Cu trenulețul turistic printre livezi de măslini și plantații de viță-de -vie

TIPĂREȘTE

Alykanas, stațiunea în care am stat, nu este doar un loc liniștit și relaxant, ci și unul care -ți oferă prilejul de a descoperi insula Zakinthos. Dulcea leneveală pe plaja cu nisip fin și apa mării cristalină se poate îmbina cu excursii de neuitat în locuri mai mult sau mai puțin spectaculoase.

Ghida din partea agenției partenere ne-a prezentat vreo trei, la prețuri mari, dar nu ne-a spus nimic despre ce am mai putea vedea în apropiere de Alykanas. Ea nu ne-a spus, dar am descoperit noi.

Vis- a- vis de hotelul Letsos, unde am avut cazarea, se află o tavernă mică, înconjurată de verdeață, Jasmine, de unde răsuna muzică internațională, iar clienții erau englezi. Atât am remarcat în trecerea zilnică pe lângă ea. Dar într-o zi, zăresc pe peretele localului un afiș ce anunța un tur prin sate tradiționale, tur făcut cu trenulețul turistic. Mi-a plăcut prețul, 12,50 euro, plus scurta prezentare. Intru la tavernă, întreb și mi se spune să ne prezentăm a doua zi dimineața, cu 30 minute înaintea plecării care avea să fie la 10:45. Titlul anunțului suna așa: Trainaki tour a guide tour.

Aceste excursii cu trenulețul turistic sunt întotdeauna vesele. Ghidul este Paul, un englez pe care l-am bănuit a fi și proprietarul tavernei. La 10:45 fix, plecăm.

Trenulețul se îndreaptă spre nordul stațiunii și în câteva minute ajungem în Alykes, stațiunea vecină și foarte apropiată. Cele două sunt despărțite de râul Skourtis, Podul Pentacamaro sau Podul vechi ce traversează râul datează din secolul al XV-lea. Nu ne oprim, trecem de-a lungul stațiunii, facem o escală să luăm alți turiști, apoi, printre vile, taverne și magazine, flori de lendri, boungavillea și palmieri ne îndreptăm spre mlaștinile de sare. Mlaștinile sau lacurile de sare sunt locuri de unde s-a extras sarea până spre sfârșitul anilor 70. Acum au doar interes turistic. Nu se face baie acolo, așa cum se întâmplă la noi în locul fostelor saline. Oprim și le admirăm. Alykes este o stațiune mai mare decât Alykanas. Plajele lor sunt una în contiunarea celeilalte.

Trenulețul ne poartă printre livezi de măslini și plantații de viță-de -vie. Verdeață, multă verdeață!

Pe marginea drumului, oamenii ne salută făcându-ne semn cu mâna, noi, la fel lor. În tot trenulețul suntem doar noi români, restul englezi...

Următorul popas este satul Katastari, un fel de orășel, capitala districtului Alykon din care fac parte opt sate, printre care și Alykes și Alykanas. Este cel mai mare sat al insulei Zakinthos. Se află la 2 Km de Alykes. Înconjurat de măslini și viță -de- vie, Katastari este așezat în amfiteatru, oferind o priveliște încântătoare. Nu rămânem mult aici. Urcăm în trenuleț și ne continuăm călătoria spre satul vecin, Pigadakia, așezat la poalele munților Kakia Rahi.

Prima oprire este la un muzeu etnografic, Muzeul de Folclor. Intrăm într-o casă tradițională în care proprietarii, familia Vertzagias, a adunat și expus obiecte cu o vechime de 200 de ani, într-un muzeu deschis în anul 1998. Obiectele sunt multe, destul de înghesuite. Sunt recreate dormitorul, sufrageria, bucătăria, cămara de alimente. Găsim și o bancă de școală, un registru cu locuitorii satului. De pe pereți ne privesc nepăsătoare chipurile imortalizate ale proprietarilor, familia Vertzagias având o vechime de 500 de ani în acele locuri. Multe obiecte vechi îmi sunt familiare: fierul de călcat, pe care, cu mulți ani în urmă l-am dat la fier vechi și care acum ar fi o piesă de muzeu, ceasornicul, vasele din lut, ștergarele și preșurile țesute în război. Într-o anexă, preasa de făcut uleiul de măsline, dar și teascul de struguri și pietrele de moară pentru măcinat grâu. Nu știu dacă pentru turiștii englezi toate aceste piese de muzeu erau familiare, dar pentru noi două, da. Paul, ghidul englez și organizator al acestui tur, vorbea rar, atenționând că o face pentru a înțelege și turiștii din Romania, amabilitate pentru care i-am mulțumit.

Era acolo, în curtea muzeului, și o toaletă, tot în stilul vechi și de la țară, dar asta numai în exterior, unde ușa era un preș țesut. Înăuntru era o toaletă a zilelor noastre, dotată cu apă, hârtie igienică. Ferma avea în niște cuști și păsări de curte, găini cu pui. Am zăbovit destul de mult în această gospodărie tradițională grecească, după care ne-am oprit la un alt obiectiv prezent în viața satului: o biserică mică, veche, închinată Sf. Pantaleimonas, datând din secolul al XVII-lea. La intrare o cișmea cu apă care face minuni. Miros de sulf, ceea ce nu e de mirare, denumirea Pigadakia venind de la cuvântul „Pigi” ce înseamnă „sulf”, în zonă găsindu-se ape sulfuroase. De câte ori am fost în Grecia, mai peste tot am găsit ape miraculoase, semn că turismul înseamnă și legende.

După biserică, omul ajunge și la celălalt loc important în viața unei comunități, și mai ales al grecilor care știu mai bine ca oricare altă nație să se bucure de viață: taverna. Și ea aparție familiei Vertzagias. Este taverna Kakia Rahi a lui Spiros. Este o tavernă tradițională, cu produse ce provin din ferma familiei. La umbra viței-de-vie, suntem serviți din partea casei cu stafide și vin la alegere între alb și roșu. Apoi, fiecare comandă ce-și dorește. Am luat doar cartofi prăjiți. Am așteptat destul până să-i aducă, și expicația (mea!) a fost că au fost cartofi curățați, tăiați în forme inegale și prăjiți. Adică, nu erau cartofi congelați, toți aceeași formă, așa cum găsești la restaurante. O notă bună pentru un local tradițional care se respectă. A fost o porție mare, cu rondele de castraveți alături. 3 euro porția. La plecare, în tradiționalul stil grecesc, proprietarul și incă un angajat al tavernei au spart farfurii urându-ne să ne întoarcem acolo.

După lungul popas în Pigadakia, ne-am reluat locurile în trenuleț și, din nou printre măslini și viță -de-vie, ne-am îndreptat spre un loc de unde am putut admira în toată splendoarea ei, insula vecină, Kefalonia.

Am ajuns în Alykanas, punctul de unde am plecat, la orele17. Turul nostru cu trenulețul a durat cu trei ore mai mult decât era prevăzut, dar a fost bine. Nu-mi plac excursiile făcute în grabă și din care nu rămâi mai cu nimic dincolo de oboseală. A fost cald, foarte cald, termometrul arăta în stațiune 40 grade, dar în timpul excursiei n-am simțit niciun disconfort termic. Printre livezi de măslini și pantații de viță-de-vie, excursia a fost una reconfortantă, iar în trenuleț simțeai nu căldura, ci vântul jucăuș.

A fost o excursie plăcută, mă bucur că am aflat de ea și nu am ratat-o. Dacă veți ajunge în Alykes-Alykanas, nu ezitați să faceți cunoștință cu două sate tradiționale grecești, înconjurate de măslini și viță -de- vie.

---

VIZUALIZĂRI: 2776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI