ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.04.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: mai puțin de 1 MIN

Zilele Braşovului - 2017

TIPĂREȘTE

Noi AmFostAcolo! Veniţi şi voi?

Salutare tuturor!

Fiind primul articol postat după Sfânta sărbătoare a Paştelui, binenţeles că profit de ocazie şi, înainte de toate, vă voi spune HRISTOS A ÎNVIAT!

Anul trecut, înainte de 1 Decembrie, vă „avertizam” că intenţionez să adopt un nou model de articole, referitoare la diverse evenimente (mai mult sau mai puţin turistice), postări ce se vor vrea a fi o combinaţie între prezentarea a ceea ce a fost şi o invitaţie la ceea ce urmează. După o primă încercare ce s-a materializat în articolul despre Ziua Naţională, cred că a venit momentul episodului doi – e drept, poate ar fi trebuit să-l scriu puţin mai devreme dar asta e, de-abia acum am reuşit să-mi fac puţin timp liber.

De această dată subiectul este reprezentat tot de un eveniment anual, pe care de foarte mulţi ani eu nu l-am ratat şi la care vă invit cu mare drag să participaţi. Este vorba despre sărbătoarea denumită cât se poate de sugestiv ZILELE BRAŞOVULUI.

Ca foarte multe alte localităţi, şi Braşovul are o sărbătoare anuală, ba chiar una foarte renumită ţinând cont că an de an atrage numeroşi turişti, mulţi dintre ei veniţi din lumea largă, pentru a asista la manifestările exclusive găzduite de acest minunat oraş – de altfel, cel mai frumos din România, indiferent că mă rezum la părerea personală ori la diverse sondaje ce au avut loc în ultimii ani.

În general, manifestările desfăşurate cu ocazia acestei sărbători sunt oarecum similare cu cele ce au loc şi în alte mari oraşe ale ţării şi mă refer la diverse târguri, la concerte, la petreceri, etc. Totuşi, spre deosebire de alte locuri, Braşovul se poate lăuda cu un eveniment unic în România, o tradiţie foarte veche, foarte apreciată şi care defapt a şi constituit piatra de temelie a sărbătorii oraşului – Zilele Braşovului au ajuns de abia la cea de-a paisprezecea ediţie însă tradiţia în cauză datează de foarte mult timp (cică “doar” de vreo trei sute de ani;)).

Şi că tot veni vorba, vă spun de pe acum că această unică manifestare constituie şi subiectul principal al acestui articol însă înainte de a vă povesti despre ce este vorba, aş vrea să vă prezint pe scurt şi alte câteva informaţii referitoare la sărbătoarea găzduită de către oraşul de la poalele Tâmpei.

În primul rând trebuie menţionat că există o legătură între Sărbătoarea Paştelui şi Zilele Braşovului, deoarece data organizării festivităţilor se stabileşte întotdeauna în funcţie de data Paştelui ortodox, mai exact sărbătoarea oraşului are loc întotdeauna în primul sfârşit de săptămână de după Paşte.

Programul celor trei zile de sărbătoare (21–23 aprilie) este destul de complex şi cuprinde foarte multe activităţi, mai mult sau mai puţin importante/atractive pentru publicul larg, în funcţie de “gusturile” fiecăruia. Cert e că indiferent de categoria de vârstă din care faceţi parte, cu siguranţă veţi găsi ceva plăcut de făcut sau de văzut şi nu veţi avea timp să vă plictisiţi.

Nu o să mă apuc acum să fac o radiografie detaliată a întregului program ci am să mă rezum la câteva dintre activităţi, urmând apoi să pun accent pe cea mai importantă.

Pentru iubitorii de cultură, în mai multe instituţii braşovene se vor organiza diferite întâlniri, în plus muzeele din subordinea Consiliului Judeţean se vor putea vizita gratuit, şi aici, pe lângă expoziţiile permanente, fiind organizate şi activităţi “extra”, specifice domeniului de activitate.

Pe parcursul celor trei zile vor fi deschise şi mai multe târguri. Astfel, la Parcul Central (Titulescu) – pe aleea dinspre bulevardul Eroilor / hotelul Aro Palace, ca de obicei se va amenaja o “piaţă” de unde se vor putea achiziţiona produse artizanale iar Piaţa Sfatului va găzdui un târg al meşteşugarilor. Nu trebuie omis faptul că tot aici copiii vor putea participa şi îşi vor putea etala talentele la diverse ateliere, în cadrul cărora se vor organiza şi concursuri cu premii.

Nu în ultimul rând, ţînând cont că zilele sunt lungi şi foamea îşi va spune cuvântul;), pe lista târgurilor se înscrie şi cel... de mâncare (aşa numita “street-food”), ce va fi găzduit de strada Michael Weiss (între cele două străzi ce duc spre Piaţa Sfatului: Republicii şi Mureşenilor).

Iubitorii de film sunt aşteptaţi atât la sala Patria dar mai ales în Piaţa George Enescu (în imediata vecinătate a Pieţii Sfatului), unde în fiecare seară începând cu ora 20.00, vor putea viziona diferite pelicule: vineri este seara filmelor de scurt metraj, sâmbătă va fi dedicată filmului documentar iar duminica va fi rezervată filmului artistic.

Ca de obicei, nu vor lipsi nici concertele. După ce în timpul zilei, scena amplasată în Piaţa Sfatului va fi ocupată de grupuri de copii şi artişti mai puţini cunoscuţi, ce vor prezenta diverse momente artistice (muzică, dans, etc.), seara va fi rândul consacraţilor să apară în faţa publicului.

Vineri va fi seara şlagărului românesc aşa că, începând cu ora 18.30, pe scenă vor urca artişti din “garda veche”: Corina Chiriac, Stela Enache, Mihai Constantinescu şi formaţia locala Conexiuni – pentru cine nu ştie, aceasta din urmă, cunoscută mai mult de către iubitorii de rock, a făcut ceva vâlvă pe la începutul anilor ’90, cu piesele Tu, Mai rămâi puţin şi în special Viaţa de rocker.

Sâmbătă, în centrul oraşului va răsuna muzica actuală, “prestatorii” fiind Carla’s Dream, Matteo şi Trupa Coco – o altă trupă locală, înfiinţată destul de recent de către fostul basist al binecunoscutei formaţii Compact. Ultima seara va fi dedicată cântecului popular, publicul putând fi alături de Daniela Condurache, Nicolae Furdui Ianu şi ansamblul Crai Nou.

Cam acesta ar fi programul pe scurt; pentru cine este interesat, programul detaliat poate fi găsit aici:

Zilele Braşovului – programul complet.

Şi acum să trecem la principalul subiect al acestui articol şi anume la ceea ce constituie momentul culminat al sărbătorii braşovene: PARADA JUNILOR.

Aşa cum vă spuneam, această paradă a junilor constituie o veche tradiţie, unică în România, şi are loc an de an în Duminica Tomii – prima duminică după Paşti (cel ortodox). Vorbim defapt de o întreagă Sărbătoare a Junilor, parada fiind precedată de o petrecere câmpenească, organizată în locul unde în trecut tinerii/junii treceau printr-o perioadă de iniţiere – deşi se pare că e mult mai vechi, prima atestare documentară a acestui obicei datează din anul 1728. În jurul acestei sărbători, începând cu anul 2002, s-a decis organizarea Zilelor Braşovului, un adevărat festival ce pentru câteva zile “îmbracă” oraşul în straie de sărbătoare. Din păcate au existat şi cazuri în care, din cauza vremii extrem de nefavorabilă, parada şi petrecerea nu s-a putut ţine la data stabilită, însă tot nu s-a renunţat la ele, fiind reprogramate pentru duminica următoare.

Mai întâi, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim, cred că ar trebui să facem cunoştinţă cu Junii Braşovului. Despre aceştia, de-a lungul vremii s-au scris nenumărate articole, cărţi întregi şi binenţeles că nu o să mă apuc acum să mai scriu şi eu încă una;) ci mă voi rezuma doar la câteva informaţii generale, punând mai mult accent pe ceea ce se întâmplă doar în Duminica Tomii. Cine doreşte să cunoască întreaga istorie, legendele, obiceiurile, activităţile desfăşurate de-a lungul anului, detalii despre ţinute, steaguri şi multe, multe altele, cu siguranţă nu va duce lipsă de surse de informare.

Junii sunt împărţiţi în şapte grupuri – de cele mai multe ori se spune că sunt organizaţi în “cete” însă din câte am mai aflat şi eu de pe “la colţuri”;), această denumire s-a tot perpetuat deşi inclusiv ei, junii, folosesc denumirea de grup, nu ceată. Cel mai vechi este grupul Junilor Tineri iar cel mai nou este cel al Braşovechenilor – repet, nu o să mă apuc să înşirui ani şi alte date istorice referitoare la aceste grupuri.

Parada lor, organizată în Duminica Tomei reprezintă ”Coborârea în cetate” şi simbolizează faptul că în trecut (în perioada Imperiului Austro-Ungar), locuitorii comunităţii româneşti ce purta denumirea de Şcheii Braşovului, la acea vreme un cătun, aflat în afara zidurilor cetăţii Braşovului, aveau dreptul să intre călare în cetate doar o singură zi pe an.

Fiecare grup are costumaţia proprie şi o ierarhie bine stabilită. Conducătorul grupului este vătaful, uşor de recunoscut după panglica roşie purtată pe piept, secondat de armaşul mare – cu panglică albastră, respectiv armaşul mic – cu panglică galbenă. Portul acestor culori s-ar fi împământenit tot de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, când tricolorul românesc ar fi fost interzis. În prezent însă, se poate spune că doar cei trei conducători mai folosesc separat aceste trei culori şi asta doar pentru a respecta tradiţia şi a fi recunoscuţi. În rest, tricolorul este purtat cu mândrie de fiecare jun – unele grupuri îl poartă la pălărie, alţii pe piept, şi nu în ultimul rând, până şi la podoabele cailor sunt prezenţi ciucuraşi în aceleaşi culori naţionale. Revenind la ierarhie, mai trebuie spus că cei trei conducători poartă la ei mici buzdugane. Totodată, ei sunt însoţiţi şi de către un stegar – fiecare grup are propriul steag, cu propriile însemne: numele grupului, anul înfiinţări, imagini reprezentative, etc. În timpul paradei, cei patru “oficiali” sunt deschizătorii fiecărui grup.

Acum, că v-am zis câte ceva despre juni, hai să vă povestesc şi despre ceea ce fac ei în Duminica Tomii.

Dis de dimineaţa, respectând tradiţia, junii (fiecare grup separat) se adună şi merg să-i ia pe stegar, pe cei doi armaşi şi pe vătaf, ulterior grupurile reîntâlnindu-se în Piaţa Unirii, acolo unde rând pe rând primesc binecuvântarea preotului de la Biserica Sf. Nicolae şi cântă “Hristos a Înviat! ” la Troiţa Căpitanului Ilie Birt. Toate activităţile se desfăşoară într-o ordine bine stabilită, la fel ca şi ordinea în care grupurile părăsesc unul după altul Piaţa Unirii, îndreptându-se către centrul oraşului. Plecarea este stabilită la ora 11.00 iar parada este deschisă de o fanfară militară. Primul grup care părăseşte Piaţa este cel al Junilor Tineri, urmaţi apoi în ordine de Junii Bătrâni, Junii Curcani, Junii Dorobanţi, Junii Braşovecheni, Junii Roşiori şi în final Junii Albiori.

Şi traseul junilor este unul foarte bine stabilit, aceştia plecând din Piaţa Unirii, urmând apoi străzile Brâncoveanu, Bariţiu şi Mureşenilor (chiar pe lângă Piaţa Sfatului), intrând apoi în dreapta pe bulevardul Eroilor – mai întâi prin faţa Hotelurilor Aro-Palace şi Capitol apoi prin faţa Primariei, trecând pe lângă clădirea Modarom şi întrând pe Republicii, ce-i va duce în Piaţa Sfatului. Aici, de pe scena amplasată în Piaţă, la trecerea fiecărui grup, rând pe rând, un prezentator va avea grijă să aducă la cunoştinţă publicului atât numele grupului cât şi câteva informaţii despre acesta. După ce părăsesc Piaţa Sfatului, junii urmează strada Apollonia Hirscher apoi părăsesc vechea cetate prin Poarta Schei, urmând a se întoarce în locul de unde au plecat, adică în Piaţa Unirii, aici practic terminându-se parada. Trebuie menţionat că pe tot acest parcurs, junii sunt întâmpinaţi de un numeros public ce-i ovaţionează şi aplaudă, totodată răspunzând la tradiţionalul „Hristos a Înviat!” pe care junii li-l adresează.

Deşi s-ar putea spune că parada se încheie „oficial” în Piaţa Unirii, traseul junilor continuă însă până la Pietrele lui Solomon, acolo unde în trecut tinerii mergeau pentru a fi supuşi unei perioade de iniţiere, fiind nevoiţi să treacă prin diverse încercări „bărbăteşti”.

Aici, la Pietrele lui Solomon, au loc petrecerile, însă cum s-ar spune, fiecare pe bucăţica lui. În parcare se organizează „bâlciul” pentru... oricine doreşte să cumpere ceva de băut şi mâncat – ca la noi, un mititel, o fripturică, un păhărel şi multă voie bună :)). Puţin mai sus de parcare, pe zona înierbată (amenajată ca şi loc de grătar şi în restul anului), la fel, mititei, fripturele şi alte cele, însă aici fiecare se găspodăreşte după propriile puteri.

Şi ajungem în locul numit „Între Chietre” (datorită stâncilor ce-l încadrează, adică Pietrele lui Solomon), acolo unde defapt are loc petrecerea Junilor. Aici fiecare grup îşi are propriul spaţiu, mereu acelaşi, amenajat cu mese şi bănci. După ce caii sunt „parcaţi” şi steagurile sunt înfipte la vedere, începe distracţia. E drept, poate la început mai timid, cu aşa numita Horă a Junilor dar cu trecerea orelor şi golirea paharelor se încinge o adevărată petrecere, cu muzică, dansuri, plus diverse tradiţii – cea mai cunoscută fiind aruncarea buzduganului. De obicei, muzica este asigurată de formaţii dar nu e exclus să se folosească şi doar sisteme audio.

E important şi bine de ştiut faptul că la mesele junilor NU au acces decât ei şi invitaţii lor. Binenţeles că oricine se poate plimba în voie pe acolo, se poate fotografia cu junii, se poate încinge în hore şi alte „săltăreţe” alături de ei, însă dacă e vorba de mâncat şi băut... pauză, va trebui să coboare la „bâlciul” din parcare, unde binenţeles că nu vor fi feriţi de cozi şi, dacă nu se mulţumesc să stea pe iarbă sau pe... unde apucă, şi de provocarea de a găsi loc la mult prea puţinele mese pentru mult prea mulţii doritori de locuri libere:D.

Mai trebuie ştiut că acei superbi cai ce au străbătut străzile oraşului, frumos împodobiţi de sărbătoare, se vor regăsi şi la Pietre. În cea mai mare parte, sunt blânzi şi obişnuiţi cu oamenii căci nu sunt proprietatea junilor (aşa cum mulţi sunt tentaţi să creadă) ci provin din centrele de echitaţie din judeţ ori de la diverse ferme, din câte am înţeles în special din zona Bran – Zărneşti. Mai sunt şi mici excepţii însă aceia sunt legaţi separat, feriţi de mulţime, pentru a nu se crea incidente neplăcute. Aşa că pe frumoasele cabaline ce le veţi găsi aliniate în „parcarea” lor, nu le scutiţi de mângâieri şi fotografii. Şi nici să nu aveţi vreo reţinere în a-i ruga pe juni să vă lase să vă urcaţi în şa - cu siguranţă pentru o poză pe cal veţi colecţiona multe laicuri cu care să vă mândriţi :D, eventual chiar să vă şi plimbe puţin prin zonă (în general cei mici sunt privilegiaţii).

Petrecerea se prelungeşte până seara, atunci când junii se reîntorc în locul de unde au început ziua şi mai cântă odată „Hristos a Înviat! ” la Troiţa Căpitanului Ilie Birt. Apoi fiecare pleacă la casa lui, caii sunt îmbarcaţi şi sunt duşi şi ei acolo de unde au fost aduşi şi cu asta Sărbătoarea Junilor se încheie, totodată şi Zilele Braşovului ajung la final.

Cam despre asta este vorba; cam aşa arată sărbătoarea oraşului de la poalele Tâmpei! Sper că nu v-am plictisit (prea tare;)) şi că v-am convins că merită să fiţi alături de braşoveni chiar şi numai duminică, la parada junilor. Este ceva frumos, unic în România, ce ar trebui văzut măcar odată în viaţă! Drept urmare, vă invit cu mare drag la Braşov, să petreceţi câteva zile de poveste.

Deşi când am început să scriu acest articol, soarele era pe cerul fără pic de nor, închei acum privind pe fereastră cum acelaşi cer se scutură de zăpadă. Totuşi rămâne speranţa că de mâine încolo condiţiile meteo vor fi de partea noastră şi nu vor periclita în vreun fel programul stabilit.

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

- - -

IMPORTANT

(text adăugat ulterior, la solicitarea autorului): Primăria Braşov a anunţat oficial căci datorită condiţiilor meteo nefavorabile, festivităţile se amână pentru următorul sfârşit de săptămână: 28-30 aprilie. Iată şi comunicatul oficial al municipalităţii:

"Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, cod portocaliu, şi în urma discuţiilor cu partenerii şi participanţii la Zilele Braşovului, Municipalitatea a luat decizia amânării acestui eveniment, pentru săptămâna viitoare, în perioada 28-30 aprilie. Totodată, tot din cauza condiţiilor meteo, Parada Junilor se amână pentru data de 30.04. În cazul în care vor fi modificări ale programului acestui eveniment, le vom face publice în cel mai scurt timp posibil."


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 20.04.17 09:24:15
Validat / Publicat: 20.04.17 11:08:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 1149 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Grupul Junilor Braşovecheni
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47 PMA (din 47 voturi)

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

mishu
[20.04.17 11:21:12]
»

@urjanclaudiu: Un prim vot pentru aceasta invitatie minunata pe care ai lansat-o. Imi pare rau ca nu pot ajunge in acest weekend acolo insa va fi de tinut minte pe viitor. Avand in vedere vremea cred ca vor fi ceva problem anul acesta aceste trei zile.

Din poze (mai 2016) vremea a fost minunata si sa o tot tii intro petrecere, anul acesta scoatem saniile.

Daca tot am vorbit despre poze, mi s-au parut minunate si nu stiai ce sa admiri mai curand, caii sau calaretii.

Foarte frumos totul, foarte interesant programul manifestarilor, felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
tata123 🔱
[20.04.17 11:26:01]
»

@urjanclaudiu: Mulțumim pentru invitație! Minunată tradiție și frumoase fotografii. Sâmbătă pare a fi vreme ceva mai frumoasă și la Brașov, chiar o geană de soare. Parada Junilor e programată duminică de la ora 11, să sperăm că ploaia va ocoli orașul de la poalele Tâmpei măcar pentru câteva ore. Felicitări pentru articol!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
elviramvio
[20.04.17 12:21:58]
»

@urjanclaudiu:

Un eveniment frumos la care mi-aș dori să particip - poate anul viitor - cel mai mult vreau pentru parada junilor. Muzeele le cam cunosc, mai puțin Casa Mureșenilor dar poveștile despre junii zonei voastre m-au încântat mereu. Au ceva aparte, un obicei istoric și artistic cu multe conotații.

Vă doresc vreme frumoasă cât de cât în acele zile de sărbătoare pentru voi!

Am văzut și pozele, frumoși cai și frumoase costume. Cred că simbolurile sunt interesante, pe lângă cele legate de tricolorul românesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Mihai18
[20.04.17 15:01:52]
»

Frumos reviewul și foarte frumoase fotografiile. Doar un brașovean care-și cunoaște bine urbea poate scrie astfel.

Pentru un jun al Brașovului nu-i ușor să se prezinte în public cu un cal bine întreținut și cosmetizat, plus ținuta vetimentară a junilor, potrivită momentului.

Apreciez orietarea dv. pentru promovarea tradițiilor locale. De ceva vreme, prea mult ne-am orientat busola „go west”

Întîmplător, într-o zi de iarnă în acest oraș, în Piața Sfatului, am întîlnit o defilare (fără cai) a locuitorilor din zonă, în haine tradiționale. Erau grupuri-grupuri, bărbați-femei și în fața fiecărui grup era un bărbat cu diagonală pe piept pe care scria numele localității pe care o reprezenta grupul. Am fotografii de atunci dar nu pot fi atașate ecoului.

Ceva asemănător am întîlnit în Munichen, în Marienplatz, unde am admirat o jumătate de zi defilarea unor grupuri cu care alegorice ce reprezentau tradițiile aceastui popor. A fost foarte frumos și chiar am scris un review.

Apreciez foarte mult acest review, mi-a plăcut în mod deosebit P-9. Vă mulțumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[20.04.17 16:33:10]
»

Vă mulţumesc mult tuturor pentru apreciere.

Şi iată că pe lângă mulţumiri, profit de acest ecou pentru a vă aduce la cunoştinţă noutăţile. Pentru cei care încă nu erau hotărâţi dacă să vină sau nu la Braşov în acest week-end, pentru a urmări parada junilor, vestea bună este că mai au la dispoziţie o săptămână să se hotărască. Mai exact, Primăria Braşov a anunţat deja căci din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, festivităţile se amână pentru următorul sfârşit de săptămână: 28-30 aprilie. Iată şi comunicatul oficial al municipalităţii:

"Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, cod portocaliu, şi în urma discuţiilor cu partenerii şi participanţii la Zilele Braşovului, Municipalitatea a luat decizia amânării acestui eveniment, pentru săptămâna viitoare, în perioada 28-30 aprilie. Totodată, tot din cauza condiţiilor meteo, Parada Junilor se amână pentru data de 30.04. În cazul în care vor fi modificări ale programului acestui eveniment, le vom face publice în cel mai scurt timp posibil."

P.S.: O să solicit echipei tehnice, dacă se poate, să introducă şi în textul articolului această completare.

- - -

[by webmaster]: Rezolvat

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
mishu
[20.04.17 16:34:29]
»

@urjanclaudiu: Modificarea binevenita, sa inteleg ca se vor modifica si conditiile meteo si se va profita si de 1 mai.

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[20.04.17 16:43:05]
»

@mishu: Aşa se pare. Până la urmă cred că e o amânare benefică.

Denisa13
[20.04.17 18:17:43]
»

Felicitari Claudiu pentru articol. Mi-ai citit gandul. Si eu imi doream sa scriu despre parada junilor dar nu am avut timpul fizic necesar. Ma bucur ca ai impartasit tu acest obicei cu comunitatea AFA.

Copil fiind si nu numai, nu ratam in nici un an parada junilor. In ultimii ani nu am ajuns si speram sa ajung in acest week-end. Din pacate vremea mi-a stricat planurile si nu voi ajunge nici anul asta. Week-end-ul viitor avem altceva in plan.

Este o sarbatoare frumoasa, care merita traita macar o data in viata; deci tineti minte : duminica Tomii - parada junilor brasoveni - in fiecare an.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dan&Ema
[20.04.17 20:12:11]
»

@urjanclaudiu:Adevarat a inviat! Frumoasa invitatie! Numai de bine!

calatorul
[26.04.17 22:09:16]
»

@urjanclaudiu: Traditii frumoase, care merita cunoscute si perpetuate, asa cum iata ca se intampla si acum.

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[08.08.17 22:58:18]
»

@Denisa13 Îţi mulţumesc pentru ecou şi felicitări. Deşi l-am văzut încă de când l-ai postat, din păcate, spre ruşinea mea, nu am mai reuşit să intru şi să-ţi răspund – cred că era mai simplu să ne vedem prin oraş decât să-mi fac timp să intru p-acilea. Oricum, „dator” nu rămân şi până la urmă, după cum se vede, mai devreme sau mai târziu tot răspund.

Referitor la parada junilor, nu-i problemă că nu ai reuşit să scrii până acum, mai e şi la anu’ şi dacă de data asta a fost rândul meu să împărtăşesc pe AFA impresii despre acest obicei, data viitoare e rândul tău să o faci . Uite aşa, câte unul în fiecare an, promovăm această manifestare şi vor afla (şi mai) mulţi despre ea. Că... vorba aia, dacă nici noi nu ne promovăm Braşovul, atunci cine să o facă???

Cât despre absenţa voastră de anul acesta, sincer, nici nu-ţi imaginezi cât de tare ne-am fi dorit să ratăm şi noi parada din 2016, motivul fiind exact acelaşi care l-aţi avut şi voi. Noi însă, a trebuit să ne mulţumim doar cu Junii! .

Şi ca să închei în acelaşi stil ca tine, ţine minte: duminica Tomii – parada junilor braşoveni – în fiecare an – la anu’ aştept articol

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[08.08.17 22:59:52]
»

Frumoasa invitatie! Numai de bine!

@Dan&Ema Şi sper că nu va fi singura căci am de gând să-mi fac un obicei din a posta astfel de articole de promovare a diverse evenimente! Numai de bine şi vouă!

Traditii frumoase...

@calatorul Într-adevăr sunt tradiţii frumoase, ce merită promovate şi aşa cum am menţionat mai sus, nu voi da înapoi când va fi cazul de a face cunoscute asemenea evenimente (şi nu numai).

Mulţumesc pentru apreciere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, Denisa13, elviramvio, Mihai18, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂFestivaluri, evenimente în Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092835903167725 sec
    ecranul dvs: 1 x 1