GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hai hui prin Vrancea. Vintileasca
Bau!
Sper că v-am speriat pe ăia de vă bucurați că nu mai postez, așa și meritați! Că sunt și eu un suflet, am inimă ca orișice căruță chiar dacă, spre supărarea voastră am un nărav de nu mă las de el: respir!
Conform obiceiului meu, scriu aici din An în Paște, iar ultima sărbătoare tocmai ce-a fost pe la-nceputul lunii mai, ăia de sunteți ortodocși trebuie că v-aduceți aminte, de-aia, spui, cred că e timpul să mai mâzgâlesc câte ceva pe-aici.
Astăzi o să vă bălmăjesc despre ținuturile vrâncene, pe unde mi-au lucit ochișorii, înaripat fiind de setea de natură și de frumos. Și, Slavă Domnului, în Vrancea avem d-astea, v-am tot spus despre ele!
Bine, în cazul meu este bine și ușor pentru că locuiesc aici, o vizită în orice parte a județului nu mă costă, timp, bani sau materiale prea mult! Voi, ăilalți de stați în alte zone, încerc să vă arăt niște locuri frumoase în care, dac-ajungeți ocazional, să nu regretați.
Un astfel de loc este zona Vintileasca. Da, au mai scris și alții despre zonă, dar asta a fost long time ago, așa că io vă dau știri de ultimă oră, eu ajungând acolo în cea de-a treia zi de Paște 2024.
Cum se ajunge : În principiu, în mod rutier, mai ales auto. Cu trenul, niet, nu se poate, că n-are cale de rulare, se mai poate cu elicopterul dar, dacă aveți elicopter nu veți veni voi să vizitați Vintileasca! Cine știe vrăji și n-are rău de zbor poate ajunge pe coada măturii sau cu umbrela, un fel de Marry Poppins modern. Pe scurt, aveți variante pe placul și puterile fiecăruia.
Eu am venit din Mărășești pe DE 85, -Focșani- Dumbrăveni, aici un viraj la dreapta și intrați pe DN2N, care are menirea de-a vă duce la Vintileasca. În cazul meu, vreo 90 de km, din poarta bătăturii și până la locul cioată, la care se adaugă niște km funcție de câte și ce vrei să vezi în timp ce mergi.
Pentru că de ce?
Uite-așa, cu excepția DE 85, odată intrat pe drumul spre Vintileasca vei intra într-o zonă frumoasă a județului Vrancea. Șoseaua șerpuiește printre dealurile zonei Râmnicului și veți descoperi locuri și peisaje care chiar merită văzute. Veți trece prin sate așezate, cu oameni gospodari, șoseaua este foarte bună, cu excepția unor mici porțiuni prin Jitia și apoi, partea finală, din Vintileasca. Dar, dacă ați ajuns aici, o să vedeți că merită.
Pe drum veți putea vizita, pe lângă ceea ce oferă mun. Focșani, abătându-vă de la traseu, Mănăstirea Cotești, Mănăstirea Recea sau Mănăstirea Vărzărești, ori muzee, cum ar fi Casa lui Alexandru Vlahuță din Dragosloveni.
Și dacă ți se face foame, nu-i caz de 112, aveți vreo trei restaurante chiar bune :„Cerdac” , la ieșire din Golești,” Hanul lui Ureche” din Urechești și Restaurantul Motel „Hanul dintre vii” .
Drumul spre Vintileasca vă va oferi numeroase puncte de panoramă a zonei, locuri frumoase făcute de natură :” Zidurile Uriașilor, „Piatra Mâței” „Strâmtoarea de la Jitia” , „Lacul fără fund” de la intrarea-n Vintileasca. Astea se pot vedea așa, din mersul mașinii, dar, dacă aveți răbdare și mai și coborîți, veți fi cu atât mai mulțumiți!
Din acest drum, dacă vă abateți, veți putea ajunge la Schitul Dealul Sării sau la Mănăstirea Poiana Mărului.
Din Vintileasca aveți posibilitatea să mergeți spre Cascada Muntioru sau, pe un drum forestier destul de bun, până la Mănăstirea Muntioru. Tot din Vintileasca puteți ajunge și la” Pietrele fetei”
Locurile sunt tare frumoase, nouă ne-a plăcut foarte mult drumul chiar dacă, atunci când urcam spre Mănăstirea Muntioru, ne-a prins o ploaie de-aia, de munte!
Mănăstirea Muntioru
A fost întemeiată în anul 1999, biserica schitului fiind sfințită în 2001. Așa după cum se obișnuiește, locul unde a fost construit duce la o legendă care-l leagă pe Ștefan cel Mare de aceste locuri, știți damblaua moldovenilor ca totul să aibă legătură cu Ștefan. Omul, după ce a stabilit limita cu Muntenia, a vrut să construiască o mănăstire spre slava lui Dumnezeu și, mai practic, ca semn de graniță. Aici slujește un preot cu mare charismă, apreciat de oamenii locului și nu numai, care vin la slujbe deși drumul e destul de greu.
Efortul de a merge merită și pentru frumusețea locului. Chiar la intrarea în schit este un bazin populat cu pești, care se ițeau la suprafața apei, spre bucuria copiilor ajunși acolo.
În loc de final, ba nu, chiar la final
Pentru mine și Adriana plimbarea a fost benefică, au fost câteva ore petrecute în cea mai autentică natură. Costurile nu au implicat altceva decât motorina arsă pentru ăia 200 de km făcuți dus-întors precum și 10 lei spălătoria auto, că am murdărit mașina bine de tot, datorită ploii care ne-a prins chiar când urcam spre schit. A, și banii de lumânări și acatiste de la lași la biserică, deh, cu toții vrem să ne punem bine cu Entitatea Sa!
În Vintileasca sunt și cazări, chiar bune! Citind recenzii de pe saiturile de rigoare o să vedeți c-au fost oameni tare mulțumiți de ofertă! În cazul nostru nu s-a pus, n-am adăstat, doar am clătit retina.
Am înțeles că de aici se pot organiza și efectua mici excursii de mers per-pedes la locurile de interes pe care le oferă locul. Când am plecat ne-am oprit lângă lacul de acolo și mi-am imaginat cum ar fi să ai o casă acolo, cu ponton și alte alea. acareturi cu care să atragi oamenii. Cred c-ar fi o idee bună, uite, vi-o dau, gratis, ălora de sunteți întreprinzători. După ce produceți, cred că un 5% din venituri ar fi decent să primesc și eu!
Așa după cum v-am spus mereu, ceea ce am scris mai sus nu se vrea vreun ghid turistic, e doar o întâmplare din viața mea. Orice potrivire cu viața reală mi-o asum și recunosc c-a fost, îndelung, căutată!
Haidi, pa!
Trimis de Yersinia Pestis in 30.05.24 12:13:08
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.63590176 N, 26.70717072 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă zona Vintileasca-Muntioru, #CĂLĂTORII prin MOLDOVA" (nou-creată pe sait)
@Yersinia Pestis: Chiar ca e o invitație la Vintileasa de care nu auzisem până acum.Ca să nu mai spun de modul alert si atrăgător in care a fost scris reviewul
@Yersinia Pestis: Frumos! Aveam o idee despre pitorescul zonei, lacul Vintileasca și mănăstiri.
Din câte am citit în zona comunei au fost identificate niște izvoare cu ape minerale, în epoca comunistă fiind chiar amenajate. Iată ce scria Scânteia din august 1972: În apropiere de izvoarele Milcovului şi Râmnicului, în ţinutul pitoresc al comunei Vintileasa, au fost descoperite câteva izvoare cu apă minerală. În preajma lor au fost amenajate primele spații de cazare pentru cei care doresc să-şi trateze afecţiunile reumatice, neurologice, gastrice. Totodată, au fost captate şi amenajate izvoare minerale şi la Valea Sării. Treptat, Vrancea, cu meleagurile sale de o rară frumuseţe, îşi descoperă noi bogăţii.
Căutând acum știri despre soarta acestor amenajări aflu că s-a ales praful și pulberea de ele, iar oareșce investitori dornici de a readuce la viață „izvoarele de sănătate” au renunțat din pricina infrastructurii rutiere (info dintr-un ziar din 2009).
Mulțumim pentru prezentarea zonei. Avem o țară frumoasă...
@Michi: Sărut mâna! Zona este, cu adevărat, frumoasă, în cazul dvs ar merita un week end petrecut aici!
Asta ca sa puteți vizita și să vă plimbați pe îndelete. Așa cum am spus sunt câteva pensiuni cu recenzii bune. Mai toate locurile au și poveștile lor iar în unele sate sunt obiceiuri frumoase.
Mulțumesc pentru faptul că mi-ați citit articolul și m-ați și votat !
@tata123 🔱: Ei, izvoarele nu sunt folosite așa cum ar merita, nu pot înțelege de ce?! Cel puțin turiști din județ ar veni acolo, banii lăsați de ei acolo ar ajuta comunitatea.
Drumul este coală de hârtie până aproape de Jitia. Aici au fost niște alunecări de teren care au afectat carosabilul, dar s-a lucrat pentru reparații. Din Vintileasca spre Schitul Muntioru drumul e așa, mai cu sughițuri, dar nu e caz de targă! Ultima parte, cea din pădure e un drum forestier, dar e bun. Doar că pe noi, în timp ce-l urcam (schitul e la 1300 m înălțime) ne-a prins o ploaie adevărată. Și-așa se urcă auto, nu neapărat 4x4. Mulți oameni fac drumul pe jos, sunt vreo 4 km, prin pădure, e tare frumos!
Da, așa e, avem o țară frumoasă, trebuie să știm ce facem cu ea!
@Yersinia Pestis: Da, păcat că ne batem joc de bogățiile și frumusețea multor locuri. Izvoarele alea ar fi ajutat multă lume care locuiește în zonă și nu-și permite să meargă în stațiuni consacrate și implicit mai scumpe.
Locul este foarte frumos și, nefiind foarte promovat, este mai curat. Dar poate că este mai bine să rămână așa!
Nu știu ce să zic, dar mă tem că, gasindu-l, să nu-l strice "bizonii".
Frumoasă zona, frumos articol! Mulțumesc mult pentru plimbare!
@Zoazore: Sărut mâna, scuze că răspunsei așa de greu, dar chestiuni importante m-or ținut departe de taste, cred c-ai să scuzi, cel puțin așa te rog!
Tot saitul ăsta a promovat ideea frumuseților României, vreau să spun alea naturale. De-aicea și vorba „In patria nostra multae silvae sunt, que bestiis abundant...”
De ce nu promovăm mai mult treaba asta, în sensul în care să atragem turiști și beneficiile ce rezultă de aici, iacă o întrebare la care trebuie să răspunză ăia de se roagă de noi, din 4 în 4 ani să-i votăm, promițându-ne marea cu sarea...
Că veni vorba, uichendul de-a fostără mi-au lucit ochișorii la Mamaia. În materie de prețuri, le-a fost dat să vadă aceleași urgii la mai toate dughenele de-și spun terase, restaurante sau cum le-o mai spune. Și, nici nu a început sezonul! Dar, românii se înghesuie, deci, au bani!
Mă rog, sănătatea-mi prea firavă și inima-mi sâmțitoare, ochii inocenți s-or bucuratără de alea două zile de căldură și de plajă, ca atunci când eram tânăr și ferice, aka long time ago. Ochii s-or mai bucurat ei și de vreo câteva fete ukraynene, dar, cu grijă, că Adriana era lângă mine și nu voiam să mănânc buzat!
Altcumva, mă bucur să văd că, deși nu prea stau pe-aici, nu m-ai uitat definitiv și te mai înduri să mă bagi în seamă cu vorbele-ți. Mersi!
@Yersinia Pestis: Poci io să nu te iert? Nu mă lăsa corasonu' inimii!
Mai ales că nici Io nu răspunzi instant (ca nessu') la mesaje.
De uitat... nu ai nici cea mai mică șansă să scapi de mine!
Dupe umila mea părere, ie mai bine sa rămâie mai nepromovate așa locuri faine. Poate au șansa să nu fie calcate în picioare de praduitorii maneliști. Cred că oamenii din zonă și le promovează între ei.
Zici și câte ceva despre Mamaia?
@Zoazore: Păi, da, e cumva, munte, acolo e mai ușor cu sămânțarii și maneaua cu foc la inimioară, la munte-ți porți curul pe propriile piciorușe, ai de-mpins vagoane!
În Vrancea sunt locuri frumoase dar plasate așa, mai în pustietate. Din păcate, pentru mine, nu mă mai încumet, partea-mi inimoasă a autopsiei mele face scandal, musculatura e plecată în concediu psihicul a devenit definitia lenei. Așa că da, la Mamaia e bine și ușor de-ajuns, mașina face treaba transportului, plaja e la, maxim, 500 de metri de casă și drumul spre e presărat cu locuri de pierzanie, unde berea gâlgâie, rece și spumoasă! Deci, da, Marea e soluția! Și berea, off course!
Altcumva, văz că ești în pauză de vorbe scrise, mai îndrugă-ne și tu oareșce storry-uri, io-s numai ochi și urechi (asta-ți arată ce hâd îs!) ș-abea aștept să-mi dau cu părerea, chiar dacă nimenea nu-mi cere!
Săr’ mâna, te-aștept să combați! 🤗
@Yersinia Pestis: Tu știi foarte bine că eu nu scriu dacă nu plec pe undeva și dacă nu am poze.
Din 19 aprilie stau tintuita in pat, cu fața în sus, după două operații consecutive la soldul drept.
Sincer, și mie mi-e dor sa călătoresc, dar, pentru moment, o fac greu, doar până la baie și, câteodată, la bucătărie. Mijloc de transport fiind cadrul sau cârja.
De rest, călătoresc cu voi, prin voi și articolele și pozele voastre. Încă două luni nu se întrevede nimic.
Glumind (fiindcă știu că nu vrei să mă vezi personal, ba te ferești de mine ca 😈 de tamaie), as putea spune că aș năpădi in Constanta prin august. Dar nu voi a te inoportuna cu prezenta-mi.
Pe scurt, acum nu pot, apoi nu am nici cu cine, și singura nu are farmec, nici cu ce mijloc de transport.
Așa că bagă tu mare, să călătoresc și eu gratis, pe cârcă ta! 🤗
@Zoazore: îmi pare rău s-aud că ai probleme, de fapt, c-ai avut! Optimismul spune ca-ți revii, așa că e bine!
Ei, nu mă feresc de tine, io-s așa, mai liliac de felul meu, mă ascund de lumină. Bine că nu dorm cu capu-n jos deși nu știu cum fac la băutură?!
Din păcate eu nu scriu despre cine știe ce destinații, de-aia-am pus pe “pauză” cu scrisul … băi, m-ai năucit cu operațiile tale, eu scriam cu tine cum am facut-o mereu iar tu aveai probleme, scuza-mi atitudinea! Chiar n-am vrut sa fiu nepoliticos, scuza-ma!
Iti urez, sincer, sa te faci bine cat mai repede! Fii bărbată, Zoa, uite-l parafrazam pe Caragiale, dar e o atitudine corectă sa fii pozitiva!
Sarut mana, fa-te bine! 🤗
@Yersinia Pestis: Nu ai avut cum să știi, pentru că nu ți-am spus.
Nu ai motive să-ți ceri scuze. Ba eu trebuie să-ți mulțumesc. Discuțiile cu tine mi-au adus zâmbete, deci stări de bine.
Mai am cel puțin două luni și voi fi refăcută. Până atunci, tu scrie, că ești terapia mea anti-rid și anti - durere.
Mulțumesc mult!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2020 Drumeție la cascadele de pe valea Muntioru (Vintileasca) — scris în 29.03.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Schitul Muntioru, Vrancea — scris în 13.03.22 de deeutza din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Vintileasca - meleaguri de poveste (Pietrele Fetei, Lacul Mare, Cascada Muntioru, Dealul Sării) — scris în 13.07.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Drumeție în munții Vrancei - La pas către lăcașul de cult din poiana Muntioru — scris în 11.07.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Jitia-Vintileasca: un loc de poveste — scris în 10.07.15 de cristina.eu din GALATI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 O zonă mirifică la capătul unui drum deplorabil - Vintileasca — scris în 26.04.12 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ