ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

San Pawl din Malta, catamaran pentru Veneția

TIPĂREȘTE URM de aici

Se spune că Veneția e romantică, așa o fi. Frumoasă e, am gustat un pic din ea :p.

Cert e că de când a aflat domnul C despre posibilitatea de a face o excursie de-o zi la Veneția, că de, m-a mâncat să-i spun, dorea neapărat să vedem cu ochii noștri frumusețile alea ude.

Am căutat în portul Rovinj o excursie cu o barcă rapidă, excursie de-o zi. Era ceva nou pentru noi, n-am mai fost în Veneția, a fost o experiență plăcută.

Portul Rovinj e mărișor, am parcat într-un loc cu linii albastre, aveam de introdus monede, ne-a luminat o turistă mai tânără, aveam monedele strânse la sugestia Elvirei, căreia îi mulțumesc:*.

Și m-am pus pe căutat. Era vineri, doream o excursie pentru sâmbătă, e importantă ziua pentru fiecare plecare.

N-am nimerit din prima agenția bună, era o tipă acolo care ne vrăjea că nu există plecări sâmbăta, nici măcar duminica. Domnul era deja necăjit:(. Ne-am pus pe colindat, căutam agentii, sunt destule firme în port, am fost convinsă că ce-i al nostru e pus deoparte.

Printre negri, italieni și croați ne plimbam de zor, fotografiam și am zărit o altă agenție, ne-a atras atenția afișul cu Veneția.

Știți că sunt împotriva rezervărilor online, nu suport să-mi fac program fix și fixat într-o vacanță :).

Găsim o domnișoară amabilă, îi spun direct că vreau bilete, prețul nu conta, știam că e uriaș.

Tipa spune că sigur nu mai sunt bilete pentru „mâine” dar totuși va verifica în baza de date.

Uite că Cineva acolo sus ne-a zâmbit și nouă, bilete erau câteva, ne-a rezervat ea pe loc două bilete.

Numai că era o micuță problemă, traseul pentru sâmbătă era Rovinj – Porec – Piran – Veneția, adică nu era cursa directă, ne mai opream în două porturi printre care unul în Slovenia – Piran.

Plecarea era la ora 6:15 întoarcerea la ora 22:30. Nici nu mai contau amănuntele. Am plătit în kuna, am schimbat la tipă euro în kuna, 1040 kuna/139,97 euro. Puteam plăti și cu cardul.

Emoții mari pentru noi, trebuia să ne trezim la ora 4 dimi, cazarea era la 2 km de port. Puteam alege o parcare mai ieftină în port sau puteam călători pe jos. Ce credeți? Hmm, știți deja răspunsul! =))

Adresa portului din care pleacă catamaranul este Ulica Giordana Paliage, Valdibora. V-am spus că portul e măricel, din acest loc pleacă vapoarele mari. Parcări sunt multe, lângă dar și în port, pe malul mării.

La ora 5:30 eram deja în port, cu mașina parcată, mă informasem dacă și unde putem plăti noaptea parcarea.

Hai să cautăm vasul cu privirea, era unul sclipitor, eu așa l-am văzut :p.

Odată identificat mergem să ne îmbarcăm, două femei erau pe mal, la check in, verificau biletele și cărțile de identitate. Tipa mai tânără se uită în acte, se uită la noi și exclamă: „Sunteți români! Bine ați venit la bord! ” Wow, ce ușurare, ce fericire pe mine!

Am primit două cartele, boarding pass, am pășit pe vas, acolo erau încă doi stewarzi, un băiat și o fată, ambii români, ambii tineri. Mateloții erau patru, toți români. Din 11 persoane ale echipajului, 7 erau români, tineri veniți din Galați și Constanța, efectuau un stagiu obligatoriu de 6 luni pentru o valoroasă ștampilă care le asigura o slujbă mai bună pe un vas de croazieră.

Vasul San Pawl este maltez, fusese adus din Malta cu câteva luni în urmă, e un catamaran alb, frumos, a circulat cu 30 noduri/oră, cică ar fi viteză mare, nu mă pricep. Are și o pernă de aer, așa ziceau băieții, n-am habar de perne dar am simțit cum își ridica botul încetișor, tremurând :D, apoi aluneca pe Adriatică. Eu n-am observat nicio viteză mare, mi-a plăcut tare mult.

Cu o punte largă, împărțită în două ”săli”, între ele era poziționat barul, locul pentru bagajele mari „de cală” dar și scara care ducea la etajul sălii VIP.

Cu o capaciate de 330 locuri, interiorul era foarte curat, semăna izbitor cu bordul unui avion. Centuri de siguranță aveau doar cei care stăteau pe primul rând, aceștia având și avantajul unui spațiu foarte mare în fața picioarelor. Normal că n-am stat acolo, de fraieră:(, domnul a fugit de centură și bineînțeles că am urmărit turiștii, nimeni nu s-a ancorat cu centura, au fost foarte relaxați.

Scaunele erau dispuse pe trei rânduri a câte trei locuri. Frumos la geam dar incomod de ieșit la plimbare.

În fața tuturor scaunelor, pe pereți, erau niște monitoare, acolo am crezut că voi vedea ceva interesant dar ecranele alea erau doar pentru a urmări cum să ne punem vestele de salvare în caz de ceva rău.

M-am zbenguit pe vapor=)) pentru că dimi eram doar noi doi și echipajul, am vrut să ies afară să fumez, nu mai aveam voie după check in. Am inspectat toaletele, patru la număr, curate, aveau consumabile, românii mateloți se ocupau de ele. Pe-astea le-am găsit în spatele vaporului.

Cei trei stewarzi români, două fete și un băiat au fost tare dulci, m-am întreținut cu ei, am aflat câte ceva interesant, le-am dat sfaturi și medicamente, parcă erau copiii mei, îmi erau tare dragi.

Nu există wi-fi pe catamaran dar am folosit cu succes datele noastre mobile.

Barul avea pentru halimosit diverse sandvișuri, produse de patiserie, cafea, sucuri, cronțănele, băuturi alcoolice, salate de fructe, apă. Prețurile erau de Italia nu de Croația, adică ridicate. Am avut traista plină cu de toate, chiar n-aveam poftă de nimic în afară de o țigară.

Lângă bar era un cordon roșu catifelat, în fața câtorva trepte. La etaj era puntea VIP cu 30 de locuri. Fiecare bilet VIP costa cu 15 euro mai mult pe sens. Ce aveau în plus? O sală mică, aerisită, vedere de la etaj, fotolii și măsuțe și... două uși cu ieșire pe punți, una pe dreapta și alta pe stânga. În clipa în care intram pe Canalul Giudecca, vasul încetinea și stewardul responsabil de VIP, adică tânărul român din Constanța, deschidea ușile și cei de sus puteau ieși la o țigară, puteau sta pe punți, puteau fotografia, preț de 15 minute. În plus, în Veneția ei aveau întâietate la coborâre.

În Slovenia au urcat cei mai nesi oameni pe care i-am întâlnit în viața mea, au fost îngrozitor de gălăgioși și nepăsători, au făcut o mizerie de nedrescris pe vapor, țipau, vărsau sucuri, mâncau semințe, urlau la câte un gol al nu-știu-cui de la campionatul mondial, m-am enervat cumplit, mai ales la întoarcere când le-am făcut semn copiilor români că nu îi mai suport, să ia măsuri împotriva lor:((. I-au liniștit copiii.

Pe tot parcursul călătoriei a funcționat A. C. , am paralizat de frig.

Ghizi am avut doi bărbați, unul vorbea în slovenă, croată și engleză și altul în limba germană. Pe unul dintre ecranele din față era o hartă, ghidul ne mințea frumos, spunea și glumițe, a fost interesantă istoria Veneției spusă de ghid. Printre altele spunea că Veneția e cel mai frumos loc de pe pământ. În fine, trecem peste, m-a bufnit râsul... =))

Ghizii doreau să-și vândă excursiile, adică să ne plimbăm cu gondola 15 minute 27 euro/adult, să luăm un transfer pe apă până la St. Mark*s Square cu 15 euro/adult dura 5 minute, să prânzim cu ei în Piazza San Marco cu 20 euro/adult, să luăm un taxi la întoarcere, cu „doar” 30 euro/adult.

Întrăm pe Canalul Giudecca, fata îmi face semn să ies, C era timid, nu dorea la VIP. Normal că abia așteptam să ies pe puntea Vip, am fumat și m-am pozat, am trimis băiatul după domnul C, i-a fost rușine să-l refuze. Copilul mi-a luat rucsacul, l-a pus în dulapul lui, mi l-a adus pe domnul C pe balcon, eu l-am plimbat de pe o punte pe alta, l-am pozat, era tare bucuros și emoționat, dorința i-a fost îndeplinită :)).

La ora 11 eram în vamă la San Basilio, am coborât imediat după VIP-uri, doar eram și noi importanți, eram români :p.

Cei din Slovenia erau din Schengen, stăteau pe un alt rând la vamă, noi pe altul, totul a fost rapid, nimic enervant.

De lăudat este faptul că puteam beneficia gratuit de un ghid vorbitor de engleză pe tot parcursul șederii noastre în Veneția, pe apă sau pe pământ, unul dintre ghizi era lângă grupul care nu dorea excursii pe apă, și-au împărțit și ei mușterii.

Eu citisem pe net că în Veneția te poți pierde foarte ușor, nu m-am panicat, netul meu mergea perfect, aveam harta pe mail, am folosit Google Maps și ne-am debarasat de grup. N-aveam chef de încetineala lor, ochi aveam, picioarele încă ne țineau, vaporul nu pleca fără noi, tânărul steward român mi-a dat un check in pe WhatsApp;), n-am avut nevoie dar am stat liniștită.

Cum am văzut eu Veneția? Verde, nu foarte aglomerată, frumoasă, interesantă. Timp de 6 ore am colindat pe străduțe săbiuțe, pe poduri, am admirat clădirile superbe, unde era gratis am intrat și-am vizitat, am mâncat acolo unde am avut chef.

În Piazza San Marco ne-am întânit cu grupurile noastre, cu ghizii noștri care au predat turiștii unui ghid italian, om al locului, vorbitor de engleză. L-am ascultat un pic și i-am părăsit, mă oboseau teribil, ne-am continuat călătoria pe jos, singurei, nu ne-am rătăcit, a fost foarte bine.

La ora 17 eram în vamă la San Basilio, ne-au fost verficate actele, am trecut cu brio de controlul vamal, apoi înapoi pe vas, vizita noastră în Italia se încheiase, eram obosiți dar mulțumiți.

Câteva sfaturi

Îmbarcarea se face cu maxim 30 de minute înainte de plecarea vaporului.

E musai un act de legitimare valid, fără el biletul de îmbarcare nu este valabil, există vamă în toată regula în Veneția dar se verifică actele și în Slovenia, în portul Piran.

Să aveți ceva gros de pus pe voi, e foarte frig pe vapor.

Aruncați în rucsac ceva de ronțăit și o sticluță cu apă, economisiți bani, în preț nu aveți nici măcar un pahar cu apă.

Pe vas nu se fumează, e la fel ca in avion.

Bagajul „de cală” trebuie să aibă dimensiunile de 56cm*45cm*25cm

Excesul de bagaj se plătește 20 euro/bagaj

E permis doar un bagaj de mână, se poate ține la picioare, sub scaun. Eu am avut un rucsac.

Bicicleta este considerată un bagaj suplimentar, costă 10 euro/buc

Toate bagajele trebuie să aibă numele și prenumele deținătorului.

La urcarea pe vas echipajul ia bagajul, îl depozitează, la coborâre îl veți primi doar după ce au coborât toți turiștii de la bord.

Biletele se pot achiziționa și on line, pe site-ul lor, costă 520 kuna adică 70 euro/ persoană dus întors plus 30 euro/persoană pentru puntea superioară VIP

Puteți lua vaporul și din portul Porec, la ora 7:15, astfel veți dormi mai mult dimineața.

Sunt multe vase de croazieră, multe firme în portul Rovinj dar și în Porec, puteți să vă orientați în funcție de zi, preț și condiții direct de pe site-urile în cauză, sunt agenții care nu organizează excursii zilnic, alegeți doar dacă vă convine programul. Prețul cred că e cam la fel, la toți.

La ora 23:30, cu o întârziere de o oră, am ancorat în portul Rovinj, epuizați dar bucuroși că totul a fost amețitor, nou, super interesant.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 25.08.18 07:08:31
Validat / Publicat: 25.08.18 08:10:00

VIZUALIZĂRI: 2455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Rovinj
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 80000 PMA (din 60 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

mishu
[25.08.18 08:20:13]
»

@krisstinna: Nu puteam rata un Start vot! ???? și mai ales pentru o excursie atât de frumoasa. Frumos totul și chiar dacă ți-ai fi dorit sa vezi mai mult ai reusit sa-i îndeplinești totuși dorința soțului. Eu sper sa ajung și eu tot intr-o excursie de o zi la Veneția, dar mai spre toamna, sa se mai liniștească puhoiul de lume dar și căldurile. Felicitări, votat cu mare drag.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 08:31:08]
»

@mishu: Mulțumesc frumos, Mișulică.

Da, așa e i-am îndeplinit dorința domnului C.

Să știi că n-am prins agomerație, erau turiști dar nu exagerat de mulți, în Veneția zic.

În schimb pot spune că umiditatea în combinație cu acea căldură sufocantă mi-a pus capac, am avut parte de o sincopă chiar în Piața S Marco dar și pe unul dintre poduri.

Cred că un aprilie sau octombrie ar fi mai indicat, părerea mea. Mare grijă la cei care suferă cu inima sau la cei care nu au o tensiune normală. Eu am pățit-o destul de rău.

Plus mirosul de baltă, pe mine nu m-a deranjat dar e bine de știut că Veneția are un parfum aparte, și la propriu și la figurat

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[25.08.18 08:38:58]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robert
[25.08.18 08:42:50]
»

@krisstinna: felicitări pentru articol! Ati avut noroc, de n-ati prins aglomeratie in Venetia! Noi am fost tot o zi, prin aprilie si era lumea de pe lume! Prea mult pentru noi!

Efectiv unele obiective turistice au ajuns să fie sufocate de turisti!

Într-adevăr Veneția are un parfum aparte si dacă aș mai ajunge pe-acolo mi-ar plăcea să mă pierd pe străduțele mai puțin turistice!

Călătorii frumoase vă doresc!

P. S. Domnul C. vine de la cuscru, nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 08:49:05]
»

@robert: Da, am avut noroc, mare noroc: cu românii de pe catamaran, cu o Veneție nu foarte aglomerată, cu un român foarte amabil de la un restaurant, am fost bucuroasă că domnul C era emoționat și mulțumit.

Și da, domnul C e de la cuscru

Mulțumesc!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 08:50:30]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

ANILU
[25.08.18 09:21:38]
»

@krisstinna: Frumoasă plimbare! Visul împlinit al Domnului C.

Bănuiesc că ne mai scrii și despre Veneția, ăsta a fost doar drumul.

Pentru că vroiam mai multe poze din Veneția și mai multe detalii despre entuziasmul soțului după plimbarea prin Veneția.

Cineva acolo sus vă iubește, ați avut noroc să prindeti plimbarea într-o zi de sâmbătă, să vă încadrați în sejurul vostru croat.

Felicitări.

Toate cele bune ????

Zoazore
[25.08.18 09:44:30]
»

@krisstinna: Ce-nseamnă să-ți dorești ceva cu ardoare! Domnul C a fost cuminte și Doamne-Doamne l-a răsplătit din plin! Dar l-a cam lovit cu wi-fi.

Voi cu cât timp ați ajuns mai devreme de v-ați plimbat singurei pe-acolo?

Cred c-a fost superbă plimbarea pe apă. Acum aștept Veneția, că nu cred că nu scrii. Prea v-a plăcut, se simte asta!

Și ce fain: vas din Malta, echipaj românesc... nici că se putea mai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 10:01:05]
»

@ANILU: Toate au mers ca unse, conform planului meu

Nu voi scrie despre Veneția, s-au descris toate clădirile și piețele, fiecare naos in parte, fiecare icoană, statuie, au fost descrise foarte frumos de către colegii mei.

Pot spune că cel mai tare m-au impresionat: Muzeul Vivaldi și Piața S Marco cu porumbei cu tot.

Vivaldi a fost într-adevăr spectaculos, poate și pentru că mă impresionează vioara

Nu neg, totul a fost frumos.

Mulțumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 10:14:26]
»

@Zoazore: Avem net pe telefoane, țara era din UE, nu a fost afectat deloc domnul C

Noi eram VIP, eram români, am fost favorizați de copii , am ajuns cu o oră înaintea tuturor, dimi, domnul C era nerăbdător.

M-au plimbat pe catamaran, mi-au fost ghizi pe vapor, mi-au dat sfaturi utile, am bârfit cu ei pe ceilalți turiști , ne-au chemat pe puntea VIP, am coborât imediat după turiștii VIP ca sa câștigam timp pentru Veneția.

Voi scrie doar despre un restaurant din Veneția, unul dintre cele două la care am poposit și am mâncat niște chestii cu prețuri decente. Asta pentru a aduce la cunoștința tuturor că se poate mânca la prețuri ok și in Veneția.

De altfel nu voi scrie despre multe alte locuri vizitate in Croatia, am ales sa scriu doar despre “chestii estivale” care pot fi utile colegilor care doresc o vacanță intr-o țara superbă, Croatia, o țara normală, nu scumpă.

Mulțumesc de vizită

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicu
[25.08.18 11:41:02]
»

Mă bucur pentru tine că ai văzut Veneția care, pe mine m-a fascinat. Această primă vizită nu este decât un ”vino-ncoa” al Veneției, spre tine.

Descoperă-i cotloanele, valorile inestimabile și insulele și-i vei vedea unicitatea.

Cu bine!

Costi
[25.08.18 11:46:24]
»

@krisstinna:

Eu am mers cu un astfel de catamaran, dar mai mare ca cel cu care ați fost voi, din Marmaris în Rodos. Mergea foarte repede și tangajul era foarte mare, câteodată amplitudinea era așa de mare, că atunci când prova navei cobora, ți se făcea un gol în stomac, ca la căderea în gol. Mie mi-a plăcut, dar, după cum am văzut pe fețele verzi ale unora, se pare că nu tuturor le cade bine așa ceva.

E drept, marea era destul de agitată...

Când am fost eu la Porec, pe faleză, în port, erau, una după alta, mai multe gherete, ale diferitelor agenții, unde te rugau cu croaziere pe mare, printre care și cea la Veneția. E drept, era sfârșit de august și mai puțină aglomerație. Dar, într-adevăr, croazierele spre Veneția nu erau în fiecare zi.

Noi nu am fost în această croazieră, am preferat alta, pentru că Veneția o mai văzuserăm. Am revăzut-o și anul acesta...

Am înțeles, ți-a plăcut Veneția, dar domnului C. i-a plăcut? Că el a fost cel care a insistat să mergeți, nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 12:17:06]
»

@mihaelavoicu: Poate, cândva, voi reveni. Nu zic nu.

A fost ceva scurt, o vizită plăcută.

Românul ospătar de 17 ani la un restaurant de lux de acolo ne-a dat câteva informații prețioase, ne-a ajutat un pic-mai mult pe mine (din cauza stării de sănătate), ne-a invitat nu numai sa vizitam Veneția ca pe un muzeu ci să mergem acolo la mare, la plajă, ca destinație estivală.

Deci se pot face combinații între vizite la muzee, excursii pe apă către insule, plajă și baie in mare, exact ce îmi place mie intr-o vacanță, de toate pentru toți.

Știu ca îți place Veneția, te-am citit

Mulțumesc frumos de vizită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[25.08.18 12:23:22]
»

@krisstinna: Ține ”strâns bine”, românul achiziționat! Îți poate aranja o cazare super!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 12:30:13]
»

@Costi: Catamaranul nostru nu a avut tangaj, la un moment dat eram chiar oficată că nici nu ziceam ca sunt pe apă, aveam impresia ca merge ca melcul

Depinde de vas, ăsta avea pernă de aer, Adriatica era liniștită, a fost excelent pentru domnul C. Am avut mai emoții pentru el, știu că îi e teamă pe apă, ca si in aer, nu se simte confortabil.

Dacă i-a plăcut? Sigur, maxim, i-am pregătit și o surpriză la porumbei, i-am chemat pe toți in jurul lui, să simtă că e acolo, in Piața S Marco.

Dacă era după mine, făceam alte trei excursii din Rovinj, nu mergeam in Veneția

Nu îmi pare rău dar data viitoare voi face excursiile mele și sunt sigură că va fi și el încântat.

Știu ca ai fost in Croatia, te-am citit și-am și numărat tunelurile din Serbia, erau 21 nu 15

Mulțumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ungureanica
[25.08.18 12:36:09]
»

Foarte interesantă excursia. Foarte util totul. O idee faina de a vedea Venetia. O să tinem minte. Domnul C. tot un domn cum îl stim. Fain articol. Vă salutam cu drag!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[25.08.18 12:50:06]
»

@ungureanica: E fioros? Nu, e haios, are părul creț și a fost cuminte, i-am îndeplinit dorința.

Știa că e scumpă excursia, dacă știa de VIP acolo cumpara bilete, nu contau banii, își dorea mult aceasta excursie.

Eu m-am cam necăjit din cauza prețului dar mna, și el m-a dus pe Biokovo și la Vepric , acolo unde mi-am dorit, trebuia să fac imposibilul posibil și am reușit.

Sunt sigură că dacă nu găseam excursie sâmbăta sau duminica aș mai fi luat vreo doua nopți de cazare pentru a îi îndeplini dorința

Mulțumesc frumos!

Să știi ca mă interesează Muntenegru, la anul asta am in plan. Te urmăresc, să știi

Vă salutam și noi, cu drag!

elviramvio
[26.08.18 00:23:53]
»

@krisstinna:

M-ai făcut să râd cu măruntul! Dar se pare că ţi-a prins bine.

Am în plan să-ţi calc pe urme, n-a fost să fie anul ăsta dar e pe funtea listei!

teona
[06.09.18 22:20:55]
»

Cred ca merit o cafea de la domnul C., pentru ca am o banuiala ca de la mine a aparut ideea unei excursii la Venetia. Se pare ca voi ati si pus in practica aceasta excursie si ca totusi, cu exceptia caldurii sufocante, a fost o iesire frumoasa. Si sotul tau a fost fericit, asa ca legea compensatiei a functionat. Iar o calatorie cu un vas asa frumos cred ca se merita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[13.09.18 09:18:00]
»

@teona: Domnul C a fost multumit, încântat. Dorea Veneția cu mașina dar costurile erau mult, mult mai mari.

In documentarea mea aflasem ca poți ajunge acolo in câteva ore cu mașina sau pe apă. Tu mi-ai spus ca va doriți excursia, eu ți-am spus că nu merită

Îmi mențin părerea, Rovinj are multe de oferit, lucruri frumoase și inedite, excursii pe apă, muzee interesante, împrejurimi spectaculoase. Le-am ratat pe toate din cauză de Veneția

Norocul meu ca am fost inspirata și am urcat până la Eufemia, un loc deosebit de frumos, altfel ratam și cel mai important obiectiv din Rovinj.

Meriți două cafeluțe din partea lui, de la mine un pupic

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, elviramvio, mihaelavoicu, mishu, robert, teona, ungureanica, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.63614320755005 sec
    ecranul dvs: 1 x 1