ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 16-20 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 21.06.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 17 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 18 MIN

Viva à la carte!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Așa cum am promis, am revenit cu impresiile de la HVD Viva Club. Am atât de multe de spus încat nici nu știu cu ce să încep. Sejurul nostru a durat 5 nopți (6 zile) în perioada 12-17 august. Am să încerc să fac comparații cu hotelul Boryana, cel la care am stat anul trecut dar să și dau detalii amănunțite legate de părțile negative pe care le-am citit din review-urile anterioare celor care și-au petrecut vacanța în Bulgaria în concordanță cu cele găsite la Viva.

Pentru început, vă asigur că review-ul o să fie unul foarte lung și asta pentru că în anii 2014 și 2015 hotelul s-a renovat în 2 trepte și sunt foarte multe de povestit. Ca să vă atrag atenția încă de la început, Viva a fost ales cel mai bun hotel din Nisipurile de Aur în anul 2015. Nu se mândresc numai cu acest titlu, mai au în portofoliu și alte premii cum ar fi: Travelers Choice by Trip Advisor în 2014, Award 2014 by Holiday Check, Top Hotel 2013 by Holiday Check precum și 2014 Top Hotel by Schauinsland Reisen, toate fiind încadrate în rame foto și afișate lângă recepție. Sună bine până acum, nu? Să vedeți ce bine o să sune în continuare și ce bine arată toate pozele din hotel.  

HVD = Hospitality Variety Dedication

Locație:

Hotelul se află într-o locație foarte liniștită, situat strategic într-o zonă cu foarte mulți copaci, oferind răcoare în zilele călduroase de vară camerelor cu vedere la parc. Drumul de acces către hotel este ușor de identificat, astfel că, din drumul principal care străbate stațiunea se află o benzinărie (Petrol Perfekt) la cca. 1 km distanță de hotel precum și o intersecție cu semafoare, ambele fiind un reper bun în găsirea hotelului. După ce ați trecut de benzinărie, mergeți încet și pe stânga o să zăriți indicatorul unde scrie numele hotelului.  

Parcarea:

Documentându-mă înainte în legătură cu toate facilitățile hotelului de la colegii AFA, am aflat de la ei că accesul către parcare se face cu barieră. Anul acesta nu a mai existat acea barieră, cel care te îndruma fiind paznicul parcării. Parcarea este gratuită dar nu foarte mare dar nici foarte bine gândită astfel că dacă aveai ghinionul ca din 3 mașini parcate pe un rând, mașina ta să fie a doua adică cea din mijloc, trebuia anunțată recepția care lua legătura cu proprietarii mașinilor pentru ați scoate mașina din parcare. De la început, paznicul îți comunică faptul că de la recepție ți se va da un ”card” unde se scrie numărul camerei, telefonul dar și perioada sejurului pentru a lua legătura în caz că cineva te-a blocat. Cardul se pune la vedere, pe bordul mașinii. De altfel, shuttle bus-ul care transportă turiștii la plajă și despre care o să vorbesc mai jos, trebuie să facă mai multe manevre pentru a ieși din parcare deoarece culuarul specific pentru acesta este blocat de mașinile parcate după marcaj.

Check-in:

După ce am parcat mașina în spatele unor olteni care au venit în același timp cu noi, am mers la recepție pentru formalitățile de check-in. Ca o mică paranteză, am ajuns la ora 11 după un drum liber, fără blocaje, de la Ploiești, pe A3, A2 respectiv A4, traversând toate stațiunile de pe litoralul nostru, apoi la trecerea către Bulgaria, prin Vama Veche unde nu am stat mai mult de 5 minute iar după drumul drept către Nisipurile de Aur. Inițial, având rezervată o cameră dublă superioară, am avut ceva incertitudini legate de partea camerelor superioare deoarece în ofertele agențiilor de turism nu era specificată opțiunea park view/sea view. Într-un final, am aflat că ele se află în ambele părți. Cum prețul plătit era de 64 euro/noapte/persoană cu early booking iar noi ne doream o cameră cu vedere la mare și de ce nu, la un etaj superior, am decis să le dau mesaj pe o rețea de socializare pentru a le adresa câteva întrebări legate de aceste preferințe dar și despre alte detalii. Spre surprinderea mea, au răspuns în mai puțin de 30 minute, ne-au lămurit iar înainte cu o zi de plecare ne-au urat drum bun (în limba română). De altfel, ne-au spus că dacă au camere disponibile la o oră mai devreme de ora normală de check-in, ora 14, vor încerca cu mare drag să ne acomodeze cât de repede posibil și la un etaj mai superior.

Ca să revin de unde am plecat: am ajuns la recepție, unde ne-a întâmpinat una dintre cele trei domnișoare, foarte zâmbitoare, cazarea făcându-se pe loc, neașteptând ora 14, și ce să vezi! Am primit fără tips camera 721 la etajul 7, teoretic ultimul dar apoi am aflat că mai există unul, etajul 8 unde am presupus că se află apartamentele. Ni s-au pus brățările, ni s-a dat cardul de la cameră, trei carduri pentru prosoapele de la piscină dar și o foaie în limba română, fără greșeli gramaticale cum am mai văzut pe la celelalte hoteluri din Bulgaria, cu toate facilitățile și detaliile despre serviciile oferite. Ne-a preluat Rado, unul dintre cei doi bellboy care vorbește destul de bine limba română, foarte zâmbitor și rapid. Înainte să dăm voucher-ul la recepție, Rado a adus repede de la lobby bar trei cocktailuri, două de portocale și unul de grapefruit și cu ceva lichior la fundul paharului. Cum spuneam, Rado ne-a luat bagajele și ne-a dus în cameră.

Camera:

Am ajuns în cameră alături de Rado iar prima reacție a fost wow! Arăta totul exact ca în pozele postate de patronul hotelului acum un an. Cum am spus mai sus, am avut rezervată o cameră dublă superioară. Mocheta albastră, foarte bine aleasă, în ton cu patul destul de relaxant dar cu saltele pe arcuri, poate pentru unii ar fi un pic supărătoare dar poți dormi liniștit. Deasmenea, camera avea 2 băi, una de serviciu, cum I se mai spune, doar cu wc și lavoar iar cealaltă baie, avea și duș separat de lavoar printr-un paravan transparent, de un plastic rezistent și cam atât. Aici este și partea negativă. Paravanul este situat doar pe jumătatea distanței dintre cei doi pereți astfel că, atunci când făceai duș se stropea puțin partea dinspre ușă dar scurgerea era bună astfel că nu ajungea o cantitate mare de apă pe lângă paravan. În rest, contrastul dintre faianță și gresie era foarte bine gândit, lavoarul fiind de o calitate superioară, cu o tăblie luminată unde erau așezate prosoapele, trei de față, trei de corp și unul de picioare, foarte curate și albe. A fost prima oară când le-am folosit fără niciun pic de griji. Deasemenea, prosoapele au fost schimbate zilnic, fără a le lăsa pe jos, fără tips sau fără o altă atenție. Tot în baie există două dozatoare de săpun. Teoretic, înauntrul dozatorului se afla o pungă cu săpun lichid dar apăsând pe buton, rezultatul era … spumă. Chiar și atât, parfumul era plăcut. Și dacă tot suntem la secțiunea baie, am omis faptul că, ne-au fost făcute cadou și patru măști de cap dar și un set VIP ce conține o periuță de dinți, pastă de dinți, un aparat de ras, cremă de ras, trei pachete a câte patru bețișoare de urechi, face milk și tampoane. Și hârtia igienică s-a înmulțit pe zi ce trece, camerista punând în fiecare zi câte un sul în fiecare dintre cele două băi deși mai erau, astfel, în ziua plecării, am avut 5 suluri de hârtie igienică.

Să trecem și la restul camerei. Un birou larg se întindea pe tot peretele și avea încorporat frigiderul care răcea destul de bine dar producea un zgomot care era destul de deranjant pe timpul nopții și 2 spații foarte mari pentru depozitarea bagajelor. TV-ul avea o diagonală de 59 inchi marca Hitachi, așezat pe un suport care se continua cu 3 rafturi, deja setat pe limba română și pornit pe Pro TV Internațional. Oare atât de multe știau? Am avut și un pat suplimentar foarte confortabil, mare, sufiecient pentru 2 persoane. Pe pat am găsit trei perechi de papuci și trei halate de baie, două de mărimea L și unul XL, foarte curate. Balconul era încăpător dar noi am avut camera pe colț iar camerele din stângă aveau balconul dublu, extrem de mare unde probabil a stat colegu’ tata123 . Și era să uit Rado! Ne-a pregătit un bol cu două mere, struguri albi și struguri negri, o banană, o nectarină și prune. Surpriza mare a fost când Rado ne-a spus că trebuie să se ducă jos să pregătească șampania. Stai ce? Șampanie? Și da! A venit cu o șampania într-o găleată cu gheață și cu 2 pahare. Good job, Viva! La final, Rado a vrut să plece fără tips dar pentru amabilitatea de care a dat dovadă, i-am dat 5 lv. În comparație cu bellboy-ul de la Boryana care nu a plecat până nu a primit o mică atenție, Rado a dat dovadă de ospitalitate nu de "cerșetorie". Mai rar vezi așa ceva!

Am avut și aer condiționat dar din nou partea negativă: nu a mai fost curățat de mult timp. El nu s-a schimbat. În schimb răcea destul de bine dar dura ceva timp. Am numărat nici mai mult nici mai puțin de 9 prize în toată camera! Luminile erau controlate din mai multe locuri și, încă o surpriză: deasupra televizorului, pe tavan, era situată o instalație de lumini care era ascunsă de o tăblie maronie care de altfel înconjura toată camera. Efectul era uluitor! Deasemenea, am avut și un dulap încorporat în perete cu câte 5 rafturi, o pernă în plus (în condiția în care am avut câte două de persoană, una mică și una mai mare), un cearceaf în plus, un seif contra cost dar și 12 umerașe.  

Curățenia:

Cum am spus și mai spus, în cameră, prosoapele se schimbau zilnic fără nicio atenție și chiar dacă ele erau lăsate pe balcon sau prin pat. Deasemnea, se aspira mocheta, baia dar și balconul zilnic! Camerista intra după ora 13 și erau două pe etaj. Am avut o mică neînțelegere cu ea deoarece în penultima zi ne-a dispărut un halat de baie și nu a pus altul. M-am dus la ea, făcea curățenie în camera alăturată dar mare mi-a fost mirarea când se uita la mine și nu spunea nimic. Până la urmă nu a înțeles ce doream așa că a venit în cameră. Nu știa deloc limba engleză. Doar ”problems” era singurul cuvânt. Până la urmă când am spus pe românește halat a înțeles și a plecat spunându-i că ziua următoare plecăm și nu vrem să avem probleme. Mai târziu, ne-am întâlnit cu ea pe hol și ne-a zâmbit. În hotel se făcea curățenie zilnic la orele prânzului. Aspiratorul era primul scos ”la atac”. După se ștergea cu un mop cam jegos. Femeile de serviciu se jucau cu copii mici care le stăteau în cale și zâmbeau și ele mereu! Se ștergeau și mesele din lobby dar și cele de la piscină mereu. Cum ai lăsat un pahar de suc pe masă gol, în secunda doi a venit unul din barmani și l-a luat. La fel și în restaurant dar despre asta o să vorbesc în secțiunea specifică acestuia (dacă mai aveți răbdare).

Lifturile:

Sunt două la număr, la o distanță de 2 m, separate de scara interioară a hotelului. Unul dintre ele, cel din partea stângă, nu are acces la etajul C (sala de fitness și SPA Center) și nici la etajul 8. Celălalt, cel din dreapta, are acces la toate etajele hotelului. Ambele sunt silențioase, moderne, cât de cât curate, se spăla doar podeaua din parchet, în rest nu. Nu poate fi vorba de un timp mare de așteptare pentru că sunt foarte rapide, asta pentru că există un buton de închidere a ușilor și atunci când era apăsat liftul pleca imediat.

Programul de liniște:

Încă din primele rânduri de pe foaia cu facilitățile hotelului este specificat programul de liniște: între orele 14:00-16:00 și după ora 22:00.

Restaurantul principal:

Serviciile oferite sunt denumite Maximum All Inclusiv și sunt disponibile în restaurantul principal în intervalul orar 7:30-21:00 cu pauze între mese. Programul separat al fiecărei mese este:

Mic dejun: 7:30 - 10:00 - Nu o să intru în amănunt și am să vă spun că aproximativ 70% din mâncare se repeta zilnic dar era foarte variată și gustoasă. Am găsit ouă ochiuri, ouă amestecate, omletă, cârnați de 4 feluri, paste, pâine la cuptor cu bacon/spanac/cașcaval și brânză, salam, parizer, cașcaval, plăcintă, șuncă, brânză de două feluri, mingiuțe din cartofi, spaghete, diverse produse de panificație, pâine cu măr, pâine toast albă, cu secară, chifle cu cartofi, susan și mac, pâine prăjită, crutoane, diverse sosuri, salate de 4 feluri și aranjate în moduri diferite, unt, cereale, musli, diverse topping-uri, dulceață, gem, gogoși, pancakes, pateuri cu vanilie, spanac, mere, brânză și cornulețe simple, ceai plicuri de mentă, lime, fructe de pădure, tropical fruit și sucuri la dozator. Și mai erau multe altele.

Prânz: 12:00 - 14:00 - Și aici cam tot 70% din mâncare era repetată zilnic dar nu mureai de loc de foame. Găseai: cartofi prăjiți, piure fulgi, morcovi la cuptor, paste, pește (au avut într-o zi un pește de care nu am auzit niciodată, începea cu b dar nu m-am chinuit să-l rețin numele fiindcă era gustos), carne de miel în diverse combinații, carne de iepure, de porc, de viță toate asezonate cu sosuri foarte gustoase, spaghete, mingiuțe din cartofi, 2 ciorbe/supe în fiecare zi la prânz iar la cină erau altele. Am întâlnit ciorbă de pui cu legume, de vită, de porc, supă cremă de legume, supă cremă de dovlecei și mai erau. Separat aveai de fiecare dată crutoane și diverse condimente pentru după/ciorbă. Am mai găsit și cartofi natur și cartofi țărănești Mai erau și sosuri separate cum ar fi sos francez, sos cu usturoi și multe altele, o bogăție. Și aici erau salate, în diverse combinații, cu porumb, sfeclă, măsline verzi și negre, brânză de 2-3 feluri, castraveți, roșii, uleiuri de diverse modele și fructe din belșug: mere, pepene, pere, prune, nectarine, kiwi, struguri, piersici, ananas, portocale felii, un fel de mix de fructe tăiate și însiropate dar și înghețată și muuulte prăjituri dar și torturi de toate felurile, când se termina o farfurie, aduceau alta cu alt tip de prăjituri gen tiramisù, eclere, cremă de zahăr ars și tort stil gelatină. Au avut și tarte umplute cu kiwi, miere și frișcă.

Cina: 18:00 - 21:00 - La cină se serveau în proporție de 60% aceleași preparate dar și ele, la fel, foarte gustoase. Am avut de ales între: Cartofi pai, natur, porumb, mazăre, morcovi, au avut și sarmale "pe limba lor", paste în sos, carne de miel, de pui, de iepure cu sos alb, viță și porc la grătar, alte două tipuri de ciorbe/supe față de prânz. Bucătarul, un tânăr de 25 ani pregătea un mix de legume la grătar. La fel ca și la prânz, existau salate și diverse sosuri, asezonate cu diverse. Fructe erau că și la prânz din belșug, cam același. Prăjituri la fel, multe, am remarcat tiramisu, foarte bun și făcut de ei pentru că după ce se termina nu mai aduceau. Seara se făcea pizza într-un colț al bucătăriei, foarte bună și foarte multă, se puneau câte 7 blaturi în cuptor și încă 3 cel puțin erau pregătite pentru a fi puse. De altfel, am remarcat că doar seara și numai în restaurantul principal se făcea pizza. Față de anul trecut, pizza de la Viva era mult mai diversificată și mai gustoasă decât cea de la Boryana. În schimb, am observat salam chorizo pe pizza, rămas de la micul dejun. Tot seara, în mijlocul restaurantului, un bucătar servea clienții cu pește la cuptor, vită dar și cu carne de pui foarte fragedă și extrem de aspectuosă. În schimb, ce a rămas din carnea de pui a fost folosită ziua următoare la ciorba de pui. Era tot fragedă dar nu am ce să comentez chiar dacă au refolosit-o pentru că era foarte bună. Dacă nu erați atât de atenți puteați trece peste. Ce mai trebuie să știți este faptul că de trei ori pe săptămână se organizează o cină tematică iar la 10 zile o cină festivă. Noi am prins o seară pescărească și o seară cu specific italian. Cina festivă urma fix în ziua în care plecăm noi.

*o mică completare diferită de celelalte secțiuni: toată ziua există bere, vin alb și roșu, ceai, suc la dozator (cola, fanta, sifon cu și fără gaz, cola zero, sprite și schweppes) iar la dozatorul intitulat generic Nektar și avea apă minerală, suc de portocale și suc de mere. Doar o singură dată au avut sucuri naturale la micul dejun, foarte delicioase. De ales între: suc de portocale, de pepene și de banane, toate cu pulpă. *

Restaurantul principal s-a schimbat anul acesta, arată extrem de bine, design-ul este foarte bine ales, totul arată impecabil! Am rămas plăcut impresionați încă de la începutul sejurului de unul dintre managerii restaurantului, un domn micuț, de vreo 50 ani, extrem de zâmbitor, săltăreț și comunicativ. Mereu purta cămașă și cravată. El strângea farfuriile de la mese și chiar dacă îi dădeai farfuria în mână și nu așteptai să ți-o ia de pe masă, îți zâmbea și parcă îți făcea ziua mai frumoasă. Era atât de respectuos încât îți făcea ție loc ca să treci deși el avea un "munte" de farfurii în mână. Ne mai întâmpina la intrare în restaurant alături de celălalt manager, unul mai tânăr. De asemenea, la intrare în restaurant eram întâmpinați cu shot-uri și mini cocktail-uri dar și de zâmbete, multe zâmbete. Ce am uitat să spun este faptul că de fiecare dată când cineva se ridica de la masă după ce a terminat de mâncat, ospătării ștergeau firmiturile de pe masă cu fărașul și cu o măturică, nu le aruncau pe jos iar dacă cele trei cârpe de pe masă erau pătate doar într-un colț, le schimbau imediat și așezau și tacâmurile. Again, good job, Viva!

À la carte Restaurant:

Restaurantul À la carte are specific italian și este situat lângă restaurantul principal. Noi nu l-am utilizat deoarece am avut sejur de 6 zile iar oaspeții îl puteau folosi numai o singură dată pe sejur cu condiția ca sejurul să fie de minim 7 zile. Se poate servi cina în avans cu rezervare la restaurantul principal.

BBQ Restaurant:

Restaurantul BBQ, așa cum îl denumesc ei, este de fapt mic restaurant situat lângă piscină care este utilizat mai mult pentru "întârziați". Servirea era ordonată astfel:

Mic dejun întârziat: 10:00 - 11:00 - aici se servea 25% din mâncarea de la micul dejun obișnuit, cel din restaurantul principal, mai precis: ceva fructe, salam, unt, brânză, cârnați, cașcaval, toate felurile de pâine, lapte, cafea și sucuri

Prânz întârziat: 15:00 - 17:00 - și aici se servea aproximativ 25% din cantitatea normală de mâncare care era oferită în restaurantul principal, mai ales: preparate din carne, 2 salate, pâine, sucuri, cafea și ceai.

*ca design, arată altfel față de restaurantul principal, cu un contrast de culori asemănător cu celălalt dar cu un iluminat simplu dar bine gândit (un mănunchi de becuri atârnate de tavan) *

Lobby bar:

Lobby bar-ul este situat lângă recepție, foarte bine gândit, unde se puteau servi sucuri la dozator (cola, fanta, schweppes, sprite, apă minerală cu și fără gaz) și sucuri la dozatorul "Nektar" : Portocale, mere și ananas dar și cafea de diferite feluri la dozatorul Nescafe și Lavazza: simplă, cu lapte, cappucino, nesquick cu lapte, hot water și altele. Tot la bar există și un meniu ce conține toate produsele pe care ei le oferă: Tonic Water, Suc de grape-fruit, suc de ananas, ceai, bere, aperitive (white vermouth, red vermouth, rakya - băutura națională a bulgărilor), vin alb și roșu, whisky, brandy, rum, vodka, gin, red rum, white rum, tequila, mastika, lichior, mentă, cocktail-uri alcoolice - "Margarita" ce conține tequila, triple sec, fresh lemon juice; "Gin Tonic", " Cuba Libre", "Screwdriver" ce conține vodkă și suc de portocale: "Sea Brize" ce conține gin, suc de grapefruit și wild beeries juice; "Mojito"; " Sex on the beach" ce conține vodkă, lichior de portocale, suc de portocale, wild berry juice și suc de ananas; "Ice Tea" ce conține vodkă, rom, gin, tequila, triple sec, lămâie și coca cola; "Tequila Sunrise" ce conține tequila, suc de portocale și grenadine dar și "Blue Lagoon" ce conține vodka, blue curacao și sprite. Au și cocktail-uri non-alcoolice: "Fruit Punch" ce conține suc de portocale, suc de ananas, suc de lămâie și grenadine; "Viva" ce conține suc de portocale, suc de grapefruit, suc de lămâie și wild berry juice precum și "Copacabana" ce conține suc de portocale, suc de lămâie, suc de ananas dar și sirop de mentă. Au și băuturi calde, cele pe care le-ai amintit și mai sus dar vreau să le subliniez existența în game variate : Expresso, Cafea, Cappuccino, cafea decofeinizată și ceai. Toate se fac pe loc de către barmani ce se interschimbă între ei. Sunt foarte amabili iar de fiecare dată îți spun "Hello" fără ca tu să începi să le spui ce vrei. Uneori râd și între ei încât îți provoacă și ție un zâmbet sau mai multe. :D

*de la Lobby Bar se poate cere apă plată la sticlă de 1,5L, câte 2-3 sticle pe zi, absolut gratuit*

Program Lobby Bar: 8:00 - 00:00

Pool Bar:

Pool bar-ul este situat, logic, la piscină și are spre oferire gratuit prin pachetul all inclusive toate cele menționate mai sus la lobby bar.

*lângă piscină se află "towels and showers" adică zona în care se dau prosoapele contra cardurilor de piscină și trebuie înapoiate până la oră 17 în ziua respectivă*

Program Pool Bar: 10:00 - 23:00

Piscinele:

Sunt două la număr, una mare cu adâncime între 1,30 m - 1,60 m și una mică, de copii, de 0,60 m. Pe site-urile agențiilor de turism dar și pe cel al hotelului se specifică faptul că ambele piscine au fost renovate în 2015. Observând pozele din 2014 și situația actuală, nu am observat nicio schimbare, piscina de copii arătând un pic jegoasă pe margine. În schimb, piscina mare arăta foarte bine, apa curată, seara, pe margine, se vedeau urme ușoare de mizerie. Utilizarea piscinei pentru copii este în întregime la discreția și disponibilitatea părinților, de altfel. Programul piscinelor: 8:00 - 18:00. După ora 18 angajații hotelului curăță piscinele pentru ziua următoare. Sunt disponibile și șezlonguri în număr foarte mare. De asemenea, nu este permisă folosirea prosoapelor de la baie la piscină din motive de igienă. În cazul în care se pierde cardul de la piscină, hotelul va încasa 10 leva.

Shuttle bus:

Pentru transferul de la hotel la plajă, se utilizează shuttle-bus-ul deoarece hotelul are o bucățică de plajă privată situată la 3 km depărtare. Cu microbuzul se fac cam 5-7 minute, în funcție de semaforul de lângă hotel. Microbuzul este de marcă Iveco, nou-nouț. Programul o să vi-l prezint mai jos dar nu se respectă în totalitate, în sensul bun pentru turiști. Adică, primul autobuz, de exemplu, pleacă de la hotel către plajă la ora 9:10 dar turiștii se înghesuie de la 8:50, șoferul fiind nevoit să plece. De altfel, primele două ture sunt foarte aglomerate. Am mai pățit o dată, la ora 12, pe ruta plajă-hotel, când eram în jur de 40 turiști în parcarea de lângă hotelul Lună spre Bendiță Mare. Microbuzul pleca la ora 12:05 iar următoarea cursă era la 13:05. Șoferul, un om foarte de treabă care ne ura o zi bună fiecărui turist care părăsea microbuzul, a decis să facă două curse, de la 12:05 și de la 12:15 din cauza numărului mare de turiști. Foarte frumos din partea lui că nu i-a lăsat pe ceilalți să mai aștepte o oră. Again, good job, Viva! Am uitat să menționez faptul că microbuzul dispune de aer condiționat și are o capacitate de 20 de locuri pe scaune și încă aproximativ 7-10 în picioare. Ei bine, programul este următorul:

•Dinspre hotel către plajă: 9:10/ 9:30/ 9:50/ 10:10/ 11:10/ 12:00/ 13:00/ 14:00/ 15:00/ 15:30/ 16:00/ 16:20/ 16:50

•Dinspre plajă către hotel: 9:15/ 9:35/ 9:55/ 10:15/ 11:15 /12:05/ 13:05/ 14:05/ 15:05/ 15:35/ 16:05/ 16:25/ 16:55.

Deși în ciuda rugăminților turiștilor de a prelungi programul până la ora 18, conducerea nu a luat atitudine. Poate anul viitor. Am observat că la ora 16:45, plaja era aproape goală, semn că turiștii nu vor să facă puțină mișcare.

Plaja și marea:

Plaja privată a hotelul, denumită "Mirage Viva Beach", este situată în zona hotelurilor Luna și Palm Beach. Nu este mare, aproximativ jumătate dintr-o plajă normală hotelurilor situate pe plajă. Există aproximativ 75 de umbrele, câte 5 rânduri a câte 15 umbrele fiecare și un număr dublu de șezlonguri, cu saltea de plajă asigurată. Există și șezlonguri suplimentare dar nu și umbrele, de culoare albastră, câteva stricate și 7 de culoare albă, pe structură de metal, model vechi, toate rupte. Există un singur coș de gunoi pentru toată porțiunea de plajă privată, plajă ce nu se întinde fix lângă mare, deci nu poate fi vorba de șezlonguri "rezervate" cu prosoape sau alte obiecte personale că doar nu stă nimeni să-și rezerve șezlongul mergând la ora 5 dimineața 3 km pe plajă și să nu stea nici măcar pe firul apei. Un băiat de cam 25 ani, angajat ca îngrijitor al plajei, mergea din când în când să strângă pet-urile lăsate printre șezlonguri iar seara, cu o silă mare cât distanța de la hotel la plajă, așeza șezlongurile lăsate de turiști în toate direcțiile. Îți mulțumea rar. Marea a fost curată dar intrarea absolut dezastruoasă, plină de scoici și cu un mal foarte abrupt, doi pași de la mal înainte și apa era până la genunchi. Am prins numai steagul verde deși în două seri marea a fost agitată dar s-a liniștit la lăsarea serii. Vremea a fost parțial frumoasă. În 3 seri din 5 a fost parțial înnorat dar nu a plouat.

Beach bar:

Cum de anul acesta hotelul are și plajă privată, mă gândesc că au prins liber într-un loc părăsit, spun asta pentru că beach bar-ul este dezastruos, clasificat la 2 stele, mizerabil dar funcțional. Sper ca până anul viitor să-l refacă și să arate, ca design, ca celelalte baruri. Între orele 10:00 și 15:30 erau servite snacks-uri ce constatau în: înghețată, mere, pere, pepene, porumb, struguri albinși negri, prune, ananas și mâncăruri gătite: cartofi pai și diferite tipuri de carne la grătar ce erau lăsate neacoperite, în plină căldură deci nu le-am încercat. În intervalul orar 10:00 - 16:30 erau servite băuturi răcoritoare (cele menționate și la celelalte capitole) și bere. Angajații care erau la beach bar sunt prin rotație cu cei din hotel. Paznicii te salutau de fiecare dată când veneai la plajă dar mi s-a părut că erau un pic forțați și puși pe glume între ei.

Animație:

Echipă de animație era prezentă tot timpul printre turiști cu diverse activități exceptând ziua de miercuri, zi liberă. Programul activităților este prezentat lângă restaurantul principal. Au și un mini club și un loc de joacă iar în fiecare seară turiștii se strângeau la mesele de lângă piscină pentru a asista la spectacolele lor. Deci, hotelul este ideal familiilor cu copii.

Wi-FI:

Există Wi-FI gratuit în tot hotelul. Încă de la check-in vi se dau hârtiuțe cu usere și parole pentru a vă conecta la internet și pot fi cerute și pentru alte dispozitive. Sunt disponibile 7 zile. Noi, la etajul 7, am avut semnal puternic deoarece există o singură rețea în tot hotelul care este derivată pe mai multe route-re care sunt situate pe fiecare etaj (cred că două la număr). Semnalul este puternic (viteză între 6-64 mbps) dar se întrerupe internetul uneori, nu semnalul, dar este de înțeles la câți turiști sunt în hotel.

Alte servicii:

•Centru fitness: folosire gratuită, deschis 24 ore, situat la etajul C (subsol).

•Saună/Jacuzzi: folosire gratuită 1 dată în timpul șederii pentru fiecare oaspete (sejur de minim 7 zile).

•Servicii de prim ajutor: doctor timp de 24 ore, cu telefon la recepție.

•Fumatul: interzis conform legislațiilor bulgare.

•Schimb valutar: este un birou de schimb valutar, pe partea stângă a intrării principale a hotelului. Orele de lucru: 09:00 - 20:00.

•ATM: cel mai apropiat ATM este în zona de lobby a hotelului Pliska.

•Check-out: ora 12 cu prelungire - până la ora 15,40 leva; până la oră 18,70 leva iar până la ora 21,100 leva.

•Masaj:

- Classic Massage - 50 min/50 lv

- Relaxing Massage - 50 min/50 lv

- Sport Massage - 45 min/50 lv

- 4Hands Massage - 50 min/100 lv

- Half body Massage - 30 min/30 lv

- Anti-Cellulite Massage - 40 min/40 lv

- Reflex zone foot Massage - 30 min/30 lv

- Peeling of the whole body - 40 min/40 lv

- Aromatherapy - 60 min/60 lv

- Ciocolate Therapy - 60 min/60 lv

- Honey Therapy - 60 min/60 lv

- Bulgarian Rose Therapy - 60 min/60 lv

- Coconut Therapy - 60 min/60 lv

- Argan Therapy - 60 min/60 lv

- Body Ritual - 90 min/120 lv

- Sense Ritual - 70 min/80 lv

În concluzie, scriind acest review pe parcursul a 5 zile, după multe consultări, gândiri și analizări, am reușit să pun capăt unui lung review, sper să vă fie de mare folos iar dacă am greșit un cuvânt sau două, pun pe seama oboselii redactării review-ul-ui! Noi am promis că vom reveni și anul viitor 100%! Îl recomand și colegilor AFA! O să postez şi foarte multe poze dar după ce se termină vacanța actuală, din Hațeg, pentru a edita majoritatea lor! Vacanțe frumoase pe sfârșit de vară și ne auzim curând la un review despre Descoperă Nisipurilede Aur şi Cap Kaliakra!

Pentru webmaster: http://bit.ly/1PoH2uA (videoclipul de prezentare al hotelului)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de andreieu in 20.08.15 23:09:54
Validat / Publicat: 21.08.15 07:17:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Balchik și Albena
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreieu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Răsărit de pe balcon.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 73300 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster69
    [20.08.15 23:53:43]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    danamandache
    [21.08.15 08:11:30]
    »

    Exceptional articol! Foarte bine structurat si foarte util!

    andreieuAUTOR REVIEW
    [29.08.15 17:50:21]
    »

    @danamandache - Mulțumesc frumos și... o să mai fie și altele, în curând!

    dorinakiss
    [22.09.15 11:40:02]
    »

    @andreieu - Foarte bun articol, detaliat la mare precizie. O sa am nevoie de el la anul, cand o sa rezerv o camera. Tot in August 2015 am fost la Hotel Preslav si treceam pe langa Viva Club. Ne uitam cu placere la hotel.

    alex_iasi
    [07.05.16 10:34:34]
    »

    Foarte, foarte bine structurat si util review-ul! Felicitari!

    andreieuAUTOR REVIEW
    [08.05.16 12:08:59]
    »

    @alex_iasi - Mulțumesc frumos! Acesta a fost scopul meu

    vega06
    [18.05.16 14:49:25]
    »

    @andreieu -

    Regret, dar mie nu mi-a placut review-ul tau @andreitu. L-ai scris in asa fel incat nici un coleg AFA nu va mai putea sa vina cu vreo completare daca vreodata s-ar caza pe aici

    Ai luat painea de la gura altor colegi de-ai tai

    In fine, hai ca glumeam mai sus si sper sa stii de gluma

    Foarte bun si complet review si te felicit si eu pentru asta.

    andreieuAUTOR REVIEW
    [18.05.16 15:40:25]
    »

    @vega06: Eram sigur că o să dau de tine aici! Mă aşteptam de la bun început. Stai liniștit, oricum deja râd în continuu . Îi hrănesc pe ceilalți colegi, nu-i problemă, se găsește câte ceva pentru toți, le dau un zvâc şi imediat pornesc impresiile

    Mulțumesc mult pentru laude, sunt şi eu mai modest... atât am reușit să storc din creieraşul meu Îl mai (re) vizionez din când în când şi nu ştiu ce a fost în capul de am reușit să scriu atât de mult.

    Zâmbeşte în continuare!

    vega06
    [18.05.16 19:57:32]
    »

    @andreieu -

    Ei, daca ai grija de ceilalti colegi si-i hranesti se trece cu vederea. Si laudele sunt cuvenite sa stii, asa ca lasa modestia pentru altii care chiar o merita

    Daa... Normal ca zambim in continuare. Stii cum zice Murphy : Zimbeste. Maine va fi mai rau

    roth
    [28.06.16 16:14:18]
    »

    Felicitari, le meriti... ai muncit si ai facut o poveste plina de amanunte utile. Bine structurat, bine detaliat cemai... un rw de mare clasa.

    johnnybegoode
    [30.06.16 12:41:04]
    »

    Un review exceptional! Pe 20.07 avem si noi rezervare acolo, abia astept sa ajungem!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alex_iasi, andreieu, danamandache, johnnybegoode, roth
    Alte impresii din această RUBRICĂHVD Viva Club Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056533098220825 sec
    ecranul dvs: 1 x 1