GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Povesteam într-un articol anterior că întâlnirea cu niște vechi prieteni ne-a prilejuit în această toamnă și revederea unui oraș foarte drag nouă - Mediaș. Pentru că programul nostru de viață ne-a permis, am decis să plecăm spre Mediaș cu o zi mai înainte de evenimentul planificat. Aveam câteva ore în plus pentru o plimbare prin orașul medieval și poate pentru a mai vizita ceva. Deoarece la Vila Flora 3* - Mediaș locația de cazare la care ni se făcuse rezervarea sosise un autocar cu turiști, cu rezervare prealabilă, n-am avut succes solicitându-ne camera cu o zi mai devreme, dar ajutați de prietenii noștri din oraș, am reușit să ne cazăm o noapte la Hotel Edelweiss. Desigur, ideea de a ne muta a doua zi nu ne prea surâdea, dar, cum altă cale nu era…
Înainte de a intra în amănunte, trebuie să spun că am fost foarte mulțumiți de alegerea făcută și totodată trebuie să spun că eu am fost cât de poate de surprinsă când - ulterior - pregătindu-mă să scriu despre Hotel Edelweiss, tocmai apăruse pe AFA un alt articol în care semnatarul se arăta foarte nemulțumit de mai tot ceea ce găsise acolo. Nu neg faptul că o locație de cazare poate să-ți ofere și astfel de surprize, dar… chiar toate așa… grămadă și doar unui singur om? În fine, respectând opinia colegului nostru nemulțumit, să trec la prezentarea mea.
Hotel Edelweiss este poziționat într-o zona accesibilă a orașului, la numai câteva minute de centru și de gară. Adresa exactă este: Mediaș, Str. Aurel Vlaicu, nr. 5. Situarea sa aproape de ieșirea către Sighișoara este în opinia noastră un atu în plus. Clădirea este frumoasă și iese în evidență prin coloritul său galben, poate un pic strident. În curtea interioară, locația are o parcare nu foarte mare, dar bine amenajată, iluminată noaptea și supravegheată video.
Am aflat că Hotel Edelweiss dispune de camere single, duble și triple. Tarif de cazare: 140 lei/noapte cameră single, 170 lei/noapte cameră dublă și 240 lei/noapte cameră triplă.
Unele camere au balcoane, altele nu. Noi am primit camera 214, fără balcon, situată la etajul 2. Singurul inconvenient ar fi acela că locul de fumat era afară, iar nebeneficiind de balcon, fumătorul din această cameră a fost nevoit să coboare la parter pentru fiecare țigară. Dar, patima e patimă. Eu n-am suferit deloc din această pricină. După cum ni s-a explicat, fiind plin tot timpul, nu s-a găsit și pentru noi o cameră cu balcon.
În fața recepției, apoi pe holul de acces către cameră, am remarcat eleganţa amenajărilor cu multe tablouri, cu perdele fronsate, cu plante decorative și un ceas cu pendulă cum n-am mai văzut decât pe la muzee.
De menționat este și faptul că la Hotel Edelweiss - Mediaș WiFi funcționează peste tot, fără parolă.
Cameră
Camera 214 care ne-a fost repartizată este mare, curată și primitoare. De fapt, camera pe care am primit-o este o triplă, un pat matrimonial și încă unul, pentru o persoană, fiind ceea ce ne-a atras atenția în primul rând. Toate paturile erau proaspăt primenite. La celălalt capăt al încăperii, lângă perete, se află un birou cu un scaun capitonat și două fotolii plasate de o parte și de alta a unei măsuțe rotunde. Pe birou erau televizorul, telefonul și o tavă cu două pahare, iar dedesubt, în stânga, minibarul. În minibar se găseau câteva produse - bere, băuturi răcoritoare, precum și două pungi cu ronțăituri. Produsele din minibar aveau prețurile afișate la vedere, alături de lista cu numerele de telefon ale camerelor din hotel. În dulapul încăpător, cu rafturi și bare pentru umerașe, am găsit prosoape, halate de baie, precum și papuci de unică folosință.
Mobilată modern, cu simț estetic, încăperea este pardosită cu mochetă, are instalație de aer condiționat și suficiente prize. Pentru ca totul să fi fost perfect din punctul nostru de vedere, camera ar fi trebuit să aibă și balcon.
Baie
Placată cu gresie și faianță, baia ne aștepta curată și igienizată. Dotările băii sunt cele standard - chiuvetă cu etajeră și oglindă, suport pentru săpun, uscător de păr, priză, calorifer, toaletă și cabină de duș. Lângă cabina de duș, pe perete, sunt montate două bare pentru prosoape. Consumabilele cu care era dotată baia - șampon, spumant de duș, hârtie igienică. Apă caldă a fost permanent
Restaurant
Hotel Edelweiss dispune de două săli de restaurant, una mai mare și alta cam de două ori mai mică, ambele fiind potrivite și pentru evenimente private. Mesele rotunde, pentru 8-10 persoane, cu scaune capitonate, în ton cu culorile ambientului, mi-au plăcut de cum am intrat. Am servit acolo doar o cină și un mic dejun (inclus în prețul cazării).
Restaurantul Hotelului Edelweiss oferă preparate tradiționale românești sau din bucătăria internațională. Răsfoind meniul, noi am optat pentru pulpe dezosate cu cartofi prăjiți și pâine, la care am adăugat vinul Recaș. Am făcut plata cu cardul. Prețuri? Pulpe dezosate - 13,50 lei/porția, Cartofi prăjiți - 5,00 lei/porția, Pâine - 0,25 lei/felia, Vin Recaș - 10,00 lei/0,33 l.
Micul dejun, diversificat, de tip bufet suedez, oferă mezeluri, brânzeturi, ouă (fierte, ochiuri, omletă), pâine, gem, unt, cereale, lapte, iaurt, biscuiți, fructe (banane și mere), iar ca băuturi sucuri, ceai și cafea la dozator.
Restaurantul hotelului are și o terasă mică, în aer liber, pe care doritorii o pot folosi atât pentru a lua masa, cât și ca loc de savurat cafeaua cu țigară.
Concluzii
Cei care sunt în trecere prin Mediaș și au nevoie de o cazare, cred că pot găsi la Hotel Edelweiss locul potrivit. Mie mi s-a părut frumos, chiar elegant, cu personal amabil și primitor.
Pentru că nu am rămas acolo decât o noapte, pentru că nu am solicitat decât servicii de cazare și masă, trebuie să specific faptul că oaspeții hotelului pot beneficia - la nevoie - și de servicii de trezire la cerere, fax sau copiator pentru documente, schimb valutar, închiriere mașini, precum și de servicii de spălătorie-curățătorie haine (cu plata aferentă).
De asemenea, nu trebuie uitat că orașul Mediaș și împrejurimile lui sunt recunoscute datorită faimoaselor vinuri vechi de Târnave, zona fiind supranumită în trecut "Țara Vinului" sau "Weinland" - așa cum apare pe harta umanistului Johannes Honterus (sec. XVI). Dacă vă plac vinurile de Târnave, aveți un motiv în plus să ajungeți acolo. Iar dacă vreți să vizitați Mediașul, știți - desigur - că orașul medieval are foarte multe de arătat vizitatorilor săi.
Trimis de iulianic in 09.10.18 15:41:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MEDIAȘ.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.16620500 N, 24.36198900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulianic: Este, într-adevăr, un loc foarte bun, pentru cele 3*, cu care văd că este cotat!
N-am mai văzut - până acum - la trei stele să ai halat de baie și papuci de unică folosință!
Doar în Grecia, la Atena (hotel „Helinis”, despre care am scris pe site), am găsit niște papuci de unică folosință în dulap, și nu era - nici pe departe - la fel de elegant ca acesta, nici în camere, nici la restaurantul hotelului!
Cât despre colegul care n-a fost mulțumit de hotel, ce pot să spun?! Cred că a avut ghinion, sau că este cârcotaș din cale afară!
Felicitări pentru amănunte și poze!
@doinafil: Chiar m-am mirat de ghinionul colegului nostru care a fost la Hotel Edelweiss înaintea noastră. Am crezut că este vorba de alt Hotel Edelweiss din România (sunt mai multe cu același nume), dar, dintr-un ecoul postat la articolul lui, am înțeles că se referă exact la același hotel. Tind să cred că ajungând destul de târziu la cazare, n-a mai prins decât o cameră cu probleme.
Călătorii frumoase oriunde și oricând!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Hotel Edelweiss***, Medias - de cautat — scris în 16.10.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Un hotel ce lasă de dorit — scris în 04.10.18 de andrei.rafoiu din ROMâNEşTI [PH] - nu recomandă
- Dec.2013 Un hotel superb... — scris în 30.12.13 de Neptunus din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2012 Din partea casei! — scris în 26.02.14 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ