Cheile Bicăjelului, podurile suspendate și alte surprize

TIPĂREȘTE

Un hâtru spunea cândva: 'Vai de părinții care nu ascultă de copii! ' Parafrazând (un pic forțat), eu spun: 'Vai de mătușile care ascultă de nepoți! ' Eu fac parte din cea de-a doua categorie.  

În această vară, reunindu-ne cu toții la casa părintească din Neamț, nepotul meu - om în toată firea, cu o frumoasă familie - a considerat că a sosit momentul de a se achita de o promisiune pe care mi-o făcuse acum vreo doi ani și anume aceea de a mă duce din nou pe munte, dar pe un alt traseu - frumos și atractiv, străbătut de el în mai multe rânduri și... fără dificultate chiar și pentru mine care trecusem de mult de vârsta tinereții. Ei, da, dar 'Socoteala de acasă nu se potriveșe întotdeauna cu cea din târg'.  

După o noapte în care plouase puțin, am plecat de acasă, cu mașina, trei persoane adulte și o adolescentă. Drumul până la Bicaz  - DN15 - a fost așa cum îl știu toți automobiliștii care au trecut pe acolo cel puțin o dată. În Bicaz, în centru, virăm stânga, pe DN12C, traversăm localitățile Tașca și Bicazu Ardelean, apoi ajungem în Bicaz Chei.

Străbătând întinse zone împădurite, pigmentate ici și colo de câte o stâncă răzleaţă, drumul frumos, sinuos, ajunge în îngustimea văii în care abia mai are loc, paralel cu cursul râului. Pereţii uriași de stâncă, amenințător aplecați peste șosea, sunt tot mai înalți, tot mai deși. Suntem deja în renumitul canion care face parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş.  

Era weekend și era de așteptat ca mașinile celor mai matinali decât noi să fi ocupat toate locurile în care poți parca. Nu, nu este vorba de vreo parcare amenajată, ci doar de niște refugii la marginea șoselei, tot mai concurate de tarabe cu tot felul de suveniruri. Aproape de Podul Ungurilor, găsim un loc în care să lăsăm mașina, coborâm și 'atacăm' muntele.  

Traseul pe care ni l-am propus este: Podul Ungurilor - Cheile Bicăjelului - Podul suspendat - Turnul Negru - Piatra Poienii (cu Cabina panoramică) - Poiana Vărăriilor - Cheile Bicăjelului - Podul Ungurilor, un fel de circuit de vreo 5 ore, cu plecare din Cheile Bicazului (din locul numit Podul Ungurilor) și cu întoarcere tot în Cheile Bicazului, dar mai la deal cu aprox. 1 km. N-am remarcat vreun indicator la intrare, dar, după ce trecem podul, de fapt un podeț betonat, lat de 50-60 cm, care traversează apa Bicăjelului, observăm marcajul - o bandă galbenă. Pe partea stângă a podului este montată o balustradă, astfel că Podul Ungurilor poate fi traversat fără probleme.

Despre Podul Ungurilor citisem undeva că a fost construit în perioada interbelică pentru a înlesni accesul spre Bicaz evitându-se porţiunea cea mai dificilă a Cheilor Bicazului, porţiune denumită în prezent Gâtul Iadului sau Gâtul Diavolului. Ulterior, s-a renunţat la această idee, podul rămânând neterminat, fiind folosit acum doar de turiştii care vor să se aventureze prin Cheile Bicăjelului și mai departe.

Bicăjelul este un afluent al râului Bicaz izvorând din Munții Hășmaș. După un parcurs de 26 km, prin văi înguste, formând mici cascade spectaculoase, se varsă în râul Bicaz, în apropiere de localitatea Bicaz Chei.  

Prima porțiune a traseului, de-a lungul Cheilor Bicăjelului, este mai ușoară sau cel puțin așa mi s-a părut mie care venisem de acasă odihnită.

Curând ajungem la Podul suspendat. Primul. Acest pod este mai mic și mai puțin înalt față de nivelul apei. Peisajul este minunat, iar legănarea ușoară a acestei construcții metalice, cu balustrade din cablu, îți dă un sentiment aparte. Undeva, în stânga, se înalță o formațiune stâncoasă impresionantă, o mare provocare pentru alpiniști, numită Santinela din Cheile Bicazului sau Santinela de la Gâtul Iadului.

La capătul cheilor, după o altă porțiune străbătută prin pădure, un indicator (o săgeată de lemn) ne arată calea spre Podul suspendat. Al doilea. Traseul marcat cu cruce galbenă ne duce la mărețul pod suspendat, mult mai înalt față de nivelul apei, mult mai lung și mult mai spectaculos decât primul. Dacă primul pod sustendat a avut darul de a ne pregăti cumva, ceea ce a urmat a fost cu adevărat fantastic. Priponit între două stânci solide aflate de o parte și de alta a râului, bine asigurat pe ambele părți cu protecții din plasă de sârmă, Podul suspendat poate da emoții chiar și celor care nu au rău de înălțime. Nu știu ce s-ar întâmpla dacă cineva cu această meteahnă ar ajunge acolo. Pentru încurajare, trebuie să spun însă că nu există nici un pericol. Chiar dacă mai sunt acolo și alți turiști, nimeni nu se grăbește, se traversează rând pe rând, ceilalți fotografiindu-l pe temerarul care tocmai traversează podul, liniștit, fără a crea balans.  

Dincolo de pod, un alt indicator ne direcționează spre Belvedere. După 25 de minute de urcuș pe o pantă foarte abruptă pe alocuri, cu cabluri ajutătoare la urcuș, amplasate în porțiunile mai dificile, o pantă care mi-a solicitat din plin atât mușchii picioarelor, cât și atenția, ajungem în sfârșit la punctul de belvedere. De fapt sunt două puncte de belvedere, iar priveliștea este incredibilă de la oricare dintre ele. Punctul de Belvedere estic, cel de la Turnul Negru, aflat la o înălțime amețitoare, oferă uluitoare priveliști asupra Cheilor Bicazului, cu șoseaua șerpuită, mărginită de pereții abrupți de stâncă. Mașinile se văd atât de mici încât te duc cu gândul la șirul de furnici lucrătoare care se deplasează grabnic, una după alta.  

În continuare, poteca - de astă dată ceva mai domoală - ne conduce la un alt punct de belvedere, situat pe partea sudică a muntelui. Imaginile sunt mult mai odihnitoare. Peisajul este dominat de creste domoale, împădurite și mai multe poienițe verzi cu căpițe de fân și cu sălașuri pentru oi.  

Dar, drumețului îi stă bine cu drumul! Urmând poteca, o bifurcație la dreapta și indicatorul cu marcaj punct galben dublu concentric ne informează că după numai 15 minute vom ajunge la Cabina panoramică de pe Piatra Poienii. Din informațiile anterioare știam că în anul 2021, în Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, au fost amplasate două cabine panoramice. Acestea nu sunt refugii propriu-zise sau - dacă vreți - sunt niște refugii mai speciale. Sunt niște construcţii ancorate pe margini de stâncă, la capătul unor trasee tematice, care oferă imagini fabuloase celor ce ajung acolo. O cabină panoramică se află în Piatra Poienii, la 1100 m altitudine, iar cealaltă pe Muntele Ucigaș, la 1200 m altitudine. Pentru că eu am văzut-o doar pe prima, despre ea voi relata în continuare. Construcția este din lemn și aluminiu, are ferestre foarte mari pentru a putea admira peisajele din jur și este literalmente aninată pe stâncă. În mod curent cabina este închisă, dar poți înnopta acolo după ce soliciți acest lucru Serviciului de Salvamont care îți va furniza un cod în baza căruia poți pătrunde în interior. Noi am găsit Cabina panoramică deschisă și - prin amabilitatea celor care obținuseră codul de acces și se instalaseră acolo - am aruncat o privire în interior. Pe ușă, pe două pagini, în română și maghiară, există un Regulament de ordine interioară. Între altele, este menționat faptul că în cabină nu se intră încălțat cu bocancii de munte, ci cu papucii de pâslă pe care îi găsim acolo. De asemenea, trebuie păstrată curățenia și lăsată cabina curată la părăsirea ei. O mătură este pusă acolo pentru folosul tuturor.

Mai trebuie să spun că lângă Cabina panoramică se află și un telescop util celor ce doresc imagini mai în detaliu. Montată pe marginea stâncii, Cabina panoramică oferă o mirifică priveliște spre Cheile Bicazului. Și din chei poți vedea Cabina panoramică - mică, atârnată pe peretele stancos, dar trebuie să știi că există acolo și să cauți să o descoperi cu privirea. Mie mi-a fost arătată de cei care fuseseră în zonă mai înaintea mea.  

La Cabina panoramică din Piatra Poienii se poate ajunge atât dinspre Lacu Roșu, cât și dinspre Serpentina mică din Cheile Bicazului. Revenind la traseu, noi am continuat spre Cheile Bicazului traversând o poiană frumoasă, apoi afundându-ne din nou în pădure, înfruntând o coborâre accentuată, cu o porțiune mai grea, care mie mi-a dat de furcă. Mușchii picioarelor nu mă mai țineau așa încât - dintr-odată și fără a fi vorba de o accidentare - m-am pomenit în genunchi. Probabil că trebuia să îngenunchez în fața muntelui drept mulțumire că m-a acceptat și pe mine.  

Urmând același marcaj - bandă galbenă - ajungem curând la șosea, dar mult mai sus față de locul în care ne-am lăsat mașina. Pietonal, pe serpentine, am parcurs mai bine de 1 km cu genunchii tremurând ca un vițel abia născut și cu o febră musculară care atunci se contura și care avea să dureze vreo trei zile. Am considerat aventura încheiată abia după ce am ajuns la Tunel, Tunelul Cheile Bicazului - Lacu Roșu. De fapt sunt două tuneluri - Tunelul Vechi construit în anul 1918, îngust, lung de 68 m și Tunelul Nou, cu două benzi de circulaţie și cu trotuar, lung de 155 m, finalizat în noiembrie 2004. Ieşind din tunel, după câțiva pași ajungem la locul în care ne aștepta mașina.

Punând totul cap la cap, pot spune că traseul a fost minunat, diversificat - păduri, poteci, poiene, stânci solitare şi pereţi de piatră care formează defilee impresionante, izvoare line şi şuvoaie repezi, poduri suspendate, cabină panoramică, peisaje... şi nu în ultimul rând, amintiri frumoase. Pentru mine a fost o aventură de neuitat. Trebuie să mulțumesc celor care m-au convins că vârsta nu este un impediment atunci când e vorba de urcat pe munte. De asemenea, trebuie să mulțumesc celor care au fost mereu alături de mine chiar dacă mai încetineam ritmul. Am apreciat susținerea lor morală și mâna de ajutor întinsă la nevoie.

Specialiștii sau experimentații spun că traseul descris aici este unul de dificultate medie. Distanța de parcurs este de 10 km, altitudinea minimă 750 m - Cheile Bicăjelului, iar altitudinea maximă 1100 m - Piatra Poienii.  

În final, recomand acest traseu iubitorilor de munte. Este necesar însă echipament potrivit, în special bocanci de drumeție cu talpă aderentă, apă, o gustare și o jachetă în rucsac. De asemenea este necesar a verifica prognoza meteo și să nu porniți în drumeție decât dacă se anunță vreme bună. Trebuie știut că urcarea de la Podul suspendat spre Turnul Negru este foarte abruptă și destul de solicitantă pentru un începător. Iar dacă ajungeți la Cabina panoramică, fiți atenți să nu vă împiedicați, locul fiind foarte pietros și denivelat.

Și... oameni buni! Încercați să vă faceți nevoile fiziologice înainte de a urca pe munte! Am văzut atâta mizerie și atâtea șervețele abandonate lângă cărare încât, pe alocuri, nu mai credeam că mă aflu într-o zonă naturală protejată.  

P. S. Pozele pe care le atașez sunt făcute cu vechiul meu aparat foto (cel care a făcut pentru AFA peste 35.000 de poze), dar și cu telefonul mobil, în special cele în care apar și eu. Autorii lor sunt nepotul meu și soția lui.

---

VIZUALIZĂRI: 379 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI