GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Drumeție la cascadele de pe valea Muntioru (Vintileasca)
Prin intermediul acestui articol vreau să vă invit la o drumeție virtuală pe meleaguri vrâncene. Vom explora împreună locuri mai puțin cunoscute, dar foarte frumoase. Gata, pornim către comuna Vintileasca!
Aflată la limita cu județul Buzău, Vintileasca se află într-o zonă montană superbă, pe un platou la poalele povârnișului carpatic, la aproximativ 900 de metri altitudine. Culmile Pietrii, Purcelului și Stejicului se oglindesc în lacul aflat pe partea dreaptă a drumului. Acesta este Lacul Mare sau Lacul fără fund, după cum îl prezintă sătenii. Cu suprafața de aproape cinci hectare, lacul încântă privirile drumețului care ajunge pe aceste meleaguri. Lacul poate fi privit de aproape întrucât malurile sale nu sunt abrupte și este înconjurat din trei părți de un islaz. Pe malul dinspre șosea a fost amenajat un mic parc; există acolo și o scenă folosită la diferite serbări ale comunei.
Ca de fiecare dată când am ajuns la Vintileasca, am oprit și acum preț de vreo 20 de minute pentru o plimbare scurtă pe malul lacului. Apa era agitată de un vânt cam iute, dar ziua se anunța frumoasă, numai bună pentru plimbare în natură. Mereu ne-am propus să ne întoarcem într-o vară pe malul acestui lac, pentru o partidă de pescuit și pentru o noapte cu cortul sub clar de lună. Până acum nu a fost să fie...
Pentru că alta era ținta ieșirii noastre din acea zi, am urcat în mașină și am pornit din nou la drum. La intrarea în sat am urmat drumul pietruit spre stânga, prevăzut cu indicator spre cătunul Purcelul. Drumul coboară după vreo doi kilometri în albia Sărățelului, afluent al Râmnicului Sărat format din contopirea pârâiașelor Furu, Ursoaia ori Muntioru. Nu am ajuns chiar până în vale deoarece am oprit mașina la intersecția cu drumul forestier Muntioru. Din acel punct până la Cascada Muntioru trebuie parcurși cam trei kilometri.
Ne-am echipat pentru drumeție, am luat rucsacul cu apă și ceva merinde, pornind apoi la drum. Am lăsat mașina pe marginea drumului principal, într-un loc mai larg deoarece zona este frecventată de camioane forestiere. Nu vreau să mă gândesc ce prăpăd o fi în perioada asta când lumea este zăvorâtă în case...
Drumul forestier Muntioru pornește spre dreapta; în urmă cu câțiva ani era amplasat acolo un mic indicator, acum nu mai este. Totuși traseul către cascadă este marcat corespunzător și după câțiva metri apare din loc în loc pe copaci marcajul ”triunghi albastru”. Aflându-ne într-o zonă umbrită aproape permanent, umiditatea se simțea din plin. După câteva minute am întâlnit primele obstacole: porțiuni de drum unde noroiul fusese frământat de roțile camioanelor de la exploatarea forestieră aflată în inima muntelui. Deși aveam bocanci, am pășit cu atenție pe urmele lăsate de cauciucurile uriașe, în caz contrat putând să ne umplem de noroi. Trecând peste această parte mai puțin plăcută, natura în jurul nostru se pregătea de venirea primăverii, ceea ce era superb! Floricele colorate se iveau din loc în loc, păsările se auzeau ciripind, iar vântul jucăuș ne amintea că fermoarul de la geacă ar trebui închis.
Trebuie spus că această zonă este frecventată de animale sălbatice, ceea ce este normal. Nu mersesem mai mult de 10 minute și am observat urmele unor labe de urs destul de mari. Mai interesant a fost că peste câțiva metri au apărut și urme ceva mai mici, dar noi i-am dat înainte curajoși, discutând permanent pentru a ne anunța prezența.
Din loc în loc, în vale, se vedea pârâul care formează mici praguri pe măsură ce înaintezi pe acest drum forestier. În această perioadă albia este vizibilă când și când, dar vara este în mare parte ascunsă de vegetație.
După o oră de drumeție, am ajuns la ținta noastră din acea zi: Cascada Muntioru. Aflată pe partea stângă a drumului, cascada este semnalizată cu ajutorul unui panou metalic. În apropiere a fost amplasat și un steag, ceea ce este foarte frumos.
Cascada nu are un debit impresionant, dar este spectaculoasă prin felul în care a fost creată. Apa curge printr-un jgheab și apoi pică de la circa 10 metri înălțime, fără să atingă peretele de stâncă din spate. Stropii creați și frigul din acel loc au făcut posibilă existența gheții pe peretele din spatele cascadei, chiar dacă la noi acasă era cald în acel moment.
Pentru a putea admira mai bine căderea de apă, m-am întors vreo 50 de metri și am coborât pe un povârniș până în albia Muntiorului. Stânci uriașe și jgheaburi micuțe îți încântă privirile, iar pârâul poate fi traversat sărind pe pietre. La baza cascadei s-a format un bazin destul de mare, iar apa era cristalină și rece ca gheața. Mai jos, urmărind firul pârâului, se observă cum apa a creat de-a lungul timpului niște chei sălbatice.
Revenind în drumul forestier alături de ai mei, am vizitat și partea de sus a cascadei, realizând mai multe fotografii. Aflasem în urmă cu câțiva ani că ceva mai sus pârâul formează încă o cascadă, așa că ne-am propus să verificăm asta. Am pornit prin albie, călcând cu grijă pe pietre și ce să vezi?! Informația era corectă! După vreo 10 minute am ajuns la a doua cascadă de pe această vale! Mai mică decât prima, căderea de apă se prelinge de această dată pe stâncă, având vreo 5 metri înălțime. Frumos și acel loc și parcă mai sălbatic decât primul!
Am petrecut cam 40 de minute vizitând cele două cascade aflate pe valea Muntiorului, apoi am pornit agale pe drumul de întoarcere. Pe drum ne-am întâlnit cu un camion de la exploatarea forestieră, iar la mașina am ajuns în alte 50 de minute.
Interval drumeție: ora 11.30 - ora 14.00. Traseul este unul frumos și ușor, l-am mai parcurs în urmă cu câțiva ani, dar atunci nu știam de existența celei de-a doua cascade.
 
- Mănăstirea Muntioru, un lăcaș de cult aflat la aproximativ 1300 de metri altitudine, într-o poiană declarată în anul 2004 rezervație naturală de tip floristic. Acolo se ajunge plecând din satul Bahnele, pe un drum forestier lung de vreo 4 kilometri. Drumul urcă în mod constant prin pădure, până în poiana unde se află lăcașul de cult. Poate că ar fi fost timp și acum pentru o vizită după ce am plecat de la cascadă, dar am ales să evităm contactul cu oricine altcineva. La Mănăstirea Muntioru am mers în urmă cu vreo patru ani (vezi impresii).
- ”Pietrele Fetei” reprezintă un alt obiectiv din zonă. Denumirea face referire la două blocuri de stâncă de mari dimensiuni, în jurul cărora s-au țesut câteva legende locale. Aflate în apropierea satului Neculele, despre aceste stânci se spune că au fost, de fapt, niște pietricele aruncate de copiii de uriaș care au trăit cândva pe aceste meleaguri.
- ”Masa lui Bucur” este un obiectiv de pe raza comunei Bisoca, dar la care se poate ajunge plecând de la Vintileasca. Se merge pe același drum către Purcelul, cam trei kilometri de la Vintileasca, până se ajunge în satul Pleși. Pentru asta, se traversează podul peste Sărățel și se urcă printr-o pădure până se ajunge la Pleși. De acolo se pleacă într-o drumeție de peste o oră pentru a urca pe Culmea Penii, la 1140 de metri altitudine, unde se află Masa lui Bucur. Stâncă uriașă de circa 150 de tone, așezată pe alte trei stânci mai mici, asemenea unei mese tradiționale românești, Masa lui Bucur este un loc învăluit în legendă. Despre această stâncă se spune că era folosită drept masă de haiducul Bucur. Bărbatul a părăsit la un moment dat meleagurile natale și a pornit spre Codrii Vlăsiei, unde a întemeiat o așezare care, ulterior, a devenit Cetatea Bucureștilor.
La ”Masa lui Bucur” nu am ajuns până acum, este unul dintre obiectivele pentru viitor.
- În drumul spre Vintileasca se trece prin comuna Jitia. Acolo se află un deal din care izvorăsc pârâiașe cu sare, cunoscut ca ”Dealul Sării”. Localnicii folosesc apa aceea sărată pentru a pune murături. Izvoarele se văd de la șosea, cam la două sute de metri depărtare. De altfel, maluri de sare mai există în zonă, în satul Sările din comuna Bisoca sau în zona Meledic.
 
Accesul către comuna Vintileasca se face pe DN 2N, dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de această denumire! Drumul are mai multe porțiuni surpate și trebuie parcurs cu mare atenție, mai ales după ce se trece de localitatea Dumitrești. De la Râmnicu Sărat până la Vintileasca sunt 65 de kilometri.
 
Ajuns la final de articol, vă doresc tuturor să treceți cu bine peste această perioadă dificilă. După aceea, noi vom urca iarăși la Vintileasca pentru a ne bucura de frumusețea naturii.
Toate cele bune!
Trimis de Floryn81 in 29.03.20 17:51:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CĂLĂTORII prin MOLDOVA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.63590176 N, 26.70717072 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse: Ce pot spune, esti in zona sotului si am auzit despre zona asta, dar nu am ajuns inca acolo cu sotul dar am ajuns cu tine , si acum ca am vazut locurile va trebui sa ma duca si el pe acolo.
Avem o tara frumoasa, poate ca dupa nebunia asta o sa o pretuim mai mult, depinde de noi. Acum in momentele astea este foarte important sa scoatem la suprafata tot ceea ce stim si ce avem inca in memorie.
Felicitari, votat cu mare drag.
@Crazy_Mouse:
P30’este speciala - piatra cu fosile de scoici.
Cascada in special prima faina tare cu jugheabul ala in piatra.
Laba de urs nu era numarul meu, iar casuta de la sfarsit ar fi o varianta pentru perioada asta daca am avea provizii si nu as depinde de servici.
Si coincidenta sau nu astazi am dat luciu la cele doua perechi de bocanci ca se asezase praful pe ei. Dar i-am bagat in boxa, fiinf mutati fortat din balcon unde daca se incalzeste eliberam si provizia de vin (o turnam pe gat) si facem un mini loc de joaca pentru criza corona level 4.
Ramaneti sanatosi, numai bine! ????
@Dan&Ema: Să știi că și noi am stat azi prin balcon, chiar este suficient loc pentru un minipicnic! În ceea ce privește rezerva de vin, ești un exemplu de urmat, eu am început cu vișinata!
Revenind la acest articol, toată zona Vintileasca este superbă, zilele astea am tot căutat informații despre vârfurile Furul Mic și Furul Mare (depășesc ambele 1400 de metri altitudine). Pe aceste vârfuri se poate ajunge prin păduri sălbatice într-o singură zi pornind din Vintileasca. Stând închiși în casă deja de mai multe zile, informațiile despre trasee montane pe care le caut și fotografiile din sejururile trecute au devenit un fel de refugiu.
Pietre cu scoici se mai găsesc și pe la Bisoca, se spune că pe acele meleaguri a fost cândva fundul unei mări străvechi. Deh, cine suntem noi oamenii în fața naturii?!
Urși sunt mulți prin acești munți, mereu am găsit semne când am mers pe acolo, dar întâlnirea de gradul 0 se amână!
Salutări tuturor! Numai bine!
@mishu: Comuna Vintileasca se află într-o zonă superbă, locurile merită vizitate, chiar dacă se ajunge mai greu! Nu cred că țara va fi prețuită mai mult după ce trece pandemia, de fapt sunt un pesimist și mă gândesc la faptul că, chiar în aceste momente, pădurile sunt defrișate la greu!
La Vintileasca merită să petreceți măcar un sfârșit de săptămână. Astfel, ar fi timp de vizitat cascadele de pe valea Muntioru, mănăstirea cu același nume, stâncile ”Pietrele Fetei”, Lacul Mare sau alte locuri frumoase! De fapt, acolo, toate locurile sunt frumoase!
Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! Numai bine!
@Crazy_Mouse: Foarte frumoase locuri. Bine că nu v-ați intâlnit cu Moș Martin. După urmă, trecuse recent. Cine știe, poate stătea undeva ascuns și vă urmărea, să vadă incotro mergeți, ce gânduri aveți. Frumoase floricelele de primăvară. Abia așteptam să merg pe munte acum, când ies floricelele... Dar, se pare că mai avem de așteptat. Mulțumesc pentru frumoasa plimbare.
Articolul și pozele atașate lui m-au făcut să îmi hrănesc sufletul cu frumuseți!...
@Mika: Așa am zis și noi, că Moș Martin trecuse recent pe acolo. Dar am tot pălăvrăgit și am sperat că nu ne vom întâlni; ne-a ieșit de data asta! Oricum, am mai văzut urme pe traseu, de mărimi diferite, așa că zona este sănătoasă încă, animalele sunt prezente. Localnicii spun că în acele păduri sălbatice trăiesc urși, lupi și chiar râși, dar animalele nu au atacat oamenii de multă vreme. Doar iarna mai vine Moș Martin în vizită și apoi pleacă de la ”cumpărături” cu câte o oaie sau cu vreun stup!
Da, din păcate mai avem de așteptat până când vom putea ieși iar din coliviile astea numite apartamente! Măcar de se va termina totul cu bine!
Mulțumesc și eu pentru lectură și pentru ecou! Sănătate tuturor!
@mprofeanu: Și pe mine amintirile și pozele de genul acesta mă fac să trec mai ușor peste situația actuală, nu tocmai simplă! Numai bine!
Mi-a plăcut foarte mult articolul în special din toate punctele de vedere: claritatea și diversitatea informațiilor, cursivitatea și curățenia textului (ce frumoasă este limba strămoșească înveșmântată în diacritice), fotografiile atent făcute și frumos comentate.
M-a impresionat ideea Creatorului (Natura) când a făcut această cascadă. Nu am mai văzut nicăieri ceva atât de clar. E vorba de stratele (straturile sunt pentru cultivat roșii și păstârnac) dure de gresie înclinate contrar curgerii pârâului și care generează ruperea de pantă (dacă ar fi fost inclinate în sensul curgerii, am avea doar un repeziș). Extrapolând, deși nu e cazul, dacă am adânci albia în fața (spre amonte) stratelor dure, am obține o mică acumulare.
Cu Moș Martin nu aveți de ce să faceți probleme. Erați cel puțin trei, iar Dumnealui vă aude de departe și nu e dornic de întâlniri în ciuda îndelungatei izolări sociale.
Bolovanul fosilifer e strașnic și trebuia luat (ce glumă bună) pentru vreun muzeu. Prezența scoicilor nu e de mirare (doar ambundența lor) și chiar în Himalaia, la mii de metri altitudine, se găsesc scoici marine. În acest context geologic trebuie precizat ca lanțurile muntoase (inclusiv Carpații) marchează de fapt foste și actuale margini ale plăcilor scoarței terestre, cu alte cuvinte foste funduri de mare. Cea mai mare parte a Carpaților Orientali și de Curbură (flișul, molasa) este formată din roci sedimentare mezozoice și neozoice care toate s-au depus pe fundul mării.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Vintileasca-Muntioru» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Hai hui prin Vrancea. Vintileasca — scris în 30.05.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Schitul Muntioru, Vrancea — scris în 13.03.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Vintileasca - meleaguri de poveste (Pietrele Fetei, Lacul Mare, Cascada Muntioru, Dealul Sării) — scris în 13.07.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Drumeție în munții Vrancei - La pas către lăcașul de cult din poiana Muntioru — scris în 11.07.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Jitia-Vintileasca: un loc de poveste — scris în 10.07.15 de cristina.eu din GALATI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 O zonă mirifică la capătul unui drum deplorabil - Vintileasca — scris în 26.04.12 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ