Cum să ajungi în Parcul Național Retezat - Gura Râului / Lacul Bucura

TIPĂREȘTE

Am plecat într-o dimineață răcoroasă tocmai bună de hălăduit pe munte, frumos corespunzător cu mașina din Sălașul de Sus unde eram cazați cu direcția Râu de Mori și mai departe cu direcția Gura Apelor. Ne propusesem un traseu de care auzisem, și pe care voiam neapărat să-l facem urcând gâfâind pentru a scoate totul din suflete de urbani statici.

Ce putea fi mai frumos într-un concediu la munte pe care ni-l doream activ? Un grătar sănătate curată pentru burți și al lor simpatic colesterol mărit? O puturoșenie clasică cu trezit la 11 mai spre după amiaza, dospită bine de lene pentru o coacere conform rețetelor inventate de stresul acumulat de-a lungul anului? Nici gând! Noi venisem la munte să batem poteci de dor în liniștea crestelor solitare, să chiuim de acolo de sus doar ecoul nostru să ne audă, să inspirăm aer, aerul curat al muntelui.

În fine! Din Sălașul de Sus se iese la drumul principal E79 și se face stânga pe european la Ohaba de sub Piatră până la Sântămăria Orlea unde se face stânga spre Râu de Mori. Din zona ultimelor pensiuni se merge cam 10 kilometri, se urcă și mare grijă pentru reținerea traseului, la naiba, să nu vă rătăciți la întoarcere cum am făcut noi, până la imensul baraj de la Gura Apelor. Drumul e asfaltat de pe vremuri, cam de pe la 1986 când a și fost terminat barajul, dar pe ultima porțiune nu se prezintă foarte bine ținând cont că de atunci nici măcar n-a văzut asfaltul la ochi. Totuși, cine merge cu grijă cu atenție la gropi și la bolovanii care mai cad de pe versanți pe carosabil, nu are probleme.

Odată ajunși la baraj și odată trecuți de bariera de intrare în Parcul Național Retezat unde trebuie să plătești 10 lei de persoană, bice către Poiana Pelegii cam 20 de kilometri. Bice? E mult spus, tăticu! Dacă țineți la mașina voastră ca la o bijuterie cumpărată cu greu din bani munciți, dacă sunteți d-ăia care o șterg zilnic de praf și care abia trec peste limitatorii de viteză de pe străzi, nu vă băgați! Faceți cale întoarsă și citiți poveștile celor care s-au încumetat să urce. Ascultați-l pe unul ca mine care consideră ca fierul se repară, se înlocuiește, se dă la REMAT, și plângeți.

Pentru că, o să regretați toată viața voastră ca nu v-ați dus către sus, către lacul Bucura! După ce faceți cei 20 kilometri prin tot felul de hârtoape asezonate cu priveliști care i-au tăiat respirația până și mașinii care gâfâia a plăcere, pe valea Lăpușnicului Mare, ajungeți la Poiana Pelegii, cum am mai zis. Aici, o parcare cam la 30-40 de locuri, unde ar fi bine să vă echipați lejer cu un rucsac în spate în care să vă bagați toate necesare, aici incluzând necesara apă, sandvișurile făcute deja de la pensiune, ceva dulciuri pentru reglarea glicemiei, o gecuță subțire de ploaie, și chiar atât de necesara poftă de viață.

E, de aici începe urcușul. Imediat ce treceți un pod de lemn ce taie în două un pârâu învolburat, cam 2 ore-2 ore jumătate până la lacul Bucura (8,9 hectare și 15,5 metri adâncime) urmând semnele bine întreținute marcate cu bandă albastră, până sus cam la 2040m altitudine. Traseul este catalogat unul ușor pe „tratatele de specialitate”, dar mare grijă pentru cei care mișcarea a fost tabu până la urcarea aceasta! Pădurea lasă loc jnepenilor aroganți, treptele glaciare se succedă făcându-ne respirația să devină tot mai sacadată, transpirația abundentă mai să ne intre în ochi, nebuna, totul într-o dorință imensă de a ajunge sus. Frații mei, odată ajunși lângă lacul Bucura unde corturile atâtor de mulți navigatori montani lasă o impresie minunată, dar și urme de invidie că nu suntem și noi printre ei, golul alpin Căldarea Bucurei se dezvăluie-n toată splendoarea lui fără nicio haină de acoperământ pe el. O priveliște de-o frumusețe rară!

După un urcuș cam de 1 oră și jumătate cât făcusem noi, 30 de minute de odihnă pe o stâncă în apropierea lacului face toată bogăția din lume. Ce avere, ce mașini, ce bogăție? Vax albina pe lângă sentimentul pe care îl ai atunci când privești Țara Hațegului de sus. De aici, de la lacul Bucura, se pot face o multitudine de trasee, tot ce ar trebui să aveți este acel cort pe care să-l cărați după voi peste tot, bineînțeles cu toate cele necesare unei campări peste noapte în inima muntelui. Dar, cum noi plecasem doar pentru o drumeție de-o zi, promițându-ne clar că o să revenim cât de curând măcar pentru o noapte ancorată lângă lac, ne-am luat tălpășița cu mare grijă spre coborâre pe același traseu.

Nu știu cum să zic ca încheiere, nu știu cum să descriu gurile noastre căscate a admirație, nu pot, cât m-aș chinui să povestesc ochii noștri roată, la ce aș putea denumi ușor cel mai frumos loc din țară, dar aș putea să chiui și acum a suflet liber ce am fost. Retezat, lacul Bucura, mai venim!

---

VIZUALIZĂRI: 4881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI