GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Oricât de mult mi-a plăcut insula Thassos și oricât de mult am cutreierat-o (e a treia oară când ajung aici), fața asta nu numai că n-o știam, dar nici nu-mi imaginam să existe. Muntele (și insist că e munte, am făcut niște drumuri până în vârf de off road total pe ultima parte) are doar 1204 metri şi chiar dacă înălțimea nu e nici jumătate din Carpații noștri distanţa în linie dreaptă de la ţărmul mării până la 1204 metri nu e mai mare cinci-șase kilometri. Ăsta e farmecul, iar de acolo, de sus, am fotografiat marea și plaja (n-a fost foarte senin) și tot ce se putea vedea de jur împrejur. Mulți dintre români ar zâmbi, auzind că la 1204 imaginile muntelui au fost magnifice, dar chiar așa au fost și drumul până acolo a fost mult mai dur ca cel din Bucegi, de acum vreo doi ani, pe platou până la Peștera și acolo erau de peste 2000 de metri.
Au mers șase mașini de teren, eu am nimerit într-un Suzuki Jimmmy de ăla mic cu două uși și patru locuri cu șofer cu tot. În mașină era un ungur, o unguroaică, un şofer greu și eu, un român.
Prima dată ne-am oprit într-un sat cu case numai din piatră, însă ciudat: pe de-o parte parcă demolat, pe de altă parte reconstruit, mai puțin. Făcând poze n-am înțeles nimic, apoi am aflat că foarte multe case au fost cumpărate de englezi și refăcute după modelul celor de acum o sută – două sute de ani, iar restul continuă să se surpe an de an. Oricum e zona care mi-a plăcut cel mai mult prin sălbăticie, e la paritate aproape cu tundra norvegiană.
Ei, și ăștia cu ”safari” au ales punctul de oprire al mașinilor de teren pe un platou unde simțeai la propriu că te spulberă vântul. M-am îndepărtat, am făcut poze și chiar era o vreme normală la câțiva zeci de metri. Când am revenit pe platou să mă trântească vântul pur și simplu. Mergeam aproape ținându-mă de pomi, de crengi, aveam geanta grea în dreapta cu apă, mâncare, umbrelă, haine groase și aparatul de fotografiat în stânga și parcă așa mai aveam ceva echilibru.
Apoi, ratând masa ”barbeque” pentru că erau prea mulți în acel loc, am plecat spre vârf. Drum greu, în Suzuki-ul ăsta micuț simțeam că mi se muta rinichiul drept ceva mai la centru, poate chiar spre stânga și migra și o nenăscută piatră la rinichi spre dreapta parcă.
Sus a fost de vis: se vedea plaja de la Golden Beach, veneau și plecau nori, multe poze erau neclare, le-am șters, dar mai ales cu ochiul liber se vedea totul impresionant. Deasupra noastră nu era decât cerul, sub noi toată lumea: hăuri, păduri, sate, plaje, marea, poate și oameni, poate și vieți, poate și tristeți, dar mai ales bucuriile vieții mele din viața asta!
Ne-am reîntors la locul de ”barbeque” unde șoferii au pregătit o mâncare pe cinste: frigărui, salată, iaurt grecesc, sucuri. Și iarăși marketing: au pus pe câte o farfurie porții de câte două frigărui, o felie de pâine (mie mi s-a sucit privirea chiș la cantitatea asta), o lingură de salată și o lingură mare de iaurt. Mi-am chibzuit bucata mea de pâine să-mi ajungă până la sfârșit cu tot ce era în farfurie. Și ce să vezi, mai apare un platou cu frigărui întrebând cine mai vrea, imediat mai întreabă dacă mai vrea cineva salată, apoi mai apar două sticle cu sucuri, pe urmă ne invită la pâine (am zbughit-o!). Toate bune și frumoase și când să zic mulțumescu-ți doamne pentru masă, mai apare un platou cu frigărui și toate celelate oferte. Gradarea asta e sută la sută marketing însă aici mi-a plăcut teribil, și chiar pentru mine, un cârcotaș permanent al reclamelor, și-a produs efectul.
Am mai oprit la o mică cascadă (zic mică față de cele din Norvegia) frumușică foc. Și venind vorba de Norvegia, aici pe vârful muntelui Ypsarion erau zeci de ”momâi”, incredibil, din Norvegia până aici în Grecia același obicei.
Și uite cum am văzut Thassos-ul altfel de cum nici nu puteam să-l bănuiesc.
Voi cei care veţi ajunge în Thassos, pe lângă plaje şi apa de smarald, pe lângă cariere de marmură şi celebrul golf cu pietricele din marmură albă, pe lângă nelipsitul tur al insulei, rezervaţi-vă o zi pentru un “safari” pe muntele Ypsarion. Nu veţi regreta şi nu veţi uita niciodată ziua aia!
Trimis de bucşa ioan* in 01.03.16 12:33:20
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bucşa ioan*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.70332300 N, 24.70522900 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumeție la Vârful Ypsario, THASSOS" (deja existentă pe sait)
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Foarte interesantă drumeția ta și inspirată prezentarea unei părți mai puțin explorate a insulei Thassos! Majoritatea review-urilor ne aduc în fața ochilor plajele, cu siguranță punctul forte al insulei, însă se pare că nici muntele nu este de lepădat, în ciuda unei înălțimi nu foarte impunătoare (dacă e să ne raportăm la munți de pe alte meleaguri). Multe dintre fotografiile atașate sunt foarte frumoase, așa că le-am votat cu plăcere!
Si eu ma ramas surprinsa de aceasta fata a insulei. Eu inca nu am mers in Grecia si tot ce citisem era despre cazari mai mult sau mai putin reusite, distractie sau nu, vreme frumoasa, etc. Insa articolul tau arata sa spunem partea de zi cu zi a Greciei, frumusetea naturala a ei, iar pozele sunt superbe. Despre poza P10 pot spune ca mi-a taiat respiratia, cred ca acolo as fi facut poze fara numar, fara numar. Votat cu foarte mare placere
Multumim pentru captivanta relatare si interesantele informatii oferite. Noi am avut ocazia sa vedem doar partea de jos a muntelui Ipsarion, dintre Makriamos si Skala Panaghia, unde am stat la o pensiune. Felicitari pentru vacanta interesanta si frumoasele poze!
”"În maşină era un ungur, o unguroaică, un şofer greu şi eu, un român."
Pe cuvant, am crezut ca e inceputul unui banc, stiti genul... era un rus, un neamt, un roman... etc
”"foarte multe case au fost cumpărate de englezi şi refăcute după modelul celor de acum o sută – două sute de ani,"
Eh, or fi avand si grecii Charles-i lor
Bine ca nu v-ati reconfigurat anatomia
Interesant "derapajul" turistic!
Satul cu casele de piatră reconstruite se cheamă Castro.
Nu stiu ce traseu au ales ghizii vostri pentru a ajunge acolo, dar drumul pricipal care incepe din Kalivia este in curs de modernizare si doar ultimii 2 km pină sus in sat sun mai accidentați.
Drumul cel mai rău este cel care face legătura între Kastro și drumul care vine din Maries spre vf. Ypsario.
@bucşa ioan - ma bucur ca ati ajuns acolo sus chiar daca este numai 1204 m dar asta inseamna de la 0 m. La noi in Romania când urcam la munte sint deja vreo 500 deasupra marii. Prima data am dorit ca Dvs sa urc pe partea cealalta a muntelui (excursie organizata, dar nu am reusit nu mai erau locuri) si am mers cu masina de la locul de cazare pana in satul Potamia (se vede in P10 fotografie facuta de Dvs) de acolo 3 ore urcus. Intotdeauna mi-am dorit sa urc pe cel mai inalt punct de pe insula sa vad ca sint pe insula. Asta a fost o dorinta din copilarie dupa ce am citit cartea cu Robinson Crusoe.
@bucşa ioan -
Frumos descris. Kastro (castel) este cel mai vechi sat de pe insula, in stil macedonean, construit de cei ce se ascundeau de pirati, de fapt satul nu se vede de pe mare. Acoperisul acela este de piatra sist si este specific Thasosului si Greciei dar se zice ca este la origine de la "dusmanii" macedoneni. Imi place enorm aceasta insula si sper sa o pot vedea si anul acesta. Sunt doua drumuri care duc in sat, cred ca v-au dus pe cel mai eliberator de adrenalina, dar a meritat.
In foto12 aveti roca din care se poate obtine acoperis prin lovire, se desface felii asa cum ati vazut pe case.
@bucşa ioan - Eu am urcat pe jos din Panagia până în vârf, pe poteca de picior. Nu vă puteți imagina marea mea dezamăgire când am văzut pe partea cealalta drumul pentru 4x4. Și nu pentru că aș fi ales acel drum, dacă aș fi știut de el. Ci pentru că e mai bine ca locurile minunate să fie accesibile cu eforturi personale ceva mai mari . Mai era sus pe vârf registrul pentru impresii în cutia aceea?
@saxonul -
Da, există registrul pentru impresii în cutie!
După descriere, am făcut aceiași excursie, la interval de un an. Probabil și cu aceiași agenție. Numai că Suzuki-ul meu era de culoare albă. În plus, am avut și o ghidă, care ne-a furnizat mai multe informații, atât în satul Kastro, cât și în ”Pădurea bătrână” sau pe vârf. Drept este însă că ulterior am descoperit că o parte din informații nu erau valabile.
Am scris despre aceasta în articolul vezi impresii.
Oricum, a fost o excursie foarte frumoasă, și vă felicit că ați făcut-o și dumneavoastră și că ați scris despre ea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2017 Cucerire si dragoste — scris în 21.07.17 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 În sfârșit, o drumeție pe Ipsarion (1204 m) — scris în 17.07.17 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Drumetie la Vf. Ipsarion — scris în 30.06.15 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Ypsario, varful greu de cucerit!? — scris în 31.07.14 de sed din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Drumul spre virful Ypsario — scris în 14.07.14 de ebirsan din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Ypsario sau cum sa faci o drumetie superba... la mare — scris în 25.07.14 de wolf2001* din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 La inaltime la mare — scris în 28.06.13 de veteranu din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ