ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2020
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 5 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Legănați de valurile Dunării la Hotel Plutitor Egreta 1

TIPĂREȘTE

Când am văzut că speranțele noastre de plecare pe alte meleaguri se năruiesc, am inceput să ne facem planuri de vacanță pe meleagurile noastre, mai exact in Delta Dunării.

Și, ca să avem și mare și deltă, ne-am decis să mergem la Sfântu Gheorghe, acolo unde Dunărea intâlnește marea.

Era deja mijlocul lunii iulie când ne-am decis să mergem și, atunci cînd am inceput să căutăm locuri de cazare, am avut surpriza să constatăm că nu existau locuri libere. Dar nu am rennțat la căutări și, până la urmă am găsit o cameră liberă, in a doua săptămână a lunii august, la Hotelul Plutitor Egreta 1.

Ne-a surâs ideea de a sta pe un mic vapor ancorat in apropierea portului din Sfântu Gheorghe, așa că nu am mai căutat nimic altceva și am făcut repede rezervarea.

Imediat după finalizarea rezervării am primit mesaj de bun venit de la proprietarul hotelului, insoțit de recomandări privind eventualele excursii.

Hotelul este așa cum am menționat, o ambarcațiune ancorată pe brațul Sfantu Gheorghe, in apropierea portului din Sfântu Gheorghe.

Puntea inferioară a vasului era impărțită in două părți: una complet inchisă și cealaltă deschisă, acoperită cu copertină. In partea inchisă, era amenajat un mic bar cu două fotolii, o canapea, și o măsuță mică. Tot aici era și locul unde se lua masa.

In partea deschisă erau canapele și măsuțe mici, un loc excelent pentru relaxare. Seara acest spațiu se inchidea cu o plasă protectoare, care ne ferea de țânțari.

Vasul mai avea și o punte superioară, la care se ajungea urcînd câteva de pe puntea inferioară. Aici ziua se putea face plajă, pe unul din cele câteva șezlong-uri. Tot de aici se putea admira cel mai frumos apus iar noaptea, după ce țânțarii mergeau la culcare, puteam să admirăm stelele și să ascultăm zgomotele nocturne ale deltei.

Pe malul de lângă vas era amenajat un loc de relaxare, cu hamace și mese din lemn.


despre SERVICII

Personal foarte amabil. In prima zi proprietarul a lipsit dar ne-a contactat telefonic imediat după ce ne-am cazat interesându-se dacă suntem mulțumiți. In următoarele zile a fost prezent printre turiști.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camerele erau jos, sub punte (nu știu exact dacă este termenul corect, nu prea mă pricep la ambarcațiuni). Hotelul nu are multe camere, nu le-am numarat dar cred că maxim zece, judecând după numărul turiștilor prezenți la bord. Inșirate de o parte și de alta a unui hol ingust, camerele sunt duble, cu paturi matrmoniale sau twin.

Noi am avut o cameră cu pat matrimonial, a cărei cheie ni s-a dat imediat ce am ajuns la hotel. Deși hotelul este cotat pe site-ul de rezervări ca fiind de patru stele, camera este, din păcate, departe de acest standard. Principalul motiv este dimensiunea, camera fiind foarte mică. Trei sferturi din cameră erau ocupate de patul matrimonial, care se intindea, pe lățime, dintr-un perete in celălat al camerei. Intram in cameră și abia aveam loc să ne strecurăm pe lângă pat, dacă eram mai masivi, cred că nici nu puteam sta impreună in cameră. Deasupra patului erau două veioze și o poliță pentru telefon sau cărți. Camera mai avea un hol foarte mic de unde se intra in baie. In acest hol era amenajat și un dulap pentru haine.

Baia, la fel de mică, avea duș, vas de toaletă și o chiuvetă mică. Prosoapele erau albe și pufoase, iar cosmeticele pentru baie erau de calitate bună.

Din cameră vedeam Dunărea, printr-o fereastră prevăzută cu plasă pentru țânțari. Aveam și aer condiționat, pe care l-am folosit ziua, când ne intorceam de la plajă. Noaptea lăsam geamul deschis și era destul de plăcut.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Toate cele trei mese ale zilei se luau sus, in mica sală amenajată ăe puntea inferioară. Când am rezervat am plătit doar micul dejun, dar acolo am optat pentru varianta all inclusiv. Mancarea a fost excelentă, bazată, bineințeles in special pe pește. Au fost insă și preparate din carne de pui sau porc, brânzeturi, ouă, mezeluri, deserturi foarte bune. Toate preparatele se găteau pe vas, de către o bucătăreasă din Sfântu Gheorghe.

Mesele erau de câte patru persoane. La sosire am fost intrebați dacă acceptăm să mai stăm cu o pereche sa dorim să stăm separat. Mancarea era servită la mese, de o tânără și foarte amabilă angajată a hotelului. Dacă mai doream câte o porție, nu trebuia decât să cerem și imediat ni se mai aducea. Pentru că eram puțini turiști, am reușit să ne imprietenim și să petrecem seri foarte plăcute pe vas.

Pe tot timpul zilei puteam să bem cafea sau ceai pe care eram liberi să ni le preparăm singuri. Berea era la draft, și puteam să ne servim oricând. Mai erau sucuri și vin, dar nu foarte bun. Apa era asigurată de un distribuitor.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este foarte aproape de locul unde se varsă Dunărea in Marea Neagră. De pe punte se poate vedea marea. Plaja frumoasă din Sfântu Gheorghe este un din principalele atracții din zonă.

Pentru deplasarea la plajă hotelul a pus la dispoziie o șalupă care pleca dimineața după micul dejun și se intorcea la prânz (pe la ora 14.00). Cine vroia, avea posibilitatea să meargă la plajă cu bicicleta, pusă la dispoziție de hotel.

Pe plajă aveam sezlong-uri pe care le puteam lua de la unul din cele două baruri aflate la intrarea pe plajă.

Dar, pentru că suntem in deltă, nu puteau lipsi plimbările pe canalele deltei. Optând pentru all inclusive, am avut in preț și trei excursii in deltă, la Insula Sacalin, Caraorman și in Sulina. Amatorilor de pescuit li s-a pus la dispoziție o barcă cu motor, pe care o puteau conduce singuri pe canalele din apropiere.

Intr-o seară a fost organizat un foc de tabără pe plajă.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Ne-am relaxat pe o plajă frumoasă și sălbatică, ne-am plimbat pe canalele deltei, prin Sfântu Gheorghe, Sulina și Caraorman.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 10.10.20 21:48:03
Validat / Publicat: 11.10.20 09:01:46
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SF. GHEORGHE [TL]

VIZUALIZĂRI: 1200 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Apus de soare vpzut de pe punte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.10.20 08:58:39]
»

Mutat în rubrica "Hotel Plutitor Egreta 1, SF. GHEORGHE [TL]" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​

adrianbogdan
[11.10.20 09:07:16]
»

Tare fain

webmasterPHONE
[11.10.20 09:13:46]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[11.10.20 09:15:39]
»

@webmasterX:  Este chiar acolo!  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MikaPHONEAUTOR REVIEW
[11.10.20 09:19:34]
»

@webmaster:  Mulțumesc!  

krisstinnaPHONE
[11.10.20 09:21:46]
»

@Mika:  La prima vedere a prețului ai impresia că e cam mare dar citind detaliile și văzând pozele constat că e un preț bun având in vedere facilitățile oferite dar și serviciile. ​​

​​Pe vremea comuniștilor arătau groaznic aceste pontoane, aveau paturi suspendate in cabine, am dormit in așa ceva la Sulina.  Fiind spațiul foarte mic in "camere" nu au cum să decoreze altfel interioarele, mi se par ok având in vedere că stai destul de puțin in acea încăpere micuță.  Foarte bună recomandarea ta!

​​

mishu
[11.10.20 10:08:36]
»

@Mika:  Intradevar camera micuta, insa asta a fost spatiul, bine ca nu era vremea urata sa fiti nevoiti sa stati in camera, in rest conteaza ca serviciile au fost de calitate si ati avut parte de o vedere de vis de pe vas si asta face toti banii.

Ma bucur ca ati avut o vacanta frum​oasa si cat priveste vacantele in afara tarii, va veni si randul lor.

Felicitari, votat cu mare drag. ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[11.10.20 11:17:09]
»

@krisstinna:  Am fost in perioadă de vârf (mijlocul lunii august),   era in desfășurare și Festivalul Anonimul, ceea ce justifică intr-un fel prețul ceva mai mare. Oricum, era plin Sfântu Gheorghe, nu prea aveam de ales. Ne-am simțit in schimb foarte bine! Adevărat, in cameră am stat doar noaptea, când dormeam, așa că, până la urmă nu am suferit prea mult din cauza dimensiuni ei. Stiam că nu prea au avut de ales, că așa a fost ambarcațiunea și au incercat să facă ce au putut. Oricum, recomand cazarea și, cine știe, poate mai ajung și eu pe acolo. Mulțumesc de vizită și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[11.10.20 11:22:28]
»

@mishu:  Mulțumesc! Ne-am simțit foarte bine, iar in cameră am stat numai noaptea, când dormeam. In timpul zilei veneam doar pentru scurt timp. Aștept cuminte și vremea vacanțelor pe alte meleaguri, care mi-au cam lipsit anul acesta.  

maryka
[11.10.20 12:59:16]
»

Mie mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Sigur că putea fi nițel mai mare camera, dar având în vedere că ați stat doar peste noapte, se acceptă! În schimb ce apusuri! Ce culori în poza P 2 ! Superb! Ați compensat bine cu alte servicii, gen excursii sau altele, foarte bune!

Felicitări, foarte frumos!

doinafil
[11.10.20 22:09:50]
»

Am așteptat să văd și eu cum este pe un hotel plutitor! La cât de mică e suprafața „plutitoare” nu arată rău, mă așteptam să fie spațiu îngust, numai patul m-a surprins!

Cred că trebuia să urcați în pat pe la locul unde, de obicei, stau picioarele, când dormi! Chiar asta n-am văzut pe nicăieri, și nici nu mi-am imaginat că se poate și așa.

Dacă costul total (3000) lei a inclus, pe lângă cazare, masa și excursiile cu șalupa pe canale, atunci nu mi se pare prea mult!

 Noi anul trecut​​​ am stat la o pensiune de pe strada principală, puțin mai departe de supermarketul satului.

​Să vă fie de bine!

MikaAUTOR REVIEW
[11.10.20 23:19:47]
»

@maryka:  Mulțumesc! Da, a fost frumos, o experiență inedită pentru noi.   

MikaAUTOR REVIEW
[11.10.20 23:22:12]
»

@doinafil:  Chiar așa, ne urcam in pat pe la picioare .   Dar a fost bine până la urmă! Mulțumesc de vizită!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, doinafil, maryka, Mika, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂHotel Plutitor Egreta 1:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.84660696983337 sec
    ecranul dvs: 1 x 1