GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Deoarece nu mai fusesem de foarte mult timp în Ardeal (destinaţiile mele frecvente fiind cele din Dobrogea), profitând de vremea frumoasă de acolo (spre deosebire de ceaţa din majoritatea celorlalte regiuni ale ţării), am ales ca o parte din vacanţa de iarnă a anului universitar 2013/2014 să o petrec pe pământuri transilvane.
M-am decis să îmi iau cazare în Mediaş - oraş pe care nu-l mai văzusem niciodată, dar care ştiam că are un centru istoric medieval foarte interesant.
Sunând iniţial la Hotelul Central (primul pe care l-am găsit pe Internet), am văzut că numărul nu mai e alocat, ulterior aflând că acest hotel e închis pentru renovare.
Am găsit apoi Hotelul Edelweiss, unde am sunat şi mi-am făcut rezervare pentru trei nopţi (în limita bugetului alocat pentru această minivacanţă, dar, sincer, aş fi stat mai mult!)
Ajuns acolo, am găsit o clădire foarte frumoasă (pe care, de altfel, o văzusem pe site-ul hotelului), distinctă de cele din jur mai ales prin culoarea galbenă. Mi-a părut un hotel nou şi, oricum, nu are nimic din aerul hotelurilor comuniste, dar nu numai că nu mi-a părut rău că nu am stat la Central, ba chiar şederea mea la Edelweiss a fost un prilej de încântare.
M-a întâmpinat o doamnă foarte amabilă şi pot spune că întregul personal de la hotel şi de la restaurant a fost deosebit de primitor.
Am fost cazat la camera 207, care nu numai că a fost foarte spaţioasă şi a avut toate dotările necesare (două paturi confortabile - din care, normal, am folosit doar unul -, baie, televizor, frigider cu minibar etc.), dar a avut şi balcon, în care se găsea un felinar ce se putea aprinde noaptea, precum şi un tablou ce ilustra floarea de colţ - emblema hotelului...
Am remarcat eleganţa amenajării întregului hotel, atât în holul recepţiei, cât şi pe coridoare, surprinzând numeroase lucrări de artă (tablouri cu imagini în relief), ceasuri cu pendul, plante exotice etc. Cine a conceput aceste elemente de ambient (inclusiv cele din camere) are un simţ estetic deosebit, pe care îl apreciez ca atare...
Fiind în timpul Crăciunului, hotelul a fost decorat şi cu elemente specifice acestuia, din care, normal, nu a lipsit pomul de iarnă...
Tariful de 121 lei/noapte a inclus micul dejun (un dar din partea casei), servit la restaurantul ce a fost la fel de elegant. Erau patru meniuri din care trebuia ales unul. Am ales în fiecare dimineaţă alt meniu şi de toate am fost foarte mulţumit. Inclusiv servirea a fost ireproşabilă.
Pe ansamblu, pot spune că, la H. R. Edelweiss din Mediaş, ospitalitatea este la ea acasă, prilej cu care felicit atât pe patronul hotelului, cât şi pe angajaţii săi.
Mă bucur că am stat la un hotel atât de minunat...
Trimis de Neptunus in 30.12.13 16:26:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MEDIAȘ. A mai fost în/la: Dobrogea (Tulcea şi litoral)
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Neptunus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.16620500 N, 24.36198900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Hotel Edelweiss***, Medias - de cautat — scris în 16.10.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Un hotel ce lasă de dorit — scris în 04.10.18 de andrei.rafoiu din ROMâNEşTI [PH] - nu recomandă
- Sep.2018 Hotel Edelweiss 3* - Mediaș, o alegere bună — scris în 09.10.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2012 Din partea casei! — scris în 26.02.14 de kelyboy din BACăU - RECOMANDĂ