și scria mare pe ele că proprietarul este un hotel din Iași. Asta era scuza pentru toate ruinele: sunt proprietate și primăria nu se poate atinge de ele. Pe hărți apare ca și Hotel Remeny unde înainte a fost cinematograf și cantină.

Străbăteam aleile și străzile cu piatră cubică sau asfalt din Borsec, pe lângă parcul verde, pe lângă clădirile vechi și noi, pendulând între centrul unde se învecinau restaurantele Falo și Roua și pârtia de schi unde se instalase vatra festivalului, cu ceaune, cu multe tarabe, cu două scene: una rustică și alta nu, cu baloți de paie și terase încăpătoare.

Prima seară a venit Radio Târgu Mureș și a făcut animație cu folclor. A doua seară a venit fanfara Transilvania. A fost și jazz și indie iar ultima seară folk. A fost și multă presă și după o lună l-am văzut pe Sanyi pe YouTube cum făcea un gulaș cu ghebe, fără adaos suplimentar de apă. Era cu Cristi Tabără. A fost filmat într-un loc mai retras, într-o poiană, că eu nu l-am văzut când a făcut asta.

Sâmbătă după-amiază am avut un meeting cu Avram Iancu (nu, n-a murit), Tibi Ușeriu și Zsolt Török. Cel mai probabil nu știți cine sunt. Avram Iancu are ceva performanțe în înot de rezistență. De profesie este bibliotecar la Petroșani.

„Avram Iancu este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, pe 30 august 2016, fără să poarte costum de neopren, la capătul unui efort continuu de 17 ore și 54 de minute în care a parcurs 62 de kilometri.”

Sursa: https://m. digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/record-istoric-avram-iancu-a-devenit-primul-om-care-a-inotat-in-dunare-de-la-izvoare-la-varsare-794516

Tibi a făcut pușcărie pentru jaf, a câștigat apoi niște maratoane ultra la cercul polar iar acum e activist social la Tășuleasa iar Zsolt a murit (stupid) fix un an mai târziu în ascensiune în Masivul Făgăraș după mai multe expediții în Himalaya, Alpi și alte locuri. Acum, un parc din Arad îi poartă numele.

Nu vă mirați de numele astea! Un an mai târziu l-am întâlnit și pe Mircea Vulcănescu. Este monitor de schi și-i de origine din Voșlobeni, lângă Izvorul Mureșului.

Dar scriam despre Borsec.

La Borsec e plin de izvoare minerale și fiecare izvor are un chioșc construit în jurul lui iar la intrarea în chioșc e montată câte o placă informativă ce povestește despre specificul izvorului. Sunt cam două zone cu izvoare: o zonă cu 7 izvoare chiar după restaurantul Roua, lângă strada care poartă fix numele ăsta și cele două izvoare din Poiana Zânelor. Mai este și izvorul nr. 1 numit și izvorul principal care era fix sub fereastra noastră, într-o zonă de parc mai retrasă și îngrădită cu un gard nu prea înalt dar, din ce știu eu, accesul la izvor era interzis pentru că apa nu este potabilă. Era și paznic cu cușcă instalată pe lângă izvor și nu permitea accesul nimănui.

Centura Borsec este un traseu de belvedere de 4-5 kilometri ce pornește de la strada Carpați, din zona vilelor 22/23, în nord – vestul stațiunii și face un ocol larg al zonei până la Poiana Zânelor, în sud – est, lângă izvoarele 11 numit Petőfi și 10 numit Kossuth. Din Poiana Zânelor pornesc poteci spre Grota Urșilor, Peșteră de Gheață și Izvorul Pierre Curie.

Locuitorii din Borsec spun că orașul este mai animat doar 2 luni pe an, vara, iar în general, ei duc o viață destul de modestă. Adevărat, în iulie erau turiști dar nu prea mulți, abia vedeai câte unul din când în când. Nici la Ceaun Borsec Festival nu au venit prea mulți deși prima seară, aia cu folclor cu radio Târgu Mureș era plin pentru că Sanyi se pricepe la promovare. Dar a ales programul neinspirat. Dacă începea din start cu indie, ceaune și grătare sfârâite, sigur mai veneau și zilele următoare dar a început destul de boring astfel, când a pus ceaunele, sâmbătă și duminică, au venit mult mai puțini. A făcut concurs de gătit cu participanți minorități pe care l-au câștigat ungurii din Borsec (politically corect).

Ceaun Borsec Festival s-a întâmplat și în 2021, aproximativ în aceeași formulă dar, după prima ediție, eu nu am mai fost.

Peisajul este minunat.

E mai multă distracție decât pot eu duce.

---

VIZUALIZĂRI: 1253 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI