ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Cel mai frumos și romantic loc din insula Kos, satul Zia!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cel mai frumos și romantic loc din insula Kos, satul Zia!

După ce ne-am terminat excursiile pe mare în insule, despre care am povestit deja aici, a venit vremea să închiriem o mașinuță, care să ne ducă spre locurile frumoase din Kos, unde ne propuseserăm să ajungem. Ne făcusem noi și un plan, dar știți cum e cu planurile de acasă, rareori se respectă întocmai. :) Asta și pentru că apar lucruri dar mai ales locuri neștiute, care dau peste cap toată socoteala de acasă. :))

Așa că într-o dimineață după ce am luat micul dejun, am pornit la drum cu mașinuța închiriată, adusă la vilă cu o seară înainte, un Kia Picanto, cu 35 de euro pe zi. Trebuie să vă spun, că aici benzina în Kos, e mult mai scumpă decât în Lesvos, de exemplu, unde în iunie era 1,68, aici era undeva la 1,86.

Am ieșit din Kos Town, baza noastră de cazare, pornind spre șoseaua care duce spre vestul insulei. Aveam în plan pentru început plajele Tigaki și Marmaris. Numai că, am trecut de drumul lateral spre dreapta care duce la plaja Tigaki și în timp ce căutam un loc de întoarcere zăresc un indicator spre Zia.

-Hai în Zia! -Acum? mă întreabă soțul.

- Dar ce are, nu contează ordinea!

Așa că în câteva minute deja urcam frumoasele serpentine spre satul de munte Zia, aflat la cea mai mare altitudine din insula Kos, pe coastele muntelui Dikaios, la cca 16 km de capitala Kos Town. Drumul este cum spuneam spectaculos, cu copaci pe marginea drumului, de multe ori crengile își împleteau ramurile de parcă treceam printr-un tunel vegetal.

Ora 9 și un pic, ne-a „prins” acolo, în parcarea încă goală, la intrarea în sat, într-o curbă spectaculoasă, cu terase pe o parte, iar pe cealaltă o panoramă splendidă către mare. Mai mult se vedea în depărtare insula Kalymnos și Pserimos.

Satul încă era pustiu, turiștii nu se treziseră încă, doar câțiva localnici, trebăluiau prin fața magazinelor sau măturau prin fața teraselor frumos ordonate de o parte și alta a drumului principal.

Peste toate însă, muntele în măreția lui, la marginea satului, oferea o imagine frumoasă, colorată, ba verde de la chiparoși și pini, ba griul-cenușiu al crestelor golașe ale stâncilor. Câteva raze de soare cădeau pe spațiile verzi din fața teraselor, astfel că iedera cățărătoare devenea aurie, iar florile râdeau parcă vesele în soare. Am pornit la pas pe strada principală înțesată cu magazine de o parte și celalaltă, între care se strecurau câteva taverne, cafe-baruri, sau viluțe-pensiuni. Am mers până la capătul străzii acolo unde drumul face o buclă strânsă spre dreapta, strada de sus, în urcare, fiind aproape paralelă cu prima, doar că la 'etaj'. În spate se întinde deja Parcul Natural Dikaios, cu izvorul de apă dulce Kefalovrisi, spre care se poate face o drumeție, sunt cărări și poteci amenajate.

Noi ne-am continuat însă plimbarea trecând prin fața altor terase frumoase, primitoare, cum ar fi Olympia, cu terasă pe acoperiș, ca multe altele dealtfel, dar și prin fața caselor tradiționale, albe, de piatră, cu balconașe de lemn sau din grilaje de fier. Grilajele de fier au diferite modele, lebede, sau alte păsări, ori flori, minunat meșteșugite. Obloanele sunt vopsite în albastru, scări, trepte pictate și ele tot în alb-albastru, respectând fidel culorile de pe steagul țării. Multe flori împodobesc satul, mulți copaci, multă verdeață, un mic loc exotic, contrastând puternic cu restul insulei aridă. Pe măsură ce înaintăm, pe aleea care s-a îngustat de acum considerabil, zăresc turnul unei bisericuțe, dar ajungând la capătul străzii văd că am trecut de ea, pentru că nu e probabil în prim plan, așa că hotărâm să ne întoarcem, dar undeva prin spate pe o altă potecă.

Aici găsesc imediat o intrare către o terasă 'No stress taverna', undeva sub o boltă de viță de vie, de iederă și alți copăcei, ascunsă printr-o vegetație bogată, la poale de munte. Se trece un mic podeț peste un pârâiaș, vopsit în albastru marin cu alb, cu balustradă de lemn vopsit în albastru ciel, iar acolo lângă intrare este și un mic izvor cu apă curată și rece de munte. O binemeritată pauză se poate face aici, într-un mediu răcoros, savurând ceva delicatese din Zia. O muzică grecească în surdină se auzea de dincolo de „perdeaua” verde a naturii.

Mergem mai departe pe lângă niște căsuțe ca-n povești, cu grădini frumoase, cu foarte multe flori, cu scări colorate pe care se urcă în căsuțele mici, albe ca zăpada proaspătă. Iată că acum văd și biserica, ajungem în curte, Biserica Sfânta Parascheva, frumoasă, simplă, trag cu ochiul și înăuntru, pentru că ușa e deschisă, iar din curtea bisericii, se intră direct într-o terasă-restaurant, Sunset Balcony, cu una din poate cele mai frumoase vederi spre mare sau spre insula Kalymnos, ori chiar spre coasta turcească.

Pustie la ora aceea, doar gazda mișuna pe acolo, un bărbat între două vârste, iar două bătrânele croșetau pe niște scaune, în grădina terasei. Doamne, ce minunăție! Un loc special, un balcon deasupra văii, terasa cu ieșituri și acoperiș, atârnând asupra hăului. O terasă cu multe mese, unde trebuie să fie tare frumos mai ales seara... Am intrat să facem poze, am admirat tablouri, decorațiuni, tăblițe cu tot felul de mesaje...

„I work to live, not live to work”.

Mesaje pozitive, frumoase, așa că nu mă mir că unul din magazinașele din sat, din păcate închis la ora aceea se numea The Positive Shop. Cu niște geamuri cu rame colorate, ușa asemenea, mă întreb ce se găsea oare acolo de vânzare?

Lângă magazin o foarte mică terasă, vopsită cu albastru, cu bulbuci, cu un mesaj pozitiv: „Your wings already exist, all you have to do is fly”.

Un loc remarcabil pentru a face poze! „Fell good today! ”

M-aș întoarce cândva acolo, doar ca să văd ce vindeau acolo sau pentru un apus la Zia.

Poate, odată! :)

Întorcându-ne pe străduță, am remarcat din nou una din cele mai șic terase, la Watermill of Zia, doar că de pe alee se coboară niște trepte. De sus, locul pare învăluit în vegetație, deși locul e foarte colorat, foarte decorat, poți trece ușor de locație, fără a fi prea sensibilizat. Cum spuneam, la întoarcere ne-am decis să coborâm. Și am coborât treptele foarte albastre, iar din acel moment parcă am pășit într-o poveste. Să nu vă lăsați amăgiți de ceea ce vedeți de sus, parcă până și noi am fi trecut, doar că ceva, ceva :) ne-a dat un imbold.

Nu pot să vă descriu bogăția, paleta de culori cu care este decorată terasa. Mesele, scaunele sunt colorate altfel fiecare în parte. Stâlpi, bârne, îmbrăcate în iederă, flori cățărătoare, viță de vie, plante, flori, ghivece decorative. Pe jos, bucăți de mozaicuri colorate, reprezentând animale sau flori și acelea printre alte bucăți de gresie sau pavaje. Pe sus, sub o boltă din crengi, lemne și bârne, colorate în albastru, de care atârnă tot felul de felinare colorate. Pe mese, tot felul de decorațiuni, fructe, legume de sezon, coșuri cu flori. Nici nu știam unde să mă uit și ce să fotografiez. Spuneam că vederea de sus este atât de înșelătoare, eu aș fi zis că este un local mic, însă jos el se întinde în grădină, o grădină luxuriantă, cu multe plante, cu o vedere superbă către mare. Poți alege să stai sub bolta colorată, sau în afara ei, sub crengile copacilor, pe niște fotolii tapițate, cu material mătăsos, colorat. Sigur că după cca un sfert de oră de admirat și imortalizat, ne-am așezat pentru a bea ceva răcoritor. Domnul care ne-a servit, ne-a propus o limonadă și o băutură specială, marca Ziei, din scorțișoară. Lemonada era cu mentă iar cea cu scorțișoară, dulce, amăruie. Grozave!

Nici nu-mi venea să plec de acolo!

Iar printre mese sau pe scaune, se plimbau, sau dormeau în voie pisici și pisicuțe, una mai frumoasă ca alta, jucăușe sau mai leneșe.

Toaletele au fost din nou o surpriză, ușile erau marcate printr-un desen cu un profil, ea rujată, el nu, între cele două uși fiind o oglindă, decorată cu multe scoici. La toalete se intra de afară, iar sub oglindă era o mică chiuvetă, amplasată într-un butoi vopsit. :) Totul părea desprins dintr-o poveste, cu zâne, mă și așteptam ca de undeva să apară o prințesă, ceva...

Spre fundul grădinii era o alee, o alee de unde începeau să apară oameni, alți turiști... Dar de unde vin ei? Hai, pe acolo! Nu era altceva decât o altă intrare de pe o potecă, în scări, plină cu alte și alte plăcuțe cu mesaje, sau reclame pentru terasa Watermill of Zia. Dacă urcai mai sus pe aceeași potecă ajungeai la Sunset Balcony Taverna, cea din curtea bisericii. Sau dacă coborai, puteai ajunge jos, lângă una din tarabele cu souveniruri și produse tradiționale din strada principală din Zia.

Ne-am mirat mult când am ajuns jos, să vedem cum între timp satul a prins viață, s-a umplut de turiști, era și parcarea deja plină de mașini. Pe lângă multe produse locale, ulei de măsline, săpunuri, cosmetice, m-a încântat ceramica, minunat colorată, ce oferea parcă un spectacol frumos oricărui privitor.

Nu am plecat din sat până n-am făcut câteva poze din curba de la intrare cu superba vedere la mare!

Mi s-a părut cel mai frumos și romantic loc din Kos!

Recomand cu mare drag, ziua și seara la apus!

Webmaster, o rugăminte muzicală:

youtu.be/ZmfG5t-gzLQ

mulțumesc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de maryka in 15.10.18 18:40:41
Validat / Publicat: 15.10.18 20:55:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 4287 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Străduțe cu flori în Zia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42050 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[15.10.18 20:52:21]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

marykaAUTOR REVIEW
[15.10.18 20:57:09]
»

@webmaster45:

Mulțumesc frumos!

ANILU
[16.10.18 07:37:13]
»

@maryka: Dacă tu spui că este cel mai frumos și romantic sat grecesc din Kos, după ce ai văzut atâtea sate grecești în tot atâtea insule!

După ce am citit și văzut pozele tale, am deschis pozele noastre din Zia din vara lui 2014, vroiam să retraiesc acele clipe din plimbările noastre prin sat.

Terasele sunt mai pline de vegetație și decoruri, dar imaginile de acolo de sus spre mare sunt spectaculoase.

Imagineaza-ți cum sunt la apus de soare!!!

Nouă a așa ne-a spus grecul de unde am închiriat mașina "dacă nu ajungeți în Zia, ați venit degeaba în Kos " și așa ne-a convins să luăm de la el și "seara grecească la Zia"

Superb!

Până acum, pentru mine Zia este cel mai frumos sat grecesc.

Felicitări pentru plimbare.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[16.10.18 09:04:33]
»

@maryka: Superbonus!

Un review excelent, cu poze una și una, despre un sat plin de culoare.

Felicitări!

ovidiuyepi
[16.10.18 10:21:16]
»

Am ratat acest loc mirific in sejurul din Kos la finele lunii august, dar citind si recitind articolul, inchid ochii si... am fost acolo!

Multumiri!

Votat cu mare drag!

marykaAUTOR REVIEW
[16.10.18 10:24:34]
»

@ANILU:

Am văzut multe sate, multe insule, este foarte adevărat, dar Zia m-a cucerit, prin amestecul de munte, abundență de verde, o priveliște superbă către mare, în ambele părți, pentru că așa este localizat de poți vedea marea și de-o parte și de alta. Mi-ar fi plăcut să urcăm și în parcul natural, cred că nu mai era departe, sau să văd apusul.

Dar nu-i nimic, dacă ne vom întoarce odată, mai avem ce recupera!

În continuare voi scrie despre Old Pyli, alt loc fabulos, de munte, care m-a luat prin surprindere.

Mă bucur că am trezit amintiri frumoase, cu satul Zia, atât de romantic și frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[16.10.18 10:26:39]
»

@Carmen Ion:

Mulțumesc frumos!

Bună caracterizarea, colorat și frumos!

Vă mai „aștept” în plimbarea mea prin Kos!

marykaAUTOR REVIEW
[16.10.18 10:30:38]
»

@ovidiuyepi:

Mulțumesc frumos!

Nu-i nimic, nu e timpul pierdut, mai am și eu ceva restanțe, de-o fi să mă întorc cândva. Iar acum mi-e „ciudă” parcă să văd că am ratat locuri, cum ar fi parcul natural, unde mai aveam doar puțin de urcat. Dar acolo, mi se părea dificil, iar timpul prea scurt. În schimb am urcat serios la castelul de la Old Pyli. Urmează!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[16.10.18 18:27:40]
»

@maryka: Un sat cu adevărat memorabil în ceea ce priveşte frumuseţea şi autenticitatea grecească. Este emblematic, din câte înţeleg, nu numai pentru insula Kos, ci chiar pentru Grecia, în general. Casele cu ferestre albastre sunt simbolul ţării, ce să mai vorbim de terasele pline de culori şi florile de bougainvillea.

Îmi plac plimbările cu tine, ştiu că ne duci în locuri pline de farmec.

Felicitări pentru articol, aştept următoarea destinaţie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Rodel
[16.10.18 20:18:09]
»

Imaginile spun totul, confirmând titlul. Atâta culoare nu poate decât să te încânte!

marykaAUTOR REVIEW
[16.10.18 20:38:34]
»

@irinad:

Mă bucur dacă ți-a plăcut plimbarea prin romanticul sat din Kos. Tu știi că eu am fost deja prin multe locuri, dar atâta culoare și verdeață, parcă n-am văzut niciunde! E drept că e un sat foarte turistic, promovat la toate agențiile, se organizează seri grecești acolo, dar noi am fost hai-hui, de capul nostru, dis-de dimineață, când era pustiu și mi-a plăcut la nebunie! regret doar că n-am mers mai departe. Am avut falsa impresie că e tare mult de mers, în special de urcat. Mă gândesc la parcul natural.

dar oricum, m-au fermecat toate atențiile pentru detalii, tăblițe cu mesaje pozitive, tare, tare multă culoare!

De ajungeți vreodată acolo, să nu ocolești satul!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
marykaAUTOR REVIEW
[16.10.18 20:43:48]
»

@Rodel:

Mulțumesc frumos!

elviramvio
[21.10.18 22:58:41]
»

@maryka:

Articolele tale despre Grecia, strânse într-un ghid, s-ar vinde teribil de bine!

marykaAUTOR REVIEW
[22.10.18 08:48:57]
»

@elviramvio:

Mulţumesc frumos!

Da, ar fi ceva!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, elviramvio, irinad, maryka, ovidiuyepi, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind insula Kos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075309038162231 sec
    ecranul dvs: 1 x 1