Poveste de la Marea Neagră

TIPĂREȘTE

Vizitarea bisericilor poate avea multiple motivații, fie religioase, culturale, sau estetice și, de ce nu, turistice. Pentru mulți, bisericile sunt locuri sacre unde pot găsi liniște sufletească, un spațiu de rugăciune și conexiune spirituală. Ele oferă ocazia de a reflecta asupra credinței și de a participa la ritualuri importante.

Dincolo de aspectul religios, bisericile sunt, multe dintre ele, adevărate bijuterii arhitecturale și istorice. Fiecare biserică spune o poveste, fie prin stilul său arhitectural, frescele vechi sau vitraliile detaliate. Ele oferă o fereastră către trecut și pot reflecta identitatea culturală a unei comunități.

Pentru turiști, vizitarea bisericilor este o formă de a explora patrimoniul local. Fie că vorbim despre o catedrală gotică sau o mică biserică de lemn, aceste locuri  sunt adesea repere ale istoriei și tradiției unui popor. Astfel, bisericile atrag nu doar credincioși, ci și iubitori de artă, istorie și cultură.

Sacralitatea religioasă este profund legată de respectul cuvenit semenilor, deoarece aceasta reprezintă recunoașterea și venerarea a ceea ce este considerat sfânt sau divin pentru fiecare nație sau etnie. În tradițiile religioase, locurile, obiectele sau persoanele sacre sunt investite cu o semnificație aparte, depășind dimensiunea materială. Respectul cuvenit provine din conștientizarea faptului că aceste elemente simbolizează prezența divinității sau valorile spirituale fundamentale ale unei comunități.

De exemplu, intrarea într-o biserică presupune o atitudine de smerenie și liniște, reflectând respectul față de spațiul sacru și față de cei care se roagă. În același mod, gesturi precum închinarea sau rugăciunea sunt expresii ale venerației și ale recunoașterii sacralității. Fără acest respect, sacralitatea își pierde din semnificație, devenind doar o formalitate sau o tradiție fără esență.

Astfel, sacralitatea religioasă nu există de la sine, ci este întreținută și amplificată prin respectul sincer pe care indivizii și comunitățile îl manifestă față de tot ceea ce consideră sfânt și sacru.

Povestea Bisericii Îngropate de la Istria: biserica în care intri coborând

Istria, o comună situată la aproximativ 55 de kilometri nord de Constanța, este cunoscută în principal datorită Cetății Histria, aflată la doar 8 kilometri de sat, pe malul lacului Sinoe. Însă, pe lângă acest reper istoric, Istria ascunde o adevărată comoară arhitecturală: Biserica Îngropată, unică în România datorită arhitecturii sale speciale și a tehnicilor inovatoare de construcție.

Povestea Bisericii Îngropate de la Istria/Caranasuf  datează de la la începutul secolului al XIX-lea cu un turc bogat pe nume Nasuf, cunoscut de localnici drept „Cel Negru” (Cara). Nasuf s-a stabilit în zonă și a fondat așezarea care, înainte de a deveni cunoscută ca Istria, a fost numită „Caranasuf” . Comunitatea s-a dezvoltat rapid, fiind formată din turci, bulgari ortodocși refugiați din sudul Basarabiei și români.

Creștinii ortodocși din sat s-au confruntat însă cu o problemă majoră: nu aveau o biserică unde să își țină slujbele. În 1857, după ce au făcut o cerere prefectului de Babadag, Asan Beiu, li s-a acordat permisiunea de a construi o biserică, dar cu condiții stricte. Imperiul Otoman impunea ca biserica să fie semi-îngropată, să nu aibă turlă, să nu fie pictată la exterior și să nu aibă clopotniță, pentru a nu depăși în înălțime geamiile musulmanilor.

Creștinii au respectat aceste reguli și au turnat temelia la un metru adâncime sub nivelul solului. Pentru a ridica biserica, au folosit piatră luată din ruinele cetății Histria, transportată cu căruțe trase de boi. Forma bisericii este de cruce, cu ferestre mici și fără aspectul exterior tipic unui lăcaș ortodox.

Un element deosebit al bisericii este sistemul de sonorizare, realizat prin îngroparea a 52 de amfore în ziduri, provenite tot din ruinele cetății. Acestea au creat o acustică specială. Cupola bisericii este susținută de șase trunchiuri de stejar cu capiteluri romane și grecești.  

Catapeteasma Bisericii Îngropate de la Istria, deși de dimensiuni mici, impresionează prin frumusețea și măiestria cu care a fost realizată. Confecționată din lemn de stejar, aceasta este decorată cu icoane pictate de talentatul pictor Ștefan Zahariev, adus special din Imperiul Otoman. Zahariev și-a lăsat amprenta artistică nu doar pe catapeteasmă, ci și pe cele două fresce aflate pe fațada bisericii și pe peretele frontal al altarului. Un detaliu remarcabil este că picturile și-au păstrat culorile originale, fără să fi fost vreodată restaurate, ceea ce subliniază calitatea lucrării și durabilitatea materialelor folosite.

Exteriorul bisericii reflectă o armonie între stilul creștin și cel oriental, cu pereți vopsiți în alb și o fațadă decorată cu trei arcade, în stil oriental. Această îmbinare de stiluri contribuie la unicitatea lăcașului de cult. Construcția a fost finalizată în 1860 și sfințită patru ani mai târziu. De atunci și până în prezent în această biserică au fost ținute slujbe religioase permanent.

Frumusețea și valoarea istorică ale Bisericii Îngropate au fost recunoscute de autoritățile române, care, la data de 14 februarie 1967, au inclus-o pe lista monumentelor arhitectonice de mare importanță. Astăzi, biserica rămâne un reper istoric și cultural deosebit, atrăgând vizitatori din toate colțurile țării.

Cu o existență de peste un secol și jumătate, Biserica Îngropată este un monument istoric unic în Dobrogea, în care slujbele continuă să fie oficiate și care atrage turiști datorită semnificației sale istorice și arhitecturale.

Aceasta este povestea, care, odată cu trecerea timpului, tinde să devină legendă. Ori, legendele îmbogățesc locul și tradiția culturală, asta e de bine!

Povestea mea despre Biserică

 Ajunși la Histria nu aveam cum să nu vreau să vizitez și această biserică, mai ales că se ajunge foarte ușor. Venind de la Muzeul Cetății Histria, se merge spre Istria pe DJ 226 vreo 2 km și, odată ajunși în sat, intri pe un drum lateral  ce duce spre Primărie și, de acolo, mai departe, ajungi la Biserică.

Am ajuns în dreptul bisericii după ora prânzului,   afară era o căldură de cuptor.

Chiar la intrarea în curtea bisericii zărești panoul care te anunță că vei vizita un monument istoric. Am trecut pe sub portalul clopotniță și am intrat în curtea mică a lăcașului cu hramul de ”Sfânta Treime și Sf.Niculae de la Istria”. Curte largă, pietruită, înconjurată de iarbă. Seceta lăsase și aici urme, iarba mai era ici colo peticită cu verde, în rest, galbenul de ars, totuși, câțiva trandafiri aveau curajul să-și susțină florile, oferind o pată de culoare în plus.

Clădirea Bisericii este de un alb imaculat. Lângă clădire, un mic cimitir, unde-și dorm somnul preoții care au slujit aici, cred eu. În spatele Bisericii, un mic muzeu unde sunt expuse icoane și obiecte bisericești. Totul e simplu, nimic epatant, cum, de fapt și trebuie să fie, credința rezidă din trăiri sincere nu din fală.

Deși credeam că nu voi găsi oameni în biserică, m-am înșelat: înăuntru preotul ținea o slujbă pentru un cuplu care aniversa 25 de ani de la nunta lor. Am intrat în Biserică, și eu și Adriana, încercând să fim cât mai discreți. Chiar atunci preotul a terminat slujba, invitații au început să cânte” Mulți ani trăiască”   și s-a închinat o cupă de șampanie pentru sărbătoriții zilei. Am fost și noi invitați, am zâmbit, timizi, am explicat că nu suntem dintre invitați, ci doar turiști și, oricum, nu pot bea, pe motiv de volan.

Am vizitat  biserica, în limita decenței, încercând să nu deranjăm festivitatea, am apreciat frumusețea catapeteasmei  și coloanele de stejar, icoanele și, în general, atmosfera simplă din biserică.

Nu cred c-am stat mai mult de jumătate de oră, dar, pentru noi a fost suficient, chiar ne-a plăcut! Nu neaparat pentru trăiri religioase dar, măcar pentru c-am mai șters o pată albă de pe harta locurilor unde n-am fost!

Altcumva, dacă aveți drum pe-acolo, eu cred că merită o vizită, dar, e doar un sfat, fiecare poate greși singur, nu trebuie să țineți cont de el.

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 332 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI