"Steagul e România", România este 1 Decembrie

TIPĂREȘTE

De ce oare în apropierea acestei zile devenim mai patrioţi, devenim mai atenţi cu istoria şi tradiţiile naţionale sau ne aplecăm peste valorile care ne fac atât de mândri? De ce doar atunci urmărim la TV sau în presa scrisă fel de fel de campanii care ne reamintesc că suntem români? De ce doar de Ziua Naţională? N-am reuşit să răspund cât de cât obiectiv, deşi mi-aş fi dorit foarte mult.

Iubesc această ţară care mi-a oferit atât de mult, iubesc oamenii şi mai ales iubesc tradiţiile noastre, atât de minunate şi mai ales unice, nicăieri in lume nu mă simt mai bine şi mai fericit decât acasă, si sunt mândru ca am putut rămâne în ţara mea, fără a fi nevoit să caut speranţa de viaţă în altă ţară, cu mai mult soare şi mai multe posibilităţi.

Educaţia militară primită încă de pe vremea perioadei comuniste, mi-a insuflat dorinţa de a respecta istoria si steagul nostru, poate unul dintre cele mai frumoase existente in lume.

Câţi din tinerii din ziua de astăzi îşi amintesc despre semnificaţia drapelului naţional? Ce semnifică culorile care l-au făcut unul dintre cele mai frumoase drapele din lume?

“Roşu reprezintă sângele vărsat de către eroii neamului, mulţi dintre ei necunoscuţi, galben reprezintă bogăţia ţării – grânele pentru care România era considerată una dintre cele mai bogate ţări, hambarul Europei, iar albastru înseamnă libertate - cerul senin dar şi marea cea albastră, unde te simţi cu adevărat liber. Şoim şi delfin”.

Am învăţat-o pe cea mică, sper să fi înţeles şi mai ales să nu uite. Dar de asta este nevoie de noi, părinţii care suntem datori să cultivăm spiritul patriotic în educaţia copiilor noştri.

Ştiţi când este ziua drapelului naţional? Cu siguranţă nu sunt eu cel abilitat să ţin lecţii de istorie, însă alături de Ziua Naţională a României, Ziua Drapelului trebuie să se găsească la loc de cinste în sufletul fiecărui român care are o inimă pentru poporul din ale cărui rădăcini se trage.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea la acordarea drapelelor de luptă unor unităţi militare:

” Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri! … Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României”.

Drapelul este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. Nu este nevoie să fii militar pentru a crede aceste cuvinte, este nevoie să simţi acel fior care îţi străbate corpul de fiecare dată când priveşti drapelul la catarg, ascultând Imnul Naţional.

Sunt fericit sa vad o mulţime de drapele prezente la ferestrele blocurilor, aşa cum face orice naţiune căreia nu-i este ruşine de istoria sa. Dar de ce doar de 1 decembrie? De ce nu în fiecare zi de la răsărit şi până la apus?

Am trăit perioada cănd ziua de 23 august era Ziua Naţională a Romăniei. Sunt sigur că mulţi dintre voi îşi amintesc acea perioadă, săptămânile premergătoare şi spectacolele grandioase la care trebuia să participi fie pe stadion dansând fie în tribunele stadionului, agitând plancarde cu diferite fotografii ale “conducătorului iubit”. Sau defilările pe bulevardele oraşului, agitând steguleţe comuniste de hârtie întru cinstirea conducătorului iubit. Ce sărbătoare mai era pentru noi, dacă ajungeam rupţi acasă, după zile întregi de repetiţii şi vocalize?

Apoi după Revoluţie, cineva s-a gândit să schimbe data de 22 decembrie în ziua noastră naţională, însă istoricii de atunci n-au fost de acord şi au propus 1 Decembrie ca Ziua Naţională a României. Această zi a fost acceptată în ciuda opoziţiei maghiare din Transilvania, pentru care această zi a constituit o mare pierdere. Marea Unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului la Romănia, nu a fost pe placul minorităţior maghiare şi nici în prezent nu este.

Sunt multe de povestit în această direcţie, însă eu consider ca o mare parte din vina diluării acestui patriotism, o avem noi, părinţii, care nu ştim să imprimăm valorile naţionale în conştiinţa copiilor noştri. Şcoala nu mai este ce a fost, nu se mai cântă imnul, nu se povesteşte despre tradiţiile istorice ale neamului, despre ziua noastră naţională. Programa destul de stufoasă si greu de înţeles pentru un părinte al cărui copil este in clasa a doua, îi face pe aceştia să fie mici roboţei care umblă teleghidaţi prin culegerile de matematică şi de limba română, până seara târziu, pentru ca a doua zi s-o ia de la capăt.

Ziua de 1 decembrie constituie pentru mulţi o zi de chef şi de distracţie în cluburi şi discoteci, in care se uită adesea însemnătatea acestui moment. De ce? Cât de mândri mai suntem noi, ca români de tradiţiile noastre? Cultura românilor, mai ales a tinerilor care nici măcar nu cunosc însemnătatea acestei zile importante are de suferit din ce in ce mai mult, bătrânii noştri se sting rând pe rând şi odată cu ei tradiţiile care ne-au făcut de atâtea ori sa fim mândrii că suntem ROMÂNI.

România este o ţară minunată, binecuvântată cu munţi înalţi şi semeţi, păduri întinse şi brazi drepţi, seculari. Avem Delta Dunării, unică ca floră şi faună in lume, avem o mare albastră, din ce în ce mai curată. Avem câmpii cu lanuri întregi de grâne, foarte mult aur negru dar şi mult aur galben, care face din ţara noastră o ţară atractivă pentru hoţii din afară. Oare nu suntem în stare să gestionăm singuri bogăţiile noastre, când avem savanţi de talie mondială care lucrează în diferite domenii de pe mapamond la cele mai prestigioase universităţi şi institute? Sau interesul de a acapara cât mai mult în buzunarele proprii ne face sa vindem această ţara pe doi lei? Nu avem clasă politică care să lupte pentru cetăţeni, nu avem un Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare. Sau Mihai Viteazu.

Ne-am înrăit, ne-am închis în noi, nu mai avem prieteni, iar cei pe care îi avem sau încercăm să-i facem se ghidează după instinctul interesului, prezent cât mai pregnant in societatea în care trăim. Poate unii nu veţi fi de acord cu mine, chiar mi-ar place să văd eu obtuz sau să delirez, însă ştiţi că există un sâmbure de adevăr în tot ceea ce vă spun.

Afară, românii sunt văzuţi din ce în ce mai rău, urmărim în mass media diferite crime, violuri, furturi ale cetăţenilor români, ne-am făcut cunoscuţi cu ţiganii din Franţa, violatorii şi reţelele de prostituţie din Italia, cu hackerii care acţionează în SUA sau Australia, cu hoţii de la bancomatele din Anglia şi Olanda; valorile intelectuale care trăiesc in afară refuză să se implice înăintea autorităţilor statului nostru de la ambasade. Statul nu mai apară demult interesele cetăţenilor, vă spune acest lucru un om care a avut de două ori nevoie de ajutorul lui în două ţări diferite.

As vrea sa lansez doua intrebari in finalul acestui review, mi-aş dori să răspundă cât mai mulţi dintre cei care au parcurs gândurile mele, subiective sau cu un sâmbure de adevăr crud, aşa văd eu România şi tradiţiile noastre atât de frumoase şi de foarte multe ori, unice în lume. Încă le mai văd şi sper să le văd mulţi ani de acum încolo.

Prima întrebare ar fi: de ce iubiţi România? Bineînţeles, dacă o iubiţi, iar cea de a doua, ce vreţi să schimbaţi în România? Şi legat de acestă întrebare, cum puteţi face asta?

Voi răspunde eu prima dată, îmi doresc să nu fiu singurul care voi face asta.

Iubesc România pentru că este ţara în care m-am născut. Cu siguranţă aici vreau să mor, alături de familia mea, de pământul meu, de amintirile mele. România înseamnă bunicii şi părinţii mei, tradiţiile şi obiceiurile noastre, radăcina şi speranţele mele.

AmFostAcolo.ro a (mai) demarat o campanie Scrie româneşte, sunt prezentate câteva idei şi mijloace de promovare şi popularizare a scrierii corecte cu diacritice (â, ă, î, ş, ţ). Sunt convins că a sosit momentul să ne aplecăm mai mult asupra acestor principii de ordin lingvistic, suntem români iar cea mai mare cinste pe care o putem face nu doar limbii materne, este o scriere cât mai corectă, cu diacritice, care să diferenţieze o pronunţie nedorită, cu dublu sens. Acest lucru mi-ar place să schimb în Romănia, cu unelte puţine dar cu multă determinare. Voi achiziţiona tastaturi cu butoane având diacritice românești pentru laboratorul de informatică al liceului în care învaţă fata cea mică, pentru început. Dacă fiecare dintre noi ar face acest lucru la nivel de instituţie, atunci primii paşi către schimbare vor fi realizaţi. Depinde de noi. Ştiu, mă întrebaţi ce face statul? Nu face nimic în afară de lupte politice şi interese de partid. Dar nu mai intru în detalii, sunt convins că m-aţi înţeles.

De ce iubesc România? Pentru că aici am cunoscut soţia mea, aici s-au născut copii mei, aici i-am educat, aici au crescut. Aici vreau să trăiască, însă nu vreau să fiu ipocrit, statul nu oferă nimic tinerilor ieşiţi de băncile şcolilor, astfel că dacă vor opta pentru studii în occident, vor avea binecuvântarea mea. De fapt, chiar eu voi încerca să le ofer un viitor mai bun, în afara graniţelor ţării. Dar în acelaşi timp voi lupta pentru ca ele să nu-şi uite rădăcinile şi pământul unde s-au născut. Apoi, să se întoarcă. Sunt convins că vor realiza singure momentul întoarcerii acasă, şi acest lucru va fi legat de schimbarea întregii clase politice determinată doar de interese personale şi de partid. Pe mine nu mai mă poate convinge nimeni şi nimic să-mi părăsesc ţara. Iubesc prea mult acest pământ care mi-a oferit nenumărate bucurii.

România este o ţară care a indurat foarte multe, încă mai îndură, cu determinare am reuşit să fim stăvilar către mulţi asupritori, cu pieptul gol ne-am ridicat împotriva nedreptăţilor, am îndurat mai mult ca oricare popor, însă nu ne dăm bătuţi. Cred cu tărie, că va veni şi vremea noastră, trebuie doar să credem şi să luptăm pentru asta.

Iubesc România pentru istoria noastră, pentru trecutul glorios şi pentru valorile pe care nu le-am uitat. Iubesc România pentru faptul că am putut tresări ori de câte ori am ascultat Imnul Naţional departe de ţara noastră, pentru că am avut prilejul să o pot reprezenta în lume prin diversele acţiuni la care am participat.

Iubesc România pentru tot ceea ce reprezintă ea, dar mai ales o iubesc pentru tot ceea ce sunt! Te iubesc România! Tu pentru ce o iubeşti?

România suntem noi! La mulţi ani, România!

---

VIZUALIZĂRI: 2290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI