Palatul Cantacuzino sau Palatul Domniţei din Floreşti

TIPĂREȘTE

În prima drumeţie făcută pe „Drumul Voievozilor”, am rămas dator cu descrierea unui obiectiv turistic aflat în localitatea Floreşti şi pe care l-am vizitat de nenumărate ori.

Este un obiectiv de importanţă publică şi este înscris în lista monumentelor istorice din judeţul Prahova.

Obiectivul turistic este un fost conac şi este cunoscut sub mai multe denumiri, Palatul Cantacuzino, Micul Trianon sau Palatul Domniţei. Deşi este aproape o ruină, afectat de oameni şi natură, conacul încă mai păstrează arhitectura timpului, sfidându-ne parcă şi refuzând să moară definitiv.

Pentru a se ajunge la conac,se face la stânga din DN1 Ploieşti-Braşov, din în punctul numit „Paralela 45”, urmând drumul judeţean 720. Înainte de podul peste râul Prahova,aproape de ieşirea din Floreşti, se face la dreapta pe strada Grigore Cantacuzino.

Se poate intra la conac fie pe o străduţă mică printre case din drumul judeţean, fie din strada Gr.Cantacuzino, prin curtea spitalului TBC, în fapt anexe ale conacului.. Dacă se foloseşte a doua cale de acces la conac, autoturismul poate fi parcat pe un teren viran din faţa intrării în curtea spitalului.

Noi am folosit intrarea pe la poarta spitalului, unde am beneficiat şi de informaţii suplimentare din partea paznicului. Am traversat prin partea stângă a spitalului, pe o alee străjuită de o frumoasă fântână arteziană şi am ajuns la conac.

Din fostul conac se mai pot vedea demisolul, pereţii de la primul etaj cu ferestrele încrustate în zid şi unele coloane dispuse perechi pe toate laturile palatului.

La etajul 1, în faţa intrării se poate vedea o frumoasă sculptură în basorelief, reprezentând doi îngeri, blazonul familiei Cantacuzino.

În zona conacului se văd urmele unui bazin de apă, construit la fel ca la marile palate franţuzeşti. De asemenea, în faţa conacului se văd urmele unei foste piscine.În dreapta spitalului se poate vizita şi biserica cu hramul „Sfânta Treime”, care a aparţinut conacului.

Alături de conac s-a păstrat un turn de apă, ce seamănă cu Turnul Chindiei din Târgovişte. Deşi partea exterioară arată bine, pe interior arată jalnic.

Scara ce ducea în vărful turnului este plină de mizerie,are şi trei trepte lipsă, cam la o treime din înălţimea turnului,iar intrarea în turn au transformat-o localnicii într-un loc de depozitat gunoaie.

În jurul conacului sunt depozitate bucăţi din pereţi, ornamente,statui şi resturi din zid.Se poate vedea şi locul de pe domeniu unde era cândva un teren de golf,iar în spatele bisericii „Sf. Treime”, se poate vedea ruinele unei frumoase porţi de acces pe domeniu.

Anexele conacului s-au păstrat cel mai bine şi în ele funcţionează spitalul TBC Floreşti.

Conacul a fost construit între anii 1911-1913, după proiectul arhitectului Ion Berindey,la dorinţa lui Gheorghe Grigore Cantacuzino zis Nababul.

De la început conacul s-a dorit să fie copie a Trianonului de la Palatul Versailles Franţa,pe care să-l dăruiască nepoate sale Alice, fiica lui Mihail Cantacuzino ,cel mai mare dintre cei tre fii ai săi.

Construcţia conacului a beneficiat de tehnici moderne ale timpului, cu participarea unor meşteri zidari din Franţa.

A avut trei nivele inegale, demisol, parter şi etaj, iar ca încăperi, numeroase săli de bal pentru distracţie. Avea sistem de încălzire în sobe de teracotă, la fel ca la palatul Peleş. De asemeni în jurul conacului erau înălţate statui şi plantaţi arbuşti din esenţă rară.

Când conacul era aproape gata, Nababul s-a îmbolnăvit subit şi a decedat. Pe fiul său nu l-a interesat conacul, l-a ţinut încuiat şi nu a mai efectuat nici o lucrare de finisare sau întreţinere, astfel că nelocuit fiind a început să se degradeze.

În timpul primului război mondial, se spune că a fost jefuit de nemţi (i s-a furat acoperişul din cupru şi sobele din teracotă), iar in al doilea război mondial ruşii l-au devastat aproape în totalitate.

După naţionalizare, nepăsarea faţă de această bijuterie athitecturală a continuat. Petru Groza a cazat aici o şatră de ţigani, CAP-ul a avut şi el sediul aici o perioadă, ministerul de interne a înfiinţat o unitate de dresaj câini, iar anexele s-au transformat în spital TBC.

După revoluţie conacul a fost revendicat, retrocedat după multe procese, apoi moştenitorii l-au vândut unui om de afaceri privat.

Între timp au apărut zeci de articole critice la adresa autorităţilor, privind nepăsarea acestora faţă de acest conac.Unul dintre ele făcut de un reporter de la „Vatra Satului”, foarte reuşit, cred că merită redat parţial în rândurile ce urmează.

„Când a hotărât să facă, la rugămintea nepoatei Alice, un palat precum cel de la Versailles, Gheorghe Grigore Cantacuzino nu s-a gândit nicio clipă că el va ajunge raiul hoţilor nepăsării...

Numai cine n-a vrut n-a furat ceva de la palatul lui Cantacuzino. Nemţii, prin războaie, cât sunt ei de nemţi, au furat tabla de cupru care se găsea pe acoperiş şi sobele unicat de teracotă din încăperi.

Ruşilor le-au plăcut coloanele şi pe principiul „ce-am găsit, al meu să fie”, le-au luat. Localnicii au pus mâna pe ce-au putut, la întâmplare: cărămizi, piatră, grinzi, lemn, oglinzi, mobilier, din palat şi din grădină.

Din ele şi-au încropit propriile case şi acareturi. Se poate spune fără urmă de tăgadă, că, la Floreşti, multe case sunt de sorginte nobilă... Au mai venit peste copia edificiului francez şi două cutremure, cel din 1940 şi cel din 1977, şi au muşcat şi ele din măreţia şi grandoarea palatului.

Când mirificele clădiri au fost transformate în centru de dresaj pentru câinii armatei ori ai poliţiei, zidurile au fost scormonite de-a binelea şi luată cărămidă din ele pentru coteţele patrupedelor.

De soi câinii ăştia, dacă şi-au băgat coada lor dresată taman printre acareturile Cantacuzinului!

Şi, pentru că palatul continua să rămână în picioare, chiar aşa schingiuit, într-o parte a acestuia a fost înfiinţat un sanatoriu TBC. De fapt, în felul acesta i s-a semnat pe vecie condamnarea la degradare. La moarte lentă, dar sigură..

Practic, e infestat în zonă totul: pereţii, iarba, pământul, plantele. Mai mult, parcul, de aproape 150 de hectare la facerea sa, dacă tot avea iarbă grasă şi bună, s-a transformat în islaz comunal.

Adică vacile localnicilor pasc printre arbori de eucalipt şi tisă, printre rododendroni şi liliac african... Şi, ca să vorbim deschis de provocare de stricăciuni, şi cei care s-au dus să toarne filme sau videoclipuri la Floreşti au făcut prăpăd".

Altcineva încheia într-un mod pesimist articolul său, despre vizita la conac.

Să nu dea Dumnezeu să ajungem să spunem copiilor şi nepoţilor nostrii aşa:” A fost odată la Floreşti dar A FOST, un palat minunat în care nu au locuit niciodată prinţi şi prinţese, ci doar praful, caprele, câinii şi Măria-Sa INDIFERENŢA”

Spre deosebire de autorii articolelor de mai sus, eu voi încheia acest review intr-o notă optimistă. Se pare că noul proprietar, a găsit soluția salvatoare pentru refacerea în totalitate a acestui edificiu cultural şi istoric.

Ultima oară când am vizitat conacul, l-am găsit încercuit cu gard de sârmă şi afişe de genul,„Accesul Interzis. Se lucrează” sau „Accesul Interzis. Proprietate privată”.

Pe zidurile conacului erau montate câteva schele de lucru, iar muncitorii executau lucrări specifice de consolidare.

Am realizat că la conac au loc lucrări de restaurare, fapt confirmat de muncitorii pe care i-am întrebat despre acest lucru şi de portarul spitalului.

Cu ajutorul fondurilor europene se pare că în viitor nu vom vorbi despre un fost conac, ci vom avea prilejul să vizităm un conac nou care să-şi merite renumele de Micul Trianon.

Şi locuind aproape de Floreşti sper să fiu primul care va face un review cu noul conac restaurat.

---

VIZUALIZĂRI: 10337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI