GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Peregrin prin Dobrogea – zâmbetul sfinților de la mănăstirea Sfântul Apostol Filip (Adamclisi)
Ce m-a frapat încă de la intrarea în Dobrogea sudică, observând arhitectura precum și ambianța mănăstirii Dervent, a fost estetica subtilă asociată bunului gust. Intrarea în casa lui Dumnezeu nu se face astfel într-un templu sumbru sau sobru, ci într-un ansamblu arhitectural aflat în armonie atât constructivă cât și în ceea ce privește decorațiunile sau concepția aranjamentelor arbustive ori floricole. Surprinderea simțită la Dervent avea să crească în mod plăcut lângă Adamclisi, unde o mănăstirea nouă închinata Sfântului Apostol Filip, avea să ne încânte cu arhitectura sa și cu picturile ei pline de lumină.
Poate n-aș fi vizitat acest ansamblu, dar venid dinspre Ostrov în fuga mașinii spre panta de la intrarea în Adamclisi, am remarcat un petic interesant colorat, suit în depărtare pe partea dreaptă a drumului. Aflat vis-a-vis de cetatea romană de pe aceste locuri, petecul - ca de lumină, se proiecta pe arămiul dealului. Am frânat și am întors volanul, oprind surprins lângă un ansamblu căruia deja îi văzusem fugar câteva fotografii, fără să știu că este vorba tocmai despre acesta. În sinea mea jinduisem să văd locul din imagini, dar un calcul de timp, dăduse înapoi dorința de a explora alte posibilități suplimentare de extensie a traseului turistic propus prin Dobrogea de sud.
Lăcaș de cult recent ridicat (2007-2008), se află încă în stadiul de finisare, având o pictură murală atât exterioară cât și interioară deosebit de frumoasă și cu o simbolistică aparte. Încă de la intrare în biserică, fațada te întâmpină cu scara Sfântului Ioan Scărarul și cu imaginea apostolilor Petru, Pavel, Andrei și Filip. Dincolo de aceasta, arhitectura este și aici frumoasă și plină de bun gust. Curtea interioară este de fapt un atrium delimitat de două rânduri de coloane, legate prin arcade și decorate cu piatră. Piatra decorativă este folosită și în paraclisul de la demisolul bisericii, precum și la structurile de legătură între aceasta și restul ansamblului. Câțiva arbuști ornează exteriorul, lor adăugându-li-se un brâu de ulcioare în tonuri calme.
La interior, sculptura lemnului catapeteasmei și scaunelor se integrează discret picturilor, printre care se regăsesc în pronaos unele cu un iz specific de istorie națională. Tot la interior, separația dintre naos și pronaos se face cu arce sprijinite pe un stâlp care pare de marmură. Florile apar peste tot, lângă altar, la colțuri, în decorațiunile prelungirilor arcelor de boltă, în centura verde care înconjoară mănăstirea. Candelabrele sunt lucrate cu migală, obiectele de cult fiind și ele plăcute ochiului.
Contextul antic este suținut de atât de desenul structurii centrale a bisericii, cât și de rândurile de coloane ale curții, precum și de brâul de ulcioare exterioare. Piatra aduce legătura cu piatra cetății romane, iar în tot acest amestec se află picături de Orient, savant dozate și amestecate cu gust într-un parfum de Bizanț.
La demisol se află un paraclis în formă de criptă, decorat - la fel, cu piatră.
De parcă estetica nu ar fi fost de ajuns ca să te năucească, sfinții din picturi au un zâmbet aparte. Leii de la baza scaunului arhieresc, până și ei, par că au un zâmbet discret, fiind figurați cu gurile închise, blânzi și supuși. Picturile sunt pline de lumină, îndemnând oamenii să vină la sfântul lăcaș cu pace în inimi, iar zâmbetele sfinților îi întâmpină cu bucurie.
Nu am mai văzut nicăieri până aici atâta lumină și deschidere în pictura murală cultică ortodoxă, iar surprinderea mea a fost mare în fața melanjului de ortodoxie, Bizanț, Orient și Antichitate. Am cerut așadar o explicație părintelui care se afla acolo și am primit un răspuns: oameni trebuie să vină la Biserică cu bucurie... Nu m-aș fi gândit că această explicație simplă poate sta la baza ideilor care au stat la baza concepției arhitecturale și stilistice a acestui lăcaș, dar iată că se poate.
Așada consumați o oră din timpul vostru pentru a vizita această mînăstire și admirați-o prin toți porii, pentru că aveți ce vedea. Nu este încă terminată și de lucrat se mai lucrează la ea – atât la structură cât și la finisaje, precum și la pictura exterioară. Vizitați-o ACUM și revizitați-o pentru a fi din nou surprinși, peste 3 sau poate peste 5 ani, când va fi terminată.
Petreceți timp încercând să înțelegeți simbolistica picturilor de pe tavanul pronaosului, petreceți timp dând roată exteriorului și petreceți timp încercând să înțelegeți mesajul zâmbetului sfinților zugrăviți pe pereți în naos sau la exterior.
P.S.
- Pictura a fost realizată de o echipă coordonată de Sergiu Ivas, care a pictat și catedrala mănăstirii Sf. Mironosiţe Marta și Maria din Hagimus, raionul Căușeni, Republica Moldova.
- Pe mine personal nu m-a interesat în mod deosebit funcția cultică a lăcașului, dar pentru cei pe care îi interesează în special acest lucru, menționez că aici se află moaștele a 5 sfinți dobrogeni. Acestea sunt preluate dintr-o criptă descoperită în anii '70 ai secolului XX, sub altarul bisericii mari din cetatea Adamclisi. În ceea ce privește autenticitatea moaștelor există încă îndoieli, discutate de teologi și de către arheologi cu argumente și contraargumente.
Trimis de Qvadratvus in 12.09.17 18:39:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Qvadratvus: Deosebită această biserică! Multumesc pentru recomandare!
Cu plăcere.
Tot în Dobrogea, picturi absolut fascinante (pe mine unul m-au lăsat cu gura căscată - la figurat), găsiți de asemenea la mănăstirea de maici pe rit vechi Vovidenia, de la Slava Rusă. Este mai greu de intrat acolo și îmbrăcămintea trebuie să fie foarte strictă, dar se poate...
@Qvadratvus: De-ai ști de câte ori am ocolit-o! Aștept să se facă mai frig și mă duc negreșit! Mulțam din nou!
@Qvadratvus: Într-adevăr un loc deosebit prin pitorescul arhitecturii din piatră care urmărește integrarea ansamblului monahal în stilul caracteristic ținutului dobrogean. De fiecare dată când am vizitat ruinele cetății Tropaeum Traiani am observat mănăstirea de pe coasta dealului de vis-a-vis. Mulțumim pentru semnalare și pentru îndemnul de a vizita acest loc.
@crismis: Câteva recomandări pentru Vovodenia și mai ales pentru Uspenia, când vă veți duce:
* neapărat îmbrăcăminte adecvată, altfel riscați să nu puteți intra
* Trebuie multă răbdare și un buget de timp elastic, pentru a găsi pe cineva care să vă deschidă bisericile (motivele le veți afla la fața locului). De obicei se folosesc paraclisele și nu bisericile propriu-zise, pentru slujbe. Cel mai probabil pe maici și pe călugări le/îi veți putea găsi în perioada slujbelor de peste zi.
* încercați neapărat la Vovidenia să vizitați și paraclisul. Veți avea ocazia să vedeți lucruri unice (garantez)
* personal sugerez să NU postați fotografii pe internet cu ce veți vedea în paraclisul de la Vovidenia (asta în caz că veți primi permisiunea să fotografiați ceva de pe acolo). Explic: știu un caz real în care un grup de... conlocuitori de pe la Agnita, văzând pozele icoanelor din bisericile de lemn din zonele apropiate - cărora un coleg de pe Wikipedia le-a făcut articole - din plin garnisite cu imagini, a dat spargeri furând multe icoane de patrimoniu. Până au fost prinși, o parte din acele inestimabile valori plecaseră deja peste graniță. Trecând peste faptul că acel coleg a trebuit să vină ca martor la tribunal, împotriva unui grup infracțional organizat, a parte dintre valorile respective au fost pierdute de România, poate definitiv.
Cel mai cuminte și mai sigur va fi să vedeți ce e de văzut și să păstrați pentru dv., ceea ce veți vedea. Părerea mea...
Din păcate, biserica a luat foc în octombrie 2019 şi picturile s-au dus... Mare păcat.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Și drumul face parte din concediu — scris în 21.10.24 de Pușcașu Marin din UM01065 - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Poveste de la Marea Neagră — scris în 09.09.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2024 3 zile în Delta Dunării — scris în 29.08.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Dobrogea misterioasă- Cetatea Ibida, Muzeul Constantin Paraschiva, Capul Doloșman, Cetatea Orgame, Portul turistic Jurilovca — scris în 14.07.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O zi pe plaiuri dobrogene — scris în 06.08.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea a 2-a — scris în 27.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea 1 — scris în 24.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ