EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fără să îmi doresc, am ajuns iar în Brașov.
Îmi place tare mult orașul, mereu găsești câte ceva de admirat. Și uite că pe nepusă masă, m-am trezit că fac rezervare de pe telefon pentru o cazare rapidă, pentru următoarea zi, pe repede-nainte, cu plata la destinație, cu posibilitatea anulării oricând, n-am studiat prea multe cazări, am ales ceva central, mai scump, am eliminat apartamentele particulare și pensiunile din filtre, și-am căutat ceva central, un hotel fără parcare și balcon dar obligatoriu cu MD inclus.
Cum? Vă vine să credeți? Ete na, nu-s chiar ramolită să cedez balconul și parcarea, am studiat bine pozele, m-am bazat pe noroc și pe intuiția mea de... vrăjitoare. N-am lăsat totul la voia întâmplării, norocul mai trebuie și el „gâdilat” , altfel te ocolește mereu.
Așadar, cu rezervarea-n telefon, comunic hotelului că vreau un pont pentru parcare și musai o cameră la parter, cu ieșire direct în aer liber, fără „holuri intermediare” . Primesc imediat un răspuns favorabil mie, habar nu am avut că urma să mă îndrăgostesc...
Ehe, schimbăm rurarul maramureșean - vezi impresii cu eleganța Brașovului, înaintăm încetișor prin oraș cu auto din dotare pe str N. Balcescu, ochim hotelul, virăm dreapta, mergem pe strada Castelului, găsim parcare din prima, luăm papornița și pornim la plimbare prin Brașov, ajungem și la hotel, o clădire foarte frumoasă, născută în vremuri demult apuse.
despre SERVICII
Pesonalul era foarte numeros, de mult timp nu am mai văzut o așa armată de angajați. La 6 dimi au inceput să apară în curte, nu după mult timp una ducea gunoiul, 3 femei măturau praful din curte, alta ștergea mâna curentă de la scări, una mătura la etaj, o tanti dezinfecta mesele și scaunele de pe terasă, erau adevărate furnicuțe. Politicoase, mă salutau și-mi zâmbeau, masca nu era obligatorie pe atunci în spații deschise, doar pe str Republicii era musai de astupat fața și lumea se conforma încă de pe atunci.
Pe Booking sunt și note mai slabe, cei care au stat la mansardă (sunt mai ieftine camerele) au fost nemulțumiți, nu-ș ce naiba e pe-acolo, pentru că nu-mi place la mansardă și evit cazările în pod.
despre CAMERE & COND. CAZARE
În fața clădirii pensionare este o stație de taxi, la marginea trotuarelor, pe ambele părți sunt locuri de parcare cu plată, toate pline, eram în buricul buricului, cine naiba să se care de acolo când str. Republicii era scăldată-n soare, terasele erau deschise și gata să-și primească clienții? Nimeni, normal că locurile de parcare sunt veșnic ocupate în zona aceea.
La mijlocul hotelului e o poartă din fier, în dreapta e o ușă și-un geam. Acolo-i recepția micuță, decorată cu rafturi pline cu vinuri alese, cu o canapea micuță și-un lampadar. La „butoane” era o fată foarte amabilă, a achitat soțul cu cardul cazarea cu Md inclus, formularele pentru cazare le completasem de pe telefon, în mașină, cu tot cu semnătură, domnișoara a luat o cheie clasică și ne-a rugat să o urmăm.
Ieșim din recepție direct în curtea interioară a hotelului, deja mă teleportasem în alt timp, totul era nou pentru mine. Bine, îmi aminteam de pasajele din centrul vechi al capitalei, de ex. la discoteca Mozaic intram printr-un asemenea gang, un culoar sub construcția veche de acolo, cam așa era și aici, la Drachenhaus. Numai că această curte era lățită la intrare, era transformată în terasă pentru restaurantul hotelului, mesele și scaunele erau puse pe piatra cubică, unele erau adăpostite de umbrele. Parcă eram într-un film vechi, îmi plăcea teribil totul și soțul îmi taie elanul: „clădirea asta seamănă cu un bordel de pe Calea Victoriei” =))
Prima ușă pe stânga era pentru noi. Ne explică tinerica despre loc, câteva indicații utile nouă, ne întreabă despre ora la care dorim să mâncăm dimi pentru a nu ne intersecta cu alți turiști și gata prezentarea, fiecare și-a văzut de treaba lui.
Camera noastră
De cum am pășit pe holul lung m-a izbit căldura din interior. Un cuier, o masă pentru valiză, un dulap cu rafturi și umerașe, papuci, pătură. Pardoseala era acoperită cu parchet, tavanul avea grinzi, lemnul era la vedere.
Din hol se intra în baia puternic luminată, aceasta era foarte mare, caloriferul frigea, acoperită cu niște culori pale, baia deținea o cabină de duș, un bideu, chiuvetă și-un feon, pe policioară erau consumabile iar prosoapele albe erau așezate frumușel pe suportul fixat pe perete. Apa fierbine, scurgerea perfectă, fără mirosuri, pentru aerisire aveam un ventilator, totul era super.
Și... ies din baie, dau să pozez dulapul și-arunc o geană spre cameră. Wow, s-a dus naibii poza cu dulapul, eram deja vrăjită, acea încăpere mi-a depășit toată imaginația bogată din dotare, mă așteptam să am surprize cu acest Drachenhaus dar să mă îndrăgostesc pe loc n-aș fi crezut în veci.
Impresionată de simplitate, nuanțe și lumini, atingeam și mângâiam cu privirea fiecare locșor, colțișor, scândurică.
Camera era superbă, atât de elegantă și totuși decentă, cu foarte puține obiecte decorative dar suficiente pentru a mă marca pozitiv.
Patul era rege, trona în încăpere, salteaua a fost foarte confortabilă, cele patru perne erau numai bune de liniștit creierii, lenjeria imaculată era gătită cu o pernuță și-o eșarfă, noptierele aveau și veioze, prizele erau la capătul patului, deasupra noptierelor.
Pe pereții albi erau câteva tablouașe și două oglinzi, caloriferele în număr de trei erau calde și încălzeau plăcut camera foarte spațioasă. Parchetul găzduia cu covor persan foarte frumos, cele două ferestre se mândreau cu perdelele din voal îmbrățișate de draperiile elegante strânse ușor cu ciucuri.
Totul părea vrăjit, eram captivată de nuanțele calde, de rafinament, de contrastul dintre tavanul lemnos frumos lăcuit și albeața pereților bătrâni.
Miresme suave de lemn, de curat și de flori brăzdau aerul din încăpere, era hipnotizată și i-am spus domnului meu că m-am îndrăgostit. Surprins, el m-a repezit: „mi-e foame!” Pff, cum poți rupe vraja într-o secundică? Păi uite-așa, hodoronc-tronc, dai cu mucișorii în fasole, strici plăcerea și visul unei femei la a doua tinerețe...
Revin la inventarul meu din cameră, îmi arunc ochii în stânga și mă apropii de fotoliile vărgate ce stăteau la o șuetă cu o măsuță rotundă, asta nu se odihnea degeaba, găzduia două pahare pe-o tăviță așezate. La stânga mea zăresc biroul, o veioză stătea singurică-n colț, am mângâiat mobilierul dar am uitat să deschid ușa ca să văd dacă era vreun figi în interior, mai mult ca sigur că nu, nici nu mi-a trecut prin cap că aș avea nevoie de o cameră cu frigi în Brașov, asta nu era cameră să mănânci în ea, ar fi prea păcat și s-ar rupe vraja. Nu de alta dar cine stă în centrul centrului și mânâncă în cameră?
Televizorul stătea cumințel pe perete, A. C. parcă n-am văzut, v-am spus că eram dusă și nici poze n-am făcut ca lumea.
Ferestrele noastre erau taman lângă scaunele și mesele de pe terasă, cred că vara nu-i prea confortabil să-ți vorbească unii la geam. Nu era cazul în septembrie, nopțile sunt răcoroase, turiști nu erau decât câțiva în toată clădirea, din cauza pandemiei.
Ei, nu degeaba am cerut eu la parter, cu ieșire direct în curte, imediat lângă ușă aveam o măsuță și două scaune, acel spațiu era numai al meu, era balconul de care aveam atâta nevoie. Deci, m-am descurcat, am avut și terasa mea, mi-am savurat cafeluța, liniștită și fermecată.
Etajul hotelului avea un hol exterior, în aer liber, deasupra curții, acesta era pe post de balcoane, din loc în loc erau amenajate spații pentru fumători. Câte un ghiveci micuț, cu plăntuțe, era pus pe alocuri, peste tot în curte, inclusiv la etaj.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
În fundul curții era restaurantul cu aspect de cramă, foarte elegant și acela. MD a fost îmbelșugat, erau gustări calde, reci, apă, suc, ceai, cafea, ne-am programat la ora 7:45, în interior era un ospătar camuflat, foarte amabil, volubil și respectuos, ne-a pus pe farfurie tot ce-am poftit, s-a mirat că mâncăm foarte puțin, ne-a spus că putem să cerem de câte ori vrem ceva, mancare, suc, fructe, cafea, nu conta, bufetul era deschis până la ora 10.
Ospătarul ne-a spus că avem cea mai frumoasă cameră dar mulți o refuză vara din cauza gălăgiei, mi se pare util acest amănunt.
Chiar mă amuzam când am citit pe Booking comentariul uneia: „hotelul a dorit să facă economie și nu ne-a lăsat să ne servim singuri la MD” . Nu poți mulțumi pe toată lumea, asta îmi e clar. Uite, un defect am găsit și eu la cameră, n-am avut o oglindă mare, aveam 4 mici, nu aveam unde să-mi văd gleznele și-am plecat așa prin oraș dar nu m-a alungat nimeni din centrul vechi, înseamnă că pantofii au fost ok și gleznele destul de subțiri :p
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
La câteva minute de hotel e centrul vechi, mai bine decât atât nu știu ce poate fi.
Lângă Drachenhaus e un mic magazinaș pentru o apă sau ceva dulce, util în caz că vă apucă vreo poftă sau sete pe-acolo.
Eu recomand Drachenhaus pentru că e hotel și nu pensiune sau apartament, pentru că are cârciumă, are MD, e în centrul orașului, personalul e super ok, serviciile sunt reflectate în preț.
Desigur că există și camere bune, mai puțin bune și perfectă ca cea care am avut-o eu :D, așa e peste tot, eu am rămas cu îndrăgosteala în suflet, mi-e gândul la camera aia zi și noapte, o doresc la mine acasă, cu parfumul ei lemnos, cu tot.
Trimis de krisstinna in 26.11.20 08:37:56
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.64159500 N, 25.59216600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@krisstinna: Start vot pentru camera de care te-ai îndrăgostit!
????????
Foarte reușită cazare! Știi, mie îmi plac tare mult clădirile acelea vechi, au un parfum aparte... M-am plimbat de multe ori prin împrejurimi, sigur că nu am avut nevoie să stau acolo, dar îmi închipui cât de frumos trebuie să fie. Nu știu de când funcționează acest hotel, clădirea o știu, dar parcă habar n-aveam că e hotel. Dar oricum, sunt câteva prin zonă foarte interesante!
Mă bucur că ți-a plăcut și ție, sper că și plimbarea prin Brașovul vechi!
Într-adevăr, frumoasă cameră! Știu hotelul de pe Booking, mi-a atras atenția și mie la un moment dat când căutam o cazare în Brașov, până la urmă n-a mai fost nevoie...
Totuși, cum ați făcut cu parcarea?
Drachenhaus-ul asta, Casa Dragonului in traducere, este vis-a-vis de Casa Chitic unde am poposit eu de curand.
Amplasarea centrala este un mare atu intr-adevar.
In poze si in parfumul lemnului din textul articolului am gasit foarte mukte asemanari cu unitatea unde am fost eu cazat.
Cred ca locuintele din acea zona au multe elemente de conceptie constructiva si arhitecturala comune. Curtea seamana si ea.
Cat de frumos si convingator si dragastos ai stiut ca de fiecare data sa prezinti acest loc. Super! Felicitari!
Numai bine! ????
@maryka: Îmi place mult orașul Brașov, mereu l-am găsit parfumat și cochet, niciodată nu te plictisești acolo.
Iar cazarea asta mi-a depășit asteptarile, nu credeam că intr-o clădire care nu impresionează la prima vedere să găsesc așa confort.
Mi-a plăcut maxim mobilierul, dar am fost fascinată de tot ceea ce am găsit acolo
Te imbratisez cu drag
@crismis: Cazarea nu e ieftină, era 270 lei/noapte, cu MD. Dar pentru că am rezervat de pe telefon am avut parte de o reducere uriașă. Chiar și fără reducere aș fi rezervat, corespundea criteriilor mele de cautare. In ceea ce privește parcarea, am avut noroc, fata de la receptie mi-a scris că pot găsi parcare pe strada Castelului (gratuit), am șanse mari ca să găsesc loc liber deoarece acolo-s și clădiri cu birouri și oamenii eliberează locurile când li se termina programul de lucru.
Sincer, prefer o parcare cu plata dar sa am mașina sub ochi, consider că dacă noi plătim bani frumoși pentru cazare, mâncare și plăceri, merită și mașinuța o "cazare" bună. Niciodată n-am comentat de plata parcării, nu caut ieftineală și nu mă zgarcesc la așa ceva. Uite, de ex. la Viena aveam cazare la marginea orașului, mergeam cu mașina până in centru, căutam o parcare cu plata, îmi amintesc ca am plătit și 30 euro pentru un loc, nu văd nimic exagerat in asta, vinul fiert mi s-a părut mult mai scump decât parcarea vieneza
O zi frumoasa îți doresc
@Dan&Ema: Mulțumesc frumos, Dan!
Știu unde e casa Chitic, treceam mereu pe lângă ea, am studiat-o pentru că îmi plăcea pozitionarea ei dar Drache mi-a făcut mai tare cu ochiul și-am văzut din poze ca pot avea parte de o camera fără balcon, la parter, cu ieșire direct pe terasă
O zi frumoasă îți doresc!
@krisstinna: Ei poftim o declarație de dragoste adresată unui hotel! Zău așa, Cristina, prea iei lucrurile în serios...
După ce am citit că ai ales cazarea în mare grabă m-am mirat tare, știam că nu-ți stă în caracter, însă apoi, lecturând mai departe, m-am liniștit. Erai tot tu!
Mda, și mie mi-au plăcut curtea și balcoanele, camera parcă nu m-a entuziasmat - de vină să fie pozele tale?
Mă rog frumos, de unde știe domnul C. cum arătau/arată bordelurile de pe Calea Victoriei?!!
Și nu te mai lega de el că ți-a tăiat elanul de amorezată declarând că-i e foame. Ce, n-are și el dreptul, ca tot omul, să mănânce?!!
@Carmen Ion: Hi, hi, hi
De camera aia m-am îndrăgostit iremediabil, era atât de simplă și elegantă, lemnul mobilierului era deosebit de frumos, covorul persan, perdelele, grinzile, fotoliile, toate acestea au lucrat la “indragosteala mea” .
Eu am mai spus ca nu-i frumos ce e frumos, e doar ceea ce îmi pică mie cu tronc
-
Normal că știe de Calea Victoriei, toată ziulica era in centru, era cam “plimbăreț” , de fapt noi ne-am cunoscut in discoteca Mozaic (in urmă cu 33 de ani), înainte de nuntă l-am urmărit (o dată) până a intrat in hotelul Athenee Palace, cam așa își petrecea domnul după-amiezele, pe vremuri
-
Mă irită “foamea” asta, nu înțeleg neam de ce e așa importantă, sunt și alte lucruri de făcut pe lumea asta, ultima mea grijă, in fiecare zi, e aceea de a mânca.
O zi minunată îți doresc, mulțumesc de vizită!
Măi, Krisstinnuca, de mult n-am mai râs cu lacrimi după ce am citit:
” Parcă eram într-un film vechi, îmi plăcea teribil totul și soțul îmi
taie elanul: „clădirea asta seamănă cu un bordel de pe Calea Victoriei”
I-am citit și lui Mihai, să se amuze și el și, după ce s-a amuzat... ce crezi?! - imediat - m-a întrebat: „- Are și poză să văd și eu unde este locul ăsta pe Calea Victoriei?!”
Ei, spune tu, Krisstinna! La vârsta lui să mai vrea la bordel! De data asta a fost rândul meu să mă strâmb de râs!
La fel de tare m-a amuzat și cum Domnul C ți-a „tăiat macaroana” cu foamea lui:
”Miresme suave de lemn, de curat și de flori brăzdau aerul din încăpere,
eram hipnotizată și i-am spus domnului meu că m-am îndrăgostit. Surprins,
el m-a repezit: „mi-e foame!” Pff, cum poți rupe vraja într-o secundică? Păi uite-așa, hodoronc-tronc, dai cu mucișorii în fasole, strici plăcerea și visul unei femei la a doua tinerețe...
Ce vrei, draga mea?! Nu toată lumea suferă de romantism ca noi, unele dintre femei! După cum cred că ai observat și tu până la vârsta asta, bărbații sunt și mai puțin romantici, astfel încât, de ce-ar face Domnul C excepție când foamea îl încearcă mai tare decât îndrăgosteala ta
Ai haz când povestești, nu este prima dată când surprind în descrierile tale lucruri care mă amuză. Cum, deasemeni, m-a amuzat când am citit:
”... n-am avut o oglindă mare, aveam 4 mici, nu aveam unde să-mi văd gleznele
și-am plecat așa prin oraș dar nu m-a alungat nimeni din centrul vechi,
înseamnă că pantofii au fost ok și gleznele destul de subțiri
Eu adaug că nu numai ele!
Mi-a plăcut și mie locul de care te-ai îndrăgostit, această „Casa Dragonului” - după cum binevenită a fost traducerea din ecoul lui Dan&Ema! (eu- care nu le am absolut deloc cu limba germană - credeam că prima parte a cuvântului („drache” ) te trimite cu gândul la „Ăla cu coarne” ! . Atât curtea cât și camera sunt ȘI pe gustul meu!
Felicitări și...
Drăguț... elegant și boem!
Îndrăgostită de Dragon... hi, hi, hi...
Deci până la urmă ai fost și cu peștii în oală și cu coada afară!!!
Mă miram eu să accepți așa ușor cameră fără balcon... dar m-am lămurit după ce am citit că ai ales cameră în curte... edificatoare sunt și pozele.
Mi-a plăcut cum l-ai descris pe Drache... !!!
Și aici la Brașov ați încheiat plimbarea din septembrie!
Felicitări pentru alegerea făcută și pentru articol.
Te îmbrățișez cu drag!
@doinafil:
Sincer, nu l-am întrebat despre clădirea din Calea Victoriei, nu mă interesa pentru că eu eram atentă la explicatiile tinerei, la clădire și la “peisaj”
Ei, așa-s băieții, nu contează vârsta, sunt... cu capul in nori, visează la vremuri demult apuse.
Puțini bărbați sunt romantici, sunt foarte rari, marea lor majoritate sunt practici, nici vorbă de sensibilitate.
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, mă bucur că ți-a plăcut indragosteala mea, vă imbratisez cu drag pe amândoi
@ANILU:
Da, ai intuit bine, am încheiat la Brașov scurta noastră vacanță, nu era in plan acest oraș dar am fost nevoiți să renunțam la nordul țării din motive bine întemeiate. S-a dus naibii vara, s-a dus și toamna, am încropit câteva ieșiri, au fost reușite dar nu era ceea ce îmi doream
Și totuși, nu am dreptul să fiu nemulțumita, suntem bine, ne-am plimbat puțin prin țară și ne-am bucurat de libertate.
Foarte mult contează pozele, uneori ele îmi arata amănunte pe care turistul le-a omis in cuvinte sau poate nu-l interesează ceea ce m-ar interesa pe mine. Așa am reușit să descopăr camera de la Drache
Mulțumesc pentru aprecieri și cuvinte, vă imbratisez pe amândoi cu drag
@krisstinna: Minunat intradevar! asa ca declaratia ta de dragoste primeste vot pozitiv, asa ca felicitari, votat cu mare drag.
@krisstinna: Mare curaj ai avut să ieși așa in oraș, fără să vezi dacă gleznele sunt OK, subțirele și așezate comod pa pantofi! Cât despre asemănarea cu un bordel de pe Calea Victoriei... sunt multe intrebări de pus, nu vreau să creez discuții in familie . Am cochetat de câteva ori cu o cazare la Drache, dar până la urmă am ales Casa Chitic sau Wagner. Oricum, rămâne pe listă, in Brașov sigur vom mai ajunge. Nu știu cât este de adevărat, am ințeles că acest hotel aparține Simonei H. Mai edste unul și in Poiană.
@krisstinna: Ce casă fancy avea Dragonul ăsta... și eu m-aș fi amorezat la prima ocheadă! Așa aer medieval cu cărămida la vedere, tavane boltite, curticică cu piatră cubică și poartă cu blazon, cine nu și-ar dori!...
Mi-au plăcut foarte mult și ornamentele de fier forjat cu care sunt împodobite scările și” holul exterior în aer liber, deasupra curții” .
Foarte frumoasă povestea și foarte frumoasă cazarea... chiar este de ținut minte, adică laptop-ul meu să o țină minte, zic! Sunt sigură că m-aș simți foarte bine în casa acestui dragon.
Felicitări pentru alegere și mulțam de prezentare!
Era să uit: eu cred că lipsa oglinzii mari a fost compensată de oglinda rotundă cu braț pliabil și lupă - am zărit-o eu în baie, pe peretele ăla stâng!!! Dacă n-a fost să fie cu gleznele, cred că make-up-ul a fost perfect... și zugrăveala contează, nu?
Sănătate și toate cele bune!
@Mika: Lasă că ai ales bine mereu, la prima vedere Drache nu impresionează, Chitic pare mai coafat
Ei, suntem bătrâni, nu mai e cazul de certuri pentru bordel, au apus vremurile alea
Nu am avut curiozitatea sa întreb de proprietar însă l- aș felicita sincer indiferent cine ar fi acesta. In vreme virusată, când oamenii rămân fără job, la Drache era o armata de angajați in condițiile in care erau doar câteva camere ocupate. Femeile alea măturau praful din curte, lustruiau balustradele, nu stăteau la șuetă, beau câte o gura de cafea in timp ce își făceau treaba. O zi frumoasă vă doresc, plimbări reușite și relaxare maximă in acest weekend prelungit!
@k-lator: Mulțumesc de vizita, mulțumesc pentru cuvinte, într-adevăr că fiecare detaliu din incinta hotelului e de apreciat, e cu gust.
Am spus că aveam 4 oglinzi mici, doua in camera și doua in baie, foarte utile dar nu îndeajuns pentru mine, uneori am nevoie de una mare, să mă văd toată. Nu a fost cazul de petreceri atunci, dar s-a întâmplat sa merg undeva special pentru petreceri și aveam nevoie de o oglindă mare pentru a îmi vedea și gleznele dar și pantofii.
Sa îți spun un secret: in 2016 mi-am tatuat conturul ochilor, am scapat de machiaj, un ruj e suficient pentru mine, mă "fardez" in câteva secunde și sunt foarte multumită
O zi minunată îți doresc
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Amplasare excelenta — scris în 23.04.19 de BogdanParpala din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Un hotel de poveste! — scris în 21.11.16 de GBS din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Excelenta optiune pentru citybreak — scris în 04.06.16 de niki din BUCURESTI - RECOMANDĂ