Floricele de la munte și poveștile lor

TIPĂREȘTE

Vine primăvara! Incet, incet iarna işi vede de drum, zilele devin din ce in ce mai lungi, soarele ne incălzește blând.

Natura prinde viață, pădurile se colorează in verde crud iar pășunile și culmile muntoase sunt impodobite cu flori frumoase și gingașe.

Despre aceste flori voi incerca să vă povestesc, flori” culese” de mine pe parcursul anului in drumețiile mele prin munți.

Nu sunt botanist dar am căutat și am incercat să descopăr denumirile florilor intâlnite pe munți. Am descoperit nu numai nume de flori dar și legende legate de unele din aceste flori.

Povestea mea incepe in luna martie, când de sub zăpadă iese firav ghiocelul. L-am cules la inceputul lunii martie in Munții Leaota, și vi-l dăruiesc in P01.

Lângă ghiocei am găsit și o brândușă, inflorită ceva mai timpuriu decât in mod normal. Brândușele de munte infloresc de obicei in luna aprilie, când iși scot capul violet de sub zăpadă, dar iarna mai blândă de anul trecut le-a păcălit și au inflorit ceva mai devreme.

In luna mai am plecat la cules de flori pe Gropșoarele (vezi impresii). Aici am găsit Gențiene sau Ghințura de primăvară. Am mai intâlnit-o și in luna iunie, in Bucegi, spre Vârful cu Dor, dar și toamna. După părerea mea, este una dintre cele mai frumoase și delicate flori de munte.

Luna iunie vine cu multe flori colorate și frumoase. Le-am cules pe culmile Munților Bucegi, Ciucaș sau Făgăraș.

Cea mai răspândită floare in această perioadă este cea numită Trei Frați Pătați sau Panseluța Sălbatică. Este și o valoroasă plantă medicinală, folosită in tratarea alergiilor, tusei, astmului.

Iarba Roșioară pe care o vedeți in P08 ȘI P09 este de fapt o floricică mică de culoare roz. Floricelele cresc inghesuite, formând adevărate pături roz pe verdele pășunilor. Deși par firave, rădăcinile lor se infing puternic in crăpăturile stâncilor, fiind greu de smuls de către vânt. Le-am regăsit in Bucegi in luna iunie, atunci când am fost in Canionul Horoaba I (vezi impresii) sau pe Vârful cu Dor (vezi impresii).

In Bucegi, in luna iunie, am găsit foarte multe flori. Una dintre ele este Gălbeneaua de Munte, cunoscută și sub numele de Cujdă sau Iarba-Ciutei. Am regăsit-o prin Canionul Horoaba, floarea fiind o iubitoare a văilor stâncoase.

O floricică pe cât de frumoasă pe atât de otrăvitoare este Dedițelul sau Sisinelul de Munte, pe care o regăsiți in P11 și P12. Am cules-o tot in luna iunie in Bucegi.

Cea mai intâlnită floare in lunile iunie-iulie, este Piciorul Cocoșului, o floare care colorează frumos in galben văile munților. De multe ori am regăsit-o in buchete frumos colorate, impreună cu alte flori – Trei Frați Pătați, Gențiene sau Nu Mă Uita.

Și iată că am ajuns la binecunoscutele flori mici albastre, al căror nume vine din limba franceză – ne m' oubliez pas.

Sunt mai multe legende țesute pe baza acesti delicate flori de Nu Mă Uita.

O legendă germană spune că, de mult, Dumnezeu a uitat numele turor plantelor. Atunci, una dintre ele a strigat:” Nu mă uita!” . Dumnezeu a spus atunci că acesta va fi numele acelei plante. Nu știu dacă are legătură cu această legendă, dar tot in Germania, femeile purtau la piept flori de Nu Mă Uita, ca semn de iubire pentru bărbații lor cu ochi albaștri

O alta spune că, in timp ce Adam și Eva părăseau Grădina Edenului, o floare ar fi strigat după ei” Nu mă uita!” .

Indiferent de legenda numelui acestei flori, ea rămâne una dintre cele mai cunoscute și iubite flori de munte.

De la floarea de Nu Mă Uita trecem la o floare frumos mirositoare, cu recunoscute proprietăți medicinale. Este vorba de Cimbrișor, folosit in tratarea tusei spastice, convulsive și astmatice sau in tratartea bolilor reumatice. Dar această floare aromată nu este folosită doar in scop terapeutic ci și in scop gastronomic, dând bucatelor o savoare deosebită.

Am” cules” cimbrișor in Munții Făgăraș, când am urcat la Cabana Sâmbăta (vezi impresii), dar și in alți munți (Bucegi sau Piatra Craiului).

Vedeta incontestabilă a florilor lunii iunie, este, fără doar și poate, Bujorul de Munte cunoscut și sub numele de Smârdar. Este o floare rară din familia Rhododendronilor și crește la altitudini mari, de peste 1500 m. Este protejată de lege și nu rezistă transplantărilor sau mutărilor, așa cum, din păcate, am văzut că au incercat unele persoane.

Există și o legendă legată de Bujorul de Munte, care spune că acum multe mii de ani, in cetatea Epidaurus, s-a născut un zeu cu puteri tămăduitoare, numit Esculap. Acest zeu și-a pus in slujba oamenilor știința și puterile lui vindecătoare, cetatea Epidaurus devenind astfel” cetatea vindecărilor” . Esculap nu numai că vindeca orice boală dar chiar era un iscusit profesor, impărtășind taina vindecării bolilor sutelor de discipoli insetați de cunoaștere.

Dintre acești discipoli, un muritor numit Paeon, a fost atât de sârguincios incât și-a depășit profesorul. Faima lui a crescut atât de mult, incât oamenii nu mai apelau la Esculap, ci la elevul lui, Paeon.

Chiar și zeii Hades și Ares, atunci când au fost răniți in lupte, au apelat la invățăcelul lui Esculap. Legenda spune că Paeon a smuls din grădină câteva fire de bujor, din care a preparat un leac cu care a vindecat rănile celor doi zei ai Olimpului.

Toate acestea au stârnit invidia lui Esculap. Ca să scape de concurență, Esculap l-a otrăvit pe Paeon. Dar, chiar și Esculap avea un șef, numit Zeus, care s-a decis să il salveze pe Paeon de furia lui Esculap iar singura cale de salvare a fost de a-l transforma pe Paeon intr-un bujor, floarea folosită de discipol in vindecarea rănilor celor doi zei.

Luna iulie a fost dedicată florilor din Piatra Craiului, iar dintre acestea cea mai renumită este Garofița Pietrei Craiului. Când spui Garofița Pietrei Craiului te gândești și la Degetăruț, de cele două flori fiind legată o frumoasă legendă.

La poalele munților trăia un pădurar care avea doi copii, o fată și un băiat pe nume Garofița și Degetăruț.

Pădurarul iși iubea foarte mult copii dar era și un foarte mare iubitor de de natură. Nu de puține ori ingrijise animale sau păsări pe care le-a găsit rănite, sau epuizate prin pădure. Așa s-a intâmplat și cu o pajură, un vultur pe care l-a găsit in pădure rănit, cu o aripă ruptă. L-a luat acasă, l-a ingrijit și l-a adăpostit până când pasărea a prins puteri și a inceput să zboare iar.

Intr-o zi pădurarul a plecat cu ceva treburi in satul din apropiere, iar cei doi copii au rămas singuri cu pajura.

Răspunzând dorinței copiilor, vulturul i-a luat in zbor deasupra pădurilor și a munților. Garofița și Degetăruț se minunau de tot ce vedeau și ii mulțumeau vulturului pentru idea avută. Când au ajuns sus, undeva in zona Lacului Bâlea, vulturul s-a gândit că ar fi binevenită o pauză și a aterizat aproape de lac. Copiii au inceput să se joace iar pasărea a văzut o căprioară moartă și s-a gândit că nu ar fi rău să mânânce ceva, să mai prindă puteri. Dar, ceea ce nu știa vulturul era faptul că leșul căprioarei era otrăvit, probabil că a fost pus drept momeală de vânătorii care vroiau să prindă astfel animale pentru blana lor. După ce a inceput să mănânce din căprioara moartă, vulturul a murit, lăsându-i pe cei doi copii singuri pe munte.

Se apropia seara, copii erau flâmănzi și speriați. S-au luat de mânuțe și au plecat pe munte, sperând că vor intâlni până la urmă pe cineva care să ii ajute. Au ajuns astfel la un castel, aflat sus pe munte, unde trăia Zâna Munților. Au inceput să plângă la ușa castelului și să o roage să ii lase și pe ei inăuntru, că le era frig și foame, și nu mai știau cum să ajungă acasă. Dar Zâna Munților, nu era chiar cea mai bună zână, era frumoasă dar cu o inimă impietrită, rece. Nu i-a primit, spunându-le că niciun muritor nu intră in castelul ei. Singurul lucru pe care il poate face pentru ei este să ii transforme in două flori, Garofița și Degetăruț, care vor putea deveni din nou oameni numai atunci când un suflet bun și curat se va indura de cele două flori și le va uda cu apă tămăduitoare, de la cele șapte izvoare aflate de-a lungul Râului Olt.

Cu ceva timp inainte de aceste intâmplări, se năștea undeva pe malul Istrului, la curtea unui impărat, singurul fiu al acestuia, botezat Voinicul Dunăre. La nașterea lui ursitoarele i-au prezis că se va căsători cu o frumoasă fată numită Garofița de Munte pe care o va găsi pe crestele Munților Carpați și că va domni peste toți acești munți, până la adânci bătrâneți, impreună cu frumoasa Garofița.

Atunci când a crescut, Voinicul Dunăre a plecat să iși intâlnească aleasa, a trecut pe lângă Râul Olt, a luat apă de la cele șapte izvoare și a inceput să cutreiere munții. Intr-o zi a ajuns in zona Pietrei Craiului și a văzut o floare foarte frumoasă, delicată, cu petale zimțate, de culoare roz-cărămizie. S-a gândit că ar fi bine să facă o scurtă pauză, să iși mai adune puterile, și a adormit lângă floare. Somnul i-a fost adânc și a visat o fată frumoasă care se ruga să le dezelege vraja și să ude floarea cu apa pe care a adus-o de la cele șapte izvoare. Tânărul prinț s-a trezit buimăcit și deja indrăgostit de frumoasa fată pe care o văzuse in vis. A luat plosca cu apă și a udat floarea. Minune. Floarea s-a trasformat intr-o frumoasă fată, care nu era alta decât cea care ii apăruse in vis. Era Garofița, fetița care fusese transformată in floare de Zâna Munților, devenită acum o frumoasă tânără. Pe loc s-au indrăgostit unul de altul, dar Garofița a avut o dorință imediată. L-a rugat pe tânărul prinț să il găsească și pe fratele ei, Degetăruț, o floare cu niște clopoței albaștri, și să il ajute și pe el să revină la viață. Prințul l-a găsit și pe Degetăruț, care din floare a devenit un voinic frumos. Toți trei s-au intors la bătrânul pădurar, care trăia singur la marginea pădurii, plângând după copiii lui.

Mare bucurie a fost, au făcut nuntă mare, impărătească și au domnit mulți ani, in ințelegere și pace.

Dar, pe munți, in perioada in care cei doi copii au fost flori, vântul a imprăștiat pe munți semințele Garofiței și Degetăruțului, așa că in fiecare an putem admira Garofița Pietrei Craiului și Degetăruțul, care crește mai mult in zona Munților Făgăraș.

In Piatra Craiului am cules multe flori frumoase: Bănica, sau Schiuța (P23), Ciulinul (P24), Clopoței (P25), Bulbucul de Munte P28 și P29), Ștevia de Munte (P26), Macul Galben de Munte (P27).

O floare frumoasă și plăcut mirositoare, intâlnită in lunile iulie-august atât in Bucegi cât și in Piatra Craiului edste Garofița Albă de Stânci sau Barba Ungurului.

Pe munții noștri cresc și anumite specii de orhidee, una dintre ele fiind cunoscută sub numele de Sângele Voinicului. Crește in zone stâncoase, iar eu am cules-o in zona Vâii Gaura, din Munții Bucegi.

Legenda spune că un voinic, in lupta lui cu un balaur cu șapte capete, a fost rănit, iar o picătură din sângele lui a căzut pe o floare fără culoare. Acea floare pe loc s-a colorat in roșu, iar din acel moment s-a numit Sângele Voinicului.

Am lăsat la final cea mai cunoscută floare de munte – Floarea de colț, Edelweiss sau Floarea Reginei.

Este o floare albă, catifelată, cu petale dispuse in formă de stea. Deși pare firavă, Floarea de colț este foarte puternică, rezistând intemperiilor naturii la altitidini de peste 1600 m.

Răspândită pe crestele Alpilor, gingașa floare catifelată a devenit emblema națională a Elveției și simbolul purității și fidelității in Bavaria. Este un adevărat bradnd comercial, imaginea florii de colț fiind prezentă pe articole sportive, clădiri, ciocolată sau alte bunuri de consum.

Floarea de colț crește pe crestele stâncoase ale Alpilor și ale Carpaților, deși ea provine din Himalaya și Siberia.

Sunt mai multe legende legate de Floarea Reginei sau Floarea de Colț.

Cea mai veche și cunoscută legendă spune că, in vremuri indepărtate, intr-o peșeteră de gheață de pe crestele inzăpezite ale Alpilor, trăia o regină. Regina noastră nu era numai neasemuit de frumoasă ci mai avea și o voce de inger, cu care ademenea păstorii aflați pe munte. Dar, regina avea inima inghețată, și nu putea să iubească pe niciunul dintre păstorii indrăgostiți de ea.

Ii ademenea cu vocea, ii amețea cu frumusețea ei și, cînd se plictisea de ei, poruncea supușilor ei gnomi să ii arunce in prăpăstiile adânci.

Toate până intr-o zi când, un tânăr și chipeș păstor a ajuns in Peștera reginei, chemat de glasul suav și de cântecele ademenitoare.

Și, așa cum se intâmplă de obicei, dragostea a luat-o prin surpindere pe fumoasa regină. Ea s-a indrăgostit pe loc și iremediabil de tânărul păstor.

Dar gnomii, geloși și temându-se că, indrăgostită, regina ii va abandona, s-au decis să il omoare pe tânărul păstor. L-au prins și l-au aruncat intr-o prăpastie adâncă, locul unde a căzut zdrobit păstorul purtând de atunci numele de Valea Plângerii.

Vestea morții păstorului a intristat-o peste măsură pe regină, gheața din jurul inimii ei topindu-se. Din ochii ei o lacrimă neprihănită a căzut pe stânci, in prăpastie. Atunci când a ajuns pe stânci, lacrima s-a transformat intr-o frumoasă floare albă, care a purtat numele de Floarea Reginei sau Edelweiss (Alb Nobil).

Există și o legendă populară românească a acestei flori, legată de momentul nașterii Domnului.

Legenda a fost culeasă de Nestor Urechia care a amintit despre floarea de colț in cărțile sale” Zânele din Valea Cerbilor” din anul 1904 și” Bucegii” din anul 1907.

Se spune că, după ce și-a indeplinit misiunea, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi spre Bethleem s-a decis să coboare pe pământ și să-și caute un loc de odihnă.

A călătorit steaua peste mări și țări până intr-o zi, când” steaua sosi deaspura unor munți inalți cu spinări imbrăcate cu o iarbă scundă, stânci golașe și molifți trufași. Erau Bucegii, cufundați in liniște și pace, cum nu in tâlnise nicăieri in lunga sa rătacire in jurul Pământului. Și, desfăcându-se in mii de steluțe, căzu și se agăță de steiuri și ziduri uriașe. Fiecare steluță se făcu o floare albă, moale ca lâna; și așa se infăptui floarea Bucegilor” .

De Floarea de Colț a fost atrasă și Regina Carmen Sylva, care a scris o poveste ecranizată in anul 1946, de regizorul Paul Călinescu. Acesta a realizat scurtmetrajul numit” Floarea reginei” , film prezentat la Festivalul de la Cannes din anul 1946.

Am avut norocul să intâlnesc de mai multe ori gingașa floare de colț. Am” cules-o” de pe crestele Ciucașului și ale Bucegilor. Am găsit-o chiar și la mijlocul lunii noiembrie, zgribulită pe o stâncă din Vâlcelul Țițeica.

Acestea sunt doar câteva dintre florile găsite de mine prin munții noștri. Aștept cu nerăbdare primăvara și vara să pornesc la drum pe poteci și să culeg și alte flori frumoase.

Vă doresc o primăvară frumoasă!

Pentru webmaster: rog dacă se poate atașa melodia https://www.youtube.com/watch?v=B7qa-af3Fhc.

Am incadrat review-ul la turism montan, dacă credeti că trebuie in altă parte, cu punctaj simbolic, este OK

---

VIZUALIZĂRI: 1049 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI