Prima zi, de la Galaţi la Tulcea pe variantă

TIPĂREȘTE

Am traversat Dunărea cu bacul pe la Galaţi. Traversarea cu un bac Navrom a costat 20 lei auto plus şofer şi 1.5 lei pentru însoţitor faţă de 35 lei traversare la întoarcere pe la Ostrov (Călăraşi) cu o firmă particulară. Intenţia noastră era să mergem pe DN22 aproape paralel cu drumul principal E87 care leagă Tulcea de Galaţi prin Măcin. Am mers 13 km pe DN22E până în localitatea Garvan.

Eram bucuroasă să încep excursia cu vizitarea cetăţii Dinogetia (N45.38406, E28.14005) aşa că nici n-am dat atenţie celor 3-4 km de drum de pământ presărat cu indicatoare care ne arătau că direcţia era bună. Cetatea Dinogetia menţionată de Ptolemeu a fost o fortificaţie romană apoi bizantină, cu rol important strategic, ridicată pe o popină (movilă neinundabilă) pe malul stâng al Dunării în zona vărsării Siretului şi al Prutului. Iniţial a fost o fortificaţie getică care purta acelaş nume.

Cetatea reconstruită de romani în sec. II. avea zid gros de apărare de pietre şi cărămizi legate cu mortar şi patru turnuri de apărare. În sec. IV a fost construită o bazilică paleo creştină. După maxima ei înflorire din sec. VI, au urmat distrugerea şi părăsirea ei în sec. VII. După anul 1000 a fost refolosită de bizantini ca punct strategic şi comercial important. După căderea Bizanţului Dinogetia decade din nou ajungând astăzi o ruină. A început o acţiune timidă de restaurare în 2008 dar din lipsă de bani lucrările au fost sistate şi situl năpădit de vegetaţie. Am ajuns la ultimul indicator şi ar fi trebuit să intrăm în cetate.

Numai că drumul era întrerupt până la zidurile ei preţ de 50-60m lungime şi vreo 10m lăţime de o baltă la capătul căreia parcă se vedea continuarea drumului. În baltă crescuse stufăriş semn că apa nu era de ieri de azi. N-am găsit pe nimeni să întrebăm cât de adâncă e apa aşa că ne-am mulţumit s-o fotografiem. Ulterior am aflat că cetatea era înconjurată de apă, popina numindu-se Bisericuţa şi nu s-ar fi putut trece decât cu o maşină înaltă de teren. A fost prima plasă luată la cetăţi. Vor urma şi altele.

Ne-am întors în lumea civilizată şi după ce am ajuns la marginea oraşului Măcin o serie de indicatoare ne arătau drumul spre cetatea Arrubium (N45.23889, E28.12750). Cetatea a fost un castru roman înfiinţat de Traian care-si pregătea războaiele cu dacii şi a avut rol de apărare până în sec VII. Am mers după indicatoare până ce am auzit GPS-ul spunând ˝ aţi ajuns la destinaţie˝. Ce destinaţie? Un deal cu buruieni. Am întrebat un bruneţel la o casă din apropiere. ˝ Nu mai vedeţi nimic acolo decât nişte pietroaie şi şerpi˝ Măi să fie, stânga împrejur! Revenită acasă şi căutând la surse am citit ˝zonă aproape inaccesibilă datorită cartierului ţigănesc˝ Aoleo! Nu fac discriminare dar cine nu crede să caute la Google.

Am continuat drumul pe DN22D trecând printr-o regiune foarte frumoasă la poalele munţilor Măcin. Munţi joşi dar sfârtecaţi de peşteri, de cariere de piatră, un altfel de peisaj decât cel oferit de Carpaţi. La poalele lor înainte de a ajunge în comuna Cerna, pe un drum local de 4 km pietruit, am ajuns la mănăstirea Izvorul Tămăduirii.

Este o mănăstire sfinţită în 2005 şi în care vieţuieşte o obşte de 3 călugări. Unul din ei mi-a dat un pumn de vişine. I-am spus bogdaproste. Interiorul este luminos şi frumos decorat. La câteva sute de metri depărtare este Fântâna cu leac despre care se spune că cine se spală pe faţă cu apa ei, se vindecă de boli. De la mănăstire pe o cărare în pădure începe un drum spre culmile bolovănoase cu peisaj selenar din munţii Măcinului.

Între Cerna şi Ciucurova se face un drum de 2 km prea prost (DJ2296) pentru minunăţia pe care aveam s-o vedem. Este vorba de mănăstirea Cerbu, Golgota patimilor lui Iisus. Anul acesta de revelion am văzut în Polonia Kalwaria Zebrzydowska dar nu se compară cu emoţia pe care am avut-o la mănăstirea Cerbu. Drumul crucii şerpuieşte în zig-zag până la biserica mare din vârful dealului la care încă mai sunt schele. Hristos a avut 14 opriri pe drumul crucii dar pe cărare sunt numai nouă capele pictate, fiecare cu o altă temă din patimile lui Iisus. Celelalte cinci opriri vor fi pictate în biserica din deal. Am vrut să urc până sus dar m-am oprit la a treia capelă. Cărarea nu era pietruită ci cu iarbă udă care aluneca sub talpa adidasului. Mi-am făcut o cruce şi I-am mulţumit Domnului că am ajuns şi până acolo.

Am stat de vorbă cu stareţul mănăstirii părintele Luca Ignaţie, bucovinean la origine, fost inginer TCM, care a rămas aici fiind atras de liniştea şi frumuseţea locurilor. Episcopul Tulcei, părintele Ignaţie şi donaţiile credincioşilor au făcut posibilă realizarea acestui proiect unicat în ţara noastră şi cu un impact emoţional deosebit. În apropiere la Ciucorova au fost găsite gropi comune ale deţinuţilor din lagărul de concentrare. Dumnezeu să-i odihnească!

Din Ciucorova, continuând 14 km pe DN22D am intrat în comuna Slava Rusă. Aici un indicator marca cetatea Ibida (N44.8600, E29.58882) Cetatea Ibida a fost enormă întinzându-se pe 24 ha din care peste jumătate sub vatra satului. A avut ziduri groase, 33 de turnuri şi trei porţi de intrare. Situl arheologic este foarte complex descoperindu-se urme de viaţă din paleolitic, neolitic, epoca romană, bizantină şi medievală timpurie. S-a descoperit o aşezare getică cu val de apărare, şapte straturi de locuinţe, o bazilică mare cu trei nave, un complex monahal paleocreştin sub vatra satului (găsit în 1988), poarta de vest (găsită în 2001).

Din păcate, nu numai că cercetările arheologice n-au continuat dar localnicii au desmembrat zidurile pentru piatră de construcţie, s-au dat autorizaţii în comună deşi locul respectiv conţinea rămăşiţe ale cetăţii dar cea mai nesăbuită acţiune a fost în 2007 când un buldozer al unei firme româno-franceze a nivelat terenul unde se afla complexul monahal distrugându-l aproape în totalitate.

Ce am văzut noi? Niciodată două fără trei. Înafară de indicator am fotografiat nişte ziduri parţial decopertate. Nu era nicio cărare de acces mai departe, dealul era înalt şi localnicul de la Arrubium îmi băgase în suflet frica de şerpi.

De la Ibida am revenit în Slava rusă unde am trecut prin faţa mănăstirii Vovidenia, singura mănăstire din lume de maici de rit vechi ortodox. Pe DJ229 am ajuns după 4 km la Manăstirea ortodoxă de rit vechi Uspenia. Aici şi-au găsit refugiul o mână de călugări staroveri- ruşi păstrători ai credinţei vechi în timpul raskolului (schismei din1654), mişcare religioasă în care au fost arşi pe rug mii de oameni care se împotriveau modificării ritualului ortodox. Aceşti călugări s-au stabilit în nordul Dobrogei ascunzându-se în păduri şi ducând o viaţă izolată. Odată cu ei au fugit şi câteva mii de credincioşi persecutaţi că nu acceptă noile schimbări ale bisericii şi care s-au stabilit în zona Slavelor şi în deltă (lipovenii). În mănăstire sunt două biserici: cea mare cu hramul Upsenia, aflată în refacere şi biserica mică de iarnă. Am intrat în biserica mare, am păşit pe nişte scânduri cam nesigure aşezate peste săpături şi am ajuns până în naos unde am fost impresionată de altar şi de culoarea sinelie predominantă din zugrăveală.

Mai departe am avut de ales între un drum ocolit spre Babadag dar rapid pe E87 şi altul mai puţin bun dar superb, vreo 10 km prin pădure, în care ramurile copacilor făceau arc peste capota maşinii.L-am ales pe ultimul.

De la Babdag la Tulcea nu am mai avut ce vedea decât o şosea mărginită de lacuri pe anumite porţiuni, cuiburi de berze, eoliene şi câmpii cu maci. Am ajuns pe seară la Hotel City Tulcea unde ne reţinusem cazare pentru două nopţi.

- va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 1663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI