ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.09.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: pitesti
    ÎNSCRIS: 09.08.10
    STATUS: GOLD
    DATE SEJUR
    AUG-2010
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii
    2 AD. + 2 COPII

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    92.50%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Gradina Zoologica din Pitesti

    TIPĂREȘTE

    Acum două-trei săptămâni am fost la Gradina Zoologica din Pitesti. Mai fusesem si mai inainte, anul trecut si acum doi ani, dar cand vrem sa iesim la o mica destindere, eu, sotul si cei doi copii, mergem în diferite locuri relaxante din oras sau din apropiere. Copii cand aud de iesiri si de plimbari, bucuria lor, de abia mai reusim sa-i linistim, ca asa sunt copii, se bucura de toate lucrurile.

    Gradina zoologica se afla efectiv in Padurea Trivale (aceasta din urmă a fost declarată monument al naturii în anul 1939), la marginea orasului, spre o comuna numita Băbana, la o mica distantă de un renumit complex turistic din Pitesti (fara nume, pentru a nu face reclamă).

    Aceasta se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 7000 de ha şi a fost amenajata în anul 1900, este destul de veche şi cred că la timpul respectiv nu erau foarte multe grădini zoologice la noi în ţară.

    Faţă de alti ani, cand aceasta ajunsese în paragină, dacă mai erau cateva specii de animale, anul acesta autoritatile locale au încercat si chiar au reusit modernizarea acesteia, marirea numarului de specii de animale (pentru acest lucru acestia merita o bila alba).

    După câte am înţeles după investiţiile efectuate şi după modernizările făcute Gradina Zoologică a ajuns în primele cinci din ţară din punct de vedere al dotărilor şi a nr. de animale.

    Modenizările se văd cu ochiul liber, pentru că îmi aduc aminte în ce locaşuri dormeau pe vremuri animalele şi unde dorm acum, au condiţii mult mai bune. Se vede deasemenea că au fost aduse băncuţe din lemn moderne, cu un aspect drăguţ, precum şi noi stâlpi de curent electric, şi acestia fiind noi. Şi aleile din interior au fost modernizate, asfaltate. O bilă albă (cel puţin din punctul meu de vedere) este că a fost amenajat şi un loc de joacă pentru copii, cu diferite topogane, leagăne, ş. a. , unde bineînţeles că ai mei copii, cum l-au văzut cum s-au dus acolo val-vârtej.

    Grădina a fost si un pic organizată în sensul că pe vremuri animalele şi pasările erau puse alandala, acum pe o alee sunt păsările, într-o altă zonă sunt carnivorele, în alta ierbivorele, etc.

    Copii bineînţeles că s-au bucurat la vederea acestora, au şi încălcat o regulă ce se află scrisă pe diferite pancarte şi anume să nu fie hrănite animalele cu mâncare de la vizitatori. Ei să zicem au încălcat-o pe jumătate şi anume ca am cules împreună iarbă verde şi proaspătă, ce se află în interiorul grădinii şi am aruncat o parte la struţi şi o parte la caprele de Camerun, pentru că acolo în zona lor, fusese mancată cam toata iarba. Alte reguli nu i-am lăsat să încalce, (ei ar fi vrut să se apropie mai mult de animale). Oricum la fiecare stand în care se află animalele, există un gard de sârmă ghimpată.

    Ce am văzut acum şi în alţi ani nu exista asa ceva – regele junglei, leul, un animal feroce, când începea acesta sau leoaica sa ragnească, se auzea în toată Grădina Zoologică. Am văzut că la lei, la tigrii şi la unii urşi mai mari, se află un gard de 3 metri, ce este electrificat, pentru siguranţa vizitatorilor, iar în anumite zone mai apropiate de turişti, sunt şanţuri cu apă, tot ca o măsură suplimentară de siguranţă. Şi locurile unde dorm aceste animale fioroase au fost modernizate, în plus acestea au un perete din sticlă, care este foarte groasă, pentru a vedea animalel când dorm, interesant nu. În afară de aceste animale aş putea enumera şi ponei, mufloni, lupi, vulpi, cai, căprioare, maimuţe, viezuri, purceluşi de Guineea, lame, nutrii, păuni, vulturi, găini, papagali, berze, etc.

    Am auzit că primaria locală vrea să mai aducă si alte animale de la alte grădini zoo din ţară, ce sunt pe cale a se desfiinţa.

    O bilă neagră este dată parcării grădinei zoo, ce este maxim de vreo 10 autoturisme, iar dacă vii în weekend şi mai ales duminica, nu găseşti loc de parcare, trebuind să laşi maşina efectiv pe stradă, cât mai pe dreapta, (aici este un drum simplu cu două benzi, una dus, una întors), pentru a nu a avea vreo surpriză neplăcută (maşina zgâriată, sau mai rău, lovită).

    Preţul de intrare este 3 lei pentru adulţi, 2 lei pentru copii de peste 3 ani, iar cei sub 3 ani –gratis, de câte ori vin pe aici, mă uit ca cel de la poartă care ne ia banii, să ne dea şi bon, că poate aşa ajutăm şi noi un pic viaţa acestor animale (unii din portari, după ce ne iau banii, se mai foiesc, nu mai ştiu unde au pus biletele, le caută prin sertar, doar doar plecăm şi nu mai le cerem biletele). Pentru cei care nu sunt din localitate şi vor să ajungă pe aici, programul de vizitare este de marţi până duminică de la orele 10.00-19.30.

    O chestie care cred eu că merită povestită, acum o lună jumătate-două, într-o duminică, primăria a lăsat intrarea liberă şi să vedeţi ce înbulzeală era pe acolo, maşină lângă maşină, o aglomeraţie îngrozitoare, băieţii de la Poliţia Rutieră erau prezenti, când de obicei nu au ce să caute pe acolo (noi veneam de la un grătar pe care l-am făcut cu naşii, la marginea oraşului, dincolo de Grădina Zoologică). Mă gândeam la lumea care a venit să vadă animăluţele acestea gratis (nu consider că este o avere 3 lei, chiar dacă nu sunt miliardară), înseamnă că poporul acesta a ajuns rău de tot, la un nivel de trai sub limita normală.

    Şi ca să încheiem într-o notă mai optimistă, dacă aveţi drum pe la noi prin oraş, Grădina Zoologică Piteşti este o locaţie destul de bună pentru câteva ore de relaxare şi bună dispoziţie.


    [fb]
    ---
    Trimis de fluturas1* in 09.09.10 02:52:48
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PITEȘTI.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 9520 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fluturas1*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 11 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    15 ecouri scrise, până acum

    pepsi70ro
    [09.09.10 08:05:56]
    »

    O locatie demna de luat in seama, mai ales ca periodic am drum prin Pitesti, felicitari!

    cosminp
    [09.09.10 09:23:31]
    »

    utile informatiile pe care ni le dai. multumim. +vot.

    anadragusin
    [09.09.10 09:28:34]
    »

    Imi aduc aminte cu placere perioada copilariei mele, in care parintii ne duceau la Zoo, cu escapada la Cornul Vanatorului (restaurant arhicunoscut de catre pitesteni si la ora actuala). Astazi este randul meu sa-mi duc copiii aici si o fac cu mare placere. Ce imi place cel mai mult este faptul ca Zoo se afla in mijlocul parcului Trivale, rezervatie nationala de o mare valoare si frumusete. Ziua de 9 august este declarata Ziua Internationala a Gradinilor Zoologice. Anul acesta s-a tinut duminica 8 august. Primaria a asigurat inclusiv transportul, a modificat traseul unei linii de transport din Pitesti, contra cost. In mod normal nu se poate ajunge la Zoo decat cu mijloc propriu de transport sau la pas, ceea ce reprezinta o placere pt. mine. Probabil de aceea a fost si aglomeratie. Anul trecut am fost si eu cu aceasta ocazie si nu era aglomeratie, dar nici nu era transportul asigurat. Si inca o informatie pe care as vrea sa o mentionez. Zoo Pitesti a fost infiintata, initial, în 1950 în Strand, pe malul drept al Argesului. Era, pe atunci, doar un colt zoologic, cu cateva custi improvizate în care erau lupi, vulpi si ursi carpatini. După inundatiile din 1970, cand apa a inundat parcul, animalele au fost mutate în Padurea Trivale. Zoo Piteşti se întinde pe 12 hectare si numara peste 160 de animale sălbatice. Este prima Gradina Zoologica deschisa in Romania. Felicitari pentru un review util si bun.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    recul*
    [09.09.10 09:49:11]
    »

    vesti bune si de la Pitesti! deci se poate! ce nu am inteles eu, este suprafata pe care se intinde respectiva gradina, 7000 de ha (!) cum spui tu sau 12 ha cum spune @anadragusin.

    in ceea ce priveste taxa de intrare, este de-a dreptul simbolica, dar romanul este mare amator de pomana, indiferent de care.

    anadragusin
    [09.09.10 10:04:12]
    »

    Padurea Trivale se intindea pe o suprafata de 2200 ha, din care Parcul Trivale 700 ha (nu 7000 ha), iar gradina Zoo pe 12 ha. Gradina Zoologica s-a mutat in Padurea Trivale din 1970 (din Strandul de pe malul Argesului). Nu mai sunt la ora actual chiar 2200 ha, deoarece s-au facut defrisari masive pentru diverse, inclusiv cartier de vile! ? ! ?

    fluturas1*AUTOR REVIEW
    [09.09.10 10:12:20]
    »

    Eu cred ca am scris bine - gradina zoo are o suprafață de 7000 de ha, se poate verifica această informație.

    cosminp
    [09.09.10 10:46:32]
    »

    @fluturas1, de scris ai scris foarte bine

    Aceasta se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 7000 de ha şi a fost amenajata în anul 1900

    dar informatiile sunt gresite.

    pe 7000 de ha se intinde Parcul Trivale si acest parc a fost amenajat in 1900.

    gandeste-te ca suprafata Pitestiului este de circa 4.000 ha, deci tu sustii ca gradina zoologica are o suprafata aproape dubla !!!

    gradina zoologica are o suprafata mult mai mica, de doar 125.000 mp.

    am cautat nitel dar a meritat. detalii gasiti in fisa gradinii http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:u8ayH-YcIuIJ:www.anpm.ro/Files/Faxmce_201055239545.doc+gradina+zoologica+pitesti&cd=31&hl=ro&ct=clnk&gl=ro.

    tot de aici aflam ca gradina zoologica s-a infiintat la 01.08.1975.

    este foarte probabil ca informatiile pe care ni le-ai dat sa fie preluate dintr-un text de genul

    Grădina zoologică se afla în Parcul Trivale din Piteşti. Parcul se întinde pe aproape 7.000 ha şi a fost amenajat în anul 1900, în 1939 Pădurea Trivale fiind declarată monument al naturii.

    , de care netul este plin.

    dar ai citit prea repede si nu ai observat nuanta, cum ca parcul are 7.000 ha.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    cosminp
    [09.09.10 10:56:54]
    »

    @andadragusin, cat priveste afirmatia ta

    Este prima Gradina Zoologica deschisa in Romania.

    , iti spun ca gradina din Bucuresti a fost infiintata in 1955 si deschisa publicului in 1959, la un an dupa ce s-a infiintat gradina din Targoviste, in anii '60 a luat fiinta cea din Tg Mures, etc.

    asa ca in '75 cand a fost infiintata gradina din Pitesti mai existau cateva alte gradini.

    afirmatiile mele sunt documentate si le poti verifica pe linkul de mai sus.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    anadragusin
    [09.09.10 11:47:18]
    »

    Da, este prima Zoo din Romania. A fost infiintata in 1950, in STRAND, langa raul Arges, dupa cum am mai spus, si mutata in 1970 in Padurea Trivale. Si mai spun o data : Pitestiul are 4.073ha, Padurea Trivale are aprox. 2.200ha, Parcul Trivale 700 ha., iar Zoo Pitesti 12ha.

    cosminp
    [09.09.10 12:03:21]
    »

    @anadragusin, da-ne si noua sursa informatiilor pentru anul infiintarii gradinii zoologice si suprafata parcului. pe net eu amgasit altceva, adica ceea ce am scris mai sus.

    si zi ca si eu ca un unul din colegi "nu stiu cui ii folosesc aceste date", dar macar pentru corectitudinea lor.

    anadragusin
    [09.09.10 12:22:10]
    »

    Buuun. Aceasta este adresa: http: //www. adevarul. ro/locale/pitesti/1000_de_vizitatori_pe_ora-la_Zoo_0_313168883. html. Daca nici www. adevarul. ro nu mai spune adevarul, atunci imi cer scuze.

    cosminp
    [09.09.10 13:01:25]
    »

    probabil ca aceasta istorie a gradinii incepand cu 1950 este mult prea putin cunoscuta si se pare ca nici in datele oficiale, pe care le-am aratat mai sus, nu figureaza decat din 1975.

    cat priveste adevarul spus de 'adevarul' si orice alt ziar de la noi, am indoieli asupra veridicitatii oricarei informatii.

    pana la urma conteaza mai putin daca este prima infiintata sau nu si anul infiintarii, cat conteaza ca acum este moderna si aduna exemplare frumoase care pot fi admirate atat de copii cat si de adulti.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    fluturas1*AUTOR REVIEW
    [09.09.10 19:08:57]
    »

    Nu sunt "Gica contra", chiar dacă el era barbat, nu ma contrazic, dar asa am gasit eu pe net, informatiile pot fi gresite, chiar daca eu le-am luat din doua surse,(cand vreau sa verific ceva, se verifica cel putin din doua surse).

    Alina Morar
    [17.09.10 11:53:30]
    »

    Ma bucur sa aud ca si Gradinile zoologice, din Romania, o iau pe drumul bun. Ultima data, am fost la zoo din Sibiu, de Pasti, cand de mila ce mi s-a facut de bietele animale, am zis ca eu nu mai pun piciorul in astfel de locuri. Eu port o mila mai mare pentru animale, decat pentru un om. Asta-s eu.

    webmasterX
    [20.04.15 20:23:33]
    »

    @fluturas1 - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Morar, anadragusin, cosminp, recul*
    Alte impresii din această RUBRICĂGrădina Zoologică din Pitești:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07927393913269 sec
    ecranul dvs: 1 x 1