BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Trei zile la hotel Holiday Blue din Olimp
Anul acesta se pare că singura ieșire in afara țării va rămâne cea din februarie, din Austria. Inamicul nevăzut ne-a făcut să ne schimbăm planurile de concediu, chiar de mai multe ori. De fapt, nici acum nu avem un plan, tot sperăm să se mai indrepte situația, dar, având in vedere ultimele statistici, devine tot mai clar că vom rămâne in țărișoara noastră dragă.
Așa că ne-am gândit să vedem ce s-a mai intâmplat pe litoralul nostru in anii in care nu l-am mai vizitat.
Mica vacanță nu a fost planificată, ideea ne-a venit intr-o vineri pe la prânz. Profitând că aveam și lunea următoare zi liberă, ne-am gândit să ne răcorim puțin la malul mării. Pentru că era destul de târziu să mai căutăm cazare, mai ales că vroiam să plătim cu tichetele de vacanță rămase neconsumate incă de anul trecut, am apelat la serviciile unei agenții de turism.
Ne-am făcut in mare grabă bagajele, ne-am urcat in mașină, și prima oprire a fost la o agenție din centrul Bucureștiului, cu care mai avusesem o scurtă colaborare.
Ne-am gândit să mergem in stațiunea Neptun-Olimp, pe unde nu mai poposisem de mai bine de douăzeci de ani.
Nu am stat prea mult să alegem, prima variantă propusă ni s-a părut acceptabilă, așa că am plătit și am plecat in mare grabă spre litoral, stațiunea Olimp, hotelul Holiday Blue.
După aproximativ două ore am ajuns la hotel, situat pe strada Trandafirilor din Olimp. Pentru cei care cunosc stațiunea Olimp trebuie să spun că hotelul Holiday Blue este vechiul hotel Slatina, complet renovat, clasificat la trei stele.
Hotelul dispune de o parcare mare, gratuită, unde am găsit și noi un loc pentru mașina noastră.
Ne-am luat bagajele și ne-am dus intinși la recepție, unde doi tineri recepționeri (băiat și fată), cu măștile pe figură, ne-au intâmpinat foarte amabili.
Recepția hotelului se află in holul mare de la intrare, loc unde este și un mic bar și de unde se poate ieși spre piscină.
Hotelul are două aripi, din care, la data sosirii noastre numai una era gata pentru oaspeți, cealaltă urmând să fie finalizată in circa două săptămâni (după spusele recepționerilor).
Formalitățile de cazare au decurs rapid, am primit două carduri cu indicația etajului și a numărului camerei.
Trei etaje are hotelul Holiday Blue iar camera noastră, situată la cel de al doilea etaj, era una din cele 225 de camera duble.
despre SERVICII
Personalul de la recepție, bar, piscină - foarte tânăr și foarte amabil. Un punct in minus – nu s-a făcut curat in cameră in cele trei zile, nu s-au schimbat prosoapele, deși in fiecare zi am văzut cameristele pe etaj. In schimb, una din cameriste a fost foarte vigilentă cu controlatul camerei atunci când am plecat!
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera nu este mare, aș spune chiar mică, dar suficientă pentru două persoane care nu și-au propus să stea prea mult in interior. La intrare un hol mic din care o ușă dă in baie iar in față se intră in camera propriuzisă. In hol se află un dulap pentru haine și tot in acest dulap este incorporat și frigiderul, o soluție bună pentru economisirea spațiului din cameră. Pe peretele opus dulapului este un cuier pentru haine.
In cameră – un pat dublu matrimonial, două fotolii și o măsuță. Pe peretele din fața patului era un televizor cu ecran led. Tot cu scopul de a folosi la maxim spațiul camerei, de o parte și de alta a patului erau două polițe suprapuse și prize pentru telefon. O poliță mare, pe care se află un telefon, era și sub televizor. In cameră mai era o oglindă, un support ăentru bagaje și un aparat de aer condiționat, pe care nu l-am folosit, camera beneficiind de umbră naturală intreaga zi.
Lenjeria curată, albă, aș spune chiar nouă.
Camera are și un balcon, sufficient de mare pentru două scaune și o măsuță. Balconul este iluminat seara până la ora 23.00.
Lumina in cameră este foarte bună. O aplică cu sensor de mișcare in hol (cam supărătoare, nu se putea intrerupe, se aprindea la orice mișcare), una in cameră iar de o parte și de alta a patului două veioze care dădeau o lumină suficientă pentru citit.
Baia – mică, cu duș, chiuvetă, vas de toaletă. Nu erau consumabile, era săpun la dozator la chiuvetă și gel de duș tot la dozator. Prosoapele, albe, de calitate bună, la fel, păreau noi.
Pe jos, in intreaga cameră era mochetă.
Intregul mobilier, ușile, mocheta, era nou nouț. Nu știu exact când au inaugurat această aripă, dar totul de la intrare in hotel până in cameră, mirosea a nou.
Hotelul are și o piscină, destul de mare, nu am folosit-o dar arăta bine. De o pate și de alta erau șezlong-uri și umblete mari. Ce mi-a plăcut era că avea dușuri moderne, cu hidromasaj, unde ne puteam spăla de nisip după ce veneam de la plajă.
Din curtea interioară unde era piscina puteam ieși spre plajă, care era la cca cinci minute de mers.
Din cauza spațiului de dimensiuni reduse al camerei, nu il recomand celor cu copii, deși erau foarte multe familii cu copii in hotel. Un pat suplimentar blochează practic camera, după părerea mea. Recomand acest hotel insă pentru câteva zile la mare petrecute in doi.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Micul dejun era servit la hotelul Holiday Olimp, aflat vis-à-vis. A fost bufet suedez și a avut cam tot ce iti poți dori – ochiuri, omletă, ouă fierte, brânzeuri, mezeluri, ceai, cafea, lapte, etc. La același hotel se putea servi și prânzul sau cina.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul este bine poziționat, plaja este aproape, sunt multe restaurante in apropiere, se poate ajunge intr-o plimbare ușoară in Neptun. Obiecțiile se referă la stațiunea Olimp-Neptun in ansamblu, obiecțiuni pe care le voi detalia intr-un review viitor.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Am stat numai pe plajă ca să ne odihnim. Plaja din apropierea hoteluli era curată, dar cam aglomerată. Puțin mai departe insă, spre Eforie, erau mai multe plaje mult mai libere.
Trimis de Mika in 15.07.20 21:55:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.87992100 N, 28.60347800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Holiday Blue (ex Slatina) Hotel [Olimp], NEPTUN / OLIMP" (deja existentă pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Mika: Bravo munțomano, ai intrat și în mare!
Felicitări pentru articol!
Keep in going!!!
????????
@Dana2008: Mulțumesc! Ne-am mai racorit puțin și in mare.
Mă bucur să aflu că se renovează în mod continuu pe litoralul nostru şi în special în staţiunile din sudul litoralului. Patronii hotelurilor îşi dau silinţa să ridice nivelul serviciilor hoteliere, însă nu au nicio putere în ceea ce priveşte domeniul public, asta fiind responsabilitatea Primăriei.
Mă gândesc că, deşi aparent, turismul românesc a fost afectat de pandemie, totuşi s-a creat oportunitatea ca litoralul nostru să fie descoperit / redescoperit de turiştii români care preferau în trecut să-şi petreacă concediile în străinătate şi poate fi un impuls pentru hotelierii români, iar în final să ducă la dezvoltarea turismului autohton.
@cris1982: Din păcate, situația nu stă prea bine pe litoralul nostru. Au fost renovate câteva hoteluri dar multe altele sunt inchise, in paragină (ex. Caraiman din Neptun). Este mizerie, multă, pe străzi, chiar și pe plajă. S-a construit aiurea, multe maghernițe urâte și inghesuite de-a lungul plajei din Neptun-Jupiter.
Prețurile in schimb, sunt la nivelul celor din afara țării. La restaurant am plătit tot atât cât aș fi plătit intr-o stațiune din sudul Franței, fără să consum cine știe ce, și fără să fie un restaurant de lux. Din păcate mulți proprietari de restaurante sau hoteluri nu se pot lăsa de obiceiul de a a da un ” tun” cum se spune, să câștige la maxim in cele două-trei luni cât au ei deschis.
Nu mi-a lăsat o impresie prea bună stațiunea Olimp-Neptun!
din pacate chiar daca s-au renovat cateva hoteluri care poate arata chiar bine, ce facem cu preturile?
cum anul asta se pare ca Turcia este exclusa de pe lista destinatiilor posibile (in primul rand din motive de izolare la intoarcere), iar Grecia probabil ne va refuza ea chiar daca ai" mama testului", nu mi-a ramas decat sa caut la noi pe litoral. ce am gasit? pai anul trecut am dat 200 euro/noapte si am primit pe langa cazare, distractie (spectacole bunicele), o plaja buna, mancare selecta, inghetata Algida la orice ora si la discretie, inghetata si mai buna gen Movenpick, bere Miller, Corona si altele la sticla, bauturi fine inclusiv whisky de 18 ani si rom de 12, cafea Davidoff. ce am gasit pe litoralul nostru? Phoenicia 250 euro (asta cu discount de 37% ), Mera pe la 220-230 euro si bineinteles ca nu se pot compara facilitatile cu cele din Turcia
in plus vad pe la televizor reclame desantate de genul "chiar daca s-a scumpit luati acum ca nu mai sunt multe locuri"!
Am văzut și eu (la fața locului) că anul ăsta e o înflorire a Olimpului de care io, ca vechi client, nici nu știu dacă să mă bucur sau nu. Mi-e că o să crească aglomerația pe ceea ce era cîndva cea mai bună și liberă plajă din zona Mangalia.
Anul ăsta s-au deschis sau sînt în renovare mai multe hoteluri decît din 90 pînă în 2019. Meduza are un hotel nou în centru, după ce acum 2 ani a deschis unul pe plajă, Cireșica are un ditai corpul nou în construcție, Slatina e renovat pe jumate, Craiova + complexul Amfiteatru sînt în renovare sub umbrela Phoenicia (2 din ele s-au și deschis - Panoramic și Belvedere, Craiova și Amfiteatru rămîn pe 2021), s-a mai deschis unul nou (Novum) în nord, spre Costinești, unde a fost campingul...
Sigur, hotelurile vechi rămîn cu camerele alea proiectate în ' 65, nu ai ce face decît să zici că ăsta e șarmul nostru european, camere mici la hotel (și cam așa e de fapt).
Meduza în schimb, făcut de la zero, are niște camere mai mult decît generoase.
Sper să mai ajung anul ăsta măcar încă o dată pe acolo, 2 - 3 zile.
@abancor: Stai liniștit, aglomerația este deja prezentă.
Am văzut Hotelurile Meduza, mi s-a părut interesant cel de pe plajă. La Cireșica, nici nu știam că s-a deschis și hotel, am vozut acum, nu arăta chiar rău. Mai aveau in construcție un corp. Slatina era gata și aripa a doua, cred că au dat-o deja in folosință. Nu mi s-a părut că ar fi deschis Panoramicul și Belvedere, era șantier pe acolo, clar se lucra.
Mi-a mai plăcut un hotel mic aflat chiar pe plajă, in apropiere de vila lui Ceaușescu - Mini Complex Delfin, cred că se cheamă.
Novum nu l-am văzut. Oricum, Olimp arată ceva mai bine decât Neptun.
@nrs: Prețurile sunt ca afară, dar in continuare, serviciile lasă mult de dorit. Mai mergem in deltă, să vedem ce e și pe acolo, că ne-am cam lămurit cu litoralul.
din pacate mie mi se pare ca preturile sunt mai mari decat in Turcia iar conditiile nu se compara
@Mika: Am crezut că s-a deschis Panoramic că am văzut oferte pe net. Oricum, deschiderea pesemne e pe-aproape.
Novum e la capătul de nord al stațiunii, a fost și un mini-scandal în presă că a fost o petrecere de inaugurare cu prea multă lume.
Oho, Delfinul îl cunosc, e deschis în 2011, am stat acolo mai multe veri. De regulă trebuie să rezervi cel tîrziu în februarie ca să poți găsi camere în ce perioadă vrei. De regulă acolo merg la plajă și mănînc de prînz.
La Cireșica corpul vechi e ok, corpul nou pare mai spectaculos.
Problema a fost că nu s-a privatizat totul de la început, din anii 90, statul a ținut de hotelurile vechi, investitorii au făcut hoteluri noi printre cele vechi, abia acum a venit rîndul să renască și cele vechi, dar nu s-a mai respectat urbanismul și arhitectura gîndite la început... Mă rog, e bine și așa, primăria mai are de lucru ca să arate și trotuarele și spațiile verzi bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Vacanta super la Hotel Holiday Blue — scris în 06.08.22 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Hotel pentru nostalgici — scris în 17.08.17 de Florin87 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Hotel Slatina din Olimp, cazare acceptabila, mancare gustoasa — scris în 18.02.18 de Mihai74J din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Hotel Slatina — scris în 01.08.17 de rapbuc din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Acceptabil — scris în 11.01.16 de mihacluj din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Un concediu adevarat la hotelul Slatina/Olimp — scris în 26.08.15 de Djvasi din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Jalnic — scris în 22.08.15 de AlinaCamelia din CAMPINA - nu recomandă