Retezat, jurnal de calatorie (partea I)

TIPĂREȘTE

Concediul petrecut la Cabana Rotunda a fost unul scurt, dar plin, pasii nu ne-au stat o clipa pe loc, desi amplasarea cabanei intr-o zona extrem de linistita te imbia la leneveala. Cred ca se poate spune, fara dubiu, ca aici poti auzi cum urca furnica pe-un firicel de iarba. Sau ca e o liniste de te “dor urechile”, daca preferati. Telefonul nu-ti suna niciodata, constati ca lumea se invarte si fara tine... o fi bine, o fi rau? ! Depinde, aici fiecare stie mai bine... Noroc cu Lapusnicul, freamatul lui te tine in priza, indiferent de starea de moment. Si e-atat de placut sa stai la iarba verde in fata pensiunii, direct pe jos... sau sa te-asezi la chioscul cel umbros, sa lenevesti cu o cafea fierbinte si o carte buna in fata!... Dar, hei, suntem la munte, am venit sa ne miscam, nu? Eu asa le-am promis alor mei, ca-i voi duce pe carari de munte unde vor vedea peisaje uimitoare, cum nu gasesti pe oriunde. Si m-am tinut de cuvant, pentru ca Retezatul nu ne-a dezamagit, ba dimpotriva, ne-a incantat. In consecinta, a fost o vacanta frumoasa si relaxanta, dintre-acelea pe care le rememorezi mereu cu placere... asa ca voi incerca si eu acum sa va destainui cate ceva din calatoriile facute in acest sejur, drumetii si nu numai, care sa-i ajute pe cei interesati de-un sejur la munte, in aceasta zona superba.

Precum spuneam in review-ul anterior In inima Rotunda a Masivului Retezat, documentarea despre traseele montane din Retezat a fost temeinica. Veti gasi pe internet foarte multe brosuri, foarte bine realizate, editate recent, care descriu cu lux de amanunte fiecare traseu. Noi am avut si-un ghid turistic din anii '70, din editura Sport-Turism (oldies, but goldies).Evident, am cautat sa selectez din multitudinea acestora pe cele mai scurte, ma refer la timpi, si, pe cat posibil, accesibile si unora mai putin antrenati. Dupa cum bine stiti, dupa descrierea traseului, evidentierea marcajului si punctele de reper, eventual intersectiile cu alte trasee, urmeaza si o apreciere de ordin general, de genul: usor, dificil, nerecomandabil iarna sau recomandabil doar celor bine antrenati si echipati... Din experienta, pot spune ca in Retezat (ca si in alte masive, evident) este bine sa circulam pe traseele (relativ) usoare, iar la timpul estimat pentru parcurgerea oricarui traseu sa mai adaugam cel putin o jumatate de ora - o ora, pentru a face un calcul cat mai exact asupra timpului necesar la intoarcere. De ce? Pentru ca timpii indicati pe traseu sunt cei obtinuti de rangeri (mai mult ca sigur!) ori de oameni antrenati, obisnuiti cu muntele in orice anotimp, iar pasul lor se misca mai rapid ca al nostru, cei veniti dintre betoanele orasului... Asa ca, va inchipuiti ce inseamna un traseu dificil in astfel de conditii.

Mai vin cu un pont: traseele de-aici sunt mult mai lungi decat cele din Bucegi, sa spunem (asa ca, atentie la ce va bagati...). Fac aceasta comparatie pentru ca majoritatea dintre noi am urcat macar pe-un traseu in acest masiv, fie si numai din curiozitate. Cascada Urlatoarea - 30 de minute din Poiana Tapului (oaaau, ce placere, pai merg in adidasi pana la cascada!...). In Retezat nu exista asa ceva. Acesti munti sunt mult mai putin antropizati, cabanele le numeri pe degetele de la o mana (Buta, Pietrele, Gura Zlata, Baleia, Gentiana, poate or mai fi si altele mai noi), iar distantele intre ele sunt considerabile. Putem opta evident, si pentru statul la cort, exista locuri unde campatul este permis (Lacul Bucura, Lacul Zanoaga, Cabana Pietrele), iar de-aici plecam catre destinatia dorita, in fiecare zi (cazul meu, in precedenta iesire in Retezat, in studentie). Ca urmare, existenta unui numar asa redus de cabane n-a suscitat interesul deosebit al vreunui operator de telefonie mobila in acoperirea zonei. S-ar putea crede ca la Cabana Rotunda n-avem semnal datorita padurii dese de brazi (ecran pentru campul electromagnetic) si ca, daca iesim in etajul alpin, lipsit de vegetatie, vom da de semnal... Gresit, puteti merge si pe varful Papusa, in cautarea gsm-ului. Mai spun doar ca nici macar la lacul Bucura, care reprezinta un “nod” major al traseelor din Retezat si unul dintre cele mai cautate puncte de campare, nu exista geana de semnal. Daca nici aici, unde stau in permanenta zeci de oameni la cort pe timpul verii... ce sa mai vorbim de alte zone...

De ce insist asupra acestui aspect? Pentru ca peste tot pe unde exista afisat cate-un panou de informare, in afara unei harti a zonei cu indicarea punctului in care ne aflam, sub ea este postat un avertisment asupra pericolelor intalnite pe munte, inclusiv (celebrele de-acum) vipere cu corn. Suntem sfatuiti sa le evitam, sa nu ne abatem de la marcajele traseului (lucru de bunsimt, chiar si-n zone fara acesti musafiri ai muntelui), iar daca totusi inevitabilul s-a produs... adica intalnirea cu animalul si atacul acestuia (cazurile sunt extrem de rare), soldat cu o muscatura, sa apelam de urgenta la serviciile Salvamont-ului, sunand la numarul O_SALVAMONT (cifrele de pe tastatura, ca sa poata fi memorat mai usor). Hei, dar ce gluma buna! Am ras copios la citirea anuntului... Omul care a scris acest sfat este dotat cu un teribil simt al umorului! Pai, cum sa sunam la Salvamont? Ca n-a precizat... poate din goarna, ar trebui s-avem una legata la rucsac? ! Nu exista gsm in Retezat, punct. Daca s-a intamplat ceva rau (o luxatie, de exemplu, nu va ganditi neaparat la vipera), il luati pe cel accidentat in spate si va grabiti catre un refugiu sau catre o cabana, nu stati sa asteptati... semnal la telefon! Spre comparatie, in Bucegi exista acoperire gsm pe tot sectorul de creasta, plecand de la Cota 2000 spre Piatra Arsa, idem pe platou la Babele... si chiar mai departe, exista semnal pana catre cabana de la Vf. Omu... De unde putem da un telefon sa ne laudam prietenilor ca am ajuns pe “acoperisul” Bucegilor... M-am cam indepartat de la subiect... sper ca nu am intors pe nimeni din drum cu avertismentele de mai sus... ar fi pacat, nu asta a fost intentia mea. E bine sa fim prevazatori, fara a cadea insa, in extrema cealalta, devenind tematori peste masura.

Sa revenim insa la frumusetea muntelui. Inca din seara in care am ajuns la cabana, am iesit sa facem cativa pasi, sa ne destindem putin dupa un drum lung si oboseala data de volan pe parcursul celor 400-420 de km venind din Bucuresti (si copilotul e la fel de obosit dupa un drum lung ca si soferul :)). Am simtit parca o chemare nevazuta a muntelui care ne ura bun-venit, ne primea cu bratele deschise si ne chema sa ne salute... parca auzeam soptit din fosnetul lin al padurii - “bine ati venit! ”... N-am putut rezista prea mult in camera, dupa 10-15 minute de la sosire, necesare aranjarii bagajelor, am coborat sa-i raspundem si noi la salut - “bine Te-am gasit! ”... Am mers pe drumul forestier urcand usor, ne-am oprit sa admiram brazii din jur, apa vijelioasa din spatele cabanei, fluturii si micile insecte ce dau navala din adancul padurii cand Soarele cade obosit dupa munti, mergand si el la odihna cuvenita dupa o zi de vipie, ca noi toti. Curand inserarea ne-a ajuns cu o racoare placuta, ne-am intors la cabana, am urcat in camera dupa o masa usoara jos, la restaurant, ne-am intins pe pat si somnul ne-a cuprins incet-incet pe toti, in timp ce inca mai discutam, planificam, aranjam, organizam... calatorii prin Retezat...

Retezatul detine cateva superlative absolute, cunoscute probabil de majoritatea dintre noi: cele mai multe lacuri glaciare (58, dupa alte surse chiar 80, socotindu-le si pe cele temporare), cel mai intins lac glaciar (Bucura - cca 9 ha, 15 m adancime), cel mai adanc lac glaciar (Zanoaga - 29 m), peste 20 de varfuri cu altitudinea de peste 2 000 de metri, cca 185 de specii de pasari, din care peste 120 cuibaresc doar in acest masiv (trebuie sa amintesc acvila de munte, prezenta si pe sigla Parcului National Retezat - o frumusete, am vazut-o si noi, dar zboara foarte sus si nu-i poti distinge perfect trasaturile, insa anvergura aripilor este impresionanta), cca 55 de specii de mamifere (mari - urs, lup, capra neagra si mici - marmota, pisica salbatica) etc. Din 2004 face parte din reteaua Pan Parks al carei principal obiectiv este protejarea salbaticiei pe teritoriul Europei, atat cat a mai ramas din ea, fara intruziunea omului.

Primul traseu pe care l-am ales a fost cel catre Lacul Bucura, situat chiar in centrul masivului nordic (Retezatul Mare). Se poate spune ca Lacul Bucura este un fel de Mecca a Retezatului (pastrand proportiile, desigur), nu poti sa afirmi ca ai fost in Retezat, dar nu ai vazut minunatia asta! Sau poti, dar vei dezamagi interlocutorul :)... nimeni nu te intreaba, de exemplu, daca ai vazut Taul Pietrele sau Taul Agatat, dar de Bucura sigur toata lumea te va intreba... Un must see, cu siguranta. Am plecat dis-de-dimineata (sic!) pe la 10,00 de la cabana, cu masina (no, nu ma blamati, am si eu limitele mele!) pana in parcarea din Poiana Pelegii, unde se sfarseste drumul forestier ce vine de la Rotunda. Am hotarat din seara precedenta ca nu are rost sa mergem pe jos pana in Poiana, traseul comun cu drumul forestier nu este asa incitant, doar nu venim la munte sa ne plimbam... pe-un drum... Am scutit cam 20 km de mers pe jos dus-intors (trebuia sa innoptam tot la cabana, nu la cort!), urmand sa ne concentram eforturile pentru urcusul la lac, traseu estimat la 2-2,5 ore din Poiana Pelegii. Noi am facut 3 ore si-un pic.

Traseul este unul (relativ) usor, de unde-am lasat masina am traversat o punte peste Lapusnic, in apropiere de confluenta cu Gura Bucurei, parau ce se scurge de sus de la lac, am trecut printre corturile intinse in Poiana Pelegii (aici este construit si un refugiu Salvamont) si ne-am asternut la drum. Am strabatut padurea, curand am iesit in golul alpin trecand mai intai printre tufele de jnepeni, apoi am parcurs muntele presarat din ce in ce mai mult cu pietre si bolovani, de toate culorile si marimile. Am avut parte de o zi torida de vara, cu mult soare si caldura asijderea, si, cu toate ca am mers bine la inceput, pe masura ce urcusul devenea mai pronuntat, puterile incepeau sa ne paraseasca... Singurul care se misca foarte bine de data asta, surprinzator, nu eu! :) - era juniorul nostru cel voinic, dornic peste masura sa ajunga cat mai repede sa vada lacul cel frumos din povestile tatalui sau... La un moment dat, cand ne-am oprit sa ne mai tragem sufletul putin, calare pe cate-un pietroi urias pe post de scaun, s-a intors din drum o bucata buna si s-a oferit singur sa ia rucsacul de la mami (i se parea ca o incetineste prea tare acest accesoriu :))... l-a pus in carca, s-a uitat incruntat la noi si-a rostit un “hai sa mergem! ” apasat, dupa care s-a intors si a plecat in pas alert mai departe, fara niciun minut de popas. Si va spun ca a fost cap de coloana si in aceste conditii, incat m-am inclinat cu respect in fata lui... De cateva ori am avut senzatia ca ajungem, ca in spatele varfului ce-l aveam in fata va aparea lacul in toata splendoarea lui... urma insa, doar un alt tapsan la capatul caruia era un alt varf... sigur dupa el e lacul... ufff!! nici de data asta... cu siguranta la urmatorul...

“Cat mai avem, tati? Putin, foarte putin... ajungem imediat! ”... Deodata, din fata mea (50-100 m, mergea tare pustiul) aud un strigat triumfator: AM AJUUUNS!!! TATI, E GROZAV!! Intr-adevar, cand am sosit si noi, “batranii”, in cele din urma, am fost de acord cu el... privelistea lacului e superba, breathless, cum spune englezul. Desi mai vazusem lacul Bucura cu ani in urma, timpul indelungat de la precedenta vizita imi mai estompase amintirile... il regaseam insa, la fel de albastru in bataia Soarelui, reflectand cerul pigmentat cu nori mici si razleti si impresionant de limpede cand te apropiai de oglinda sa... era cum il stiam de-acum 15 ani, nimic nu s-a schimbat, natura nu imbatraneste niciodata... sau daca o face, o face totusi cu stil. Aici nu era cazul, insa.

Lacul Bucura este alimentat de 5 izvoare naturale de apa, dintre care cel mai important este Izvorul Pelegii, si trimite surplusul printr-un singur emisar catre lacul Lia. La ploi bogate nivelul apei creste considerabil, urca spre platoul destinat camparii si cate 7-8 metri... mi-aduc aminte de o noapte ploioasa la cort, ceva diluvian... ce mai lopatau cate unii apa afara dupa asa un prapad abatut asupra noastra pe timp de noapte! Ce placere sa te trezesti plutind cu toate bagajele in apa... deh, daca se dusesera asa aproape in buza lacului... parca natura i-a pedepsit, avertizandu-i: dati-va mai in spate! lasati loc lacului sa "respire”!

Ne-am asezat (in sfarsit) pe mal, am admirat Peleaga si Saua Bucurei, lacurile Lia, Ana si Viorica, pe valea Bucurei, am fotografiat niste peisaje superbe, ne-am umplut plamanii cu aer curat plimbandu-ne imprejurul lacului, ni l-am imprimat bine pe retina, promitandu-mi in sinea mea ca nu voi mai lasa sa treaca asa un timp indelungat pana la urmatoarea intalnire. Si, pentru ca bocancii ne-au obosit destul de tare pe drumul parcurs sub arsita soarelui de-amiaza, mi-a venit o idee nastrusnica, la care a marsat cu entuziasm si juniorul: m-am asezat pe-un bolovan mai mare, la 4-5 m de mal si mi-am racorit gleznele in apa lacului care nu cred ca trecea de 9-10°C (cei de la corturi tineau berea la rece pe-acolo), lucru care m-a revigorat simtitor. Fiu-meu, asezat pe-un alt pietroi, m-a privit reticent la inceput, dar apoi, luandu-si inima in dinti ca sa faca si el o nebunie memorabila, la 2040 de metri altitudine, si-a udat si el piciorusele in apa cea rece ca gheata... Apoi si mami ne-a urmat exemplul... Dupa aceasta scurta sedinta de spa, am intins cu totii o masa copioasa (sandvisuri grozave face mami!), binevenita dupa un efort considerabil precum cel de la urcare, ne-am mai tras sufletul 15-20 de minute dupa care ne-am pornit la vale, ca incepea sa se faca tarziu. Drumul de intoarcere l-am parcurs rapid, fara alte dificultati, timp mai scurt cu o jumatate de ora. Pe drum, fiindca rezerva mea de apa s-a gatat mai rapid decat a celorlalti membri ai echipei, am refacut-o repejor dintr-un paraias de munte intersectat pe traseu, a carui apa mi s-a parut in acel moment mai grozava decat un Heineken, daca va puteti imagina (desigur, pentru ca aveam si masina jos in Poiana, ca altfel... as fi oscilat... :) sincer totusi, cred ca nimic nu tine mai bine de sete ca apa rece de izvor, mai ales pe o caldura atat de mare, oferita cu generozitate de astrul zilei). Seara, la cabana, ne-am bucurat din plin de binefacerile traiului modern la care am avut acces permanent si aici, in creierii muntilor, respectiv de-un dus grozav, dupa care ne-am desfatat cu o cina copioasa la restaurant. Iar ceaiul fierbinte servit dupa, ne-a alungat definitiv orice urma de oboseala. Eram gata s-o luam a doua zi de la capat, ziceam noi... Febra musculara avea insa alta parere...

Va urma!...

---

VIZUALIZĂRI: 3565 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI