ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 16.12.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
FEB-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Schi la Valiug

Ilustrație video-muzicală
Bijan Mortazavi - ''Fire On Ice'' , 1998 - ''Fire on Ice''

Asculta mai multe audio instrumentala
TIPĂREȘTE

Sambata trecuta, vazand ca parca termometrele incep sa indice temperaturi mai mari, si zapada se topeste vazand cu ochii (cel putin in Timisoara) i-am zis sotiei ca parca as incerca o partida de schi la Valiug. Trebuia s-o fac, mai ales ca iarna asta nu pusesem schiurile in picioare. Cum distanta nu este prea mare (cam 130 km din Timisoara), am plecat abia duminica dimineata, timp era berechet cat sa ajungem, sa schiez putin si sa si venim inapoi.

Drumul a fost foarte lejer, cam doua ore de mers intins. Pe la 9 am plecat de acasa, la 11 si ceva eram deja pe partie. Singurele probleme apar dupa ce treci de Resita si incepi sa urci spre Valiug sau chiar in Valiug. Drumul este deszapezit dar nu pe intreaga latime, asa ca daca ai sansa sa dai bot in bot cu cineva care coboara, va trebui ca unu sa dea cu spatele pana cand ajungi la o portiune mai lata. De asemenea, imediat dupa Resita drumul era proaspat dezghetat si stiti cum e dupa dezghet, gropile apar ca ciupercile dupa ploaie.

Cu parcarea am avut noroc pentru ca exact in momentul sosirii erau acolo niste angajati ai Monte Banato si cand ne-au vazut ne-au zis sa asteptam putin ca isi scot ei o camioneta din parcare, in locul careia am putut parca noi. Asadar am parcat la 100m de partie. Si gratis, da, un aspect foarte important: nu este ca in alte locuri din Romania unde nici nu apuci sa tragi pe dreapta ca vine unu cu bilete care sare pe tine sa-i dai 5 sau 10 lei pentru parcare. Aici nu e cazul, parcarea din cate am observat este “improvizata” pe un spatiu public, deci nu se percep taxe. Si desigur, dupa ce parcarea se umple (de obicei e plina) se parcheaza pe drumul care trece pe laga lacul Valiug. Sirul de masini era lung, urma o curba deci nu i se vedea capatul, probabil mai erau masini parcate chiar si dupa curba.

Preturile la telescaun mi s-au parut destul de piperate, avand in vedere lungimea partiei: 4 lei o urcare, 20 lei 5 urcari sau 40 lei 10 urcari (a se vedea reducerea pe care o ai daca iei mai multe urcari). Sau 60 lei pentru o zi intreaga. Pe langa aceste tarife trebuie sa mai achiti si 10 lei garantie pentru card, pe care o primesti inapoi cand termini si inapoiezi cardul la ghiseu. Spun ca este scump deoarece partia se coboara in aproximativ 1 minut, poate nici atat daca iti place sa cobori in viteza mai mare. Deci atentie pentru cei care vreti sa stati mai mult: neaparat sa va luati cartela de o zi intreaga, pentru ca eu de exemplu am luat 5 urcari, apoi inca 5 si le-am tocat in aproximativ doua ore. Deci 40 de lei. Nu am avut nevoie de mai mult pentru ca oricum m-am plictisit destul de tare si nu as fi stat mai mult de atat, insa pentru cei care vor sa stea o zi intreaga, neaparat trebuie sa isi ia abonament de o zi.

Skipassul cumparat aici este valabil si pe partiile de sus de la Semenic. Din cate am inteles acolo sunt cateva partii mai serioase, una chiar de aprox 6 km care coboara prin padure pana la Valiug. Imi spunea un domn la telescaun ca a coborat intr-o zi de la Semenic pana la Valiug, dar e indicat sa te tzii de cineva care a mai fost si cunoaste coborarea pentru ca altfel risti sa te ratacesti prin padure pentru ca sunt mai multe variante, si doar una ajunge jos la Valiug.

Referitor la aglomeratie – a fost acceptabil. Probabil ca lumea s-a mai saturat de zapada si nu mai merg asa multi. Auzisem pe cineva care a fost in urma cu aproximativ o luna ca a fost calcatura in picioare pe partie si se statea la coada la telescaun cam jumatate de ora. Acum nu a fost cazul, a fost destul de aerisit, la coada la telescaun am stat cam 5-10 minute. Dar si asa, consider ca nu prea merita sa faci un drum de la Timisoara. Eu as recomanda partia mai degraba familiilor cu copii, care vor sa invete copiii sa schieze. Practic in 2 ore am facut 10 coborari, deci am schiat efectiv 10 minute. Si am condus 260 km. Faceti voi calculele si trageti singuri concluziile daca vi se renteaza sau nu.

Daca o sa mai ajung pe acolo cu siguranta o sa urc sus la Semenic, poate acolo e altfel. Mai ales ca sunt si autobuze care pleaca atat din Resita cat si de la Valiug, si urca pana sus la Semenic, gratis pentru cei care au cuparat skipass. Skipassul de la Valiug e valabil si sus la Semenic. In rest, ca organizare si ca investitie mi s-a parut in regula. Sunt destul de multi angajati care sa te indrume sau care sa ajute oamenii la telescaun. Deci e un pas inainte pentru dezvoltarea zonei.

Ar mai fi de mentionat ca la baza bartiei este restaurantul Casa Baraj, unde se mananca destul de bine. Mancare buna la preturi normale. Noi am luat o ciorba de burta (9 lei), una de fasole cu ciolan afumat si cu ceapa (8 lei) si o pizza (16 lei). Ciorbele bune, pizza chiar foarte gustoasa si cu un gust original italienesc. Bauturile sunt din gama Coca-Cola si costa 5 lei (dar e bine ca sunt la 500 ml). Tot la baza partiei, chiar langa coada de la telescaun este si un chiosc la care se vinde vin fiert foarte bun (din spusele sotiei, eu nu am performat din cauza volanului).

Cam asta este cea mai la indemana modalitate de schiat pentru timisoreni. Ca ne place sau nu... asta decide fiecare, pentru mine a fost totusi un prilej bun de a domoli putin dorul de schiat si a-mi dezmorti oasele ruginite de sedentarismul impus de anotimpul hibernal. Ceea ce va doresc si Dvs!


[fb]
---
Trimis de cristi_an3000 in 20.02.12 12:13:48
Validat / Publicat: 20.02.12 13:16:03

VIZUALIZĂRI: 10608 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristi_an3000); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 la coada la telescaun - casa skipass
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[21.02.12 08:37:29]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

ileanaxperta*
[21.02.12 11:57:43]
»

Ma bucur ca eu ti-am dat SB, caci merita pe deplin... si daca-l mai "asezonez" cu acea pizza care imi tot face cu ochii plini de masline dar si cu sosul incitant de usturoi, chiar ca nu=mi mai vine sa ies din pagina ta, Cristian!

Iar muzica este EXCELENTA!!! Ce mi-as dori sa mai schiez si eu... macar la baza partiei... nu de alta, dar in cazul ca voi cadea, trebuie adusa o macara sa ma ridice... )))

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
rlct
[15.11.13 16:46:00]
»

Pentru cei dornici sa invete sa schieze (sau sa se perfectioneze) pe partia din Valiug, recomandam cu caldura [***] (editat webmaster)

webmaster
[15.11.13 17:02:10]
»

@rlct: Referirile la agenţii și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE pe acest sait.

Mai mult de atât, din informaţiile noastre sunteţi direct şi "oficial" implicată în promovarea acestei „afaceri”. Regulamentul nostru nu permite astfel de tentative de reclamă.

marijuan
[26.01.17 14:10:31]
»

Exista undeva echipament de ski pentru inchiriat si instructori de ski?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ileanaxperta*, rlct
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Văliug-Crivaia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055480003356934 sec
    ecranul dvs: 1 x 1